EXCALIBUR

EDGAR CAYCE

šUn caz aparte de specialist al conectării, intens mediatizat în prima jumătate a secolului al XX-lea (poate cel mai mediatizat caz), a fost cel al „profetului adormit” Edgar Cayce. Simplu ţăran din Kentucky, scriu biografii săi, Edgar Cayce (1877-1945) era obişnuit cu viaţa la ţară şi mai puţin cu învăţatul. Totul a început într-o bună zi, când tatăl său, un onorabil judecător al cantonului unde locuia, s-a supărat pe micul Edgar care devenise leneşul clasei şi i-a dat o palmă că nu reuşea să înveţe lecţia; în secundele următoare, furios, tatăl s-a dus în bucătărie să bea ceva pentru a se calma, dar când s-a întors şi-a găsit odrasla … dormind.

   Evident că l-a trezit mânios nevoie mare pe leneş, dar micul Edgar s-a apărat cum a putut: „Stai, tată, acum ştiu lecţia! Trebuia să dorm puţin. Pune-mi întrebări, ai să vezi, e adevărat…!” i-a răspuns micul Edgar tatălui aflat în plină criză de nervi. Şi, într-adevăr, aşa era. De atunci Edgar a devenit curiozitatea şcolii: dormea pe cărţi, iar a doua zi ştia lecţiile. Nu după mult timp, Edgar a fost lovit puternic în spate sau în ceafă cu o minge, astfel că în seara respectivă a intrat în comă. În timpul comei, pentru prima oară, Edgar a început să vorbească cu o voce puternică: „Am suferit un şoc din cauza mingii care m-a lovit în spate !” Apoi, i-a ordonat mamei sale: „Ca să mă vindec, puneţi-mi pe ceafă o cataplasmă cu ceapă şi porumb zdrobit.” Ştiind că cele două legume au virtuţi medicinale, mama lui Edgar a executat „reţeta” şi i-a făcut cataplasma cerută. A doua zi, Edgar s-a trezit refăcut…” (39)

După o perioadă de timp, în viaţa lui Edgar Cayce s-a mai produs un eveniment dramatic: şi-a pierdut vocea. Anturajul l-a dus la hipnotizatori, dar Edgar manifesta o reticenţă subconştientă faţă de aceştia, astfel că rezultatele au fost nule. De situaţie a profitat însă un apropiat al familiei, pe nume Al Layne, care era preocupat de subiecte paranormale.

Biografa lui Edgar Cayce, Dorothee Koechlin de Bizemont relatează astfel evenimentul: „era la Hopskinville un bărbat inteligent, pasionat de medicină şi hipnoză: Al Layne. Nu era medic, ci ţinea împreună cu soţia un mic magazin de modă. Îi spune lui Cayce: „Am o idee. Dacă rezişti la sugestia tuturor acestor profesori, asta se întâmplă pentru că eşti capabil să adormi singur când vrei, altfel spus, să te autohipnotizezi. Ar trebui să încercăm din nou.” Edgar Cayce s-a întins pe canapea şi a adormit singur. Atunci Al Layne i-a vorbit încet, rar, sugerându-i: „priveşte în interiorul corpului tău. Descrie ceea ce nu este în regulă la nivelul gâtului. Vorbeşte cu vocea ta normală. Câteva minute mai târziu, l-a auzit pe Edgar hârâind din gât, probabil ca să alunge orice răguşeală. Şi cu voce tare şi inteligibilă: „Da, vedem corpul. Constatăm o paralizie parţială a coardelor vocale, provocate de o tensiune nervoasă prea mare. Ar trebui să sugerăm corpului amplificarea circulaţiei sângelui din zona bolnavă, timp de câteva minute.” Layne se supune indicaţiei date de Edgar adormit şi spune: „Circulaţia sanguină vizează gâtul, ea va iriga organul bolnav şi va vindeca astfel boala.” Cei prezenţi au putut observa în acel moment o roşeaţă subită împurpurând gâtul lui Cayce. Aceasta a durat două-trei minute. Apoi, l-au auzit pe cel adormit spunând: „Boala s-a vindecat. Acum sugeraţi circulaţiei sanguine să revină în stare normală, apoi corpului să se trezească.” Ceea ce a făcut Al Layne.” Apoi, continuând experimentul, Al Layne i-a sugerat lui Edgar Cayce să-l vindece pe el însuşi, astfel că, după ce acesta adormit, i-a cerut să diagnosticheze boala de care suferea şi să-i recomande tratamentul medicamentos. „Ai în faţă corpul lui Layne – i-a spus acesta lui Cayce adormit -, prezent în încăpere. Îl vei examina. Vei spune cauza bolilor sale şi vei sugera remediile. Folosind prima persoană la plural, ca în ajun, Cayce i-a răspuns: Da, „noi” avem aici corpul lui Al Layne. Iată ce are, aşa cum putem să-l descriem…Vocea lui Edgar a enumerat toate simptomele, toate durerile bolnavului aşezat în faţa lui şi o serie întreagă de remedii.” (39)

Acesta a fost începutul unei aventuri care s-a perptuat toată viaţa lui Edgar Cayce, în care a oferit zeci de mii de consultaţii şi de „lecturi” (readings) persoanelor care i-au cerut sprijinul. În toate aceste cazuri, Edgar Cayce era într-o stare specifică de transă, astfel că nu era conştient de ceea ce spunea, iar după  trezire nu-şi amintea nimic.

Întrebat în decursul unor astfel de experienţe de unde provin aceste răspunsuri uimitoare care se soldau cu vindecări adesea spectaculoase, Edgar Cayce răspundea „că mergea să-şi caute informaţiile într-o bibliotecă misterioasă, unde se păstra tot ce a existat de la începutul lumii. El spunea, de asemenea, că răsfoia o carte, unde totul era scris, povestea fiecărei vieţi omeneşti, a fiecărei fiinţe vii, a fiecărui eveniment. Pentru a numi această carte Edgar Cayce folosea cuvântul indian akasha, care exprima acest concept sau expresia occidentalizată „dosare akashice.”

Edgar Cayce a povestit de mai multe ori ceea ce se petrecea când era adormit. „Ajung într-o clădire mare – afirma el – , în sala Arhivelor, unde o mână îmi întinde o carte, o deschide la pagina care priveşte cutare entitate sau cutare … Lumina se deplasează în Timp şi Spaţiu şi, pe acest ecran situat între cele două, fiecare suflet îşi scrie raportul activităţilor sale în eternitate. Aceste „memorii” sunt scrise datorită conştiinţei sufletului; nu numai prin cunoaşterea conştientă, nu numai în materie, ci şi în gând. Pe Timp şi pe Spaţiu sunt scrise gândurile, faptele şi gesturile fiecărei entităţi. Este ceea ce s-a numit uneori Cartea Memoriei lui Dumnezeu” (39)

Ceea ce este interesant de remarcat este faptul că Edgar Caye a respins în nenumărate rânduri sugestia de a se conecta unor entităţi defuncte pentru a primi informaţii, considerând că în acest caz este vorba despre posedare. Răspunsul său cu privire la acest subiect merită reţinut, întrucât a fost foarte tranşant: „cine pretinde că ştie mai mult decât Învăţătorul care l-a creat?.” Învăţătorul, evident, pentru Edgar Cayce este Iisus Hristos. Totuşi, biografa sa, Dorothee Koechlin de Bizemont afirmă că, pentru Edgar Cayce, „Hristos nu este deloc luat în sensul strict de Iisus istoric. Ar fi vorba mai mult de „spiritul etern al lui Hristos”, a doua persoană a Trinităţii prezentă în toate epocile.”

La baza filosofiei de tămăduitor a lui Edgar Cayce se află ideea că oamenii sunt creatorii propriilor boli. Orice boală, spune Edgar Cayce, vine din păcat. Orice boală provine din „încălcarea unei legi cosmice, a Legii. Orice Lege cosmică încălcată se va traduce imediat în corpul nostru fizic care este un ecou al Cosmosului. Suntem în mod fizic ceea ce am digerat în corpul nostru fizic, suntem mental ceea ce gândim… Şi suntem spiritual ceea ce am digerat în fiinţa noastră mentală. Boala este păcat (indiferent dacă păcatul a fost comis pe plan fizic, mental sau spiritual); boala este rezultatul erorilor manifestate pe Pământ. Căci păcatul nu este decât întoarcerea împotriva Adevărului şi a Luminii şi astfel afectează corpul fizic. Căci corpul este Templul lui Dumnezeu Viu. Încălcarea Legii aduce necazul, tristeţea, boala”. După cum menţiona Dorothee Koechlin de Bizemont în lucrarea citată, Edgar Cayce afirma că fiinţa umană „este una şi întreită, fiind formată din trupul material, din suflet (mental) şi spirit. Toate cele trei elemente fac Unu, aşa cum Dumnezeu, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unu. A deveni UNU cu tot ce există constituie ceea ce Edgar Cayce în transă denumea „Legea lui Unu”, adică reunificarea în propria fiinţă. (39)

Pentru Edgar Cayce, „starea de perfecţiune pe care trebuie să o atingem se defineşte prin unitatea absolută, corespondenţa perfectă a celor trei corpuri, în fine armonizate şi sincronizate. Este ceea ce el numeşte Oneness, ceea ce am putea traduce prin integrarea armonioasă a corpurilor noastre într-un singur TOT, impecabil coordonate…Unitatea Omului în el însuşi, Unitatea Omului cu Cosmosul şi cu Pământul şi Unitatea Omului cu Dumnezeu – care este UNUL. Toate acestea înseamnă „Legea lui Unul” şi este toată filosofia lui Edgar Cayce !” (39)