CRAIOVA, PERLA VALAHIEI

 LA MORMÂNTUL KRAIULUI IOVA

NU PLÂNGE NIMENI?

Un element semnificativ ce demonstrează încă o dată geniul ilustrului cărturar care a fost Bogdan Petriceicu Haşdeu este reprezentat de opinia cu adevărat inspirată că, pe teritoriul actualului oraş Craiova, încă mai poate fi descoperit mormântul kraiului întemeietor.

Are, fireşte, prea puţină importanţă, în acest context particular, faptul că pentru ilustrul cărturar numele kraiului nu a fost Iova ci Ioan sau Iona, ori presupoziţia că întemeietorul Craiovei a fost un rege de etnie asiatică; contează doar intuiţia genială că acel krai care a întemeiat oraşul trebuie să fi avut un mormânt. Şi nu orice fel de mormânt, ci unul cu adevărat măreţ: un gorgan, adică un tumul funerar – un mormânt acoperit cu o movilă înaltă de pământ (un astfel de tumul funerar seamănă cu o movilă naturală, motiv pentru care, în limbajul popular, poartă numele de măgură). “Această universalitate a movilelor – scrie Bogdan Petriceicu Haşdeu -, care au fost familiare mai tuturor popoarelor, este o probă că, ori unde le găsim într-un număr foarte mare, ele nu aparţin neapărat toate unei singure epoci sau unei singure naţionalităţi, ci pot diferi prin etate şi prin origine. Eterogene sub raportul cronologic şi sub cel etnografic, movilele se deosebesc nu mai puţin unele de altele prin configuraţie: aici rotunde, colea ţuguiate, dincoace concentrice, dincolo în amfiteatru, când mari, când mici, pe alocuri grupate, pe aiurea izolate, etc. Deşi nu toate au servit pentru înmormântare, deoarece într-o seamă din ele nu se descoperă nici o urmă de cadavre, aşa că suntem siliţi a le atribui o altfel de menire, fie religioasă, fie militară, fie comemorativă, terminală, intinerară sau ceva analog, totuşi cele mai multe, într-un mod necontestabil, au fost morminte. (…) Lungul brâu câmpenesc sub-carpatin şi supra-pontic, cuprinzând Ungaria, România şi Rusia meridională până la Caucaz, va oferi arheologului nişte specimene cu atât mai remarcabile, cu cât în antichitate şi în Evul Mediu această regiune a fost neîncetat cutreierată de triburile cele mai diverse.” (11)

Evident, Bogdan Petriceicu Haşdeu leagă construirea movilelor denumite gorgane şi măguri de prezenţa cumanilor în arealul carpato-danubiano-pontic, deşi anterior afirmase că acestea au un caracter universal, fiind construite de mai toate popoarele, încă din antichitate. “Este sigur – afirmă Bogdan Petriceicu Haşdeu – că o parte din acest fel de construcţii, numească-se ele măgure, gorgane, movile, ba încă pe alocuri dălme sau gâlme, dâmburi, gruiuri etc, au fost ridicate de către cumani în secolele XII şi XIII. Cumanii, dintre toţi contemporanii lor de lângă Marea Neagră, au fost cei mai neobosiţi făcători de movile, aşa că flamandul Ruysbroeck, care trecuse prin Rusia meridională pe la 1253 – tocmai epoca ce ne preocupă – i se spunea în cale că toţi tumuli fără excepţie sunt opera cumanilor şi numai a cumanilor. În Rusia sudică poporul numeşte asemenea movile amfiteatrice, fie ele mari sau mici, maidanuri. Acest cuvânt, care înseamnă „piaţă”, este foarte remarcabil, fiind nu numai turcesc, dar încă şi cumanic.” (11)

Fireşte, nu trebuie zăbovit asupra fixaţiei cumane a ilustrului cărturar, ci trebuie doar admis faptul că aşezarea osemintelor unor personaje importante într-un tumul funerar a fost un procedeu răspândit în toată lumea.

După cum afirma Nicolae Densuşianu în Dacia Preistorică, “cuvântul gorgan îl aflăm întrebuinţat încă într-o adâncă anticitate, nu numai în Europa, dar şi în diferite părţi ale Asiei, ca o numire generică pentru anumite coline ori munţi. Sensul fundamental al acestui cuvânt, atât după indicaţiunile ce ni le dă Iliada lui Homer, cât şi după modul cum această numire este întrebuinţată la poporul român, se pare a fi: o înălţime de pământ în forma unei cupole, ori în formă conică, însă de dimensiuni mari şi neacoperită de pădure. Cu înţelesul de movilă funerară, zona geografică a cuvântului gorgan este de asemenea foarte extinsă. În dorinţa ca memoria eroilor săi să fie transmisă şi la generaţiunile viitoare, ei ridicau pe mormintele acestora tumulele enorme de pământ, iar pe aceste tumule înălţau, drept semn sfânt, o columnă de peatră brută. Înhumarea în tumule sau ridicarea de movile gigantice pe mormin­tele eroilor şi ale persoanelor celebre începe, ce e drept, în epoca neolitică şi ea se continuă şi în epoca bronzului până târziu în timpurile istorice. Pe vârful movilelor funerare pelasge se aşează, de regulă, o co­lumnă de peatră (stele). Aceasta, zice Homer, este onoarea morţilor. Aceste movile, aşezate după ritul pelasg, pe câmpuri, de-a lungul drumurilor, ori pe vârfurile colinelor, se pot vedea, în general, de la distanţe mari, întocmai după cum era ideea timpurilor troiane, ca ele să poată fi văzute de departe, atât de oamenii cari trăiau atunci, cât şi de cei cari vor trăi în viitoriu. Acelaşi uz de a onora memoria eroilor decedaţi prin tumule enorme de pământ vedem că a existat, într-o epocă depărtată, şi în ţările vechii Dacii. România este una din ţările cele mai avute de tumule funerare. Aproape în fiecare judeţ al României se află una ori mai multe movile funerare, de dimensiuni colosale şi cari poartă numele de „Movilă mare” ori „Măgură mare”. (1)

Aşadar, ridicarea unei movile funerare nu a reprezentat o raritate în arealul carpato-danubiano-pontic, o astfel de practică fiind în uz cu mult timp înainte de migraţia cumanilor asiatici. Este însă salutară opinia ilustrului cărturar Bogdan Petriceicu Haşdeu, care era de părere că, dacă va fi fost înmormântat pe teritoriul Craiovei, întemeietorul Iova, datorită prestigiului imens de care se va fi bucurat în epocă, trebuie să fi fost înmormântat într-un mormânt cu adevărat princiar. Şi ce loc mai potrivit pentru mormântul unui krai putea fi mai bun decât un tumul funerar de tipul gorganelor. Şi, într-adevăr, avantajul unui gorgan sau măguri era că putea fi observat de departe, fiind de altfel şi un factor de mândrie pentru locuitorii comunităţii în raport cu străinii, precum şi un factor de aducere aminte a unui personaj celebru şi a unei istorii glorioase.

Cu privire la locul exact de dispunere al gorganului funerar sub care va fi fost înmormântat Iova Kraiul se pot face mai multe speculaţii. Opinia ilustrului cărturar Bogdan Petriceicu Haşdeu cu privire la localizarea movilei funerare sub care a fost înmormântat kraiul este că aceasta era situată chiar lângă Craiova din timpul său, ”spre stânga de Poarta Amărăzii, având configuraţia de amfiteatru sau mai bine de o potcoavă cu dezchizătura spre sud. Deşi mică în circumferinţă şi la înălţime, ea se numeşte totuşi „La-Măgură.” (11)

Informaţia că locaţia încă se numea “La Măgură” în vremea în care ilustrul cărturar a vizitat Craiova, este într-adevăr importantă, căci o astfel de informaţie nu mai este disponibilă în ziua de astăzi. Zona, aflată în partea de nord a oraşului de astăzi, este până la un punct pretabilă unei astfel de identificări. Totuşi, această localizare ipotetică a gorganului funerar sub care se va fi aflat mormântul Kraiului Iova are un inconvenient major: gorganul se afla prea departe de spaţiul locuit al oraşului din perioada respectivă (secolul al doisprezecelea sau al treisprezecelea), astfel că motivul principal pentru care a fost construit, adică pentru a fi observat de departe şi de a constitui motiv de aducere aminte a unui personaj celebru şi a unei istorii glorioase, îşi pierde valabilitatea. De aceea, mult mai probabilă ar fi fost amplasarea gorganului funerar în perimetrul oraşului de atunci, cel mai probabil în apropierea unei căi de acces principale sau, oricum, în cel mai expus loc al oraşului.

Opinia personală cu privire la acest subiect este că gorganul funerar sub care se află mormântul Kraiului Iova a fost ridicat tot pe Dealul Sfântul Dumitru, foarte aproape de locul unde acesta a descoperit comoara ce l-a făcut bogat şi celebru (sau, poate, chiar în acelaşi loc).. Este posibil ca, în acea perioadă destul de îndepărtată de timp, Dealul Sfântul Dumitru fie să fi fost mult mai mic, fie să nu fi fost deal, ci o zonă plată. Abia după decesul Kraiului Iova, după modelul arhaic, peste mormântul său a fost ridicată o movilă de pământ. Peste movila de pământ trebuie să fi fost înălțat, așa cum cere obiceiul, un semn distinctiv – o coloană a cerului sau chiar o cruce.

Dealul Sfântul Dumitru a fost de-a lungul timpului “buricul târgului”; acolo s-au aflat şapte izvoare care au constituit o preţioasă sursă de apă potabilă pentru locuitori, motiv pentru care dealul a primit adesea numele “Dealul celor şapte izvoare”. Viaţa comercială şi socială a oraşului a roit în permanenţă în jurul acelui loc; tot acolo se intersectau principalele drumuri ce veneau din exterior, astfel că străinii ce poposeau în oraş treceau obligatoriu pe lângă deal şi, implicit, pe lângă mormântul Kraiului Iova şi aflau povestea sa şi a istoriei sale glorioase, cu care localnicii se mândreau.

Aşadar, movila funerară a Kraiului Iova nu este altceva decât Dealul Sfântul Dumitru în actuala configuraţie.

FRAGMENTE DIN

CRISTIAN GĂNESCU: CRAIOVA, PERLA VALAHIEI