EXCALIBUR

CHRISTIAN ROSENCRENZ

LIBER M: MAREA CARTE A MISTERELOR LUMII

Un caz tipic de contactor care a reuşit nu numai să acceseze aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului, ci chiar să provoace un veritabil tsunami prin concepţia pe care a promovat-o a fost Christian Rosencrenz, despre care se afirmă că, la cumpăna dintre secolului al 13-lea şi al 14-lea al erei creştine, a avut experienţa prigonitorului de creştini Saul, devenit apoi Apostolul lui Hristos, pe drumul Damascului.

Cazul lui Christian Rosencrenz a intrat în conştiinţa opiniei publice la aproape două sute de ani de la moartea sa. Astfel, prin anul 1614 apărea la Kassel, sub semnătura unui oarecare Adam Haselmayer, o broşurică de 150 de pagini care cuprindea trei texte: Reforma Universală, Fama Fraternitatae Rosae Crucis şi Confesio Fraternitatis. După opinia exegeţilor moderni, aceste scrieri au fost redactate de un pastor luteran, pe nume J. V. Andrae, care a trăit între 1586 şi 1654. Succesul a fost imens şi imediat: broşurica a fost  tradusă rapid în mai multe limbi de circulaţie în epocă şi reeditată de câteva ori. Doi ani mai târziu, a apărut un alt text, la fel de interesant, care, în timp, a cunoscut o difuzare la fel de spectaculoasă: Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz, în anul 1459. După cum afirmă Roland Edighoffer, unul din comentatorii moderni ai acestei cărţi, în decursul a numai şase ani, deci până în anul 1620, au fost editate nu mai puţin de două sute de lucrări care tratează într-un fel sau altul fenomenul.

După cum stă scris în Fama Fraternitatae, Christian Rosenkreutz – desemnat prin iniţialele C.RC –  a fost crescut până la vârsta de şaisprezece ani într-o mânăstire. La acea vârstă, Christian Rosenkreutz a început un pelerinaj prin Locurile Sfinte. Ţinta lui era Damascul şi Ierusalimul. În decursul mai multor ani, Christian Rosenkreutz a parcurs Arabia, Egiptul şi Spania. În Yemenul actual, la Damcar, a fost primit de savanţii arabi ai acelor vremuri, de la care a luat lecţii de fizică şi de matematică şi s-a perfecţionat în cunoaşterea limbii arabe. Apoi, Christian Rosenkreutz a călătorit în localitatea Fez, unde se afla un important centru spiritual al Egiptului acelor vremi, locul de întâlnire al adepţilor „magiei naturale” (“magia naturalis”), creştini şi musulmani, care încercau să afle tainele universului. Toţi acei savanţi musulmani sau creştini erau interesaţi de descifrarea tainelor ascunse ale universului. Rodul acestei activităţi spirituale prolifice a fost consemnat într-o carte, numită „Liber M – Marea Carte a Misterelor Lumii.” (66)

Momentul de apogeu al căutărilor spirituale ale lui Christian Rosenkreutz s-a produs chiar pe drumul Damascului, unde, aşa cum afirmă biografii săi, acesta a repetat, peste secole, experienţa Apostolului Pavel: l-a văzut pe Iisus Hristos în Trupul de Slavă. Ulterior, Christian Rosenkreutz s-a reîntors în Germania, unde şi-a format un grup de discipoli. În scurt timp a construit o locuinţă spaţioasă şi, ulterior, un fel de  mănăstire, unde s-a dedicat cercetărilor de ordin spiritual. Acolo, Christian Rosenkreutz a elaborat o „Doctrină secretă” – o concepţie mistico-ezoterică realizată în urma contactelor cu „lumea spiritelor” – cu aspectul ortoexistenţial al cosmosului. „Doctrina Secretă” a lui Christian Rosenkreutz conţinea informaţii cu privire la lumea de dincolo – lumea spiritelor -, cu privire la îngeri şi cu privire la Dumnezeu şi la activitatea (lucrarea) Sa.

După cum afirmă autorii scrierii Fama Fraternitatis, concepţia expusă de Christian Rosenkreutz nu este nouă: “ea era conformă cu cea primită de Adam după cădere şi respectată de Moise şi de Solomon. Cândva, în timpurile fericite ale începuturilor, în era de aur, Dumnezeu a permis oamenilor aleşi de El să-l cunoască pe Fiul Său, să pătrundă tainele naturii şi să înţeleagă armonia lumii. Creaţia este o minunată armonie şi implică o corespondenţă divină între toate palierele existentului: Cer, Pământ, Om. Perfecţiunea divină poate fi cunoscută cel mai bine prin matematica divină, ale cărei formule permit descifrarea tainelor universului.” (66)

După moartea lui Christian Rosencreutz, mormântul său a rămas necunoscut, dar generaţiile succesive de discipoli au continuat să-i propovăduiască doctrina. Tradiţia a lăsat să se înţeleagă faptul că mormântul lui Christian Rosencreutz a fost descoperit “întâmplător” la 120 de ani după moartea sa. Scrierea Fama Fraternitatae descrie cu lux de amănunte cavoul în care, alături de cărţi şi sfeşnice, de oglinzi, clopoţei şi lămpi aprinse, odihnea intact trupul lui Christian Rosenkreutz, având în mână un mic manuscris împodobit cu litere de aur, care amintea personalitatea şi faptele sale din timpul vieţii. În carte, Christian Rosenkreutz era “comparat cu o sămânţă grefată pe inima lui Iisus Hristos, iar cartea se încheia cu formula: Ex Deo nascimur, in Jesu morimur, per Spiritum reviscimus.” (66)

Totuşi, în cazul lui Christian Rosenkreutz, conectarea la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului nu s-a produs în urma unui accident sau experienţă dramatică, precum în cazul contactorilor menţionaţi anterior. În cazul lui Christian Rosenkreutz conectarea la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului s-a realizat în urma unei iniţieri, astfel că acesta poate primi denumirea de iniţiat sau mistic. Cu toate acestea, este în afară de orice îndoială faptul că cel puţin o parte dintre concluziile la care ajuns Christian Rosenkreutz sunt compatibile cu cele la care, în urma unor accidente, au ajuns contactorii menţionaţi anterior.

În consecinţă, devine din ce în ce mai justificată afirmaţia că atât contactorii moderni, cât şi iniţiaţii sau misticii din trecut au plonjat în acelaşi ocean care este aspectul ortoexistenţial, transcendent al cosmosului, dar în timp ce contactorii moderni sunt uneori luaţi de curent, misticii au învăţat să înoate. De fapt, acesta pare să fie chiar scopul unei iniţieri: de a-i învăţa pe contactori să înoate. Christian Rosenkreutz nu numai că a învăţat să înoate în imensul ocean care este aspectul ortoexistenţial al cosmosului, dar a creionat fundamentele teoretice ale unei concepţii şi, mai mult decât atât, a format chiar discipoli care i-au transmis concepţia până în prezent.

În prezent există destul de puţine informaţii cu privire la concepţia promovată de Christian Rosenkreutz; există actualmente mai multe societăţi „secrete” ce-şi arogă o parte dintre învăţăturile sale, dar de cele mai multe ori acestea nu prezintă prea mare credibilitate. Totuşi, cu toată această tăcere ce învăluie concepţia lui Christian Rosenkreutz, au existat câteva voci avizate care au încercat să desluşească misterul. Una dintre aceste voci a fost cea a promotorului antroposofiei moderne şi a sistemului educaţional Waldorf, Rudolf Steiner. Totuşi, trebuie constatat faptul că pentru a explica concepţia promovată de Christian Rosenkreutz, Rudolf Steiner foloseşte fundamente conceptuale exclusiv mistice ce conţin aprecieri destul de atipice pentru înţelegerea profană. Evident, spre deosebire de sursele exoterice, destinate publicului, care au fost deja trecute în revistă, Rudolf Steiner foloseşte în mod aproape exclusiv surse esoterice, iar discursul său a fost mulţi ani de-a rândul rezervat numai unui cerc restrâns de iniţiaţi ce forma „interiorul.”

Astfel, Rudolf Steiner pleacă de la constatarea că în timpurile copilăriei umanităţii a existat la o largă categorie de oameni o formă de „clarvedere primitivă” sau „elementară”; autorul citat afirmă că în secolul al XIII-la această formă de clarvedere primitivă s-a atrofiat, ceea ce până la un punct nu are de să nu fie considerat veridic, din moment ce documentele existente în ziua de astăzi îl confirmă. „Dacă avem în vedere – afirmă Rudolf Steiner – caracterul specific, particular, pe care îl avea conştienţa omului din secolul al XIII-lea, înţelegem că practic clarvederea primitivă dispăruse încetul cu încetul. Noi ştim că toţi oamenii au avut în trecut o facultate elementară de clarvedere. La mijlocul secolului al XIII-lea s-a ajuns, în această privinţă, la un punct minim. Deodată, acea clarvedere a dispărut, nu a mai existat. Pur şi simplu toţi oamenii au suferit o întunecare spirituală. Chiar şi spirite dintre cele mai luminate, personalităţile cele mai evoluate, înşişi iniţiaţii nu mai aveau acces la lumile spirituale şi a fost nevoie ca toţi, atunci când se pronunţau asupra lumilor spirituale, să se limiteze la ceea ce puteau regăsi în amintire. Se mai ştia despre aceste lumi numai ceea ce se păstrase prin tradiţie sau ce se afla de la iniţiaţii care evocau amintirea celor trăite cu mult înainte. Dar chiar şi aceste spirite nu au mai putut privi în lumea spirituală.” (67)

În această perioadă de întunecare, mai afirmă autorul citat, într-un loc din Europa, la mijlocul celui de-al paisprezecelea secol, s-a născut Christian Rosencreutz. La vârsta de 28 de ani, acesta a întreprins o călătorie în afara Europei. Drumurile sale l-au purtat pe drumul Damascului unde, precum odinioară Sf. Apostol Pavel, a avut viziunea lui Iisus Hristos înviat. „Mai întâi – afirmă Rudolf Steiner – Christian Rosencreutz s-a îndreptat spre Damasc şi a retrăit acolo, încă o dată, evenimentul pe care Pavel îl trăise cândva pe drumul Damascului. (…) Datorită forţelor care emană din corpul eteric atât de deosebit al lui Christian Rosenkreutz s-a putut iniţia o cercetare într-o manieră cu totul nouă a lumii. Activitatea desfăşurată de către rosicrucieni până în zilele noastre este atât exterioară cât şi interioară. Lucrarea exterioară avea ca scop să fundamenteze ceea ce se află în spatele a ceea ce numim “maya” (iluzia) materiei (matrix n.n.). Se dorea să se studieze cu toată atenţia maya materiei. La baza întregului macrocosmos se află un macrocosmos eteric, un corp eteric, după cum şi omul are un corp eteric.” (67)

Aşadar scopul cercetărilor lui Christian Rosenkreutz a fost acela de a sfîşia voalurile mayei, ale matrixului şi de clarvedea ceea ce se află “dincolo” de lumea materială. “Dincolo”, pentru Christian Rosenkreutz şi, ulterior, pentru discipolii săi, a fost “macrocosmosul eteric”; lumea are un macrocosmos eteric, adică un palier eteric, precum omul are un corp eteric – aceasta a fost constatarea principală a lui Christian Rosenkreutz.

Acum mai bine de un veac, în 1910, Rudolf Steiner a mai spus un lucru absolut senzaţional, o profeţie despre viitor (Rudolf Steiner a murit în 1925): Iisus Hristos va putea fi văzut, în mod natural, fără o pregătire iniţiatică prealabilă, de multe persoane laice, printr-o nouă formă de  clarvedere, spre sfârşitul secolului XX, în Trupul Său de slavă, în lumea eterică. Rudolf Steiner afirma, de asemenea, că Iisus Hristos se manifestă în Trupul de Slavă la nivelul lumii eterice de două mii de ani, dar că abia în acest secol, mai precis în a doua jumătate a sa, va putea fi văzut de către oamenii care vor poseda darul clarvederii. Oamenii nu l-au văzut pe Iisus Hristos în Trupul de Slavă până în acest moment, pentru simplul fapt că nu posedau maturitatea spirituală. Rudolf Steiner atrăgea atenţia şi asupra faptului că, în decursul dezvoltării spirituale a oamenilor se produc multe salturi. Unul dintre salturi, spunea Rudolf Steiner într-o conferinţă ţinută în anul 1910 la Heidelberg, s-a petrecut în vremea în care Iisus Hristos se afla pe pământ. Un alt salt s-a produs la sfârşitul secolului trecut şi continuă şi astăzi.

În această nouă epocă a evoluţiei spirituale a omului, spunea Rudolf Steiner, se pregătesc noi capacităţi sufleteşti şi noi dispoziţii sufleteşti. “Schimbaţi-vă dispoziţia voastră sufletească – spunea Rudolf Steiner în aceeaşi conferinţă – nu mai credeţi că prin extaz (adică prin tehnicile care provoacă extazul n.n.) omul poate urca în mod normal în lumea spirituală, ci credeţi că prin dezvoltarea posibilităţilor care se află în Eul vostru (în spirit), cu ajutorul lui Hristos, poate fi găsit drumul spre lumile spirituale. Căci numai aşa va putea găsi omenirea spiritul. Schimbaţi vechea dispoziţie suflească astfel încât să puteţi crede că viaţa voastră sufletească, înflăcărându-vă Eul (spiritul), poate înţelege în sine însăşi prin observarea a ceea ce se petrece în jur: există o lume spirituală ! Trebuie să învăţaţi să înţelegeţi, să cuprindeţi în Eul vostru, prin Eul vostru, lumile spirituale. Ele s-au apropiat. Ele nu trebuie căutate astăzi într-o stare de extaz.” (68)

Şi, mai departe, în aceeaşi conferinţă ţinută în 1910, Rudolf Steiner afirmă un alt lucru memorabil, o profeţie ce a început deja să se împlinească: “Acum ne îndreptăm spre un timp în care se vor dezvolta anumite capacităţi de clarvedere în mod natural, alături de conştiinţa de sine. Oamenii vor trăi ceva deosebit şi straniu pe care nu vor şti să-l interpreteze. Oamenii vor începe treptat să vadă cu adevărat ceea ce noi numim corp eteric al omului, chiar dacă difuz şi în primele lui elemente. La început, aceste capacităţi se vor dezvolta doar la un mic număr de oameni care vor fi priviţi cu neîncredere şi suspiciune. Prin dezvoltarea unor astfel de capacităţi Hristos va putea fi văzut de oameni în atmosfera eterică a pământului. Ceea ce a trăit Pavel, prezenţa lui Hristos în atmosfera Pământului, acesta este evenimentul pe care îl poate trăi un discipol; şi tot acesta este evenimentul pe care, aşa cum am caracterizat, îl vor putea trăi oamenii, clarvăzători în mod natural, începând cu anii 1930-1940, apoi în decursul unei perioade lungi de timp, va fi ca un fapt devenit cu totul natural. Evenimentul de la Damasc se va repeta pentru mulţi oameni, şi putem numi acest eveniment o revenire a lui Hristos, o revenire în spirit. Hristos va fi prezent pentru oamenii care pot să se ridice până la vederea trupului eteric. Căci Hristos a coborât numai o dată în trup din carne şi oase: atunci în Palestina. Dar este mereu prezent în trupul eteric, în atmosfera eterică a pământului. Şi, deoarece oamenii se vor dezvolta spre vederea eterică, Îl vor putea vedea.” (68)

Iar dacă vom da crezare afirmaţiilor lui Rudolf Steiner, care afirma că abia de-a lungul secolului XX oamenii obişnuiţi îl vor putea vedea pe Iisus Hristos în Trupul de Slavă, putem înţelege că experienţele pe care le descriu în ziua de astăzi contactorii civili care au trecut prin moarte clinică nu erau posibile acum câteva secole; nu erau posibile nici măcar în timpurile biblice ! Doar în acest context acele întrebări fundamentale puse de Iisus Hristos celor care au tecut prin experienţe de moarte clinică (relatate de Raymond Moody) şi anume “Ce ai făcut în viaţă pentru a iubi? Dar pentru a cunoaşte?”; “Ce ai făcut din viaţa ta, încât să vrei să Mi te arăţi?”; “Ce ai făcut cu viaţa ta, încât o consideri de ajuns?” reflectă o stare de fapt de care trebuie să ţină cont toţi oamenii.š