COMENTARIU LA STANŢELE LUI DZYAN (DOCTRINA SECRETĂ)

DETESTATĂ DE UNII, APRECIATĂ DE ALŢII, HELLEN BLAVATSKY A FOST CONSEDERATĂ FONDATOAREA TEOSOFIEI ÎN OCCIDENTUL EUROPEI. LA MAI BINE 100 DE ANI DUPĂ PUBLICAREA LOR, SCRIERILE HELLENEI BLAVATSKY, ÎN SPECIAL „ISIS DEZVĂLUITĂ” ŞI „DOCTRINA SECRETĂ”, MERITĂ O SCURTĂ ANALIZĂ NEPĂRTINITOARE.

Hellen Blavatsky a reuşit să traducă Stanţele lui Dyzan în engleză, traducere care a apărut „în 1915 la Hermetic Publishing Company din San Diego, Statele Unite, cu o prefaţă de Dr. A.S.Raleigh.
Totuşi, din datele care există astăzi se desprinde ideea că este foarte puţin probabil că acel manuscris publicat în 1915 la Hermetic Publishing Company din San Diego, Statele Unite, cu o prefaţă de Dr. A.S.Raleigh, să fie chiar textul Stanţelor lui Dzyan.
De asemenea, este şi mai puţin probabil că Stanţele lui Dzyan din cartea “Doctrina Secretă” scrisă de Hellen Blavatsky şi editată de Societatea teosofică în anul 1875 este textul original. Cu toate acestea, textul publicat de Hellen Blavatsky în cartea sa intitulată “Doctrina Secretă” (5 volume) poate genera o idee generală cu privire la ceea ce au înseamnat la origine aceste Stanţe. De fapt, “Doctrina secretă” scrisă de Hellen Blavatsky şi publicată de Societatea teosofică în anul 1875 prezintă o versiune cu multe influenţe budhiste (budhismul mahayana, care se practica în China şi Tibet) şi hinduiste, amestecate cu elemenete gnostice precreştine.
Stanţele lui Dzyan şi comentariile aferente, în versiunea “Doctrinei secrete” publicată de Hellen Blavatsky în 1888 şi apărută în 1923 în varianta franceză (H. P Blavatsky: Abrege de la Doctrine Secrete, Familia Teosofică Paris 1923 – ediţie consultată de autorul acestor rânduri şi din care au fost făcute traducerile stanţelor lui Dzyan prezentate în continuare)) sunt expuse de-a lungul a cinci volume.

Stanţele propriu-zise sunt expuse în două secţiuni principale. Prima secţiune (volumul 1 al Doctrinei Secrete) descriere cosmogonia esoterică, iar a doua secţiune descrie antropogeneza esoterică (volumul 3 al Doctrinei Secrete). Volumele 2, 4 şi 5 ale Doctrinei Secrete sunt comentarii ale autoarei cu privire la “simbolismul arhaic al religiilor”.
Înainte de toate trebuie spus că deşi este sau pare să fie nume propriu al unei persoane, din punct de vedere etimologic cuvântul Dzyan este forma tibetană a termenului sanscrit dhyana, care înseamnă meditaţie (yoghină), prin Dzyan înţelegându-se în acest context “Cel ce meditează”, “Cunoscătorul” sau, în sens larg, “Înţeleptul”.
La rândul lor, stanţele sunt de fapt nişte aforisme foarte scurte. În Doctrina secretă, Stanţele lui Dzyan sunt împărţite astfel: cosmogonia are 45 de aforisme, iar antropogonia are 49 de aforisme. Ambele secţiuni intră lejer pe trei pagini de carte format A4. Restul Doctrinei Secrete sunt comentariile Hellenei Blavatsky asupra acestor aforisme denumite stanţe.
Aşa cum a fost menţionat, structura generală a cărţii Doctrina secretă şi a ceea ce a fost prezentat sub titulatura generică de Stanţele lui Dzyan are o orientare doctrinară de tip buddhist, mai exact spus o orientare de tipul buddhismului mahayana (marele vehicul), care se practică în Tibet, China, Ceylon etc (doctrina buddhismului mahayana a înglobat la un moment dat numeroase elemente ce apaţin filosofiei Samkhya, Vedantei, Upanishadelor, taoismului, confucianismului, doctrinei bardo, doctrinei yoga; la rândul lor practicile zen sunt o extensie a buddhismului mahayana). Teosofia însăşi, aşa cum a fost prezentată de Hellen Blavatsky şi continuatorii ei este însă o vulgarizare occidentalizată a acestei doctrine.
Acesta este de altfel motivul pentru care în Doctrina Secretă, dar şi în cărţile ulterioare ce au apărut sub egida Societăţii Theosofice, la temelia cosmosului nu figurează Dumnezeu Persoană şi Sfânta Treime, ci un aspect abstract, impersonal, al “Divinităţii”, denumit Brahman sau Parabrahman. Brahman (care nu trebuie confundat cu zeul Brahma, care este un zeu în panteonul hindus) are genul neutru în limba sanskrită, desemnând aspectul nemanifestat al “Divinităţii”.
Oricum, “Divinitatea” denumită Brahman nu are nimic în comun cu Dumnezeu Persoană sau cu Sfânta Treime, chiar dacă, potrivit Doctrinei Secrete, din Brahman (“Divinitatea”) emană o trinitate formată din trei Logoi (pluralul de la Logos; Logosul apare doar în concepţiile gnostice, nu şi în cele orientale).
Chiar în deschiderea Doctrinei secrete, Hellen Blavatsky afirmă că din Parabrahman au emanat: primul Logos identificat până la un punct cu spiritul (purusha sau atman); al doilea Logos identificat uneori cu dualitatea spirit-materie, iar alteori doar cu materia (prakriti); al treilea Logos, identificat cu Ideaţia sau Inteligenţa universală, denumit Mahat sau Buddhy.
Deşi în perioada în care au fost publicate de Hellen Blavatsky aceste idei erau cât se poate de inedite, ulterior, cam la cincizeci de ani după publicarea Doctrinei Secrete, atunci când principalele scrieri filosofice indiene au fost traduse, publicate şi răspândite în occidentul Europei, s-a dovedit că conceptele în cauză nu sunt chiar atât de noi; ele figurează în principalele scrieri arhaice scrise în limba sanskrită, precum Vedele, Upanishadele sau Samkhya Karika.
Deşi par extrem de cifrate, primele aforisme ale Stanţelor lui Dzyan (aşa cum se prezentate în Doctrina Secretă) sunt destul de edificatoare în ceea ce priveşte modelul cosmologic prezentat de Hellen Blavatsky.

În opinia Hellenei Blavatsky cauza existenţei cosmosului rezidă în Tenebrele neştiute care au fost “fecundate” de Raza cosmică, iar procesul cosmic incipient s-a derulat de-a lungul mai multor planuri subtile. La început, pe planurile subtile s-a manifestat o pleiadă de fiinţe denumite Cei şapte Primordiali sau Cele şapte Flăcări Prime; Flacările Prime au ieşit din Flacăra Unică. Ulterior s-au manifestat şi alte fiinţe sublime, precum Flăcările, Esenţele, Elementele (elementarii adică spiritele naturii). Tot atunci au apărut ţi zeii.
Pentru Helllen Blavatsky, procesul cosmogonic are la bază energia denumită uneori Fohat, iar alteori Prana, ce a servit drept suport energetico-informaţional manifestărilor materiale. Constructorii principali ai cosmosului au fost în număr de şapte. La procesul manifestării cosmosului au mai participat o altă pleiadă de fiinţe cosmice secundare denumite Lipika, pe care autoarea îi desmnează sub titulatura de Domni ai karmei.
Pentru Hellen Blavatsky cosmosul are şapte planuri subtile: primele trei planuri sunt foarte elevate, fiind denumite “fără formă” (arupa). Următoarele trei planuri sunt “cu formă” (rupa), dar non-materiale; aceste sunt în ordine: lumea arhetipală, lumea intelectului, lumea substanţei sau a formei (care nu este cea materială). În cele trei planuri intermediare există şase sfere ce formează lanţul planetar. În fine, a şapte lume şi cea mai de jos este planul material. Planul material este totodată a şaptea lume a lanţului planetar. Lumile sunt susţinute de o energie fundamentală ce derivă din Fohat, energia formatoare a cosmosului. Această energie fundamentală ce susţine totul este denumită prin termenul sanskrit prana, sau prin termenii gnostici anima mundi, lumina astrală liquor vitae.
Fără a fi devenit conştientă de existenţa unui Big Bang, procesul cosmologic în opinia Hellenei Blavatsky a inclus formarea nebuloasei primordiale, din care s-au format ulterior, prin expulzare, şapte planete. În răstimpul expulzării celor şapte planete s-au desfăşurat mari războaie ale cerului; războaiele au presupus înfruntarea dintre diverşi zei. În mijlocul nebuloasei se află însă Soarele spiritual (eterat), din care ulterior a apărut Soarele fizic. La rândul lor, planetele s-au format din nuclee spirituale denumite centri Laya, care se prezintă ca nişte chakre cosmice. Evoluţia planetelor s-a realizat de-a lungul unor perioade de manifestatare denumite roduri (cicluri formate din manvantare); rondurile, perioadele de manifestare, sunt întrerupte uneori de perioade de disoluţie cosmică (denumite pralaya), în care tot ce există este resporbit în esenţa unică. Actualmente pământul se află în al patrulea rond; la fel ca primele trei ronduri, şi al patrulea rond a început după o perioadă de nemanifestare, pralaya.
În cadrul celui de-al patrulea rond, cel actual, ierarhia de puteri cosmice este divizată, afirmă Hellen Blavatsky, în şapte ordine de fiinţe ce au corespondenţă şi cele douăsprezece case zodiacale; unele fiinţe sunt pur spirituale, altele sunt eterate sau semieterate.
Tot în al patrulea rond pământul a cunoscut mai multe prefaceri, trecând de la starea iniţială eterată sau semieterată la cea materială, aşa cum se prezintă astăzi. De-a lungul celui de-al patrulea rond au apărut mai multe “rase” umane; iniţial fiecare dintre rase a ocupat un teritoriu strict delimitat. Prima rasă a apărut în Ţinutul sacru imperisabil, aflat la Polul nord de atunci al pământului; prima rasă era “spirituală în interior şi eterată în exterior”; prima rasă a fost denumită “rasa născută din mental” (este vorba despre mentalul celor ce au creat această rasă). A doua rasă a apărut în Hiperboreea; această rasă, denumită “născută din sudoare”, a fost semieterată. A treia rasă s-a dezvoltat pe continentul Lemuria; ea a fost formată din trei subrase: “cea născută din ou”, “cea androgină” şi cea umană. A patra rasă s-a perpetuat în Atlantida; pe Atlantida oamenii şi-au desăvârşit trupul material. Rasa a cincea, în frunte cu arienii (indoeuropenii) a apărut şi s-a perpetuat în Europa. Fiecare dintre aceste rase a avut un Adam (adică un prim om care este diferit de cel manţionat în Vechiul Testament). Primul Adam a fost denumit Adam Kadmon de Hellen Blavatsky printr-un termen preluat din kaballah (Adam Kadmon este sinteza tuturor Sephiroţilor, care sunt în număr de zece). Fiecare rasă s-a dezvoltat şi perpetuat simultan în şapte locuri de pe suprafaţa pământului, formând astfel şapte grupuri distincte.
Cât depre fiinţa omenească, în concepţia Hellenei Blavatskaya aceasta este format din şapte structuri aurice distincte: trupul material, corpul eteric, corpul astral, corpul mental inferior, corpul mental superior, sinea spirituală şi spiritul. Cel mai important element al fiinţei umane este fără îndoială spiritul, desemnat de Hellen Blavatsky atât prin termenul de “monadă” (termen occidental preluat de la filosoful şi matematicianul german Gottfried Wilhelm von Leibniz) cât şi prin termenul sanskrit “atma” (corect atman: spiritul individual al fiecărui om, care potrivit Upanishadelor este o scânteie divină emisă de marele foc Brahman, Spiritul universal). Spiritul, “atman”, este denumit de Hellena Blavatsky şi prin termenul “pelerinul” întrucât se întrupează de multe ori în lumea materială; de fapt “atman” este acel element al fiinţei omeneşti care se reîntrupează periodic în lumea materială pentru a se desăvârşi şi pentru a se reîntoarce la sursa primă, din care a fost cândva ejectat: Brahman, Spiritul Universului. La baza existenţelor multiple ale fiinţelor umane în lumea materială stă legea fptei şi a răsplatei, karma. Oamenii trebuie să se comporte coform legilor cosmosului denumite în scrierile indiene Dharma pentru a se putea întoarce la Sursa Primă, Brahman. Aşadar, existenţa oamenilor în lumea materială este condiţionată pe de-o parte de Karma personală, şi de celaltă parte de legile cosmosului, Dharma. În afarea acestor concepte cheie, în Doctrina Secretă, Hellen Blavatsky a evidenţiat conceptul de iluzie cosmică, maya, echivalentul termenului matrix menţionat anterior, afirmând împreună cu concepţia buddhistă că lumea este iluzie datorată ignoranţei metafizice a oamenilor. De asemenea, Hellen Blavatsky a pus accentul pe dezvoltarea capacităţilor latente ale fiinţei umane prin folosirea tehnicilor yoga.

Acestea au fost, pe scurt, principalele idei promovate de Hellen Blavatsky în comentariul Stanţelor lui Dzyan publicat în Doctrina Secretă, idei care au fost dezvoltate ulterior de membrii de frunte ai Societăţii Teosofice pe care a înfiinţat-o împreună cu colonelul Olcott.
O concluzie preliminară a acestei analize este următoarea: este evident faptul că în Doctrina secretă, Hellen Blavatsky a folosit informaţii preluate din diferite texte hinduse şi tibetane cu mult timp înainte ca acestea să fi fost cunoscute în Occidentul Europei şi implicit, cu mult timp înainte de a fi traduse în principalele limbi de circulaţie internaţională. De asemenea, este evident faptul că cele expuse în scrierea Hellenei Blavatsky reprezintă efortul unui contactor, clarvăzător, mistic sau iniţiat tibetan denumit prin termenul generic Dzyan, care a accesat cronica akasha pentru a vedea ce s-a petrecut la începutul formării cosmosului.
Faptul că Hellena Blavatsky a avut de înfruntat atâtea probleme şi a fost supusă la ameninţări se datorează cel mai probabil faptului că a obţinut manuscrisul Stanţelor lui Dzyan fără acceptul celor care-l deţineau, în condiţiile în care acest text figura la loc de cinste şi era considerat “secret” în cine ştie ce mănăstiri din Tibet. Cam acealaşi probleme a întâmpinat o altă cercetătoare celebră de la sfârşitul secolului al XIX şi începutul secolului XX, Alexandra David Neeel, care a avut nevoie de mare tenacitate pentru a fi acceptată în mănăstirile tibetane şi de a obţine texte “secrete”, care nu trebuiau dezvăluite “profanilor”.
Pe de altă parte, trebuie convenit şi faptul că, în mod aproape sigur, nu acesta este textul original al Stanţelor lui Dzyan; cu toate acestea, în cartea Doctrina secretă a Hellenei Blavatsky pot fi decelate influenţe din aceste stanţe, întrucât există informaţii atipice care nu fac corp comun cu o parte din comentariilor autoarei. Aceste influenţe ce provin din stanţele originale sunt destul de uşor de detectat pentru cei familiarizaţi cu filosofia hindusă şi tibetană, mai ales cu cei care au avut studiat textul Cărţii tibetane a morţilor (Bardo Thodol), descoperit şi tradus în limbi de circulaţie internaţională abia în 1923 (Ediţia Evans Wentz), deci la aproape o jumătate de veac după ce Hellen Bllavatsky şi-a publicat cartea.
(fragment din cartea – în lucru – „Exampaeos”)