CRAIOVA, PERLA VALAHIEI

GLOBU CRAIOVEI

Faptul că Iova Kraiul a fost un personaj istoric cât se poate de real, iar nu imaginar aşa cum consideră mulţi istorici contemporani, îşi găseşte o nesperată confirmare în denumirea unei alte localităţi care i-a împrumutat numele.

Foarte puţini oameni ştiu astăzi că numele Craiova se mai găseşte în denumirea unei alte localităţi de pe teritoriul României, este drept mai mică, care are statutul de sat: Globul Craiovei, care se află în Judeţul Caraş Severin.

Într-o excelentă monografie despre comuna Globul Craiovei, scrisă de Icoana Cristescu Budescu (op.cit.: Icoana Cristescu Budescu – “Monografia satului Globul Craiovei”; cap. III), găsim câteva informaţii cât se poate de interesante cu privire la acest subiect. Aceste informaţii sunt independente de cele furnizate până în acest punct, motiv pentru care trebuie tratate cu toată consideraţia. Mai trebuie specificat că denumirea “glob” provine, aşa cum specifica autoarea citată, din toponimul slav „globoka”, care înseamnă „adâncitură”. În schimb, numele Craiova provine, deloc întâmplător, de la acelaşi Krai Iova.

Potrivit unei legende locale, relatată de Icoana Cristescu Budescu în excelenta ei monografie (poate una dintre cele mai bune monografii referitoare la localităţile mici de pe cuprinsul României), Kraiul Iova, fiind fugărit de duşmani, „a poposit mai multe zile în valea stâncoasă a apei acestui sat, stând într-o grotă ce se poate vedea şi astăzi. Fiind bine tăinuit de păstorii localnici, urmăritorii săi i-au pierdut urma. După ce aceştia s-au retras şi pericolul a trecut, Iova a mulţumit, plătindu-i generos pe păstori pentru devotamentul lor şi pentru hrana primită. Apoi le-a spus că el este craiul Iova şi a plecat spre nord-est, urmând valea Slătinicului. Păstorii au rămas miraţi de această neobişnuită întâmplare şi se mândreau că la ei a poposit craiul Iova, de al cărui nume auziseră. De atunci, când mergeau spre locul unde a stat craiul sau la râul din care el şi-a potolit setea, ei spuneau că merg la craiul Iova, apoi, la Crai-Iova, în sfârşit la Craiova. Tot Craiova a rămas şi numele râului care compune toponimicul Globu Craiovei.” (12)

Iată aşadar că Iova Kraiul a avut o viaţă mult mai aventuroasă şi zbuciumată decât ne-am fi imaginat. Faptul că la un moment dat s-a refugiat în judeţul Caraş Severin, la aproape 250 de kilometri de reşedinţa sa, demonstrează încă o dată faptul că este vorba despre un personaj cât se poate de real; mai mult decât atât, demonstrează faptul că Iova nu are nici o legătură cu Ioniţă Kaloian, care nu a ajuns niciodată prin judeţul Caraş Severin.

După cum se poate remarca din cele relatate de autoarea citată, numele Kraiului Iova era foarte cunoscut pe un teritoriu destul de mare, astfel că locuitorii ţinuturilor unde şi-a purtat paşii l-au întâmpinat cu entuziasm. Pe deasupra, în amintirea vizitei kraiului, după cum a fost menţionat, locuitorii şi-au botezat ulterior localitatea şi cu numele său, mai cu seamă că, după cum considerau ei, locaţia în care se aflau făcea parte „din krăia sa”. Această ultimă informaţie este cât se poate de sugestivă, întrucât indică faptul că teritoriul stăpânit de Iova Kraiul nu trebuie redus doar la oraşul Craiova.

Uimitor – stupefiant de-a dreptul – este însă faptul că numele Kraiului Iova era încă cunoscut şi chiar devenise legendar la câteva sute de ani de la evenimentele descrise anterior. Altfel, nu are cum să fie explicat faptul că, în jurul anului 1527, un căpitan al voievodului Ardealului Ioan Zapolia, şi-a constituit o armată de aproximativ 5000 de oameni şi, după cum ne informează aceeaşi Icoana Cristescu Budescu, „sub numele de Ţar Iova sau Craiu Iova a început să jefuiască prin Almăj şi prin alte părţi. Cetatea lui trebuie să fi fost pe dealul care se numeşte până azi Ţerova, aflată între Borlovenii Noi şi Pârlova, iar ţinutul pe care-l stăpânea el se chema Craina.” (12)

Autoarea citată traduce „craina” prin „margine” sau „ţinut de margine”, dar particula crai provine atât de la ţinut cât şi de la conducătorul ţinutului denumit crai (iniţial krai). De altfel, satul Globul Craiovei a făcut parte din ţinutul Craina (din care mai făceau parte Teregova, Mehadia şi altele).

Pe de-o parte, faptul că acel (fost) căpitan al voievodului Ioan Zapolia s-a răzvrătit şi s-a pus în fruntea unei armate de 5000 de oameni cu scopul de a jefui în partea de vest a Ţării Româneşti şi, probabil, în unele părţi din Ardealul stăpânit de regii maghiari, nu trebuie să surprindă. Depinde cine o spune; dacă o spun cronicile maghiare, atunci termenul „a jefui” trebuie înţeles în context. Contextul este: conţii, grofii şi nemeşii supuşi coroanei maghiare şi-au însuşit prin jaf ceea ce nu le aparţinea: ţinuturi şi bogăţii româneşti, exploatând fără milă munca ţăranilor români. Prin „jaf” românii aflaţi sub comanda acelui căpitan răzvrătit al voievodului Ioan Zapolia, au luat înapoi ce le-au furat conţii, nemeşii şi grofii maghiari.

Pe de altă parte însă, faptul că acel conducător şi-a luat, după câteva secole, numele de Ţar Iova sau Krai Iova este într-adevăr mai mult decât surprinzător. Aceasta demonstrează faptul că numele şi personalitatea Kraiului Iova încă reprezentau un model puternic în epocă. Un model de neatârnare şi de independenţă. Căci ceea ce pare să fi dorit acel căpitan sau ce va fi fost al voievodului Ioan Zapolia, a fost o reînviere a unei vechi stări de fapt, încă vie în minţile oamenilor şi în conştiinţa epocii, în care autohtonii erau stăpâni la ei acasă.

Aşadar, nu jaful unui căpitan rebel din ţinutul Banatului şi Ardealului reprezintă subiectul principal al acestei istorisiri, ci dorinţa românilor de a reînvia o stare de fapt pierdută, o stare a independenţei şi a neatârnării, într-un ţinut (craina sau krăie) autonom, precum fusese odinioară. Iar această stare de fapt purta în epocă un singur nume: Krai Iova.

Nu există informaţii care să indice dacă acel căpitan a reuşit într-adevăr să instituie o krăie durabilă, după modelul Kraiului Iova, în acel ţinut de margine denumit de localnici Craina, dar există indicii foarte seriose care dezvăluie faptul că istoria poporului român nu este cunoscută în totalitatea ei. Multe astfel de evenimente au fost şterse cu un burete mare şi negru din istorie şi din amintirea tuturor românilor.

Istoricii moderni nu ştiu cum să citeze mai des cronicile maghiare sau bizantine ale timpurilor trecute pe care le consideră singurele documente „veridice”, dar care nu sunt altceva decât cronici mincinoase scrise de învingătorii de moment. Mincinoase întrucât au fost scrise trunchiat, pe considerente politice vădit interesate.

 

FRAGMENTE DIN

CRISTIAN GĂNESCU: CRAIOVA, PERLA VALAHIEI