JURNAL DE CITITOR

CARLOS CASTANEDA:

DARUL VULTURULUI

Se vehiculează în ziua de astăzi opinia că vechile forme religioase central şi sud americane (din Mexic: mayaşii, toltecii, zapotecii etc şi din Peru: incaşii) au fost „elevate” şi „sublime”; raţionamentul a fost că dacă templele au fost uriaşe şi impozante, constructorii nu puteau să fie decât la fel. Raţionamentul este fals: din păcate se confundă mărimea cu calitatea unui aretefact. Nu a fost deloc aşa: templele din zonele menţionate au fost ultra întunecate (luciferice), iar zeii lor au fost după acelaşi calapod; în temple aveau loc sacrificii de oameni, în special de copii (sacrificiul primului născut), de adolescenţi, de fecioare etc. Zeii acestor temple se hrăneau cu aburii ce ieşeau din sângele victimelor. Două surse confirmă aceste afirmaţii, filmul lui Mel Gibson şi cărţile autorului american Carlos Castaneda; ultimul afirmă că, la început, în arealurile respective au existat iniţiaţi albi (naguali), care educau populaţia în sens pozitiv, dar că ulterior aceştia au fost exterminaţi de iniţiaţi întunecaţi (denumiţi vrăjitori negri), care au ţinut populaţia într-o teroare continuă; prăbuşirea vechilor temple mayaşe şi incaşe a fost o izbăvire necesară. Unul din personajele cărţii avertizează vizitatorii ruinelor că trebuie să se abţină să ia pietre drept suveniruri; totul este mânjit de sânge. (CG)

Carlos Castaneda – „Eagle’s Gift”

„Voiau să ştie ce am mai făcut. Le-am povestit că tocmai mă întorsesem din oraşul Tuia, în Hidalgo, unde vizitasem nişte vestigii arheologice. Eram foarte impresionat de un ansamblu de patru statui de piatră colosale, de forma unor coloane, denumite „Atlantizi” situate pe vârful plat al piramidei.
Fiecare dintre acele figuri aproape cilindrice, măsurând câte patru metri şi jumătate înălţime şi nouăzeci de centimetri diametru, este formată din patru bucăţi separate de bazalt cioplit care reprezintă ceea ce arheologii cred a fi luptători tolteci cu armura şi arsenalul de război. La şase metri în spatele fiecărei statui din faţă, există un alt şir de patru coloane dreptunghiulare de aceeaşi mărime cu primele, formate tot din patru bucăţi separate de piatră. „
Veneraţia inspirata de Atlantizi era sporită de ceea ce mi-a povestit despre ei prietenul care m-a condus printre ruine. El spunea că un paznic al sitului i-a dezvăluit că auzise Atlantizii plimbându-se noaptea, făcând să tremure pământuL.
Le-am cerut Genarilor să comenteze spusele prietenului meu. Au chicotit timid. M-am întors spre La Gorda, care stătea lângă mine, şi am întrebat-o ce părere avea.
(…)
— Eu şi Pablito am fost la piramidele din Tuia, a spus el în cele din urmă. Am fost la toate piramidele din Mexic. Ne plac.
— De ce aţi fost la toate piramidele?
— Nu ştiu sigur de ce am fost. Probabil pentru că Nagualul Juan Matus ne-a spus să nu ne ducem.
Dar tu, Pablito?
— Am fost acolo să învăţ, a replicat el iritat şi a râs. Am stat în Tuia. Cunosc acele piramide ca pe mine însumi. Nagualul mi-a spus că şi el obişnuia să stea acolo. El ştia totul despre piramide. El însuşi era un Toltec.
Atunci mi-am dat seama că ceea ce m-a atras la ruinele arheologice din Tuia fusese mai mult decât o simplă curiozitate. Tuia era vechiul epicentru al imperiului Toltec.
— Ce crezi despre plimbarea nocturnă a Atlantizilor? l-am întrebat pe Pablito.
— Bineînţeles că se plimbă noaptea. Lucrurile astea sunt acolo din vechime. Nimeni nu ştie cine a construit piramidele. Nagualul Juan Matus însuşi mi-a relatat că spaniolii nu sunt primii care le-au descoperit. Nagualul spunea că au fost alţii înaintea lor. Dumnezeu ştie câţi.
— Ce crezi că reprezintă aceste patru figuri de piatră?
— Ele nu sunt bărbaţi, ci femei. Piramida aceea este centrul ordinii şi stabilităţii. Figurile sunt cele patru colţuri ale ei; ele sunt cele patru vânturi, cele patru direcţii. Ele sunt fundaţia, baza piramidei. Trebuie să fie femei, femei bărbătoase, dacă vrei să le spui aşa. Precum ştii, noi bărbaţii nu suntem aşa calzi. Noi suntem o legătură bună, un liant pentru a ţine lucrurile împreună, Femeile au protestat violent. Bărbaţii au rămas tăcuţi. Aveam sentimentul că, în principiu, erau de acord cu femeile, dar că, în sinea lor, doreau ca şi mine să discutăm subiectul.
— Don Juan ţi-a mai spus şi altceva despre piramide, Pablito? am întrebat. Intenţia mea era să evit subiectul Atlantizilor, dar să păstrez conversaţia în jurul Ion
— A spus că o anume piramidă din Tuia este un ghid, a răspuns Pablito cu râvnă.
După tonul vocii mi-am dat seama că voia cu adevărat să vorbească. Iar atenţia celorlalţi ucenici m-a convins că, în sinea lor, toţi voiau să facă schimb de opinii.
— Nagualul a spus că este un ghid pentru a doua atenţie, a continuat Pablito, dar a fost jefuită şi apoi distrusă cu totul. EI mi-a spus că unele dintre piramide erau „non-acţiuni” gigantice. Ele nu erau adăposturi, ci locuri în care luptătorii exersau „visatul” şi cea de-a doua atenţie. Tot ce făceau era înregistrat în cifre şi desene, care erau puse pe pereţi.
Apoi trebuie să fi apărut un alt tip de luptători, care nu au fost de acord cu ceea ce făceau vrăjitorii cu a doua atenţie a lor şi au distrus piramida precum şi tot ce se găsea în ea.
Nagualul credea că noii luptători trebuie să fi fost luptători ai celei de-a treia atenţii, aşa cum era şi el; luptători care erau îngroziţi de cât de dăunătoare era fixarea celei de-a doua atenţii. Vrăjitorii erau prea preocupaţi de fixarea atenţiei pentru a înţelege ce se întâmplă. Când şi-au dat seama, a fost prea târziu.
Don Juan spusese că fiinţa noastră este compusă din două segmente perceptibile. Primul este corpul fizic cu care suntem obişnuiţi şi pe care îl percepem toţi; al doilea este corpul luminos, care este ca un cocon pe care îl percep doar cei care „văd un cocon care ne conferă aparenţa unui ou luminos gigant.