EXCALIBUR

OMUL – CURRICULUM VITAE

šFilmul Un milion de ani într-o secundă, ce prezintă istoria cosmosului în varianta realismului industrial, este aproape de final. După o scurtă discuţie cu proiecţionistul de serviciu care a fost invitat să deruleze filmul cu încetinitorul, spectatorii sunt pregătiţi să afle ceea ce s-a petrecut de-a lungul celei de-a 200 părţi a ultimei secunde.

Cea de-a 200-a parte a ultimei secunde a filmului corespunde perioadei cuprinse între apariţia omului pe pământ şi epoca prezentă. Chiar în momentul de debut al celei de-a 200-a părţi a ultimei secunde a filmului, pe ecran este proiectată silueta nu prea graţioasă a unei maimuţe antropoide denumită driopithecus, moment în care o parte dintre specatorii prezenţi au început să se gândească la faptul deloc măgulitor că dacă omul este cel pe care încearcă să-l prezinte realismul industrial, atunci orice exemplar al speciei umane ar trebui să prezinte, înainte de o activitate importantă, un curiculum vitae care să înceapă cam în felul următor: strămoşii mei îndepărtaţi au fost maimuţe antropoide, urâte şi păroase, iar comportamentul meu este în conformitate cu trecutul meu glorios.

Un astfel de gând a dispărut însă rapid din mintea spectatorilor atunci când, în momentele următoare, alături de silueta deloc graţioasă a maimuţei antropoide denumită driopithecus, au avut ocazia să observe câteva clipite pe ecran figura cât se poate de serioasă a lui Charles Darwin, cel care, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a lansat ideea că omul se trage din maimuţă.

Dacă înainte de a doua jumătate a secolului XIX, orice copil sau adult cât de cât cultivat ştia că omul a fost creat de Dumnezeu în a cincea zi a creaţiei, după apariţia lucrărilor fundamentale ale lui Ch. Darwin, Originea speciilor, apărută în 1859, şi, mai ales, Originea omului, apărută în 1871, toată lumea a aflat că omul a apărut în urma unei îndelungate selecţii naturale, iar strămoşii săi au fost, fără nici un dubiu, maimuţele antropoide. La baza concepţiei lui Charles Darwin a stat ideea că toate fiinţele vii sunt într-o continuă evoluţie, iar selecţia naturală este factorul principal al evoluţiei. Toate schimbările evolutive, explica Charles Darwin, sunt rezultatul unor legităţi naturale şi nu voinţei divine, iar evoluţia nu poate avea ca motor principal decât selecţia naturală, astfel încât numai organismele cele mai apte şi mai bine înzestrate au fost capabile de a supravieţui şi evolua. (11)

Plecând de la premisa principală, fundamentată de Charles Darwin, cercetătorii realismului industrial au concluzionat că, răstimp de peste 40 de milioane de ani, a avut loc un proces complex în care apariţia omului a fost precedată de evoluţia primatelor şi a antropoidelor. Antropoidele sunt strămoşii comuni ai maimuţelor de astăzi şi ai oamenilor.

Unul dintre cei mai importanţi antropologi moderni, profesorul U. Howels de la Harvard University, consideră că strămoşii maimuţelor au fost deja menţionatele primate denumite generic driopithecus, care seamănau destul de puţin cu oamenii actuali şi care au trăit în miocen, adică acum 25-15 milioane de ani. Exemplarele driopithecus-ilor erau răspândite pe întregul glob terestru. (16)

Acum 14 milioane de ani, din ramura driopithecus s-a separat subspecia denumită ramapithecus (numele provine de la eroul Ramayanei), subspecie la care au început să predomine trăsături comportamentale umanoide. Într-o perioadă destul de lungă, s-a produs un proces lent de umanizare a ramapithecului.

Acum 6 milioane de ani, în condiţiile unei răciri treptate a vremii, renunţarea la viaţa arboricolă şi pătrunderea în savană, unde era necesară străbaterea unor distanţe lungi şi căutarea hranei, au produs modificări esenţale în procesul de hominizare. După cum aprecia savantul N. Botnariuc, renunţarea la existenţa arboricolă a permis posibilitatea mersului biped, îndreptarea colanei vertebrale, eliberarea membrelor superioare de funcţia locomotoare, opozabilitatea degetului mare cu posibilitatea apucării, ţinerii şi manipulării diferitelor obiecte, a folosirii unor unelte găsite din natură, care practic prelungeau mâinile. Tot în acea perioadă a avut loc dezvoltarea unghiilor, dezvoltatea vederii stereoscopice, creşterea mobilităţii mâinii, care este legată de reorientarea centurii scapulare, dezvoltarea dentiţiei o dată cu trecerea la alimentaţia omnivoră şi creşterea în volum a creierului. Treptat, paralel cu dezvoltarea vieţii în grupuri din ce în ce mai bine închegate, s-au dezvoltat mijloacele de comunicare între indivizi. (11)

Totuşi, cercetări mai recente au lăsat să se înţeleagă faptul că primul hominid cu acte în regulă a fost cel denumit australopithecus (antropoidul din sud) care pare să se fi manifestat în trei “variante” constructive: australopithecus africanus, australopithecus robustus şi australopithecus boisei. Se crede astăzi că părinţii Australophitecilor au fost vestiţii Ramapitheci, care, în urma unui marş forţat de mai multe mii de kilometri, au migrat din Asia până în Africa, via Europa.

Cea mai celebră fosilă de australopithecus este cea botezată Lucy, descoperită în Etiopia. Durata existenţei speciei australopitecilor s-a întins din pliocen, poate chiar mai devreme, deci de acum 5 milioane de ani până acum aproape 800.000 de ani. În prima parte a existenţei lor, australopithecii petreceau cea mai mare parte din timp prin copaci. Australopithecii aveau degete lungi şi curbate, dar genunchii erau ceva mai flexibili decât ai speciilor de primate. Abia ulterior, australopithecii au învăţat să se deplaseze în poziţie bipedă.

Explicaţiile savanţilor cu privire la această schimbare de comportament a australopithecilor sunt legate de fluctuaţiile climei. Acum 4 milioane de ani, clima a devenit mai rece, iar pădurile au început să dispară, ceea ce i-a determinat pe australopitheci să străbată distanţe mari pentru a căuta hrană. Totuşi, nici australopithecii nu erau capabili de un mers perfect biped, ci practicau mai degrabă un mers semibiped – se ajutau adesea şi de mâini, aşa cum fac astăzi unele maimuţe antropoide.

Din australopitheci, prin transformări succesive, la un moment dat au apărut arheantropii, cunoscuţi mai ales sub denumirea de homo erectus – oameni cu poziţie verticală – care au realizat în numai 700000 de ani, deci de la începutul cuaternarului până acum 300000 de ani, saltul calitativ de la mersul semibiped la elegantul mers biped, de la capacitatea cutiei craniene de 800 cm cubi la capacitatea de 1200 cm cubi.

Cercetătorul L. B. Leakey afirma că arheantropii ştiau să folosească focul şi să-l întreţină, se ocupau temeinic cu vânătoarea, jupuirea pieilor animalelor, erau capabili să se apere de animalele mari şi periculoase, fabricau „unelte de fabricat unelte.” Leagănul speciei homo erectus a fost Africa. De acolo homo erectus a început să migreze în celelalte colţuri ale lumii – în Europa şi în Asia. Urme ale prezenţei lor au fost descoperite în Europa – principalele locaţii descoperite în Franţa, la Terra Amata, în Spania şi în Marea Britanie – şi în China, la Choukoutien. Exemplarele de homo erectus descoperite începând cu anul 1891 în insula Java, apoi în multe alte locuri de pe glob, studiate de savanţi, păreau să indice că acest strămoş al omului avea dezvoltată capacitatea de a vorbi. Capacitatea de a comunica a reprezentat mijlocul prin care a fost depăşit definitiv treapta de animalitate.

Savanţii consideră că arheantropii au fost părinţii cu acte în regulă ai celebrilor oameni de Neanderthal, denumire dată după numele Văii Neanderthal, din apropierea Dusseldorfului, unde au fost descoperiţi pentru prima dată, în 1856. Imaginea clasică a neanderthalienilor este cea figurată în toate cărţile de istorie: mici de statură, frunte joasă şi teşită, arcadă accentuată, gât scurt; mergeau cu genunchii îndoiţi şi cu capul plecat. Neanderthalienii ştiau să producă, să folosească şi să menţină focul, şlefuiau pietrele, se înveşmântau în piei cusute cu intestine de animale, purtau încălţăminte datorită climei reci din perioada glaciaţiunilor. Neanderthalienii au dispărut acum aproximativ 30000 de ani, din cauze necunoscute.

Urmaşii neanderthalienilor, care, treptat le-au luat locul – o perioadă de timp au fost chiar contemporani – au fost oamenii de Cro Magnon sau neantropii, care au dus ştafeta evoluţiei mai departe. Tot din homo erectus, acum aproape 150000 de ani a evoluat o specie nouă de oameni: homo sapiens sapiens – oamenii de astăzi.š