EXCALIBUR

PANGEEA

Acum aproape 248 milioane de ani, la sfârşitul perioadei permiene (ultima perioadă a paleozoicului), a avut loc, după câte se pare, un eveniment catastrofal de mare amploare, care a determinat o stingere în masă a principalilor actori ai scenei pământului – fie reprezentanţi ai florei, fie ai faunei. Au dispărut peste 63% din speciile de tetrapode şi peste 33% din speciile de amfibieni.

Populaţia oceanelor şi mărilor s-a redus şi mai drastic: din aproximativ un milion de specii au rămas doar aproximativ 10000. Cauzele care au dus la o astfel de dispariţie în masă nu sunt cunoscute. Savanţii au luat în calcul atât teza impactului dintre pământ şi un meteorit gigantic, cât şi teza unor erupţii vulcanice pe o scară întinsă, ceea ce ar fi putut conduce la modificarea radicală a climei şi la scăderea dramatică a nivelului mărilor şi oceanelor. Totuşi, până în acest moment nu există nici o dovadă în straturile geologice care să indice impactul vreunui meteorit cu pământul. Savanţii înclină să creadă că, mai degrabă, a fost vorba despre schimbări bruşte ale climei provocate de deplasări ale plăcilor tectonice, deplasări ce pot fi urmate şi de o intensă activitate vulcanică.

Indiferent de cauzele ce au determinat-o, o dată cu această catastrofă planetară s-a încheiat prima mare eră geologică, paleozoicul şi a început a doua: mezozoicul, care poate fi împărţită în trei perioade: triasicul, care a durat 49 milioane de ani, jurasicul care a durat 46 de milioane de ani şi cretacicul care a durat 72 de milioane de ani.

În triasic, prima perioadă a mezozoicului, care a început acum 248 milioane de ani şi s-a încheiat cu 206 milioane de ani în urmă, supercontinentul Pangeea s-a deplasat înspre nord, depăşind limita Ecuatorului. În aceste condiţii, nivelul mărilor a fluctuat, iar clima caldă a fost înlocuită cu o climă mai rece şi mai umedă. În aceste condiţii, vegetaţia s-a schimbat: au apărut pădurile de conifere, iar în savane au apărut conifere mai mici de genul ferigilor-copaci. Viaţa din oceane şi mări a suferit un proces de restructurare masivă. A dispărut peste 90% din fauna paleozoică formată din nevertebratele marine. Au supravieţuit însă unele specii mai bine adaptate, printre care tetrapodele denumite synapside, care au suferit o metamorfoză semnificativă – urmaşele lor fiind primele vertebrate cu sângele cald. De-a lungul altor milioane de ani, majoritatea tetrapodelor din categoria synapside au suferit un proces accentuat de transformare: şi-au dezvoltat cozi mai scurte, coate care se flexau înapoi, fălci puternice, dinţi diversificaţi. Unele au devenit ierbivore, iar altele carnivore. Unele şi-au format pe spate un fel de vele, formate din ţepi lungi acoperiţi cu piele.

În prima parte a triasicului, a apărut un nou val de reptile, arcosaurienii, iar la sfârşitul perioadei, ca descendenţi direcţi ai acestora, au apărut primii dinozauri. Abia în jurasic dinozaurii s-au înmulţit şi diversificat. Din acest punct de vedere, reptilele din triasic, jurasic şi cretacic sunt rezultatul transformărilor neîncetate ale tetrapodelor din ultima perioadă a paleozoicului.

De-a lungul triasicului, flora şi fauna gigantică s-au diversificat considerabil, iar în epoca de glorie a jurasicului dinozauri uriaşi, carnivori sau ierbivori, alergau prin pădurile uriaşe de conifere şi de gimnosperme, prin ape sau prin aer. Denumiri precum Coelophysis, Rutiodon, Desmatoschus, Postosuchus, Placerias (în triasic), Ichthyosaurus, Composognathus, Pterodactylus, Tyranossaurus (în jurasic), Pteranodon, Megalosaurus, Iguanodon (în cretacic) nu au cum să spună mare lucru, dar formele şi înfăţişările acestor reptile puternice, după descoperirea marilor depozite de fosile, au produs o impresie extrem de puternică în epoca modernă. Unele dintre aceste reptile erau carnivore înrăite, cu trupuri musculoase şi zvelte, oase uşoare şi picioare lungi, cu dinţi în formă de pumnal. Altele erau erbivore, dar puteau face faţă prădătorilor, datorită fie gabaritului foarte mare, fie unor platoşe formate din plăci cornoase sau ţepi. (15)

Datorită faptului că, în marea majoritatea a teritoriilor, clima a devenit mai blândă şi mai uscată, reptilele, care îşi depuneau ouăle în pământ, au găsit teren propice de înmulţire. Savanţii sunt de părere că unele reptile s-au aventurat în aer (pterozaurii), transformându-se în păsări uriaşe, în timp de altele au ales mediul marin ca habitat (ihtiozaurii), condiţii în care structurile lor anatomice au cunoscut transformări neîncetate. Reptilele zburătoare erau capabile să se deplaseze prin aer de la un copac la altul datorită unor rudimente de aripi acoperite nu cu pene, ci cu o pieliţă subţire.

Peisajele terestre au început să fie dominate de plantele cu flori – angiospermele – care au cunoscut o mare diversificare şi care, în final, au ajuns să domine flora. Nivelul apelor a crescut în ritm constant – mai ales la mijlocul jurasicului – permiţând formarea unei flore şi faune marine abundente. Mările erau dominate de mari reptile precum ihtiozaurii (şopârle-peşti) care atingeau până la 15 metri lungime şi de plesiozauri (un fel de şopârle), cu dimensiuni ce variau între 2 şi 14 metri, precum şi de peşti de mari dimensiuni, asemănători rechinilor de astăzi.

Cu 130 de milioane de ani în urmă, s-a produs scindarea imensului continent Pangeea, iar deriva continentelor a intrat în linie dreaptă. America de nord s-a despărţit de Europa, iar Africa s-a despărţit de America de sud. Aceste condiţii au afectat dezvoltarea florei şi faunei, care s-a diferenţiat în funcţie de emisfere. Pe acest fundal, încă din perioada jurasică şi mai ales din cea cretacică, au început să se dezvolte mamiferele, ale căror caracteristici definitorii – sângele cald şi puii născuţi vii – le-au permis adaptarea uşoară la mediu. Faţă de dinozaurienii cu sânge rece, care cloceau ouă, mamiferele au beneficiat de schimbări anatomice importante, precum modificarea morfologiei gurii, lărgirea cavităţii craniene şi formarea urechilor capabile să distingă sunetele într-un mod mult mai complex decât reptilele. Modificarea morfologiei gurii a permis mamiferelor să aibă dinţii mici şi acuţiţi, cu care să mestece hrana într-un mod mult mai eficient decât reptilele. Ingerarea hranei mestecate le-a permis o conservare a căldurii pe timpul nopţii – deci o rezistenţă sporită la schimbările climaterice.

O lungă perioadă de timp ce se întinde de-a lungul jurasicului şi cretacicului, dinozaurii au continuat să domine planeta, în special dinsosaurii de talie foarte mare, precum tyranosaurii şi hadrosaurii, iar mamiferele au continuat să se diversifice. Mediul s-a metamorfozat fără încetare, datorită răspândirii arbuştilor din categoria angiospermelor, dar şi coniferelor. Paralel cu înmulţirea angiospermelor, s-au înmulţit insectele. (16)

La sfârşitul cretacicului, cam cu o sută de milioane de ani în urmă, datorită deplasării scoarţei pământului, deriva continentelor a fost accelerată, astfel că au apărut noi continente şi insule de mari dimensiuni şi s-au format noi lanţuri muntoase. În mod paralel, a avut loc o intensă activitate vulcanică, care a afectat adâncimea oceanelor şi mărilor, precum şi configuraţia uscatului.