EXCALIBUR

BIBLIA, BAZA ŞTIINŢEI MODERNE

Tehnorevoltaţii şi gulerele albe grupaţi în jurul “Creation Research Society şi Institute for Creation Research”, promotori ai conceptului de “Intelligent Design”, al căror lider de necontestat a fost decenii de-a rândul Henry M. Morris, consideră că expunerea biblică a creaţiei lumii constituie adevărata bază a oricărei cercetări ştiinţifice moderne.

Tehnorevoltaţii pornesc de la premisa că expunerea biblică a celor şapte zile ale creaţiei este perfect adevărată şi poate fi explicată în mod ştiinţific. Aşa cum specifică Henry M. Morris în cartea sa “Bazele biblice ale ştiinţei”, există un criteriu fundamental de înţelegere a creaţiei lui Dumnezeu prezentată în Vechiul Testament; acest criteriu are la bază interpretarea corectă a termenilor folosiţi în textul ebraic al Vechiului Testament şi, în special, al Genezei cu privire la activitatea de creaţie a lui Dumnezeu. Aceşti termeni ebraici sunt “bara”, care se traduce prin “a crea”, aceasta fiind de altfel activitatea propriu-zisă de creaţie a lui Dumnezeu, şi “asah”, termen care este tradus prin “a făcut” (uneori acest ultim termen este înlocuit cu “yatsar”, care se traduce prin “a forma”).

Henry M. Morris consideră ca punct de plecare în argumentaţia sa că Vechiul Testament, în primele capitole din Geneza, menţionează doar trei acte de creaţie propriu-zise ale lui Dumnezeu, în care a fost folosit termenul ebraic “bara.” Acestea sunt următoarele: primul act de creaţie (bara) este crearea elementelor de bază ale cos­mosului fizic – spaţiul, materia şi timpul (adică cerurile, pământul, începutul); al doilea act de creaţie propriu-zis (bara) a constat în crearea sufletului omului (în ebraică nephesh), termen care este asociat cu termenul ebraic ruah, tradus prin „suflarea de viaţă”; în fine, al treilea act de creaţie (bara) a constat în creaţia omului care este Chip şi Asemănare de Dumnezeu. Concluzia este clară, afirmă Henry M. Morris: “există trei entităţi de bază care au fost create (bara): elemen­tele fizice ale cosmosului, din care sunt făcute toate sistemele anorganice şi toate sistemele organice lipsite de raţiune (de exemplu, plantele); lumea animală, ale cărei sisteme fizice con­stau din aceleaşi elemente fizice, dar care au în plus capacitatea creată de a poseda raţiune; şi specia umană, care îşi însuşeşte materia fizică a cosmosului şi conştiinţa lumii animale, dar care are creată în plus capacitatea unică de a fi asemănătoare lui Dumnezeu. Între aceste acte mari ale creaţiei propriu-zise au fost plasate numeroase acte de formare (ebraică: “yatsar”) , care au culminat în final cu formarea trupului omului din elemente fizice, din „ţărîna pământului” şi a sufletului şi a suflării lui de viaţă din suflarea lui Dumnezeu. (26)

Actele de creaţie (bara) şi formare (asah şi, respectiv, yatsar) au fost repartizate în cele şase zile ale creaţiei, după cum urmează. În ziua întâi au fost create (bara) prin Cuvântul lui Dumnezeu (“Dumnezeu a zis”) cerurile şi pământul (în limba ebraică sensul este clar: “cerurile” este la plural şi “pământul” este la singular; traducerea corectă este: cerurile şi un pământ). În ziua a doua Dumnezeu a făcut atmosfera şi hidrosfera (separarea întinderii de ape de jos de întinderea de ape de sus, numită cer). În ziua a treia Dumnezeu a făcut litosfera şi biosfera (apele s-au strâns la un loc, făcând loc uscatului; uscatul a generat verdeaţă, iarbă şi arbori, fiecare după soiul lor). În ziua a patra Dumnezeu a făcut astrosfera (soarele, luna şi stelele; aşadar Lumina dintru începuturi nu este aceeaşi cu lumina soarelui care a început să fie prezentă din ziua a patra). În ziua a cincea Dumnezeu a făcut vieţuitoare din atmosferă şi din hidrosferă (păsările şi peştii). În ziua a şasea Dumnezeu a făcut vieţuitoare din litosferă şi din biosferă (vite, târâtoare, fiare pământeşti după felul lor). Tot în ziua a şasea Dumnezeu a creat omul, după chipul şi asemănarea Sa. În ziua a şaptea, Dumnezeu şi-a sfârşit Lucrarea şi S-a odihnit.

După cum afirmă Henry M. Morris în cartea sa “Bazele biblice ale ştiinţei”, fiecare fază a fost o pregătire corespunzătoare pentru faza următoare, şi toate împreună au fost faze pregătitoare pentru scopul final de a asigura un loc potrivit unde să trăiască omul. “Observaţi – afirmă autorul citat -, de asemenea, că fiecare entitate creată a avut un scop specific – niciuna din ele nu a fost pur şi simplu un rezultat al forţelor naturale întîmplătoare. Aceasta denotă faptul că Dumnezeu a potrivit direct fiecare lucru aşa încît să corespundă scopului lui – şi nu a funcţionat nici un sistem de bâjbîire evoluţionistă caracterizat prin încercare şi eroare. Un alt lucru care este important de recunoscut este că lucrările create de Dumnezeu au fost „mature” de la crearea lor. Ele nu au trebuit să crească sau să se dezvolte pornind de la începuturi mai simple. Dumnezeu le-a format mature în toate privinţele, chiar şi pe Adam şi Eva i-a făcut nişte indivizi maturi atunci cînd i-a for­mat, întregul univers părea că are o anumită vârstă chiar de la început. Nici nu putea să fie altfel în cazul unei adevărate creaţii. Acest lucru înseamnă că soarele, luna şi stelele îşi revărsau toate lumina asupra pământului de îndată ce au fost create, întrucît scopul creării lor a fost tocmai acesta: ca să lumineze pământul.” (26)

Concluzia pentru autorul citat este una singură: “întreaga lume a fost concepută pentru om şi el a fost numit de Dumnezeu să o stăpînească, fiind administratorul lui Dumnezeu. A fost un mediu perfect şi omul a fost înzestrat cu toate calităţile necesare pentru a-l administra. El trebuia să fie mulţumit şi ex­trem de fericit din toate punctele de vedere, răspunzînd cu o mulţumire plină de dragoste Creatorului lui, care l-a înzestrat în felul acesta.” (26)

Remarcabil este şi faptul că în în prima parte a creaţiei, când toate erau bune în faţa lui Dumnezeu, nu erau în funcţiune ambele legi ale termodinamicii. “Au existat – afirmă autorul citat – două mari schimbări mondiale impuse de Dumnezeu creaţiei Sale originare. Prima a avut loc atunci cînd El a blestemat pământul din pricina omului. A doua a avut loc atunci cînd a fost nevoit să spună: „Iată, am să-i nimicesc (pe oameni n.n.) împreună cu pământul.” Prima sentinţă a schimbat natura de bază a tuturor proceselor prin faptul că a fost impus asupra lor un principiu universal şi intern de descompunere; a doua sentinţă a schimbat structura atmosferei pământului, a hidrosferei, a litosferei şi a biosferei, pe care o aveau acestea în săptămîna creării lor, printr-o modificare cataclismică a vitezei şi a comportamentului exterior al acestor procese. Blestemul a introdus tendinţa universală spre moarte, pe cînd potopul a reprezen­tat întîlnirea cea mai dramatică a morţii în sine pe care a avut-o lumea de la începuturile ei.” (26)

Din punctul de vedere al legilor termodinamicii, istoria creaţiei poate fi împărţită în trei mari perioade. Prima perioadă –  afirmă Henry M. Morris – s-a desfăşurat de-a lungul celor “şase zile de creare specială şi de formare a tuturor lucrurilor, com­pletarea şi permanentizarea a tuturor aspectelor care se manifestă acum în Legea conservării energiei.” A doua perioadă s-a desfăşurat după “răzvrătirea omului şi bles­temul rezultant al lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor care sunt date în stăpînirea omului, blestem care ia acum forma Legii creşterii entropiei.” În fine, a treia perioadă s-a desfăşurat după potopul din zilele lui Noe.