INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB

– 9 –

© EDITURA ALAYA 

Toate drepturile aparţin Editurii Alaya    

Dar proba cea mai grea, pe care Harap Alb o are de trecut la curtea Împăratului Roş abia începe. Împăratul Roş îl pune pe Harap Alb să-i păzească fata pe timpul nopţii. “Dar fata mea are să se culce deseară unde se culcă întotdeuna, iar voi să mi-o străjuiţi toată noaptea. Şi dacă mâine dimineaţă s-a afla tot acolo, atunci poate o să ţi-o dau; iar de nu, ce-i păţi, cu mine nu-i împărţi”, spune ameninţător Împăratul Roş.

Aşadar, după ce Harap Alb a trecut cu bine toate probele anterioare, după ce a străbătut pădurea în care l-a întâlnit pe Spân, alter-egoul său întunecat, umbra cum spun psihanaliştii şi a coborât în fântână unde se afla “chima răului/ pe malul pârâului”, după ce a furat salatele şi capul cerbului, după ce şi-a însuşit discernământul, a cunoscut binele şi răul, şi a putut face distincţia dintre adevărat şi fals, nelăsându-se înşelat de maya, iluzia cosmică, Harap Alb trebuie acum să vegheze ca fata Împăratului Roş să nu-şi părăsească iatacul “pe timpul nopţii”. Fata Împăratului Roş “se culcă acolo unde se culcă întotdeuna”, spune Ion Creangă cu tâlc, iar Harap Alb stă de strajă chiar în faţa uşii iatacului, iar ceilalţi companioni se înşiră, mai spune iarăşi Ion Creangă, “până la porţile curţii împărăteşti”.
Veghea trează este una din probele iniţiatice majore. În grădina Ghetsimani, într-un alt timp, Iisus Hristos îşi îndeamnă ucenicii să nu adoarmă. Acelaşi îndemn, deloc metaforic, a fost primit de toţi marii iniţiaţi ai lumii, de la babilonianul Ghilgames la grecul Ulysse.

Dar către miezul nopţii, în miezul de taină al existenţei, în momentele acelea sublime în care timpul pare suspendat, fata Împăratului Roş se preface în pasăre (duh sau suflet) şi-şi ia zborul, scăpând de cei ce o păzeau… Dar “ochiul deschis al văzătorului”, Ochilă, o vede şi îi dă de ştire lui Păsări-Lăţi-Lungilă: “Măi, fetişoara Împăratului ne-a tras butucul. A dracului zgâtie de fată ! S-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata printre ceilalţi şi ei habar n-au despre asta”. Cele două ajutoare de nădejde, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă decid să pornească singuri pe urma fetei de Împărat. Şi unde încearcă să se ascundă “a dracului zgâtie de fată”?

Ion Creangă spune foarte clar, fără echivoc şi fără să folosească vreun termen metaforic. Mai întâi fata împăratului se ascunde “colo, în dosul pământului sub umbra iepurelui”, apoi se ascunde pe vârful unui munte, după o stâncă, iar în ultimul moment se ascunde după Lună. Dar Păsări-Lăţi-Lungilă se deşiră cât era de lung, cuprinde Luna în braţe, “găbuieşte păsărica şi o înşfacă de coadă, mai mai să-i sucească gâtul”.

Dar, înainte de a fi dusă la curtea împăratului Verde, de data aceasta chiar fata Împăratului Roş pune o ultimă condiţie: “Înainte de pornire – îl anunţă ea pe Harap Alb -, trebuie să meargă calul tău şi cu turturica mea să-mi aducă trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete. Şi de-a veni turturica mea înainte cu smicelele şi apa, ia-ţi nădejdea despre mine, căci nu merg, ferească Dumnezeu. Iară de-i ave noroc, şi-a veni calul tău mai întâi şi mi-a aduce cele poruncite, să ştii că merg cu tine oriunde mi-i duce”. Fireşte, turturica, fiind mai uşoară, ajunge înaintea calului lui Harap Alb. Pândind, “tocmai când era Soarele în cruce, de se odihneau munţii numai o clipită”, turturica se repede ca prin foc şi ia cele cerute. Dar calul lui Harap Alb, ajutor de nădejde, o aşteaptă la poarta munţilor, şi-i ia, printr-un mic şi nevinovat vicleşug, apa şi smicelele şi le duce lui Harap Alb.

De-acum înainte totul este clar: fata împăratului Roş nu mai putea avea nici o obiecţie, şi acceptă să-l însoţească pe Harap Alb.