INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB
– 10 –
© EDITURA ALAYA
Toate drepturile aparţin Editurii Alaya
Dar, tocmai când Harap Alb ajunge cu “trofeul” la curtea Împăratului Verde, evenimentele se precipită într-un mod dramatic. “Şi văzând Spânul cât e de frumoasă fata Împăratului Roş, odată se răpede s-o ia în braţe de pe cal. Dar fata îi pune atunci mâna în piept, îl îmbrânceşte cât colo şi zice: “Lipseşte dinaintea mea Spânule! Doar n-am venit pentru tine, ş-am venit pentru Harap Alb, căci el este adevăratul nepot al Împăratului Verde”. Atunci Împăratul Verde şi fetele sale au rămas încremeniţi de ceea ce au auzit.
Iară Spânul, văzând că i s-a dat vicleşugul pe faţă, se răpede ca un câne turbat la Harap Alb şi-i zboară capul cu o singură lovitură de paloş, zicând: “Na! aşa trebuie să o păţească cine calcă jurământul !”
Dar calul lui Harap Alb îndată se răpede şi el la Spân şi-i zise: “Pân-aici Spânule!” Şi odată mi ţi-l înşfăcă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului, şi apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere”.
Finalul basmului narat de Ion Creangă îi aparţine însă fetei Împăratului Roş. “Iară fata Împăratului Roş, în vălmăşagul acela, răpede pune capul lui Harap Alb la loc, îl înconjoară cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă moartă, să steie sângele şi să se prindă pielea, apoi îl stropeşte cu apă vie, şi atunci Harap Alb îndată învie şi, ştergându-se cu mâna la ochi, zice suspinând: “Ei da’ din greu mai adormisem ! “Dormeai tu mult şi bine, Harap Alb, de nu eram eu, zise fata Împăratului Roş, sărutându-l cu drag şi dându-i iar paloşul în stăpânire”.
Aşadar, procesul iniţiatic a culminat pentru Harap Alb cu lipirea capului de trup cu “apa vieţii” adusă tocmai de la “fântâna” de la capătul pământului – ceea ce semnifică o nouă naştere – a doua naştere sau naşterea din nou, fără de care procesul iniţiatic nu este complet.
A urmat apoi luarea în stăpânire a Împărăţiei lui Verde Împărat şi căsătoria cu Fata Împăratului Roş. Este însă de mirare faptul că, aflat la curtea Împăratului Verde, Harap Alb nu s-a căsătorit cu una dintre fiicele acestuia (care au jucat în basm un rol modest), ci cu fiica Împăratului Roş. Dat fiind faptul că eroul basmului s-a deplasat peste nouă mări, nouă ţări şi nouă ape mari cu scopul declarat de a deveni succesorul Împăratului Verde, firesc era să se căsătorească cu una din fiicele acestuia. Nu a fost să fie aşa, iar basmul nici nu pune problema unei supărări din partea amfitrionilor, semn că scopul a fost cu totul altul.
După nunta “ca-n poveşti”, mirii au trăit până la adânci bătrâneţi, dacă n-o mai fi trăind şi astăzi, căci de n-ar fi, nu s-ar povesti…