EXCALIBUR

PALEOVRĂJEALA

Eforturile promotorilor celui de-al treilea val, tehnorevoltaţii cu gulere albe, de a demonta cărămidă cu cărămidă edificiul conceptual al realismului industrial nu s-au oprit în acest punct. O altă teorie pusă sub lupă de noul val de savanţi, este cea a formării rocilor sedimentare şi a fosilelor.

Tehnorevoltaţii resping cu indignare, etichetând-o ca fantezie, teza promotorilor realismului industrial potrivit căreia existenţa rocilor sedimentare şi a fosilelor demonstrează faptul că vechimea pământului este foarte mare, astfel că se măsoară în miliarde de ani.

Tehnorevoltaţii cu gulere albe au ajuns, în mod firesc, la concluzia că teoria formulată de promotorii realismului industrial, conform căreia rocile sedimentare s-au format în miliarde şi miliarde de ani, este de la un capăt la altul falsă. Tehnorevoltaţii sunt convinşi de faptul că este la fel de plauzibil ca rocile sedimentare să se fi format într-un răstimp foarte scurt – de exemplu în momentul în care, în urma unei catastrofe planetare, de exemplu a unui potop, o mare cantitate de apă a cimentat rapid uriaşe depuneri de pământ. În acest caz, straturile de pământ s-au cimentat foarte rapid, datorită presiunii imense ale depunerilor succesive.

Uimitor este faptul că teoria formării rapide a unor roci sedimentare în urma unei catastrofe planetare are, ca “susţinători” înfocaţi chiar fosilele, adică tocmai acele “dovezi” prin intermeiul cărora realismul industrial şi-a demonstrat teoriile.

Zeitgeist-ul materialist, realismul industrial, ce se autoproclamă drept “ştiinţific” de vreo trei sute de ani, afirmă nici mai mult nici mai puţin că animalele şi vegetalele au devenit fosile în urma acoperirii succesive cu aluviuni, noroi şi mâl într-o lungă perioadă de timp, astfel încât, în ziua de astăzi, acestea pot fi descoperite mai mult sau mai puţin intacte. Totuşi, exponenţii noului val de savanţi, tehnorevoltaţii cu gulere albe, afirmă răspicat că această teorie este un fals cât se poate de grosolan: fosilele nu au apărut în acest mod – nici nu aveau cum -, iar acest fapt poate fi înţeles cu mare uşurinţă de orice om fără a fi savant. Orice nespecialist este capabil să deducă adevărul, fără cursuri de specialitate în domeniul paleontologiei. De altfel, în ceea ce priveşte temele fundamentale ale cunoaşterii, oamenii obişnuiţi nu au nevoie de cursuri de calificare şi nici de permisiunea acordată de promotorii concepţiei realismului industrial, care se consideră singurii depozitari ai “adevărului.” Au nevoie doar de o minte limpede, de eliminarea ideilor preconcepute şi de bun simţ. Astfel, chiar şi numai din punctul de vedere al bunului simţ, este cât se poate de evident că pentru formarea unei fosile este necesar ca animalul sau planta să fie îngropată extrem de rapid sub un strat de aluviuni, nu lent, într-o perioadă îndelungată. Altfel, sub acţiunea aerului, organismul în cauză s-ar descompune rapid şi n-ar mai rămâne nimic din el.

Procesul formării unei fosile – afirmă promotorii realismului tehno – mai presupune însă ca, o dată acoperit de aluviuni, organismul mort să absoabă minerale din apă sau din roca sedimentată pentru a dobândi duritate. Dacă infuzia de minerale nu se produce rapid, atunci organismul putrezeşte. Concluzia este simplă şi a fost astfel sintetizată de cei doi cercetători citaţi anterior, John White şi Nicolas Comninellis: “dacă roca sedimentară s-ar fi format prin depuneri lente de noroi şi nisip de-a lungul milioanelor de ani, atunci rămăşiţele de plante şi animale ar fi putrezit cu mult timp înainte de a putea fi acoperite şi fosilizate. Singura modalitate de a explica prezenţa fosilelor în rocă este să se admită că toate aceste plante şi animale au fost îngropate foarte rapid. Roca sedimentară ce conţine fosile trebuie să se fi format foarte rapid, adică în zile sau săptămâni, nu în milioane de ani.” (27)

Aşadar, concluzia tehnorevoltaţilor este simplă, de bun simţ, ştiinţifică şi în acord cu adevărul (adevărul ce corespunde faptelor): fosilele nu aveau cum să se formeze decât în cazul formării rapide a rocilor sedimentare, în urma unei catastrofe planetare de mari proporţii – revărsări de ape, ploi abundente sau potop.

Un specialist american, microbiologul Bert Thomson, relata următoarele cu privire la acest subiect: “Imense cimitire conţinând animale şi rămăşiţe fosilifere au fost descoperite în întreaga lume. Trebuie să vedem aici dovada unui mare cataclism acvatic petrecut pe neaşteptate şi relativ recent, urmat de o perioadă de răcire pronunţată a climei în întrega emisferă nordică. Forţe hidraulice imense, însoţite de modificări ale formei scoarţei terestre, au dus la îngroparea a numeroşi mamuţi, mastodonţi, elefanţi şi a altor animale de mari dimensiuni într-o zonă care astăzi este complet lipsită de vegetaţie. Au fost descoperite cantităţi însemnate de plante şi arbori fosilizaţi în poziţie verticală, oblică sau răsturnată, în timp ce străbăteau straturile succesive aduse de apă. Numeroase dovezi indică faptul că Antarctica şi regiunile polare din nord au avut, la un moment dat, o vegetaţie abundentă şi o climă temperată, chiar subtropicală. A avut loc o fosilizare la scară mondială care face ca astăzi să descoperim fosile în straturile sedimentare de profunzime, adesea chiar foarte adânc şi sub o mare presiune. Numeroase clivaje de mari dimensiuni, fisuri şi pături de lavă au fost descoperite pe fundul oceanelor, toate recente şi reprezentând dovada clară a unei denivelări gigantice a scoarţei terestre subacvatice.” (27)

Dovezile sunt, într-adevăr, extrem de multe: fosile de crustacee marine descoperite pe munţi, la o altitudine de 3700 metri, fosile de hipopotami descoperite în Marea Britanie, fosile de elani descoperiţi în Irlanda, fosile de crocodili descoperite în Germania, fosile de balene descoperite în munţi la o înălţime de peste nouă sute de metri, fosile de dinozauri în habitaturi şi straturi geologie complet atipice. De altfel, în oasele unor dinozauri nefosilizaţi au fost descoperite globule roşii şi hemoglobină. Problema este că astfel de celule nu se conservă mai mult de câteva mii de ani; aşadar, acei dinozauri n-au murit chiar acum 65 de milioane de ani, cum afirmă promotorii concepţiei materialiste, realismul industrial, ci mult mai recent.

Existenţa unor copaci fosilizaţi păstraţi relativ intacţi în straturile de cărbune poate constitui o nouă dovadă că lucrurile nu s-au petrecut aşa cum afirmă promotorii concepţiei materialiste. În mod firesc, copacii ar fi trebuit să fie mâncaţi parţial de termite, în condiţiile formării respectivelor straturi de-a lungul unei perioade mari de timp. Totuşi, copacii s-au păstrat intacţi, semn că termitele n-au avut timp să-i mănânce. Ceea ce înseamnă că straturile respective de cărbune s-au format foarte repede şi, evident, ceea ce înseamnă că realismul industrial a furnizat o paleovrăjeală frumos împachetată.

Studiile paleontologice recente mai relevă şi altceva, tot atât de important. După cum se ştie, paleontologia clasică, ramură de bază a concepţiei celui de-al doilea val, realismul industrial, afirmă că straturile pământului s-au format în mod succesiv, prin sedimentarea treptată, lentă, a unor roci şi a unor fosile. Aşadar, din perspectiva realismului industrial, straturile mai adânci sunt mai vechi, iar straturile mai apropiate de suprafaţă sunt mai recente. Tocmai pentru a explica această configurare a straturilor geologice şi a fosilelor, paleontologia clasică a promovat scenariul descris anterior (“Un milion de ani într-o secundă”), potrivit căruia speciile de fiinţe vii s-au transformat unele din altele, într-o succesiune neîntreruptă, răstimp de 4, 5 miliarde de ani. Aşa cum a fost menţionat, realismul industrial porneşte de la premisa că imediat după formarea supei originare în care a apărut viaţa, s-au format primele organisme pluricelulare, din care, ulterior, în milioane şi milioane de ani, s-au format primii peşti, iar din peşti s-au format primele amfibii care au migrat pe uscat. Ulterior, în alte milioane de ani, amfibiile s-au transformat în mici mamifere, acestea s-au transformat în altele mai mari, iar o parte dintre ele s-au transformat în păsări. În alte milioane de ani mamiferele au evoluat, în aşa fel încât unele ramuri s-au transformat în primate, iar din primate au apărut primele maimuţe antropoide, care pot fi considerate strămoşii direcţi oamenilor de astăzi.

Din perspectiva tehnorevoltaţilor, viciul de fond al unei astfel de teorii este că, din punct de vedere biogenetic, transformarea unei specii în alta este imposibilă datorită structurii codului genetic al fiecăreia. Totuşi, nu doar biogenetica a constestat o astfel de teorie, ci însăşi fosilele, care s-au încăpăţânat să nu se afle în straturile geologice în care ar fi “trebuit”, pentru a da satisfacţie promotorilor teoriilor materialiste. “Dacă straturile globului terestru – notau John White şi Nicolas Comninellis  – pot fi comparate cu foile unei verze, iar fosilele pot fi comparate cu mici dăunători microscopici prinşi între aceste foi, era firesc ca întreaga evoluţie filogenetică să fie reflectată până în cele mai mici amănunte; era firesc ca fiecare etapă şi subetapă a lanţului filogenetic să fie refectată în straturile geologice şi în fosilele existente. Astfel, toate erele geologice şi toate metamorfozele succesive – atât cele ale straturilor, cât şi ale fosilelor – din paleozoic, mezozoic şi cenozoic, ar fi trebuit să fie reflectate în interiorul pământului ca într-un muzeu natural. Nu există, în nici un strat al pământului, vreo urmă, cât de mică, de fosilă vegetală şi animală, care să ateste chiar şi cea mai uşoară formă de transformare a unei specii în alta.” (27)

În straturile geologice nu există decât fosile complet evoluate din punct de vedere filogenetic. Straturile geologice au dovedit că o varietate imensă de plante, începând de la plantele cu flori denumite angiosperme, nu au suferit nici un fel de transformare. Atunci când au apărut pe pământ, aceste plante au fost complet mature şi într-o diversitate copleşitoare de forme.

Aceste aspecte au fost confirmate în repetate rânduri de exponenţii tehnorevoltaţilor. “Dacă în urmă cu milioane de ani – afirmă John White şi Nicolas Comninellis – reptilele s-au transformat în păsări, ar trebui să găsim milioane de fosile ale unor reptile cu solzii pe punctul de a se transforma în pene, cu membrele anterioare transformându-se în aripi şi cu boturile devenind ascuţite şi asemănătoare cioturilor. În mod asemănător dacă primatele au evoluat treptat în oameni, ne-am aştepta să descoperim milioane de fosile ale unor primate cu braţele din ce în ce mai scurte, cu pilozitate din ce în ce mai redusă, cu mandibula din ce în ce mai mică şi cu capetele din ce în ce mai mari (…) Concluzia a fost formulată de un specialist în paleontologie, Boyce Rensberger, care afirma următoarele: “La fosilele existente nu se observă nici o caracteristică a vreunei transformări; speciile apar într-adevăr în straturile geologice într-o formă matură şi completă, iar apoi dispar. Altele le iau locul.” (27)

Cu adevărat impresionant este însă faptul că toate formele de viaţă au apărut în straturile geologice cam în acelaşi timp, peste tot în lume, nu în mod progresiv, prin transformări repetate: “în cele mai de jos patru cincimi din scoarţa terestră nu se găseşte nici o urmă de viaţă. Apoi, brusc, viaţa apare de nicăieri ! Ca şi cum toate formele de viaţă ar fi fost create în acelaşi timp. În straturile cambriene se găsesc mai mult de 5000 de specii, fără vreo dovadă a formelor de tranziţie sau a evoluţiei. Mai mult, aceste fosile sunt ale unor vietăţi moderne, complet dezvoltate.” (27)

Din toate fosilele descoperite în ultimii 150 de ani – prin muzee se află astăzi aproximativ 250000 de specii fosilizate -, nici una nu demonstrează afirmaţiile realismului industrial, ceea ce l-a determinat pe unul dintre cei mai de seamă paleontologi, George Gaylord Simpson să afirme răspicat următoarele: “această constantă absenţă a formelor de tranziţie nu apare doar în cazul mamiferelor, ci este un fenomen aproape universal, fiind observat de paleontologi de mai mult timp. Este valabil pentru aproape toate ordinele claselor de animale, vertebrate sau nevertebrate. Este în mod cert valabilă pentru clasele şi încrengăturile principale de animale şi, se pare, pentru ramurile similare de plante.” (27)

Mai mult decât atât: este valabilă şi pentru specia umană. Din filmul regizat de epigonii realismului industrial nu a mai rămas aproape nimc.