EXCALIBUR

DESCHIDEREA CARE RĂMÂNE DESCHISĂ: CONCEPŢIA SPIRITUALIST-MISTICĂ

Cei care, în ultima perioadă de timp, s-au aventurat în lărgirea orizonturilor cunoaşterii nu au fost fizicienii, precum în trecut, ci cei pe care i-am desemnat prin expresia destul de generală de „contactori” sau „specialişti ai conectării.”

Ca o constantă generală, se poate constata că, în marea lor majoritate, contactorii şi-au îndreptat eforturile întru cunoaşterea a cinci obiective principale. Primul obiectiv al unui contactor este de a stabili, pe cale experimentală, în mod obiectiv, prin propriile sale puteri, independent de dogmatica religioasă de orice tip, dacă există Dumnezeu. Al doilea obiectiv este de a determina dacă omul are sau nu suflet/spirit/duh/aură sau, oricum, un aspect ortoexistenţial, indiferent cu ce denumire i-a fost acordată şi, în acest context, de a stabili care este structura acestuia (dacă este material sau energetic, din câte straturi este compus etc). Al treilea obiectiv este de a stabili ce se întâmplă cu fiinţa umană după momentul decesului şi, implicit, ce se află dincolo de lumea materială sau, mai exact spus, dincolo de cortina ce separă această lume văzută a fenomenelor de lumea nevăzută (ortoexistenţială). Al patrulea obiectiv este de a stabili care a fost istoria umanităţii pe Terra şi dacă aceasta corespunde sau nu cu cea promovată de concepţia materialistă – realismul industrial. În fine, al cincelea obiectiv este de a stabili care sunt modalităţile cele mai eficiente pentru ca o fiinţă omenească să reuşească performaţa de a se conecta în mod voluntar la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului şi ale omului.

Este extrem de important de reliefat şi faptul că, în marea lor majoritate, la începutul demersurilor de conectare la aspectele ortoexistenţiale, transcendente ale cosmosului, contactorii moderni nu au fost persoane religioase şi nu au manifestat nici un interes pentru acest domeniu. Şi mai uimitor este faptul că, ulterior, acestea au devenit persoane religioase. Contactorii au devenit persoane religioase în urma experienţelor directe, realizate independent de orice formă religioasă aflată astăzi în uz (de orice biserică sau denominaţiune particulară). De aceea, trebuie evidenţiată particularitatea că despre contactori nu se poate spune, precum în cazul persoanelor care au aderat la vreo formă religioasă aflată astăzi în uz, că „cred în Dumnezeu.” Contactorii au certitudinea existenţei lui Dumnezeu. De fapt, contactorii sunt singurele fiinţe din această lume care au obţinut pe cale experimentală răspunsul la întrebarea dacă Dumnezeu există. În consecinţă, pentru contactori alegaţiile realismului industrial cu privire la cosmos, natură, om şi istorie nu stau în picioare nici la cea mai superficială analiză. Contactorii, pe baza experienţelor personale, înţeleg nu doar faptul că Dumnezeu există, ci şi faptul că cosmosul, pământul şi omul sunt creaţia lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că toate teoriile realismului industrial, atât cele cosmologice, cât şi cele antropologice trebuie dacă nu abolite direct, cel puţin rediscutate.

În ceea ce priveşte cosmosul, pentru contactorii civili teoriile realismului industrial nu pot avea nici cea mai mică valabilitate întrucât pornesc de la premisa eronată că nu există decât materia care evoluează de la simplu la complex pe baza unor „legi ale naturii.” Contactorii înţeleg foarte limpede că materia nu este decât manifestarea unei realităţi ortoexistenţiale, transcedentale pe care au accesat-o în mod direct, experimental, iar această realitate ortoexistenţială este expresia şi manifestarea lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte omul, contactorii înţeleg foarte limpede că acesta nu se trage din maimuţă, aşa cum afirmă realismul industrial, întrucât omul este creaţia lui Dumnezeu. Fiind creat de Dumnezeu, omul are un aspect ortoexistenţial, nevăzut, denumit de contactorii civili prin termeni precum spirit, suflet, duh sau aură, în funcţie de terminologia adoptată.

Din această constatare de esenţă derivă al doilea obiectiv ce stă permanent în atenţia contactorilor: acela de a determina ce caracteristici are sufletul, spiritul, duhul sau aura şi, eventual, de a detecta, prin observare directă, din câte straturi (sau „corpuri”) este compus. În acest context are mai puţină importanţă dacă unii contactori afirmă că sufletul, duhul, spiritul sau aura (aspectul ortoexistenţial, nevăzut, invizibil percepţiei obişnuite, al omului) are şapte straturi, în timp ce alţi contactori afirmă că are opt, nouă sau mai multe sau că are doar un singur strat, prezentându-se doar sub forma unei fiinţe de lumină. De asemenea, are mai puţină importanţă că unii contactori denumesc într-un fel aceste straturi, iar alţi contactori în alt fel. Ceea ce are cu adevărat importanţă este faptul că descrierile contactorilor concordă unele cu altele sau, cel puţin, sunt complementare.

Al treilea obiectiv al contactorilor civili acela de a stabili ce se întâmplă cu sufletul, duhul, spiritul sau aura omului după momentul morţii, iar cele mai multe constatări experimentale conduc la ideea generală că, într-un fel sau altul, acestea supravieţuiesc decesului; cele mai lucide constatări de acest gen sunt, fireşte, ale personelor care au trecut prin experienţe de moarte clinică, care au fost din punct de vedere medical declarate moarte, dar care la revenirea la viaţă au raportat medicilor uluiţi manevrele de resuscitate la care le-a fost supus trupul.

Al patrulea obiectiv al contactorilor, consecinţa firească a primelor trei, este de a stabili care a fost istoria spirituală a umanităţii şi, mai ales, de a afla dacă aceasta corespunde cu cea propovăduită de realismul industrial. Majoritatea contactorilor care şi-au făcut publice experienţele indică faptul că istoria spirituală a umanităţii este mult mai amplă, mai complexă şi mai dramatică decât cea propovăduită de realismul industrial.

Evident, şi în ceea ce priveşte al cincelea obiectiv al contactorilor, de a decela care sunt modalităţile cele mai eficiente pentru ca o fiinţă omenească să reuşească să se conecteze la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului şi ale omului, părerile sunt în general convergente, deşi uneori  prezintă particularităţi specifice.

Ca o constantă generală, majoritatea contactorilor au căzut de acord asupra faptului că mijlocul cel mai eficient de a se conecta la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului şi ale omului constă într-o ruptură de nivel ce produce stoparea fluxului mental, refocalizarea atenţiei şi descoperirea unui nou punct de focalizare a conştiinţei.

Dacă poziţia cu privire la tezele realismului industrial sunt destul de clare, în sensul că le contestă aproape total, poziţia contactorilor cu privire la realismul tehno sunt mult mai nuanţate, întrucât ambele concepţii, cel puţin până la un punct, par să se susţină reciproc. Într-un fel, se poate afirma că, cel puţin în linii generale, concepţia contactorilor civili concordă cu cercetările promovate de cei mai de seamă exponenţi ai realismului tehno.

În ceea ce priveşte problema cosmologică, atât contactorii cât şi exponenţii realismul tehno resping (implicit sau, uneori, explicit) teoria Big-bang-ului şi implicaţiile teoretice pe care le presupune, promovând concepţia că, departe de a fi redus doar la aspectul material, universul este format din mai multe planuri sau paliere supraetajate (univers de tip „ciorchine”). Astfel, modelul promovat de profesorul William Tiller, care postulează existenţa a cel puţin şapte paliere cosmice, concordă în linii generale cu concepţia rezultată din accesarea ortoexistenţială a cosmosului de către contactorii civili. Profesorul William Tiller – unul dintre cei mai proemineţi susţinători ai realismului tehno – afirma că la baza manifestării cosmosului se află „Energia fundamentală” sau „Câmpul energetico-informaţional fundamental” care s-a condensat şi propagat de-a lungul a şase paliere ortoexistenţiale până în lumea materială. Lumea materială, al şaptelea palier al cosmosului, este doar reflectarea planurilor superioare; altcumva spus: în lumea materială se reflectă patternurile informaţionale şi matricile energetice ale planurilor superioare. De asemenea, aşa cum a fost menţionat, David Bohm, discipol al lui Albert Einstein, desemna prin conceptul de “Ordine înfăşurată” matricea generatoare a lumii care, manifestându-se, a produs “Ordinea desfăşurată” – cosmosul material. Ordinea înfăşurată, mai afirma David Bohm, se manifestă atât ca energie, informaţie şi substanţă, cât şi ca inteligenţă, înţelepciune şi memorie cosmică.

Iar dacă Ordinea înfăşurată – putem continua ideea independent de promotorul ei -, se manifestă şi ca memorie cosmică, atunci experienţele contactorului Edgar Cayce de a accesa “Cartea Vieţii”/ Cronica Akasha şi de a afla informaţii cu privire la fiinţele umane ce i-au cerut sprijinul în tratarea unor boli nu are de ce să fie privită ca o fantezie. După cum nu trebuie privite ca exagerări nici tentativele contactoarei Vanga, care a încercat să obţină înformaţii psihotronice cu privire la persoanele decedate pe front în timpul celui de-al doilea război mondial. De asemenea, nu pot fi privite ca fantezie nici informaţiile contactorilor specializaţi în investigarea aurei, precum Barbara Ann Brennen sau Valentina, din moment ce ceea ce aceştia desemnau prin termeni precum suflet, corp eteric, corp astral, corp mental etc ceea ce promotorii realismului tehno desemnează prin termeni ceva mai pretenţioşi precum genotip, fenotip, psihotip, sociotip etc. În mod similar, nu au de ce să fie privite ca fiind fantezie relatările acelor persoane care au trecut printr-un eveniment de moarte clinică sau de “near death experience” provocate de accidente violente, care au declarat medicului american Raymond Moody că în secunda accidentului sau a decorporării au fost ejectate în afara trupului material sub forma unei fantome albicioase ori a unui corp de lumină, având astfel posibilitatea de a experimenta starea de suflet/duh decorporat. Fiind aflaţi în stare decorporată, în condiţiile în care trupul era declarat mort, subiecţii investigaţi au raportat trăiri specifice care nu pot fi înţelese corespunzător decât prin mecanismul conceptual al realismului tehno, care menţionează deopotrivă un aspect ortoexistenţial şi un aspect existenţial (material) al cosmosului şi al omului.

Demn de menţionat – chiar tulburător – este şi faptul că trăirile unor persoane obişnuite pe care le-am desemnat prin titulatura de contactori “civili”, precum Ilie Dobre (Craiova) şi Gavril Bărnuţiu (Satu Mare), care au trecut prin evenimente de moarte clinică, au fost asemănătoare cu cele menţionate în vechile scrieri sacre ale umanităţii, precum Cartea lui Enoch sau Apocalipsa lui Pavel.

În consecinţă, trebuie constatat că atât contactorii “civili” menţionaţi, cât şi marii mistici au trecut prin evenimente cel puţin până la un punct similare. Datorită unui eveniment-stimul, indiferent de ce natură a fost acesta, atât contactorii menţionaţi, cât şi misticii au părăsit graniţele lumii materiale, catapultându-se “dincolo”, unde au fost călăuziţi de fiinţe decorporate denumite îngeri într-un “tur de informare” pe diferite nivele (paliere) ale cosmosului, confirmând astfel aprecierile realismului tehno că universul este de tip “ciorchine”, care comportă mai multe paliere “paralele.” Pe palierele “paralele” ale cosmosului atât contactorii cât şi misticii au întâlnit atât fiinţe omeneşti decorporate, cât şi îngeri, iar unii dintre ei afirmă chiar că au dialogat cu Dumnezeu.

Aceste tulburătoare similitudini confirmă întru-totul aprecierea făcută anterior că atât contactorii “civili”, cât şi misticii se află în acelaşi ocean, dar acolo unde contactorii “civili” sunt adeseori luaţi de curenţi şi abia reuşesc să nu se înece, misticii înoată de voie, reuşind totodată ca, la întoarcerea în planul material, să ofere explicaţii comprehensibile cu privire la ceea ce au observat acolo. Din acest punct de vedere se poate afirma că concepţia contactorilor moderni – fie a celor civili, fie a specialiştilor conectării – chiar dacă nu a devenit încă un zeitgeist coerent şi unitar în adevăratul sens al cuvântului, acceptat ca atare pe plan mondial (dat fiind faptul că încă nu a existat un efort unificator de mare amploare din care să rezulte un zeitgeist), este pe cale de a deveni o Sabie a Cunoaşterii.

Nu este deloc exclus, ci este mai mult decât probabil ca, în viitor,  din cuplajul dintre zeitgeist-ul denumit realism tehno şi concepţia transcedental-ezeoterică specifică contactorilor – atât a celor “civili”, a celor deveniţi “specialişti ai conectării”, cât şi a misticilor – să rezulte  o nouă formă de cunoaştere şi, implicit, un zeitgeist care să fie adoptată de cât mai mulţi oameni. Doar prin simbioza cu concepţia contactorilor (noi sau vechi) realismul tehno poate deveni la rândul său o Sabie a Cunoaşterii.

Acest ultim aspect a început să fie acceptat de multe minţi luminate ale acestui veac. Astfel, referindu-se la experienţele de moarte clinică reflectate în media din ultimul timp, cercetătorul Patrice Van Eersel afirma că  „este posibil ca experienţele morţii clinice să genereze cu timpul o nouă mitologie, o nouă religie, una universală, adec­vată evoluţiei în cunoaşterea ştiinţifică şi realităţilor lumii viitoare.” (61)

În sprijinul concluziilor sale, cercetătorul menţionat a adus în atenţia opiniei publice cazul destul de atipic pentru mentalitatea realismului industrial, al unui contactor „civil” pe nume Tom Sawyer, din Rochester, statul New York. Tom Sawyer este „un tip blond şi solid, mecanic auto, are 30 de ani şi doi copii. Ca instrucţie şcolară are doar liceul neterminat. Într-o zi, lucrând sub o camionetă, cricul cedează şi 3 tone de fier îi zdrobesc pieptul. Copiii săi alertează vecinii, sunt chemaţi pompierii, care îl scot de sub maşină şi îl transportă la spital. În timpul trans­portului, intră în şoc cardio-respirator. După circa 20 de minute de resuscitare, inima începe să pulseze. Când i-a fost ridicată maşina de pe piept, şi-a văzut de deasupra corpul strivit, apoi copiii plângând şi luaţi în braţe de vecinii care încercau să-i consoleze. S-a văzut mai întâi de la o înălţime de 3 m, apoi a urcat tot mai sus. Vede ambulanţa mergând cu viteză pe autostradă. Şi apoi nimic. Un zid de întuneric. „Cred că am murit” îşi spune. Şi treptat întunericul se risipeşte. Zăreşte un punct de lumină. Este mai întâi cât o stea, care creşte în dimensiuni. Ajunge cât un Soare imens, de o strălucire orbitoare care, aşa cum spun toţi cei care au fost acolo, nu orbeşte. Se apropie treptat de lumină, pătrunde în acea lumină pe care o percepe ca o „iubire pură” greu de exprimat în cuvintele de aici, care n-au fost create pentru un sentiment atât de copleşitor. Emoţia trăită se amplifică de mii de ori, atingând intensitatea exta­zului. În acea clipă se identifică cu toate elementele naturii pe care o vedea în jurul său”. (61)

În acest context cercetătorul român Dumitru Constantin Dulcan remarca cu îndreptăţire următoarele: „într-o lume secularizată, în care toate modelele sociale şi relaţiile interumane, cel puţin din ultimele două secole, au avut ca reper dominant pe cel furni­zat de ştiinţa materialistă, adevărul despre noi a fost doar parţial redat. Este indiscutabil că, în mare parte, tabloul lumii actuale este rezultatul ignoranţei, al necunoaşterii tuturor consecinţelor pe care le poate avea comportamentul individual şi colectiv asupra noastră înşine şi asupra Universului. (…) Aflăm acum că prin elevarea şi spiritualizarea pro­priei conştiinţe avem acces la pătrunderea în marile mistere ale Universului, oferindu-ni-se perspectivele unei mutaţii fundamentale în întreaga noastră existenţă. Spuneam că întreaga civilizaţie s-a sprijinit pe un adevăr incomplet despre noi. Ori, avem acum, mai mult decât oricând, nevoie, pentru a ieşi din maras­mul în care ne aflăm, de adevărul complet.” (61)