EXCALIBUR

JACKOB LORBER

šSupranumit la vremea sa „Scribul Domnului”, Jacob Lorber 1800-1864) a fost un umil profesor de muzică, violonist şi compozitor, care a trăit la Graz, în Austria. “La vârsta de 40 de ani, acestuia i sa oferit postul de director al teatrului din Trieste, post pe care l-a primit cu recunoştinţă, întrucât îi aducea mult sperata recunoaştere în lumea artei, precum şi securitatea materială. Dar nu a fost să fie aşa. Chiar în dimineaţa în care trebuia să plece la Trieste pentru a-şi lua în primire noua slujbă, într-un mod asemănător lui Emanuel Swedenborg, Jakob Lorber a auzit o voce care i-a poruncit. “Ridică-te, ia pana şi scrie.”

Ascultător, Jakob Lorber s-a aşezat la masă şi a început să scrie după „audiţie interioară.” Primele rânduri pe care le-a scris au constituit partea introductivă la cartea „Casa Domnului”, care poate fi considerată una dintre cele mai importante din cele peste 25 de cărţi pe care le-a scris, fiind inspirat, după cum singur afirmă, direct de „Vocea Domnului.” „Când dictarea a început, Lorber şi-a dat seama că ceea ce auzea era începutul unei cărţi care necesita continuarea muncii sale un timp îndelungat. Citind ceea ce scrisese, a fost copleşit de emoţie şi a înţeles Cine era autorul acelor revelaţii. Decizia pe care trebuia să o ia era dificilă, dar el a reuşit să treacă testul şi să renunţe la câştigurile materiale în favoarea muncii de “scrib” al Domnului – aşa cum s-a autodenumit -, muncă pe care a desfăşurat-o timp de 24 de ani.” (64)

În “Casa Domnului” Jakob Lorber descrie istoria creaţiei de la Adam până la potop (şi puţin după aceea). Această istorie începe cu formarea pământului material, scrisă într-o manieră extrem de “ştiinţifică” într-o perioadă în care paleontologia abia se forma ca ştiinţă. Impresionant este însă faptul că descririle sale cu privire la apariţia cosmosului material sunt similare cu cele formulate de promotorii Intelligent Design, menţionate anterior. “Acum am să vă arăt –  stă scris chiar în primul volum din Casa Domnului – crearea lumii vii, de la cele dintâi fiinţe până la cele de pe urmă, de la cele mai mici la cele mai mari, şi veţi putea înţelege cum totul s-a făcut prin iubirea şi înţelepciunea Mea, şi cum totul se înscrie în ordinea eternă a amândurora, cea care este însuşi Cuvântul şi puterea dinlăuntrul Divinităţii. Şi veţi înţelege că nimic nu există în întreaga infinitate, fie acel lucru mare sau mic, care să fi apărut altfel decât pe această cale ! Priviţi şi ascultaţi: aşa cum Pământul a luat fiinţă, la fel au luat luna, soarele şi stelele; dar la început Pământul era sterp, iar suprafaţa sa se înfăţişa precum suprafaţa unei mări. Nori groşi pluteau pe deasupra apelor, pătrunzând până foarte adânc în spaţiile morţii. Lumina soarelui nu putea străbate stratul gros de nori şi nu putea lumina picătura ruptă din compasiunea divină. Luna era şi ea acoperită de vaporii degajaţi din picătura de compasiune. Acest strat de vapori a avut însă un rol foarte important, căci numai în căldura din interiorul lui s-a putut naşte Pământul şi cu ea s-a hrănit luna. (…)  Iar mările se retrăseseră în adânc, asemeni zerului care se separă în laptele prins, pentru a linişti mânia existentă încă în inima pământului, prin sarea graţiei compasiunii revărsată de Dumnezeu în toată puterea şi tăria Sa. Şi atunci, o pace adâncă s-a făcut pe Pământ şi în toate spaţiile infinităţii lui Dumnezeu. Pentru prima dată, Iubirea eternă a coborât pe Pământ în întreaga Ei deplinătate, învăluindu-l cu atotputernicia Ei. Atunci, plante de tot felul, ierburi, arbuşti, copaci, au răsărit din solul Pământului. Mările, lacurile, râurile, iazurile şi izvoarele s-au umplut de peşti şi de alte vieţuitoare. Aerul s-a umplut de păsări. Iar numărul după care au fost alcătuite toate speciile care au apărut în ape, pe pământ şi în aer, era acelaşi cu numărul după care a fost creat omul, cu numărul graţiei Iubirii şi cu numărul mântuirii şi renaşterii viitoare.” (64)

Tot în primul volum din “Casa Domnului”, Jakob Lorber descrie creaţia primului om, Adam, protopărintele tuturor oamenilor. “Şi a luat Iubirea lut, care era precum smântâna deasupra laptelui prins, şi cu mâinile puterii Sale, l-a frământat şi a făcut din el primul om, respectând numărul ordinii Sale, şi a suflat asupra lui duhul vieţii. Iar răsuflarea Ei a devenit în om suflet. Sufletul s-a răspândit în întreaga fiinţă a omului, pecetluind pentru totdeauna legătura lui cu numărul ordinii, conform căruia a fost creat. (…) Şi iată, primul om de pe Pământ, ieşit din mâinile puterii şi tăriei Iubirii eterne, s-a numit “Adam”, sau “Fiul Compasiunii şi Graţiei”. Acest Adam a luat locul celui dintâi spirit creat, cel care căzuse. Lui nu i s-a arătat de la început cine este, şi de vreme ce nu se cunoştea pe sine şi nu vedea nici o asemănare între el şi lumea înconjurătoare, el se simţea fără rost. Atunci Iubirea eternă, nevăzută de el, căci ochii sufletului lui erau încă orbi, a suflat asupra lui şi el a adormit în dulcea Ei pace. Apoi, Iubirea a făcut în inima lui Adam, sub forma unui vis minunat, un chip asemănător lui, de un farmec nespus şi de o mare frumuseţe. Iubirea eternă a văzut marea bucurie a lui Adam, care contempla interior acel al doilea eu al său. Atunci, Iubirea l-a atins pe Adam în partea în care i se dăruise o inimă, întru totul asemănătoare inimii Divinităţii, pentru a primi prin ea iubirea şi viaţa pe care Dumnezeu le revărsa asupra lui. Ea a scos această iubire de sine în afara lui Adam, în scopul pregătirii locuinţei Sale în interiorul lui, spre a împlini prin aceasta legea viitoare a graţiei compasiunii. Iar iubirea de sine scoasă în afara lui Adam, a pus-o într-un trup material căruia i-a dat numele “Caiva”, sau, aşa cum se obişnuieşte să i se spună, “Eva.” Toate acestea le-a înfăptuit Iubirea eternă pentru a pregăti mântuirea prin iubirea de sine şi renaşterea viitoare. După aceea, Iubirea eternă l-a atins din nou pe Adam şi l-a trezit spre a contempla iubirea de sine scoasă acum în afara sa, iar el a fost nespus de încântat să îşi contemple iubirea, care arăta acum atât de drăgălaş. Această iubire, numită “Eva”, l-a găsit plăcut pe Adam, s-a plecat în faţa lui şi l-a urmat de atunci pretutindeni, în tot ceea ce făcea.” (64)

După cum stă scris în “Casa Domnului”, primii urmaşi ai lui Adam şi Eva au fost Abel, Cain şi Set. După ce Abel a fost asasinat de fratele său, Cain, oamenii au început să se răspândească pe suprafaţa pământului, împărţindu-se în două mari seminţii: seminţia lui Cain şi seminţia lui Set. În cele din urmă, după multe evenimente memorabile descrise de Jakob Lorber în Casa Domnului, pe fondul răutăţii oamenilor ce se înmulţiseră pe suprafaţa pământului, a survenit potopul.

O altă dezvăluire a lui Jakob Lorber prezentată în “Marea Evanghelie a lui Ioan” (Volumul 5, Capitolul 225), se referă la existenţa a două categorii de oameni ce trăiesc actualmente în lumea materială: “Căci pe acest pământ locuiesc două feluri de oameni. Cei mai mulţi dintre ei – şi care îi aparţin propriu-zis acestei lumi – sunt, conform ordonării creaturilor în trepte evolutive, cei al căror suflet şi trup provin exclusiv de pe acest pământ şi pe aceştia îi putem deci numi copiii lumii. O parte, mult mai mică, a oamenilor acestei lumi sunt doar cu trupul de pe acest pământ, sufletul lor provenind din diferite lumi stelare, uneori ei fiind chiar spirite angelice pure venite din ceruri. Aceştia din urmă sunt însă cei mai rari. Acest al doilea fel de oameni, mult mai nobili, pot fi numiţi copiii lui Dumnezeu”. Doar aceştia pot pătrunde şi înţelege tainele împărăţiei lui Dumnezeu, şi ei au nobila misiune de a-i învăţa aceste adevăruri, dacă este cazul, şi pe copiii lumii, după puterea de înţelegere a acestora, şi de a le arăta calea pe care trebuie să meargă, pentru a putea deveni şi ei copii ai lui Dumnezeu şi locuitori ai împărăţiei Sale.” (65)