CRAIOVA, PERLA VALAHIEI

  “MAJOR IN REGIBUS COMANORUM”

Până la acest punct, în această sumară analiză a evenimentelor ce s-au produs de-a lungul secolului al doisprezecelea când a fost întemeiată Krăia lui Iova, nu a fost trecută în revistă contribuţia unei alte populaţii despre care istoriografia afirmă că a venit în arealul carpato-danubiano-pontic din stepele Asiei: cumanii.

Despre cumani, istoriografia afirmă că au reprezentat un factor extrem de important în balanţa politico-militară a zonei. Mai mult decât atât: la un moment dat, cumanii au întemeiat un regat foarte puternic ce a cuprins aproape jumătate din arealul carpato-danubiano-pontic. În cele din urmă, începând cu a doua jumătate a secolului al treisprezecelea, cumanii au fost alungaţi din teritoriul nord-dunărean de forţele dezlănţuite ale altor războinici asiatici: mongolii.

Important de menţionat este însă faptul că cumanilor le-a fost atribuit întemeierea oraşului Craiova. Cel care a dezvoltat această teorie până la limitele ei extreme a fost ilustrul istoric Bogdan Petriceicu Haşdeu.

Dragostea ilustrului cărturar Bogdan Petriceicu Haşdeu, basarabean de origine, pentru oraşul Craiova şi-a găsit expresia cea mai înaltă în anul 1884, când considera în mod public că oraşul Craiova este “singurul oraş independent din România”, în care dictează “bunul simţ şi patriotismul”, motiv pentru care şi-a depus candidatura pentru a deveni deputat de Craiova. Cu câţiva ani înaintea acestei luări de poziţie (între 1876 şi 1877), ilustrul istoric publicase mai multe articole despre orașul Craiova în revista pe care o conducea, “Columna lui Traian”, articole reunite ulterior în volumul “Originile Craiovei 1230-1400” (volum apărut în anul 1884).

Marele merit al lui Bogdan Petriceicu Haşdeu este de a fi fost primul istoric care şi-a dat seama de importanţa Craiovei la cumpăna dintre secolul al doisprezecelea şi secolul al treisprezecelea. În studiile sale despre originea Craiovei, ilustrul istoric a reliefat faptul că pe la 1235, Craiova a fost “reşedinţă princiară şi cetate de scaun”; afirmaţia că Craiova a devenit reşedinţă princiară cu mult timp înainte de înfiinţarea altor capitale importante ale Ţării Româneşti din Evul mediu, precum Câmpulung Muscel, Târgovişte sau Bucureşti a provocat rumoare în epocă, mai mulţi istorici grăbindu-se atunci să-i conteste opiniile.

Bogdan Petriceicu Haşdeu mai considera că, în acea perioadă de timp, ca reşedinţă princiară, Craiova a devenit capitala unei zone întinse ce cuprindea aproape întreaga Oltenie. Mai mult decât atât, ilustrul cărturar a considerat că începuturile Ţării Româneşti ca stat feudal trebuie căutate în Oltenia şi, evident, în Craiova ca reşedinţă princiară. De asemenea, Bogdan Petriceicu Haşdeu afirma că oraşul Craiova a fost întemeiat de un rege sau crai pe nume Iova sau Iona, şi că pe teritoriul Craiovei trebuie să se fi aflat o cetate importantă (în perioada vieţii sale nu era cunoscută harta lui Paulus Sanctinus Lucensis) iar, în acest context, îndemna autorităţile să facă săpături subacvatice în amplasamentul Bălţii Craioviţa pentru a-i descoperi vestigiile.

În acest sens este memorabil şi răspunsul pe care Bogdan Petriceicu Haşdeu l-a dat reputatului istoric A.D. Xenopol, care se îndoia de intuiţiile sale excepţionale cu privire la importanţa Craiovei la începutul Evului Mediu: “D(l) Xenopol a scăpat cu totul din vedere vechea legendă poporană cea foarte preţioasă despre un rege Ion sau crai Iova ca fundator al Craiovei. Întrucât nu poate fi vorba despre împăratul româno-bulgar Ioniţă, care nu stăpânise niciodată în Oltenia, ş-apoi Asanii în genere pentru români erau totdauna împăraţi, iar nu crai.” (11)

Totuşi, cu toată intuiţia sa excepţională, în cele din urmă, ilustrul cărturar s-a înşelat cu privire la adevăratul întemeietor al oraşului Craiova; dacă în prima parte a studiului său, Bogdan Petriceicu Haşdeu a considerat, în mod corect (din punctul de vedere promovat de-a lungul acestei cărţi), drept întemeietor al Caiovei un krai, ulterior – în mod aproape inexplicabil, parcă contrazicând ceea ce afirmase anterior – ilustrul cărturar şi-a modificat în mod sensibil opinia, identificând kraiul cu un rege cuman pe nume Ion sau Iona.

Această identificare ulterioară a avut la bază mai multe surse latine din prima parte a secolului al treisprezecelea, la care ilustrul cărturar a avut acces la vremea sa, cea mai importantă dintre ele fiind o cronică scrisă de un călugăr catolic pe nume Albericus. Cronicarul Albericus afirma în anul 1235, aşadar cu câţiva ani înainte de redactarea Diplomei ioaniţilor (1247), că, după informaţiile sale, în Oltenia stăpâneau doi regi cumani – unul pe nume Ioan sau Iona (Jonas în latină), iar celălalt pe nume Soronius. Tocmai această identificare a cronicarului Albericus l-a condus pe ilustrul istoric la concluzia eronată că Iova Kraiul este aceeaşi persoană cu regele cuman Ion sau Iona.

Evident, între Ion şi Iova este diferenţă de nume, iar explicaţia ilustrului cărturar Bogdan Petriceicu Haşdeu că Iona s-ar fi tradus Iova la nordul Dunării nu prea are cum să stea în picioare. Cu toate acestea, în mod paradoxal, nici această intuiţie a ilustrului cărturar nu este foarte depărtată de adevăr, dat fiind faptul că, la un moment dat, după cum indică Diploma Ioaniţilor, în zona Olteniei a domnit un rege pe nume Ioan. Dar ceea ce nu a remarcat ilustrul cărturar – probabil datorită sărăciei surselor documentare din vremea sa – este faptul că acel rege pe nume Ioan a domnit la un secol şi mai bine după ce Iova Kraiul a întemeiat pe principii creştine oraşul Craiova.

Ilustrul cărturar mai afirma că regele Ioan menţionat în Diploma Ioaniţilor prin expresia „major rex Ionas” este aceeaşi persoană cu regele cuman Iona, pe care-l consideră a fi fost întemeietorul oraşului Craiova. De altfel, în scrisoarea menţionată, trimisă către marele istoric A.D. Xenopol, Bogdan Petriceicu Haşdeu afirma următoarele: “întrucât însuşi D(l) Xenopol admite şi reproduce întocmai după mine că marele rege Iona al cumanilor stăpânise Romanaţul şi Doljul, fie un timp oricât de scurt; întrucât cuvântul Craiova însemnează „al craiului”, fără a se putea constata în regiunea Doljului în secolul XIII şi chiar în secolul XIV vreun alt crai afară de „major rex Ionas”. (11)

Totuşi, chiar şi identificarea dintre regele cuman Ioan sau Iona şi regele Ioan menţionat în Diploma Ioaniţilor este greşită. Astăzi se ştie că regele cuman Ioan sau Iona a murit în anul 1241 la Constantinopole, ceea ce înseamnă că nu are cum să fie identificat cu acel „major rex Ionas” din Diploma Ioaniţilor, care domnea în regiunea Olteniei în anul 1247. Nu există nici un indiciu că acest din urmă “rex” Ioan a fost de origine cumană; altfel, cronica ungară l-ar fi menţionat ca atare.

Mai trebuie menţionat şi faptul că, prin afirmaţia că numele oraşului Craiova nu conţine inclus numele Iova, ilustrul cărturar a ales o variantă greşită de traducere şi interpretare a etimologiei. “Forma însă cu mult mai obişnuită în vechile noastre hrisoave – afirmă Bogdan Petriceicu Haşdeu în scrierea citată – , este cea slavă originală: Cralieva. Oricum să fie, forma română Craiova este o simplă înmuiere din slavul Kralieva, sau mai bine dintr-un tip vulgar Kraliova. Kralieva sau Kraliova, la rândul său, nu este decât un adjectiv posesiv femeiesc din krali „rege”, întocmai ca Bucova din buk „fag”, Sadova din sad „plantă”, Rogova din rog „corn”, şi atâtea alte localităţi din România, unele chiar în vecinătatea Craiovei. Deci, în compoziţia cuvântului Craiova nu intră nicidecum numele personal Iova” – conchide marele cărturar. Iar după aceea, continuă: “D. Laurian are deplină dreptate când zice: „Craiova după etimologie înseamnă Cetate Regală, sinonimă cu Regianum al lui Ptolemeu de-a dreapta Dunării”. (11)

Şi totuşi, aproape paradoxal, parcă pentru a se contrazice singur, în rândurile următoare ilustrul cărturar afirmă textual că “singura concluzie legitimă, pe care trebuie s-o tragem din cuvântul Craiova, este că va fi avut oarecând, direct sau indirect, a face cu vreun „crai”. Opinie, de altfel, confirmată chiar în scrisoarea citată anterior, pe care ilustrul cărturar i-a trimis-o marelui istoric A.D. Xenopol, în care afirma că cuvântul Craiova însemnează “al craiului”.

Este evident că ilustrul istoric s-a înşelat în prima sa argumentaţie cu privire la etimologia cuvântului Craiova, care nu este, pur şi simplu, traducerea în limba română a cuvântului slav “kralieva” (cralieva). Craiova este de fapt un cuvânt autohton format din doi termeni: Krai şi Iova. Tot astfel, Craioviţa este un cuvânt autohton format din alipirea a doi termeni: Krai şi Ioviţă. Numele Craiova conţine, pur şi simplu, alipite numele persoanei care a fost propietarul de facto al oraşului în momentul întemeierii sale pe principii creştine şi titulatura acordată acestuia – krai, adică rege, ţar sau stăpân. Traducea liberă ar fi: “ţinutul kraiului Iova” sau “krăia lui “Iova”.

FRAGMENTE DIN

CRISTIAN GĂNESCU: CRAIOVA, PERLA VALAHIEI