CRAIOVA, PERLA VALAHIEI PRIMA ÎNTEMEIERE: PELENDAVA SAU APOLONDAVA Istoria Craiovei a început de timpuriu, încă din perioada denumită neolitică de istoriografia modernă, dar, într-un mod cât se poate de evident, nu trebuie limitată la prima atestare documentară. De altfel, trebuie specificat încă de la început că efortul istoriografiei moderne de a determina istoria unui loc sau a unei populaţii doar pe baza existenţei unor documente scrise ori a unor vestigii arheologice fragmentare s-ar putea să fie doar o limitare şi, în cele din urmă, o deformare a acestei istorii. Documentele scrise şi vestigiile arheologice sunt mult prea sărace pentru a permite decriptarea cu exactitate chiar şi a caracteristicilor celor mai generale ale epocilor trecute. În mod cât se poate de evident, trebuie remarcat faptul că nu se poate analiza într-un mod pertinent istoria Craiovei, fără a avea permanent în vedere istoria părţii de sud a României actuale, cunoscută în veacurile trecute sub numele de Vlahia, Valahia sau Ţara Românească. Mai mult decât atât: la fel de evident, nu se poate analiza într-un mod pertinent istoria Valahiei fără a se avea permanent în vedere istoria întregului ţinut locuit de români. Trebuie, de asemenea, ţinut cont şi de faptul că teritoriul Read More …
Lună: februarie 2019
ORAŞUL LUI APOLLON
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI ORAŞUL LUI APOLLON În antichitate cetăţile erau întărite cu împrejmuiri – cu ziduri sau valuri de pământ – atât din considerente strategice, cât şi din considerente magice. Spre deosebire de concepţia vehiculată actualmente de istoriografie, care afirmă că cetăţile au fost împrejmuite cu ziduri doar din considerente strategice, trebuie specificat ca fiind definitoriu pentru înţelegerea istoriei străvechi că mai întîi au fost construite artefactele magico-religioase şi că, abia apoi, în jurul acestora, au fost construite cetăţi şi ziduri de apărare. Sanctuarele, templele, statuile zeilor şi celelalte artefacte magico-religioase erau considerate obiective de importanţă excepţională şi nici un efort, întru apărarea lor, nu era considerat în zadar. Aşadar, la origine, cetăţile de apărare nu au fost construite pentru a apăra satele în care se afla populaţia civilă, ci pentru a apăra temple sau diverse artefacte cu caracter magic sau religios. Evident, cetăţile ce apărau templele aveau nevoie de existenţa satelor, pentru că acestea le asigurau subzistenţa economică. Motivul asigurării subzistenţei economice era mai mult decât suficient pentru ca cetăţile să protejeze satele din jur. Aceasta era mentalitatea în antichitate şi nu are de ce să fie interpretată după normele epocii actuale. Nu succesiunea modurilor de producţie şi Read More …
TRAIAN LA PODUL JIULUI
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI TRAIAN LA PODUL JIULUI În anii 101-102, când a avut loc primul război daco-roman, oraşul Pelendava a fost cucerit destul de repede de trupele romane. Cucerirea Pelendavei de către legiunile şi cohortele romane pare să fi decurs destul de uşor – oricum, nu există date arheologice care să confirme faptul că au avut loc lupte violente. Se pare că locuitorii Pelendavei n-au opus o prea mare rezistenţă, considerând probabil că, fiind o cetate preponderent comercială, Pelendava va fi ocolită. Ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat. După cum remarca istoricul Dumitru Tudor într-o remarcabilă lucrare intitulată „Craiova pe Columna lui Traian„, scenele Columnei ce redau debutul celui de-a doilea război, desfăşurat între anii 105-106, diferă ca desfăşurare strategică de scenele ce imortalizează începutul primului război – cel desfăşurat între anii 101/102. În primul război, scenele de pe Columnă (scenele VII-X) îi prezintă pe ostaşii legiunilor romane cum „taie păduri, deschid drumuri, ridică castre şi înaintează cu prudenţă.” (3) În schimb, în al doilea război, scenele de pe Columnă îi prezintă pe oastaşii romani cum mărşăluiesc în voie, ceea ce indică o situaţie militară total diferită faţă de cea din cel de-al doilea război. Aceasta înseamnă Read More …
CELE DOUĂ PELENDAVE
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI CELE DOUĂ PELENDAVE DIN EPOCA ROMANĂ Extrem de important de remarcat este faptul că pe toată durata existenţei castrului roman, au existat practic două Pelendave: una romană, castrul propriu-zis, şi una dacă, ce se afla la câţiva kilometri distanţă. Acest aspect indică faptul că dacii au evitat să se amestece şi să coabiteze cu soldaţii romani, care erau proveniţi din diferite regiuni ale imperiului, fiind conştienţi de faptul că aceştia fac parte dintr-o seminţie (etnie) diferită de a lor. Prin aceasta, dacii s-au străduit să respecte o străveche interdicţie, transmisă din generaţie în generaţie, de a nu se amesteca cu alte seminţii. Acesta a fost un fenomen cu caracter general pe tot teritoriul Daciei şi ulterior, pe teritoriul locuit de români. Oricum, legionarii romani au avut suficiente femei provenite din celelalte provincii ale imperiului, aduse de afluxul masiv de populaţie în căutarea unui loc mai bun sub soare. Este cât se poate de firesc, evident, ca, în perioada cât romanii au stat în Dacia, cele două seminţii să se fi împreunat, dar acesta nu a fost un fenomen cu caracter atât de general precum se crede în ziua de astăzi. Mai mult decât atât, se pare Read More …
BRAZDA LUI NOVAC
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI BRAZDA LUI NOVAC Pelendava a fost atestată documentar pentru prima oară în anul 225 după naşterea lui Iisus Hristos. (8) Tabula Peutingeriana, o hartă a Imperiului Roman din acea perioadă, indica în mod foarte exact locaţia exactă a Pelendavei, specificând că între Drobeta (Turnu Severin) şi Pelendava sunt 71000 paşi, distanţă echivalentă cu aproximativ 105 kilometri, ceea ce este foarte exact (105,1865 km). Dimensiunea castrului roman de la Pelendava nu este cunoscută datorită faptului că mare parte dintre zidurile sale au fost acoperite de aluviunile Jiului. Până în anul 271, când împăratul Aurelianus a decis retragerea trupelor imperiale din Dacia, Pelendava a continuat să fie o aşezare relativ înfloritoare din punct de vedere economic. De-a lungul primelor patru veacuri ale erei creştine s-au produs mai multe revărsări ale Jiului, care au afectat localităţile din jur. După prima mare revărsare a Jiului, castrul roman de la Pelendava a fost abandonat. Revărsarea, cauzată probabil de ploi intense a fost atât de bruscă încât soldaţii romani n-au apucat să recupereze în totalitate armele şi sumele de bani pentru solde. Mult mai târziu, piatra zidurilor şi edificiilor castrului a fost folosită la construirea mînăstirii Cosuna (Bucovăţ). Cea mai amplă Read More …
KRĂIA LUI IOVA
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI KRĂIA LUI IOVA Începând cu secolul al VIII-lea, Pelendava şi-a schimbat numele în Ponsiona (“Pod peste Jiu”), continuând să fie un important centru economic (nedeie-târg).Din acea perioadă au fost descoperite în perimetrul actualului oraş Craiova vestigii ale unor ateliere de olărie şi de fierărie, ceramică provenită din Bizanţ sau, oricum, cu influenţe bizantine şi, aspect foarte important, monezi din vremea împăraţilor bizantini Teofil şi Vasile al II-lea. Numele actual al oraşului, Craiova, s-a încetăţenit abia la sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea, datorită unui personaj al cărui nume a fost ulterior reţinut şi de legendele populare: Iova(n). În acea perioadă de timp, legendele populare au fost singurele mijloace „media” de înregistrare a evenimentelor şi personajelor istorice. În primul rând, trebuie menţionat că etimologia cuvântului Craiova conţine termenul „krai” sau „crai” (echivalentul termenului slavon „kralj” – „kraljevo”) şi, implicit, desemnarea teritoriului stăpânit de krai: krăia. În limba sârbă, „kraio” înseamnă “ţinut”, iar în poloneză „krajow” înseamnă “ţară”; mai poate fi menţionat faptul că în timpul celui de-al doilea război mondial, în Polonia, armata formată din partizanii ce luptau împotriva ocupantului nazist şi-a luat denumirea de „Armia Crajowa” (Armata Ţării sau Armata Naţională). În afara Read More …
GLOBU CRAIOVEI
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI GLOBU CRAIOVEI Faptul că Iova Kraiul a fost un personaj istoric cât se poate de real, iar nu imaginar aşa cum consideră mulţi istorici contemporani, îşi găseşte o nesperată confirmare în denumirea unei alte localităţi care i-a împrumutat numele. Foarte puţini oameni ştiu astăzi că numele Craiova se mai găseşte în denumirea unei alte localităţi de pe teritoriul României, este drept mai mică, care are statutul de sat: Globul Craiovei, care se află în Judeţul Caraş Severin. Într-o excelentă monografie despre comuna Globul Craiovei, scrisă de Icoana Cristescu Budescu (op.cit.: Icoana Cristescu Budescu – “Monografia satului Globul Craiovei”; cap. III), găsim câteva informaţii cât se poate de interesante cu privire la acest subiect. Aceste informaţii sunt independente de cele furnizate până în acest punct, motiv pentru care trebuie tratate cu toată consideraţia. Mai trebuie specificat că denumirea “glob” provine, aşa cum specifica autoarea citată, din toponimul slav „globoka”, care înseamnă „adâncitură”. În schimb, numele Craiova provine, deloc întâmplător, de la acelaşi Krai Iova. Potrivit unei legende locale, relatată de Icoana Cristescu Budescu în excelenta ei monografie (poate una dintre cele mai bune monografii referitoare la localităţile mici de pe cuprinsul României), Kraiul Iova, fiind fugărit de Read More …
ŢARATUL ROMÂNO-BULGAR
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI ŢARATUL ROMÂNO-BULGAR Istoriografia actuală (opinia majorităţii istoricilor moderni) nu recunoaşte existenţa reală a Kraiului Iova. În schimb, istoriografia leagă întemeierea Craiovei şi construirea bisericii Sf. Dumitru (“istoria bisericii se confundă cu cea a oraşului”) de formarea, la sudul Dunării, a Ţaratului Româno-Bulgar în anul 1186 şi, implicit, de unul dintre conducătorii acestui stat, Ioniţă Asan, supranumit Kaloian. După cum se ştie, la finele secolului al unsprezecelea, mai exact în anul 1186, valahii, bulgarii şi slavii de la sudul Dunării conduşi de doi fraţi valahi, Petru şi Ioan Asan, s-au răsculat datorită fiscalităţii excesive împotriva Imperiului Bizantin. Rezultatul răscoalei s-a concretizat în proclamarea unui nou stat, denumit după cutumele vremii “Ţarat”. Întrucât teritoriul de la sudul Dunării era locuit deopotrivă de vlahi, slavi şi bulgari (slavii au fost denumiţi bulgari cu toate că nu erau de aceeaşi etnie), noul stat cu capitala la Târnovo, a fost denumit de istorici “Ţaratul Româno-Bulgar”. Cei doi fraţi, Petru şi Asan, au fost proclamaţi Ţari, dar doar după câţiva ani au fost asasinaţi, iar în locul lor s-a urcat pe scaunul ţaratului al treilea frate Asan, pe nume Ioniţă, căruia istoriografia i-a alipit denumirea “Kaloian” (sau Caloioannes: “Cel frumos”). Devenit Read More …
HARTA LUI PAULUS SANCTINUS LUCENSIS
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI HARTA LUI PAULUS SANCTINUS LUCENSIS Toate aceste afirmaţii nu sunt fără acoperire documentară. Dimpotrivă. Există o hartă de o valoare excepţională care confirmă din plin aceste afirmaţii. Harta, pe care statul francez, prin ministerul francez al cultelor, a pus-o la dispoziţia românilor în jurul anului 2000, al cărei original este păstrată la Biblioteca Naţională din Paris, a fost realizată înaintea bătăliei de la Nicopole din anul 1396, de un strateg militar pe nume Paulus Sanctinus Lucensis, care a mai realizat şi un tratat militar ce avea rolul de a pregăti campania împotriva turcilor ce s-a soldat cu eşecul de la Nicopole. Este extrem de important de menţionat faptul că, pe hartă, în dreptul Craiovei, care încă era denumită Ponsiona, alături de care se afla „Ponte de Zicho” (Podul peste Jiu), situată în “Vlachia Transiuană”, adică în ceea ce ulterior a primit numele Oltenia, este desenată sigla ce indică o cetate; şi nu orice fel de cetate, ci o cetate creştină (steagul cu cruce). Aşadar, chiar şi în prima parte a domniei lui Mircea cel Bătrân, în Krăia lui Iova încă exista o cetate creştină, recunoscută ca atare de responsabilii politici şi militari ai Europei din acele Read More …
CETATEA-NEDEIE
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI CETATEA-NEDEIE Mulţi istorici moderni sunt de părere că, dată fiind sărăcia documentelor istorice şi arheologice, secolul al XIII-lea poate fi considerat cel mai misterios secol din istoria poporului român, iar acest fapt nu poate fi tăgăduit de nimeni. De fapt, întreaga perioadă de aproape o mie de ani, cuprinsă cu aproximaţie între retragerea aureliană din anul 272 şi întemeierea statului medieval Valahia, reprezintă o perioadă de gol informaţional pe care, într-un fel sau altul, istoriografia a încercat să o umple. Din acest punct de vedere se poate afirma că secolul al treisprezecelea nu a fost nici mai mult, dar nici mai puţin misterios decât întreaga perioadă menţionată. Fără nici o îndoială, în secolul al treisprezecelea s-au produs mutaţii istorice extrem de importante pentru destinul ulterior al poporului român. Secolul al treisprezecelea a fost secolul apariţiei şi afirmării unor formaţiuni prestatale – aşa cum le denumeşte istoriografia – pe tot cuprinsul teritoriului locuit de poporul român. Mult mai interesant însă – și mult mai misterios – decât secolul al treisprezecelea a fost secolul al doisprezecelea, cu privire la care informaţiile furnizate de istoriografie sunt şi mai puţine. În secolul al doisprezecelea – mai exact spus la debutul Read More …
“ŢARATUL” OLTENIEI
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI “ŢARATUL” OLTENIEI Procesul de extindere al Krăiei lui Iova de la nivelul unei nedei la nivelul întregii Oltenii s-a datorat în primul rând prestigiului imens de care a început să se bucure prosperitatea din Nedeia-Cetate, astfel că nu a fost nevoie de vreun război de cucerire a teritoriilor învecinate. Conducătorii locali ai moşiilor, satelor şi obcinelor din zona Olteniei, care erau prin tradiţie autonome, deveniseră la rândul lor conştienţi de faptul că nu pot rezista în condiţiile unor agresiuni externe decât dacă se unesc ori se pun sub protecţia unui factor puternic din punct de vedere economic şi militar. Din acest punct de vedere se poate afirma fără teama de a greşi că “Ţara” sau Krăia lui Iova a fost prima formaţiune (pre)statală de pe teritoriul României. Krăia lui Iova, în faza incipientă (indiferent sub ce denumire), pare să se fi format ca primă formaţiune prestatală cu caracter creştin în jurul anului 1130 (sau poate mai devreme). Krăia lui Iova, ca primă formaţiune prestatată cu caracter medieval, a devansat aşadar formarea celorlalte formaţiuni prestatale româneşti recunoscute de istoriografie: cnezatele lui Litovoi, Gelu, Menumorut etc, aşa cum le menţionează Diploma Ioaniţilor, un document emis de cancelaria Read More …
KRALIEVA SAU KRAIOVA VELIKA
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI KRALIEVA SAU KRAIOVA VELIKA Prima etapă a extinderii Krăiei lui Iova a constat în apariţia unei nedei-cetate pe malul lacului Craioviţa, iar a doua etapă a constat în extinderea acesteia cu aproximaţie până la graniţele teritoriul Olteniei de astăzi. A existat însă şi o a treia etapă – la fel de misterioasă ca şi secolul în care s-a produs -, în care s-a produs extinderea Krăiei lui Iova de-a lungul unui areal mai mult sau mai puţin întins aflat la sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, dar şi pe teritoriul Serbiei actuale, unde locuiau etnici valahi. A treia etapă a extinderii nu a fost în nici un fel reţinută de sursele istoriografice, deşi dezvoltarea ulterioară a evenimentelor din secolul al treisprezecelea şi, mai ales, al paisprezecelea o confirmă. Aşa cum a fost deja menţionat în repetate rânduri, cauza principală a acestei extinderi spre sud (pe teritoriul Bulgariei de astăzi) şi vest (pe teritoriul Serbiei) a fost de natură etnică: în acea perioadă de timp, atât în sudul, cât şi în nordul Dunării locuiau români (vlahi). Dunărea nu a devenit graniţă decât mult mai târziu. Românii din sudul sau vestul Dunării nu erau inferiori ca număr celor Read More …
“VERIGA LIPSĂ” A ISTORIEI ROMÂNIEI
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI “VERIGA LIPSĂ” A ISTORIEI ROMÂNIEI Afirmaţia că întregul teritoriu stăpânit de Iova a devenit un Ţarat ce se întindea atât la sudul, la vestul cât şi la nordul Dunării poate fi privită ca fiind lovită de un diletantism exagerat. Evident, această afirmaţie nu este în nici un fel împărtăşită de istoriografia modernă. Totuşi, prin acceptarea existenţei Ţaratului lui Iova, multe mistere ale istoriei medievale a României pot fi soluţionate în mod optim. Se poate afirma în acest context că existenţa Ţaratului lui Iova constituie “veriga lipsă” a istoriei medii a României. Se ştie că cel mai mare mister al istoriei medievale a României, niciodată soluţionat în mod satisfăcător de istoriografia modernă, este modul în care au pătruns în limba română atâtea cuvinte de origine slave, încât la un moment dat s-a putut vorbi despre o simbioză lingvistică româno-slavă (unii istorici au stabilit o echivalenţă între simbioza etnică şi cea lingvistică, ceea ce reprezintă o eroare). Cele mai pertinente opinii emise de istoricii vremurilor din urmă lasă să se înţeleagă că simbioza lingvistică româno-slavă s-a datorat unei dominări militare a slavilor sud şi vest-dunăreni asupra teritoriului de la nordul Dunării – cel mai probabil în timpul existenţei Read More …
“MAJOR IN REGIBUS COMANORUM”
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI “MAJOR IN REGIBUS COMANORUM” Până la acest punct, în această sumară analiză a evenimentelor ce s-au produs de-a lungul secolului al doisprezecelea când a fost întemeiată Krăia lui Iova, nu a fost trecută în revistă contribuţia unei alte populaţii despre care istoriografia afirmă că a venit în arealul carpato-danubiano-pontic din stepele Asiei: cumanii. Despre cumani, istoriografia afirmă că au reprezentat un factor extrem de important în balanţa politico-militară a zonei. Mai mult decât atât: la un moment dat, cumanii au întemeiat un regat foarte puternic ce a cuprins aproape jumătate din arealul carpato-danubiano-pontic. În cele din urmă, începând cu a doua jumătate a secolului al treisprezecelea, cumanii au fost alungaţi din teritoriul nord-dunărean de forţele dezlănţuite ale altor războinici asiatici: mongolii. Important de menţionat este însă faptul că cumanilor le-a fost atribuit întemeierea oraşului Craiova. Cel care a dezvoltat această teorie până la limitele ei extreme a fost ilustrul istoric Bogdan Petriceicu Haşdeu. Dragostea ilustrului cărturar Bogdan Petriceicu Haşdeu, basarabean de origine, pentru oraşul Craiova şi-a găsit expresia cea mai înaltă în anul 1884, când considera în mod public că oraşul Craiova este “singurul oraş independent din România”, în care dictează “bunul simţ şi patriotismul”, Read More …
CĂLĂREŢII ROŞII
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI CĂLĂREŢII ROŞII Foarte important de remarcat este şi faptul că Bogdan Petriceicu Haşdeu a recunoscut importanţa deosebită pe care o au vechile “legende poporane” în înţelegerea trecutului, aducând în sprijinul afirmaţiilor sale o legendă din zona Banatului, asemănătoare cu cea menţionată de autoarea monografiei despre Globul Craiovei. Această legendă a fost preluată de ilustrul cărturar de la un preot din Temeşana, pe nume Nicolae Tincu-Velea: “Poporul român în Almaş păstrează din veacuri o tradiţie curioasă, ale cărei urme cel puţin autorul nu le află în istoria Banatului. Iacă tradiţia: cum că pe râpa de lângă satul Lăpoşnicel, unde se văd şi astăzi ruine de zidire, să fi fost un castel unde să fi reşezut regentul Almaşului, numit de popor „Crai-Iova” (Iova-Iovian-Ioan); cum că acesta, după un timp oarecare, cu foarte multe familii, s-a dus în România şi acolo a întemeiat oraşul de astăzi Craiova, numit aşa după numele său; cum că şi râul ce cură pe sub râpa unde a stat acel castel, apoi şi întreg ţinutul acela se cheamă şi până astăzi Craiova, dar şi Crăina sau Craina.” (11) Comentariul lui Bogdan Petriceicu Haşdeu cu privire la legenda citată este cât se poate de edificator: Read More …
FRĂŢIA DE SÂNGE
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI FRĂŢIA DE SÂNGE Întrebarea firească este următoarea: ce i-a determinat pe cumani să se alieze cu românii din arealul balcano-carpato-danubiano-pontic (autohtoni despre care istoriografia afirmă la unison că nu aveau o forţă militară sau economică importantă) şi, mai mult decât atât, ce i-a determinat să „percuteze” atât de prompt la cererile de ajutor venite mai mereu din partea acestora. Dacă autohtonii nu aveau o forţă economică prea importantă şi, în consecinţă, nu aveau ce oferi cumanilor, de ce aceştia s-au încăpăţânat să le ofere sprijin o perioadă atât de lungă de timp ? Evident, un presupus „tribut” plătit de autohtonii săraci cumanilor asiatici nu putea fi atât de însemnat pentru a-i mulţumi pe deplin pe aceştia, cu atât mai mult cu cât, jur-împrejurul românilor, existau şi alte populaţii cu care cumanii puteau să facă „afaceri” profitabile. Şi totuşi, cumanii s-au aliat cu „sărăntocii” de români, în detrimentul maghiarilor, bizantilor şi ruşilor cu care s-au luptat fără încetare. Astfel, în sinteza dedicată migraţiei cumanilor în arealul carpato-danubiano-pontic, autoarea Emilia Corbu afirma următoarele cu privire la aceste aspecte: „Aproape cu toate popoarele vecine cumanii au avut conflicte. Au bătut cnezatele ruseşti în mod sistematic şi constant, pe unguri Read More …
D(R)ACOMANII DIN CUMANIA NEAGRĂ
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI D(R)ACOMANII DIN CUMANIA NEAGRĂ Fără nici o îndoială, între români şi cumani a existat o înţelegere sau, mai exact spus, un pact nu numai de neagresiune, ci şi de frăţietate, căci altfel nu poate fi explicată buna colaborare politico-militară ce s-a perpetuat de-a lungul timpului. În mod cert, eminentul cărturar Bogdan Petriceicu Haşdeu a avut perfectă dreptate atunci când a indicat frăţia de sânge ca temei al înfrăţirii româno-cumane în arealul balcano-carpato-danubiano-pontic; nu a avut însă dreptatate atunci când a absolutizat rolul cumanilor în istoria românilor. Incontestabil, românii şi cumanii asiatici au fost două etnii diferite. Cumanii, ca etnie distinctă provenită din stepele Mongoliei, erau o populaţie cu trăsături asiatice. Emilia Corbu, în studiul citat, afirmă că „cumanii, cum erau numiţi în izvoarele latine, erau un popor de origine turcă veche, ramura occidentală a kimekilor. Diversele variante ale denumirii lor în rusă (polovti), armeana (khartes) şi germana (valwen) s-ar traduce prin „popor galben, palid, luminos”. La rândul lor, maghiarii îi numeau „kun” sau „kunor”. Cumanii înşişi îşi spuneau „kipceac”; din punct de vedere antropologic singurii urmaşi recunoscuţi ai cumanilor sunt o seminţie numită şi astăzi prin termenul „kîpceac”, seminţie înrudită îndeaproape cu kirghizii, khazarii şi Read More …
GALERIA OROPSIŢILOR
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI GALERIA OROPSIŢILOR Iova Kraiul, întemeietorul sau, mai degrabă, reîntemeietorul oraşului Craiova, face parte dintr-o galerie de mari personalităţi care au fost oropsite de istoriografia modernă prin ignorare, dar care nu au fost cu nimic mai prejos de marii conducători de oşti şi voievozi pe care i-a avut ulterior poporul român. Dacă în cazul marilor conducători de oşti şi voievozi consemnaţi de istoriografie există informaţii destul de amănunţite, despre ilustrele personaje din galeria cărora a făcut parte Iova Kraiul există doar câteva legende fragmentare, care nu mai sunt crezute de nimeni în ziua de astăzi; mai mult decât atât, cel mai adesea, istoriografia include marile personalităţi de acest tip în galeria personajelor “imaginare”, produse ale creaţiilor populare, ce pot fi incluse în categoria “miturilor istoriografice”. Din această largă galerie de mari personalităţi mai fac parte – printre mulţi alţi întemeietori de “ţări” sau oraşe, mai mari sau mai mici – Negru Vodă, Dragoş Vodă, Bucur Ciobanul etc. Interesant este faptul că atât Kraiul Iova, cât şi Bucur Ciobanul au trăit înainte de formarea oficială, consemnată de istoriografie, a primelor formaţiuni prestatale româneşti, care s-a produs fie la sfârşitul secolului al doisprezecelea, fie de-a lungul primei jumătăţi Read More …
LA ROVINE, ÎN CÂMPIE
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI LA ROVINE, ÎN CÂMPIE Krăia lui Iova cu sediul la Craiova a continuat să existe, într-o formă sau alta, indiferent sub ce nume, ocupând un teritoriu mai întins ori mai restrâns, până la sfârşitul secolului al paisprezecelea când s-a produs o nouă catastrofă de mari proporţii în zonă – o nouă inundaţie a Jiului. Prima inundaţie de mari proporţii a Jiului, soldată cu apariţia Bălţii Craioviţa în prima sa formă, s-a produs, aşa cum a fost menţionat, în jurul anului 400. A doua inundaţie de mari proporţii pare să se fi produs în jurul anului 1350, plus sau minus 50 de ani, după cum afirmă geologii care au investigat în ultimii zece ani zona aflată la nordul Bălţii Craioviţa. Informaţia furnizată de geologi este susţinută indirect de un eveniment de mare importanţă pentru destinul Ţării Româneşti, ce s-a produs la sfârşitul secolului al paisprezecelea: bătălia de la Rovine dintre oştile sultanului Baiazid I şi oştile voievodului Mircea Cel Bătrân. Majoritatea istoricilor afirmă că bătălia de la Rovine din anul 1395 – prin Rovine înţelegându-se un “loc mlăştinos” sau un loc “cu şanţuri” – s-a desfăşurat undeva pe râul Argeş sau pe râul Ialomiţa. Totuşi, reputatul Read More …
LA MORMÂNTUL KRAIULUI IOVA NU PLÂNGE NIMENI?
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI LA MORMÂNTUL KRAIULUI IOVA NU PLÂNGE NIMENI? Un element semnificativ ce demonstrează încă o dată geniul ilustrului cărturar care a fost Bogdan Petriceicu Haşdeu este reprezentat de opinia cu adevărat inspirată că, pe teritoriul actualului oraş Craiova, încă mai poate fi descoperit mormântul kraiului întemeietor. Are, fireşte, prea puţină importanţă, în acest context particular, faptul că pentru ilustrul cărturar numele kraiului nu a fost Iova ci Ioan sau Iona, ori presupoziţia că întemeietorul Craiovei a fost un rege de etnie asiatică; contează doar intuiţia genială că acel krai care a întemeiat oraşul trebuie să fi avut un mormânt. Şi nu orice fel de mormânt, ci unul cu adevărat măreţ: un gorgan, adică un tumul funerar – un mormânt acoperit cu o movilă înaltă de pământ (un astfel de tumul funerar seamănă cu o movilă naturală, motiv pentru care, în limbajul popular, poartă numele de măgură). “Această universalitate a movilelor – scrie Bogdan Petriceicu Haşdeu -, care au fost familiare mai tuturor popoarelor, este o probă că, ori unde le găsim într-un număr foarte mare, ele nu aparţin neapărat toate unei singure epoci sau unei singure naţionalităţi, ci pot diferi prin etate şi prin origine. Eterogene sub Read More …
“DAR A RĂMAS MIRONOSIŢA, DIN VEACUL CEL DE TOT CREŞTIN”
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI “DAR A RĂMAS MIRONOSIŢA, DIN VEACUL CEL DE TOT CREŞTIN” Tocmai existenţa, în anul de cumpănă 1395, a unei întinse mlaştini în zona Făcăi – Balta Verde constituie un indiciu extrem de important în interpretarea corectă a succesiunii evenimentelor. Existenţa mlaştinii indică faptul că, în perioada bătăliei de la Rovine – Craiova, cetatea-nedeie de pe malul lacului Craioviţa nu mai exista; dacă ar fi existat, fără nici o îndoială, Baiazid ar fi atacat-o. Aceasta înseamnă că cea de-a doua mare revărsare a Jiului se produsese deja. Mlaştina era efectul acestei revărsări; apele nu se retrăseseră încă definitiv în adâncuri. În urma celei de-a doua revărsări (inundaţii) a Jiului, cetatea-nedeie de pe malul lacului Craioviţa a dispărut, aşa cum afirmă tradiţia populară, lacul şi-a dublat suprafaţa, aşa cum a firmă geologii, iar efectul imediat a fost formarea unei întinse mlaştini. Geologii au dreptate şi atunci când afirmă că a doua mare inundaţie a Jiului şi, implicit, formarea lacului Craioviţa în actuala configuraţie, s-au produs în jurul anului 1350, plus sau minus 50 de ani. Este foarte probabil ca cea de-a doua inundaţie să se fi produs între anii 1390-1395. Raţionamentul acestei datări este următorul: harta strategului militar Read More …
BOIERII CRAIOVEŞTI – BĂNIA CRAIOVEI
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI BĂNIA CRAIOVEI- BOIERII CRAIOVEŞTI Oraşul Craiova a fost întemeiat cu mult timp înaintea debutului erei creştine, prin înfiinţarea de către membrii tribului dac al pelenilor (pelilor) a unui templu închinat zeului Apollon (zeu aflat în concurenţă cu Zalmoxis) şi a unei cetăţi (dava); vatra acestei cetăţi a fost denumită Apolon-dava, Apelen-dava (Oraşul lui Apolon) sau Pelendava. După dispariţia (dărâmarea sau abandonarea) templului lui Apollon, dată fiind importanţa existenţei podului peste Jiu, în Pelendava a fost înfiinţată o vamă în care se impozitau (dacă se poate spune astfel) mărfurile tranzitate de negustorii de la nordul şi de la sudul Dunării; concomitent, Pelendava a devenit un oraş meşteşugăresc şi negustoresc prosper. A doua întemeiere a Craiovei, de data aceasta după principii creştine, a avut loc în secolul al doisprezecelea, fiind realizată de un personaj ilustru pe nume Iova sau Iovan. Acesta a descoperit o comoară pe Dealul Sfântul Dumitru, astfel că datorită bogăţiei sale a construit o biserică şi un conac, fiind proclamat krai, adică cel mai bogat om din ţinut. Devenind conducătorul de facto al zonei, Iova Kraiul a înfiinţat la Craiova, care pe atunci se numea Ponsiona, o nedeie krăiască, adică un super-târg, deschis tuturor negustorilor Read More …
EPOPEEA MARILOR BANI
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI EPOPEEA MARILOR BANI Spre mijlocul Evului Mediu, ca pol de putere incontestabil al Olteniei independente, devenită sediu al Marii Bănii, Craiova a cunoscut o puternică dezvoltare socială, economică, militară şi religioasă. Spre finele secolului al cincisprezecelea, polul economic şi comercial al Craiovei era situat în jurul Dealului Sfântul Dumitru, în zona denumită “Piaţa Veche”. Acolo se intersectau principalele drumuri comericale ce făceau legătura cu Târgoviştea, Bucureştiul, Haţegul, sudul Dunării (Calafatul şi Bechetul) şi zona Turnul Severin. Cel mai important dintre toate era însă Drumul Sării ce ducea spre Ocnele Mari, Jud. Vâlcea. În jurul centrului economic din Piaţa Veche, unde se aflau principalele amplasamente comerciale şi meşteşugăreşti, s-au coagulat încetul cu încetul mai multe “mahalale” – adică, spus în limbaj modern, cartiere. Iniţial, mahalalele au fost ocupate de meşteşugari, în funcţie de breasla din care făceau parte. Au existat: o mahala a pielarilor, o mahala a tăbăcarilor, o mahala a lânarilor şi aşa mai departe. Fiecare mahala şi-a construit, în timp, propria sa biserică. Dacă meşteşugarii locuiau cu precădere în partea de nord şi de est a oraşului, boierimea locuia în “centru”, adică în zona Dealului Sfântul Dumitru, acolo unde se afla Reşedinţa Banilor (Casa Read More …
MIHAI VITEAZUL, BAN AL CRAIOVEI
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI MIHAI VITEAZUL, BAN AL CRAIOVEI Deşi, în linii mari, istoria domniei voievodului Mihai Viteazul este destul de bine cunoscută, încă există destul de multe enigme. Prima mare enigmă cu privire la Mihai Viteazul este chiar originea sa: pe de-o parte, data exactă a naşterii sale a născut controverse interminabile; la fel, locul naşterii este incert. De cealaltă parte, există controverse cu privire la părinţii săi. Cu privire la data la care s-a născut Mihai Viteazul, unii istorici susţin că acesta s-a născut în 1557, în timp ce alţii susţin că s-a născut în anul 1558; oricum, se ştie cu relativă precizie că în anul 1601, când se afla la Praga, Mihai avea 43 de ani. Majoritatea istoricilor plasează naşterea domnitorului Mihai Viteazul în localitatea Târgul de Floci (prin termenul “floci” se înţelegea în acea perioadă firele din lâna oilor; lat: floccus: fir de lînă, fir de stofă groasă) din judeţul Ialomiţa. (5) O ipoteză alternativă, susţinută de documente păstrate la Episcopia Râmnicului, plasează locul naşterii sale în localitatea Drăgoeşti, Jud. Vâlcea. În fine, o a treia variantă, susţinută mai ales de legendele populare, plasează naşterea lui Mihai Viteazul în Oltenia, în apropiere de Strehaia. Se pare Read More …
TURTUREA PAHARNICUL: JURĂMÂNT ÎNDEPLINIT
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI TURTUREA PAHARNICUL: JURĂMÂNT ÎNDEPLINIT Mihai Viteazul a fost asasinat la ordinul generalului Gheorghe Basta, cu acordul (nu neapărat tacit) al împăratului Rudolf al II-lea, în ziua de 9 august 1601, pe Câmpia Turzii, aflată la aproximativ 3 kilometri de Turda. Conspiraţia uciderii lui Mihai – este de părere istoricul Gheorghe Anghel – a avut loc în cortul generalului Basta, sâmbătă 8/20 august 1601, urmând ca duminica, căpitanul valonilor Iacobus de Beauri, în cronică Bori, să încerce să execute acţiunea numai după ce va vedea steagul cel mic (cornetul) ridicat deasupra cortului generalului. Oastea pregătită, de 300 de valoni şi germani, a înconjurat cortul domnitorului duminică dimineaţa, 9 august, la răsăritul soarelui. Mai departe, iată cum povesteşte Szamosközy desfăşurarea acestei tragedii: “Unul din căpitani cu numele de Bori (Beauri şi Mortagne, după unele izvoare) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins! Mihai i-a zis BA (cuvântul în textul cronicii maghiare este scris în româneşte) şi cu aceasta pus-a mâna pe sabie s-o scoată. Un valon ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă Read More …
BABA NOVAC
CRAIOVA, PERLA VALAHIEI BABA NOVAC Un caz cu adevărat inedit de general al lui Mihai Viteazul a fost Baba Novac, haiduc originar de la sudul Dunării. Mai toate sursele documentare susţin că mama lui Baba Novac a fost româncă, iar tatăl său a fost de etnie sârbă. Istoria vieţii lui Baba Novac a fost cu adevărat senzaţională; născut în satul Poreci, situat la sudul Dunării, în Serbia de astăzi, în apropierea cetăţii Semedria, în jurul anului 1520, Baba Novac a învăţat carte de timpuriu într-o mănăstire ortodoxă, astfel că a ajuns să scrie şi să citească în limba slavonă. Probabil că în acea perioadă de timp, Baba Novac l-a cunoscut pe cel care i-a fost alături până la moarte: preotul Sasca, care i-a devenit prieten şi duhovnic şi alături de care a înfruntat aceeaşi moarte cruntă. În perioada maturităţii, dat fiind faptul că avea o înfăţişare herculiană şi o forţă pe măsură, Baba Novac a învăţat repede meşteşugul armelor de la un haiduc sârb care se răzvrătise împotriva stăpânirii otomane în Balcani. La un moment dat a vieţii sale, între douăzeci şi treizeci de ani, după ce muncise timp de trei ani la ridicarea cetăţii Semedria fără a fi Read More …