CRAIOVA, PERLA VALAHIEI

“DAR A RĂMAS MIRONOSIŢA,

DIN VEACUL CEL DE TOT CREŞTIN”

Tocmai existenţa, în anul de cumpănă 1395, a unei întinse mlaştini în zona Făcăi – Balta Verde constituie un indiciu extrem de important în interpretarea corectă a succesiunii evenimentelor. Existenţa mlaştinii indică faptul că, în perioada bătăliei de la Rovine – Craiova, cetatea-nedeie de pe malul lacului Craioviţa nu mai exista; dacă ar fi existat, fără nici o îndoială, Baiazid ar fi atacat-o. Aceasta înseamnă că cea de-a doua mare revărsare a Jiului se produsese deja. Mlaştina era efectul acestei revărsări; apele nu se retrăseseră încă definitiv în adâncuri.

În urma celei de-a doua revărsări (inundaţii) a Jiului, cetatea-nedeie de pe malul lacului Craioviţa a dispărut, aşa cum afirmă tradiţia populară, lacul şi-a dublat suprafaţa, aşa cum a firmă geologii, iar efectul imediat a fost formarea unei întinse mlaştini. Geologii au dreptate şi atunci când afirmă că a doua mare inundaţie a Jiului şi, implicit, formarea lacului Craioviţa în actuala configuraţie, s-au produs în jurul anului 1350, plus sau minus 50 de ani. Este foarte probabil ca cea de-a doua inundaţie să se fi  produs între anii 1390-1395. Raţionamentul acestei datări este următorul: harta strategului militar Paulus Lucensis, menţionată anterior, indică o perioadă anterioară scufundării cetăţii nedeie (marcată cu sigla de cetate creştină). Harta a fost realizată înaintea bătăliei de la Nicopole (1396), dar a fost probabil compilată de strategul menţionat după hărţi şi mărturii ceva mai vechi. Este greu de crezut că strategul menţionat s-a deplasat în fiecare locaţie a arealului sud-est european pentru a vedea cu ochii săi ce cetate mai era în picioare, astfel că a luat drept bune toate informaţiile ce i s-au prezentat. Oricum, în anul 1395, când a avut loc bătălia de la Rovine, cetatea-nedeie nu mai exista, iar mlaştina (încă proaspătă, dacă se poate spune astfel) acoperise o bună parte a zonei, ceea ce indică faptul că inundaţia s-a produs undeva între anii 1390-1395.

În răstimpul celei de-a doua inundaţii cetatea-nedeie a fost acoperită în întregime de apele Jiului, iar Lacul Craioviţei s-a extins, devenind aproape dublu (sau triplu) faţă de cum se prezenta anterior. Au fost acoperite de apele Jiului vechiul sediu al Krăiei lui Iova, biserica şi toate celelelate clădiri administrative de pe malul lacului. De asemenea, inundaţia catastrofală trebuie să fi afectat în mod serios zona Dealul Sfântul Dumitru, care a fost acoperită de apele învolburate şi de mâl. Peste gorganul ce adăpostea mormântul kraiului s-au depus straturi groase de mâl, astfel că după retragerea apelor, dealul a dobândit configuraţia de astăzi. Tot ce exista pe acel gorgan, inclusiv coloana cerului sau crucea ce indica locul unde se va fi aflat mormântul kraiului a fost măturat de furia puhoaielor.

Urmarea celei de-a doua inundaţii a fost că rolul economic, politic şi militar al Craiovei a scăzut considerabil, iar istoria glorioasă de odinioară a început să se şteargă din memoria oamenilor, căci oricum istoriografia nu a reţinut-o aproape deloc. Au rămas doar una-două legende pe care, oricum, nu le mai crede nimeni şi câteva “superstiţii” legate de rolul nefast al Bălţii Craioviţa, despre ale cărei adâncuri mâloase se spune că atrag oamenii curaţi la suflet să se înece (numărul înecaţilor nu este deloc nesemnificativ, căci creşte de la an la an). Cu alte cuvinte, că apele Lacului Craioviţa sunt “blestemate”. Nu se cunoaşte, evident, numărul oamenilor morți în decursul celei de-a doua revărsări de mari proporţii a Jiului, ale căror suflete bântuie zona respectivă şi cheamă alte şi alte suflete în “regatul” subacvatic unde încă dăinuie gloria de odinioară a Kraiului Iova, dar mulţi afirmă şi acum că, uneori, în noaptea de Înviere, se aude, parcă venind din adâncurile lacului, larmă de oameni şi sunetul cristalin provocat de bătăile clopotului bisericii crăieşti ce se înălţa odinioară acolo.

În acea perioadă pare să se fi născut legenda fetei craiului care s-a înecat în Balta Craioviţei, legendă atât de frumos pusă în versuri peste secole de Alexandru Macedonski în “Rondelul Domniţei”: „Ieşind din balta Craioviţa / Unde-a fost crai Craiovisin / Văpaie, vezi plutind domniţa / Mai argintată ca un crin / Sub lună-i tremură cosiţa / În suflet poartă ca un chin / Îşi duse viaţa într-un suspin / Nedându-şi nimănui guriţa / Dar a rămas mironosiţa / Din veacul cel de tot creştin / Plutind pe balta Craioviţa.” (21)

FRAGMENTE DIN

CRISTIAN GĂNESCU: CRAIOVA, PERLA VALAHIEI