EXCALIBUR

QUO VADIS

Toate aceste atitudini conceptual formulate – weltanschauunguri devenite zeitgeisturi – sunt Săbii ale Cunoaşterii. Unele dintre ele sunt false şi duc spre haos şi distrugere; altele sunt adevărate pentru că corespund realităţii, astfel că aduc pacea şi liniştea sufletească, condiţii fără de care modificarea în bine a viitorului nu va fi posibilă.

În acest context se pot pune, cu deplină îndreptăţire, două întrebări fundamentale. Prima întrebare: care dintre aceste Săbii ale Cunoaşterii este cea adevărată ? A doua întrebare: Cine este capabil să mânuiască o astfel de Sabie, astfel încât să devină un Cavaler al Cunoaşterii.

Atitudinile conceptuale analizate pe scurt – realismul industrial, realismul tehno, paleoastronautica, concepţia transcendental-ezoterică specifică contactorilor – s-au aplecat asupra marilor probleme ale cunoaşterii, în speranţa de a elucida misterele cosmosului, omului şi istoriei. Fiecare dintre ele a încercat, în felul ei specific, să deceleze sensurile şi semnificaţiile tuturor necunoscutelor cunoaşterii şi să ofere un model conceptual şi o cale de urmat celor ce le adoptă. Cei care trebuie să aleagă suntem noi, oamenii care trăim la răscrucea dintre timpul de acum şi timpul ce va veni. Pentru elucidarea marilor probleme ale cunoaşterii concepţiile amintite au recurs la un demers specific. Acest demers poartă numele de hermeneutică. Hermeneutica, în sens larg, este arta de a înţelege, de a interpreta şi de a explica existentul: cosmosul, omul, istoria.

Aşa cum a fost definită de-a lungul timpului, hermeneutica a devenit sinonimă cu înţelegerea. Într-un studiu dedicat hermeneuticii, Adrian Marino, unul dintre cei mai avizaţi cercetători moderni ai domeniului, afirma că înţelegerea ce însoţeşte procesul hermeneutic reprezintă un salt de esenţă, o mutaţie profundă în fiinţa interioară a omului. De aceea, înţelegerea hermeneutică nu trebuie confundată cu simpla luare la cunoştinţă a unui subiect. Învăţarea pe dinafară a unei lecţii dintr-un manual ori a unei pagini din cartea de telefon nu aduce vreo modificare în fiinţa omului, ci se reduce la memorarea unor cifre şi cuvinte. Tot astfel, învăţarea numelui stelelor, galaxiilor şi constelaţiilor nu poate aduce înţelegerea a ceea ce este cosmosul. Nici învăţarea pe dinafară a tuturor denumirilor plantelor şi animalelor de pe toată suprafaţa pământului nu poate aduce înţelegerea a aceea ce este natura. De asemenea, învăţarea principalelor elemente anatomice trupeşti ale omului nu poate aduce înţelegerea a aceea ce este cu adevărat fiinţa umană; cu atât mai puţin a aceea ce este omul în interior: dacă are un suflet, un duh sau un spirit. Ceea ce modifică comportamentul oamenilor este doar saltul calitativ ce urmează acumulării cantitative. Acest salt calitativ poartă numele de înţelegere, iar în acest context înţelegerea poate fi identificată cu procesul hermeneutic menţionat atât de cuprinzător de Adrian Marino. Înţelegerea hermeneutică modifică comportamentul oamenilor; doar în urma procesului hermeneutic, fiinţa omului suferă o modificare de structură. Aceasta demonstrează, în cele din urmă, faptul că a înţelege este sinonim cu a exista. (6)

Aşadar, ca o concluzie preliminară se poate afirma că existenţa omului presupune înţelegerea, interpretarea şi explicarea mediului şi a sinelui propriu, precum şi adaptarea comportamentului faţă de mediu şi faţă de sine. Tocmai acest proces a fost definit de celebrul psihanalist german C.G Jung prin termenul de weltanschauung. Iar în cazul în care un weltanschauung este adoptat de mulţi oameni, acesta poate deveni un zeitgeist, adică o concepţie dominantă a unei întregi epoci.

Tot ce există poate fi supus analizei hermeneutice. La nivel cosmic, fiecare fenomen devine susceptibil de a fi supus înţelegerii hermeneutice. Marile evenimente naturale, precum succesiunea fazelor Lunii, “naşterea” Soarelui în fiecare dimineaţă, configuraţia dispunerii stelelor pe cer, fenomenele meteorologice – ploaia, tunetul, grindina etc – sunt susceptibile de a deveni subiecte în cadrul procesului hermeneutic, care presupune un proces dialectic de înţelegere, de interpretare şi de explicare. Tot astfel, trăirile oamenilor, viaţa şi moartea, întâmplările vieţii cotidiene, nefericirea ori fericirea, sănătatea ori boala, evenimentele istorice cu impact asupra a mari mase de oameni sunt susceptibile de a constitui subiecte ale analizei hermeneutice. Astfel, scopul principal al procesului hermeneutic constă în decelarea sensului şi semnificaţiilor ce se ascund în spatele evenimentelor şi fenomenelor cosmice şi naturale ori în spatele producţiilor speciei omeneşti – fie acestea de natură materială, fie de natură spirituală.

În funcţie de concepţia aleasă, de modul în care, printr-un proces hermeneutic, rezolvă necunoscutele cunoaşterii legate de cosmos, om şi istorie, oamenii îşi adaptează comportamentul şi acţionează asupra lumii. În fond, descifrarea hermeneutică reprezintă cheia pentru înţelegerea prezentului şi, mai ales, poate determina formularea unei atitudini adecvate pentru viitor. Întotdeauna, viitorul începe azi – în prezentul continuu, în care, cu toţii, ne desfăşurăm existenţa.

Oamenii adoptă acea concepţie pe care o consideră veridică şi care îi reprezintă cel mai bine. Adoptarea unei atitudini conceptual formulate înseamnă atât adoptarea unui model hermeneutic, cât şi a unui tip de comportament. Chiar dacă, la prima vedere, lumii îi este indiferent ce credem noi despre ea, în cele din urmă, modelul se repercutează asupra lumii. Aşadar, fiecare zeitgeist este creator al unui model comportamental. Acest model comportamental poartă numele de pragmatism. Se poate vorbi astfel despre un pragmatism industrial, despre un pragmatism tehno, despre un pragmatism paleoastronautic, despre un pragmatism transcedental-ezoteric şi aşa mai departe. În funcţie de comportamentul fiecăruia, adică de felul de pragmatism adoptat, cosmosul şi natura – mediul natural, mediul social şi istoric, relaţiile dintre oameni etc – îşi schimbă aspectul. Datorită acţiunii oamenilor, cosmosul se modifică printr-un proces de feedback, care comportă nenumărate elemente, într-o reţea de interconectare foarte profundă. Fiecare element este atât cauză, cât şi efect. Mediul – istoric, social, cultural, natural – se modifică, întrucât interiorul oamenilor se reflectă în exterior. La rândul său, mediul influenţează conştiinţele oamenilor şi, implicit, atitudinile conceptuale pe care aceştia le adoptă, într-un proces dialectic neîntrerupt.

Pentru exemplificare poate fi dat un singur exemplu, ce poate fi considerat banal: tăierea unei păduri. Oamenii taie în mod nejustificat o pădure datorită faptului că în mintea lor s-a născut cândva o concepţie unilaterală: ca specie, oamenii se consideră, sine die, stăpânii absoluţi ai naturii. Această idee nu este chiar aşa de veche precum s-ar putea crede. Ea a apărut o dată cu concepţia celui de-al doilea val, realismul industrial, care afirmă – uneori explicit, alteori implicit – că menirea omului pe pământ este de a stoarce natura de resurse şi de a câştiga cât mai mulţi bani în urma exploatării ei. În urma acestui raţionament, oamenii, “câştigătorii” selecţiei naturale, consideră că au dreptul natural de lua totul, indiferent de daunele provocate.

Împotriva acestei concepţii specifice realismului industrial – şi a pragmatismului aferent – se opun astăzi atât promotorii celui de-al treilea val, în special ecologiştii, promotorii realismului tehno, cât şi contactorii civili care au devenit promotori ai concepţiei transcedental-ezoterice. Cei care se opun, demonstrează cu argumente că tăierea nejusificată a unei păduri are un impact dramatic asupra climei, asupra hranei şi, în cele din urmă, asupra stabilităţii ecologice a planetei. Promotorii realismului tehno concep cosmosul ca pe o hologramă, afirmând că toate elementele sunt în interacţiune. Ei afirmă că, distrugând în mod nejustificat un segment sau o parte a cosmosului hologramă, sunt perturbate toate celelalte elemente, inclusiv sănătatea psiho-somatică a oamenilor. La rândul lor, contactorii civili sunt de părere că lumea este creaţia lui Dumnezeu, iar oamenii nu au dreptul să o mutileze după bunul plac ori pentru a câştiga bani. Iată, aşadar, modul în care o simplă atitudine conceptuală poate acţiona în exterior printr-un anumit fel de pragmatism, afectând atât mediul, cât şi pe ceilalţi semeni. Exemple de acest gen pot fi descoperite în orice alt domeniu.

Totuşi, de departe, problema fundamentală a oricărei atitudini conceptuale, a oricărui weltanschauung devenit la un moment dat zeitgeist, rămâne cea referitoare la Dumnezeu. Această problemă fundamentală se reflectă atât în interiorul oamenilor, cât şi în exterior, ca mod de comportament. Dacă oamenii au certitudinea faptului că Dumnezeu este adevăratul creator al cosmosului, ideile promovate de realismul industrial, precum evoluţia speciilor, supravieţuirea celui mai puternic etc nu au nici un temei, iar valoarea vieţii umane dobândeşte un sens profund. Dimpotrivă, dacă oamenii se consideră drept urmaşi ai maimuţelor antropoide sau clone ai unor presupuşi extratereştri, atunci valoarea umană dobândeşte un sens diferit; în acest din urmă caz, cum este şi firesc, comportamentul oamenilor se modifică. De aici rezultă importanţa alegerii tipului de atitudine conceptuală, de model hermeneutic şi de model comportamental (pragmatism specific). În funcţie de alegerea oamenilor ce trăiesc în prezent, se va desfăşura viitorul, care începe astăzi.