EXCALIBUR

BARTOLOMEU

šÎn mod firesc, şi după răstignirea şi învierea lui Iisus Hristos şi-au manifestat prezenţa o largă pleiadă de contactori  care au reuşit să se conecteze la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului. Toţi contactorii de acest tip au fost aleşi direct de Iisus Hristos. Primul contactor documentat istoric, adică cu privire la care există o sursă documentară certă, a fost Apostolul Bartolomeu (Nathaniel). Acest aspect reiese din două scrieri apocrife (apocrif: a-po-cript: secret), intitulate „Evanghelia lui Bartolomeu” şi, respectiv, „Cartea învierii lui Iisus Hristos.”

După cum este scris în „Evanghelia lui Bartolomeu”, Bartolomeu a văzut prin clarvedere evenimentele tulburătoare ce au urmat răstignirii şi morţii pe cruce ale lui Iisus Hristos. „Apoi, după ce a suferit şi a înviat, toţi apostolii la vederea Lui nu au îndrăznit să îl întrebe ceva, fiindcă înfăţişarea Lui nu era asemenea celei dinainte, ci şi-a descoperit plinătatea dumnezeirii. Şi Bartolomeu a mers la el şi i-a zis: „Doamne, vreau să-ţi vorbesc.” Iisus i-a zis: „Preaiubitule Bartolomeu, Eu ştiu ce vrei tu să-mi spui. Întreabă aşadar orice şi eu îţi voi spune tot ce vrei să cunoşti.” Bartolomeu i-a zis: “Doamne, când Tu ai mers să fi atârnat pe cruce, eu te-am urmărit de departe, am văzut că atârnai pe cruce şi am văzut cum îngerii au coborât din cer şi Ţi s-au închinat. Şi când întunericul a venit, am privit şi am văzut că ai dispărut de pe cruce, şi Ţi-am auzit vocea sub pământ, şi imediat un mare bocet şi crâşnire din dinţi s-a arătat. Spune-mi Doamne, unde ai fost când ai coborât de pe cruce ?” Şi răspunzând Iisus, a zis: „Binecuvântat eşti tu, Bartolomeu preaiubitul Meu, fiindcă ai văzut taina aceasta. Acum îţi voi spune tot ce mă vei întreba” (56)

Cărţile apocrife ale lui Bartolomeu menţionate anterior, „Evanghelia lui Bartolomeu” şi, respectiv, „Cartea învierii lui Iisus Hristos”, mai mărturisesc faptul că imediat după moartea pe cruce, Iisus Hristos a coborât în iad, pentru a-i scoate pe toţi “drepţii” de acolo.

Astfel, după cum aflăm din “Cartea învierii lui Iisus Hristos”, “Iosif din Arimateea – a îngropat trupul lui Iisus. Atunci Moartea a venit în Amente, căutând cine este nou venit, căci găsise mare tulburare. Ea a venit la mormântul lui Iisus împreună cu cei şase fii ai săi având înfăţişarea unor şerpi. Iisus zăcea încă acolo, căci era a doua zi de Sabat, cu faţa şi capul acoperite cu ştergare. Moartea a vorbit fiului ei, Pestilenta, înfăţişându-i tulburarea care a cuprins tărâmul său. Atunci ea a vorbit trupului lui Iisus şi L-a întrebat: „Cine eşti tu?.” Iisus a dat la o parte ştergarele de pe faţa sa, a privit Moartea drept în faţă şi i-a râs. Moartea şi fiii săi au fugit. Când iarăşi s-au apropiat, s-a petrecut acelaşi lucru. Şi ea i-a vorbit din nou lui Iisus, în acelaşi fel, bănuind cine este El. Atunci Iisus a înviat şi s-a urcat în carul Heruvimului. El a adus nenorocirea în Iad, zdro­bindu-i porţile legându-i pe demonii Beliar şi Melkir, şi eliberând pe Adam şi sufletele sfinte. Apoi s-a întors la Iuda Iscarioteanul şi 1-a mustrat îndelung, şi i-a înfăţişat suferinţele pe care trebuie să le îndure acesta. Şi treizeci de nume ale păcatelor i-a dat, care sunt şerpii trimişi să-l sfâşie. Iisus a înviat din morţi, iar Pestilenta şi Abadon s-au întors în Amente să o apere, dar au găsit-o complet pustiită, aici existând doar trei suflete în partea stângă – sufletele lui Irod, Cain şi Iuda. Îngerii cântau imnul pe care Heruvimul l-a cântat în dimineaţa zilei Domnului, peste trupul şi sângele său.(…) La miezul nopţii El a înviat, a ieşit afară din mormânt şi a găsit toate ierarhiile îngereşti: heruvimi, serafimi, puteri şi fecioare. Cerul s-a deschis şi Tatăl l-a ridicat pe Iisus Hristos. Mântuitorul a apărut atunci dinaintea lor (dinaintea Apostolilor şi a Sfintei Fecioare Maria n.n.), în carul Tatălui Său, şi i-a spus Mariei: Mari Khar Mariath. Maria i-a răspuns: Rabbouni Kathiathari Mioth ? Maria i-a zis: Dacă mie nu-mi este îngăduit să te ating, cel puţin binecuvântează-mi trupul în care ai găsit de cuviinţă a locui. Daţi-mi crezare fraţi ai mei, sfinţi apostoli, că eu, Bartolomeu, l-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu în carul heruvimului. Şi toate oştirile cereşti erau împrejurul lui. Fiul lui Dumnezeu Atoţiitorul, Domnul şi fiul meu. Ea a mers şi a dat mesajul apostolilor, şi Petru a binecuvântat-o, şi s-au veselit. Iisus şi sufletele izbăvite au urcat în Cer, iar Tatăl l-a încoronat. Slava care era acolo, este cu neputinţă ca Bartolomeu să o descrie. I s-a poruncit acolo fiului său Thaddeus să nu lase cartea aceasta să cadă în mâinile necuraţilor. Apoi s-au cântat imnuri în Cer, opt la număr, în cinstea primirii lui Adam şi a altor suflete întru slavă. Adam era de optzeci de coţi înălţime, iar Eva de cincizeci. Ei au fost aduşi la Tatăl de către Mihail. Bartolomeu niciodată nu a văzut ceva ca să se poată asemui cu slava şi frumuseţea lui Adam, cel izbăvit de Iisus. Adam a fost iertat şi toţi îngerii s-au bucurat, l-au salutat, şi au plecat în locurile lor. Adam a fost pus la poarta vieţii, ca să fie salutat de toţi drepţii când intră, iar Eva a fost pusă peste toate femeile care au făcut voia lui Dumnezeu, să o salute când ele vin în cetatea lui Hristos.” (57)

Demn de menţionat este şi faptul că scrierea apocrifă cunoscută astăzi sub numele „Cartea învierii lui Iisus Hristos” se încheie prin următoarea mărturisire a lui Bartolomeu: “Eu, Bartolomeu, am stat multe zile fără hrană şi băutură, hrănit de slava viziunii”, iar faptul că Apostolul Bartolomeu a văzut aceste evenimente i-a determinat pe ceilalţi Apostoli să-l cinstească şi să-l numească  „Apostolul tainelor lui Dumnezeu”:„Apostolii l-au binecuvântat pe Bartolomeu pentru ce le-a spus. El trebuie numit Apostolul Tainelor lui Dumnezeu. Dar el nu a voit să primească, zicând: Eu sunt cel mai neînsemnat dintre voi, un slujitor umil.” (57)

La întrebarea lui Bartolomeu dacă are voie să dezvăluie oamenilor tainele ce le văzuse, “Iisus i-a zis: „Bartolomeu, Tatăl Meu m-a numit Hristos, ca Eu să pot veni pe pământ şi să ung cu uleiul vieţii pe oricine vine la Mine. Şi El m-a numit Iisus, pentru ca Eu să pot vindeca orice păcat al celui neştiutor, şi să dau oamenilor adevărul lui Dumnezeu.” (…) „Bartolomeu preaiubitul Meu, încredinţează-le tuturor care sunt credin­cioşi, dar să le păstreze pentru sine. Căci unii sunt vrednici, însă alţii sunt nevrednici, şi acestora din urmă nu se cuvine să le încredinţezi aceste lucruri căci sunt lăudăroşi, beţivi, mândri, lipsiţi de milă, idolatri, poftitori după trupul altuia, bârfitori, învăţători de lucruri false, şi săvârşitori ai tuturor lucrărilor diavolului, şi nu sunt vrednici ca să le încredinţezi asemenea lucruri. Lucrurile acestea să fie păstrate în taină, căci sunt unii care nu pot să le cuprindă. Căci toţi cei care le vor cuprinde se vor împărtăşi din ele.” (57)