EXCALIBUR

PALEOASTRONAUTICA:

IGNORATIO ELENCHI

La rândul ei, concepţia paleoastronautică şi hemeneutica aferentă, datorită boom-ului mediatic iniţial, a câştigat nenumăraţi adepţi în cadrul societăţii celui de-al treilea val, ce e pe cale să se insereze în pesajul social al prezentului.

Nenumărate articole presărate în ziare şi reviste, dar şi nenumărate lucrări dedicate acestui subiect nu contenesc să adauge noi şi noi interpretări tezelor deja prezentate, astfel încât concepţia paleoastronautică în ansamblu a cunoscut un salt spectaculos atât pe orizontală – în ceea ce priveşte aria de acoperire – cât şi pe verticală, ca profunzime conceptuală ori ca penetrare a conştiinţelor oamenilor.

Conştientă fiind de limitările inerente ale realismului industrial, care nu a reuşit încă să ofere o imagine suficient de cuprinzătoare a cosmosului, a omului şi a dezvoltării societăţii omeneşti, concepţia paleoastronautică, devenită zeitgeist uimitor de repede, a încercat să ofere un nou sens marilor enigme ce frământă conştiinţa omului modern. Prin interpretările sale, paleoastronautica a pus în faţa conştiinţelor oamenilor o serie de probleme provocatoare, ce au darul de a extinde cunoaşterea în direcţii încă insuficient explorate. Prin modul său inedit de a pune problema, paleoastronautica a modificat unghiul de percepţie al lumii şi sistemul de referinţă după care poate fi interpretat tot ce există. Prin ideile promovate de către exegeţii paleoastronauticii cunoaşterea umană s-a îmbogăţit, iar direcţiile cercetării s-au înmulţit.

Paleoastronautica a adus în atenţia oamenilor o serie de probleme ale cunoaşterii care, anterior, nu au fost analizate corespunzător: dacă umanitatea de pe Terra este singură în univers, dacă omul este rezultatul unei evoluţii naturale ori este rezultatul intervenţiei artificiale a unor fiinţe extraterestre; de asemenea, paleoastronautica a încercat, într-o manieră proprie, să dezvăluie felul în care au fost construite marile edificii ale antichităţii, în condiţiile în care, potrivit istoriografiei ca ramură a realismului industrial, în acea perioadă, umanitatea era doar la începutul evoluţiei.

Fără nici o îndoială, paleoastronautica a reprezentat cea mai amplă luare de poziţie – mai mult decât atât, un protest – împotriva concepţiilor înţepenite ale realismului industrial, care a schematizat cunoaşterea la doar câteva constante generale. Totuşi, în ciuda multor inovaţii şi descoperiri, interpretările exegeţilor paleoastronauticii s-au oprit doar la prima staţie, dacă se poate spune astfel, după cea a realismului industrial, rămânând înţepenite acolo o lungă perioadă de timp. Astfel, în cele din urmă, paleoastronautica a redus întreaga ecuaţie a cunoaşterii la o unică explicaţie: intervenţia extratereştrilor.

Printr-un tip destul de impropriu de hermeneutică, la fel ca un medic care încearcă să aplice un panaceu miraculos la toate bolile posibile, paleoastronautica s-a mulţumit doar să aplice teza principală, cea referitoare la intervenţia extratereştrilor (care este mai degrabă o ipoteză decât o teză), la toate necunoscutele cunoaşterii – cosmosului, naturii, societăţii, omului, istoriei, religiilor, civilizaţiei şi culturii -, în speranţa că, astfel, totul se rezolvă de la sine. Folosind adesea fără discernământ o astfel de logică, paleoastronautica a creat impresia falsă că întregul cosmos şi întreaga existenţă sunt susţinute doar de activitatea extratereştrilor. După cum remarca un fin analist al concepţiei paleoastronautrice, Horia Matei, rezolvarea tuturor necunoscutelor cosmosului, naturii, istoriei religiilor, culturii şi civilizaţiei omeneşti, mai vechi sau mai noi, prin proclamarea fără discernământ a tezei fundamentale a paleoastronauticii, nu înseamnă altceva decât căderea într-o capcană logică banală – ceea ce logicienii numesc ignoratio elenchi: substituirea tezei de demonstrat cu o alta care rezolvă totul. (60)

Explicaţiile exegeţilor paleoastronauticii au, într-adevăr, tendinţa aproape uimitoare de a demonstra deductiv adevărul proclamat prin enunţul tezei de lucru, pentru a ajunge, în final, la un raţionament în cerc: din moment ce extratereştrii există, ne-au vizitat şi ne vizitează planeta – ceea ce reprezintă axioma fundamentală -, din moment ce dovezile abundă încotro ai întoarce capul, spre trecut, prezent sau viitor, nu este nici o problemă în a ajunge la concluzia că realitatea confirmă teoria şi că prin această concluzie se rezolvă totul. Şi astfel, printr-o simplă trăsătură de condei, prin aplicarea unui raţionament cu valoare de panaceu, se rezolvă toate necunoscutele şi toate enigmele. Ca şi cum, de-acum înainte, toţi cei care încă-şi mai pun întrebări pot să doarmă liniştiţi: trecutul nu ne va mai deranja, prezentul este asigurat, iar despre viitor numai de bine: extratereştrii veghează. Tocmai pentru a elimina o astfel de capcană logică (nu neapărat subtilă), de a demonstra deductiv adevărul proclamat prin enunţul tezei de lucru (ignoratio elenchi), deci pentru a evita un banal raţionament în cerc, aspectele dezbătute trebuie rediscutate şi reanalizate – ceea ce înseamnă că totul trebuie reancorat pe temeiul pe care a fost formulat cândva. Altfel, tot eşafodajul promovat de exegeţii paleoastronauticii cade în desuitudine, cu toate marile servicii pe care aceasta le-a făcut cunoaşterii umane într-un răstimp atât de scurt. De altfel, simpla acceptare a ideii că extratereştrii există, nu numai că nu rezolvă necunoscutele cunoaşterii, ci le complică foarte mult; abia de acum înainte încep problemele cu adevărat spinoase, întrucât, dovezile (veridice) cu privire la existenţa extratereştrilor aduse de exegeţii paleoastronauticii nu ajută decât la repunerea în discuţie a necunoscutelor cunoaşterii, lăsate în suspensie ori trecute la index de către exponenţii realismului industrial; ele demonstrează doar faptul că nu iese fum fără foc.

Fireşte, dovezile cu privire la existenţa unor fiinţe care se deplasează cu ajutorul OZN-urilor sunt suficient de bine argumentate pentru ca orice om de bună credinţă să le accepte. Ele au la bază un fapt empiric: OZN-urile au fost observate de un mare număr de oameni, în condiţii diferite. Ulterior, numeroasele apariţii de OZN-uri au fost cercetate de cele mai lucide minţi ale celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, astfel încât faptul în sine nu mai poate fi contrazis decât de cei rău intenţionaţi. Faptul că, într-adevăr, OZN-urile sunt producţii tehnologice ale unor fiinţe mult mai evoluate din punct de vedere tehnologic decât sunt oamenii actuali, este mai presus de orice îndoială. Din analizele realizate de cercetătorii domeniului nu reise însă cu aceeaşi claritate dacă fiinţele care se deplasează cu ajutorul obiectelor zburătoare neidentificate chiar provin de pe alte planete, sisteme solare sau galaxii îndepărtate, precum s-a insinuat în perioada de început a dezbaterii fenomenului OZN ori provin dintr-un „univers parale”. Această ultimă ipoteză a câştigat din ce în ce mai mulţi adepţi în ultima perioadă de timp datorită eforturilor unor cercetători precum Jaques Valee (la noi în ţară Florin Gheorghiţă şi Dan Farcaş). Cu privire la această ultimă variantă, realismul tehno, cu teoriile sale referitoare la cosmosul de tip hologramă, poate aduce mai multe clarificări decât realismul industrial, dar, cel puţin până în acest moment, apelul exegeţilor paleoastronauticii la noile teorii ale fizicii cuantice nu este satisfăcător.

De asemenea, paleoastronautica s-a împiedicat foarte serios în ceea ce priveşte efortul de interpretare a documentele mitografice şi istorice, precum şi a monumentelor memoriale antice. Încercând să opună cât mai rapid o concepţie alternativă celei promovată de realismul industrial, exegeţii paleoastronauticii s-au grăbit doar să aplice fără discernământ teza fundamentă – aceea a atotprezenţei extratereştrilor – la toate necunoscutele cunoaşterii, crezând că prin aceasta rezolvă totul dintr-o dată. Din păcate, exegeţii paleoastronauticii n-au observat că rezultatele demersului hermeneutic pe care l-au întreprins au fost nesatisfăcătoare, chiar dacă, în mod aparent, cel puţin în prima fază, au părut inedite şi spectaculoase.

Poate fi, într-adevăr, inedit şi spectaculos să emiţi opinia că extratereştrii au clonat umanitatea, iar homo sapiens sapiens este rezultatul fericit al activităţii lor; la fel de inedit şi spectaculos este să afirmi împăcat că extratereştrii au civilizat umanitatea (sau doar o parte a ei) ori că au construit sau au ajutat la construirea celor mai mari edificii ale antichităţii. Este, într-adevăr, inedit şi spectaculos să atribui extratereştrilor toate necunoscutele cunoaşterii. Dar este oare şi adevărat ?

Trebuie constată în acest context că hermeneutica paleoastronauticii are la bază câteva reguli extrem de simple – aproape copilăreşti de simple – care sunt aplicate aproape mecanic în absolut toate cazurile. Prima regulă a hermenuticii paleoastronauticii este la mintea cocoşului: acolo unde, în vechile mituri, apare termenul de zeu sau de înger, în mod sigur trebuie “tradus” prin termenul extraterestru. A doua regulă este la fel de simplă: acolo unde, în vechile scrieri mitice, este descrisă o răpire în duh (o conectare la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului: voiaj astral, dedublare, extaz, transă etc), este vorba pentru exponenţii paleoastronauticii despre o răpire cu ajutorul unei nave extraterestre. A treia regulă a hermeneuticii paleoastronautice este de aceeaşi factură ca primele două: acolo unde, în vechile scrieri, inclusiv în Biblie, apar lumini intense este vorba despre decolarea sau aterizarea unor nave extraterestre. Într-un asemenea context hermeneutic, termenul Slava lui Dumnezeu – des amintit în scrierile sacre ebraice şi creştine – este considerat de către exegeţii paleoastronauticii, nici mai mult nici mai puţin, decât o … navă spaţială folosită de extratereştri. În aceeaşi ordine de idei, unii exponenţi de frunte ai paleoastronauticii au făcut afirmaţia, deloc inspirată, că însuşi Dumnezeu ar fi un extraterestru cu cască de cosmonaut, aflat într-o navă spaţială de mari dimensiuni, undeva prin nebuloasa Andromeda, de unde, prin intermediul unui ecran de televizor, ia la cunoştinţă de tot ceea ce petrece pe Terra…. (!!!)

Aplicând în continuare o astfel de interpretare, paleoastronautica nu poate decât să rămână blocată undeva între concepţia realismului industrial şi concepţia realismul tehno şi va fi abandonată definitiv de către toţi acei oameni care au dorit sincer să înţeleagă, printr-un proces hermeneutic de tip nou, cosmosul, omul şi istoria. În acest fel, paleoastronautica nu poate avea decât soarta tuturor valurilor lipsite de amplitudine, căci ce e val, ca valul trece. Ceea ce înseamnă că nici paleoastronautica  nu este o Sabie a cunoaşterii.