EXCALIBUR

MODELUL FABRICII

Savantul englez (fizician, matematician, teolog, mistic, alchimist, astronom etc) Isaac Newton (1643-1727) a stabilit că “forţa care acţionează căderea corpurilor pe pământ şi forţa care obligă Luna să se rotească în jurul Pământului, fără să cadă şi fără să se depărteze de el, constituie una şi aceeaşi forţă a gravitaţiei. Universul este aşadar un imens mecanism care funcţionează în ansmablu şi în părţile lui pe baza legii atracţiei universale.”

Prin susţinerea faptului că legea atracţiei universale acţionează atât pe pământ, cât şi în cadrul mişcărilor corpurilor cereşti, Isaac Newton a cuprins întregul univers într-o singură lege, formulată matematic în mod impecabil. Prin elaborarea legii atracţiei universale, eterna întrebare de ce a primit răspunsul cuvenit; legea atracţiei universale este capabilă să explice totul – de la fiinţa omenească la cosmosul în ansamblul său.

Explicaţia oferită de Isaac Newton a fost simplă şi eficientă: cauza mişcării este generată de forţele exercitate asupra corpurilor pentru a produce mişcarea, iar exemplul cel mai elocvent este cel al bilelor de biliard, care-şi modifică neîncetat poziţia datorită unor forţe exterioare. Mişcarea şi interacţiunea bilelor se datorează unor forţe exterioare, măsurabile şi identificabile.

Reluând mai vechea concepţie atomistă promovată de filosofii antichităţii greceşti, Isaac Newton a ajuns la concluzia că universul este format din materie, mai precis din atomi, particule infinitezimale, indestructibili care se mişcă după legi imuabile. Materia este, în esenţă, pasivă: nu se schimbă, fiind aflată în mişcare liniară în spaţiu şi timp. Spaţiul este absolut. Timpul, la rândul său, este absolut, fără nici o legătură cu lumea materială. Timpul curge uniform dinspre trecut spre viitor, fără nici o perturbare din partea vreunui factor exterior.

La fel ca în cazul lui Rene Descartes, a avut mai puţină importanţă pentru promotorii realismului industrial că Isaac Newton şi-a conceput teoria pornind de la ideea primului impuls divin şi a necesităţii intervenţiei continue a lui Dumnezeu, pentru menţinerea şi restabilirea ordinii mecanice a cosmosului. Important, pentru promotorii realismului industrial, a fost primatul legii asupra cauzei. Ei nu au dorit să înţeleagă ceea ce se află dincolo de fenomene – care este cauza fenomenelor -, ci să înţeleagă fenomenele materiale prin ele însele. De aceea, promotorii realismului industrial au redefinit raporturile dintre fenomene prin legi, nu prin cauze. În consecinţă, promotorii realismului industrial au conchis că nu are importanţă din ce cauză se produce un fenomen, ci cum se comportă. Ei au stabilit că între cauză şi efect nu există o diferenţă ontologică; uneori legea exprimă cauza, alteori chiar se confundă cu ea. (10)

Formularea acestor premise conceptuale a reprezentat o extrem de importantă schimbare de perspectivă faţă de concepţia spiritualistă. Din acest motiv, concepţia realismului industrial, care este în uz şi în ziua de azi, nu poate fi de acord cu ideea că în cosmos există o ierarhizare ontologică a formelor de existenţă – de exemplu: Dumnezeu, Sfera esenţelor, Sfera Stelelor Fixe, lumea sublunară a fenomenelor -, precum considerau ştiinţele liberale ale antichităţii şi ale Evului Mediu. Această schimbare de perspectivă a constituit, de altfel, momentul crucial al abandonării vechilor concepţii spiritualiste. Într-o astfel de construcţie conceptuală, nu mai este loc pentru Dumnezeu, pentru lumea de dincolo, pentru spirite, pentru îngeri, pentru o lume a esenţelor sau a ideilor, pentru aspectele metafizice ale lumii, iar dintr-o astfel de perspectivă cosmosul nu mai poate fi înţeles decât pe orizontală, în limitele lumii fenomenale; fenomenele, care au aceeaşi valoare ontologică peste tot în univers, pot fi explicate doar la nivel de necesitate, prin legi.

În scurt timp, modelul mecanicist specific realismului industrial a fost aplicat atât la nivelul organismului uman, cât şi la nivelul societăţii – la nivelul istoriei. Descoperirea epocală a sistemului circulaţiei sângelui de către biologul William Harvey (De motu cordis et sanguinis – 1628), a constituit punctul de plecare al înţelegerii omului ca o maşină. De altfel, prin stabilirea unei analogii cu nou inventatele maşini hidraulice, conceptul de om-maşină a fost impus în civilizaţia specifică celui de-al doilea val. Ulterior, în secolul al XIX-lea, prin opera lui Charles Darwin, conceptul de om-maşină a fost altoit cu cel de animal-maşină. Şi mai târziu, în plin secol XX, conceptului de om-animal-maşină i s-a mai atârnat o prelungire, cea de sex-maşină, datorită concepţiilor psihanalitice ale lui Sigmund Freud, care a acordat un rol decisiv libidoului – forţa cu care instinctul sexual defulează din subconştient.

Începând cu secolul al XVIII-lea, modelul mecanicist al fabricii a devenit stăpânitor şi la nivel social. Într-o societate ce are la bază modelul fabricii, omul nu se mai poate considera ca făcând parte dintr-o Unitate cosmică, nu se mai poate considera un copil al lui Dumnezeu şi frate cu semenii săi, ci o fiinţă pe deplin independentă. De aceea, în cadrul celui de-al doilea val, omul a început să se simtă un simplu … atom. Nu întâmplător, chiar în acea perioadă, prin revoluţiile burgheze, teoria atomistă a fost transmutată chiar şi în politică, unde particula fundamentală a devenit … votul.

Votul şi atomizarea indivizilor, paralel cu exportarea pe scară largă a modelului fabricii, s-au impus rapid prin marile revoluţii burgheze care s-au succedat între sfârşitul secolului al XVII-lea şi mijlocul secolului al XIX-lea: revoluţia americană, revoluţia franceză, revoluţiile naţionale şi naţionaliste de la 1848. După revoluţiile de la 1848, a luat un mare avânt învăţământul şi cultura de masă. Promotorii celui de-al doilea val au conceput învăţământul şi cultura de masă în acelaşi fel în care au conceput structura unei fabrici. De fapt, învăţământul şi cultura de masă reprezintă adjuvantul industrializării specifice celui de-al doilea val. Realizat după modelul fabricii, învăţământul de masă a promovat o programă analitică, care are drept obiectiv principal crearea unui tip de om nou. Omul de tip nou trebuie să aibă ca weltanschauung şi ca zeitgeist concepţia materialistă, realismul industrial şi să respecte, ca model comportamental, dezideratele fundamentale ale industrializării: punctualitatea, subordonarea, munca repetitivă.

Impactul celui de-al doilea val a modificat, de asemenea, structura familiei. Familia specifică primului val era o familie comunitară, în care, în prispa casei, se adunau, sub acelaşi acoperiş, bunicii, unchii, mătuşile, rudele prin alianţă, verii, străbunicii până la a treia generaţie. Familia comunitară muncea ca o unitate de producţie autonomă sau semiautonomă. În familia comunitară, un rol important l-a avut cultul strămoşilor şi, nu de puţine ori, puritatea sângelui. În schimb, familia celui de-al doilea val, care poate fi definită drept o “familie nucleară”, s-a descotorosit treptat de toate rudele mai îndepărtate, inaugurând formula acceptată unanim în ziua de astăzi a unei familii formate din tata, mama şi copiii, rar bunici sau străbunici.

Între debutul secolului al XVIII-lea şi sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă ce poate fi considerată epoca de avânt a celui de-al doilea val, s-au produs descoperiri importante în toate domeniile. Mecanizarea industriei a presupus un aflux sporit de capital şi formarea unor forţe de muncă din ce în ce mai numeroase, educate corespunzător pentru a face faţă noilor cerinţe. Problemele practice ridicate în industria nou formată au stimulat cercetarea ştiinţifică şi experimentul. Astfel au apărut noi ştiinţe, iar cele vechi au fost dezvoltate corespunzător. Fizica a fost continuu îmbogăţită, mai ales în domeniul electricităţii şi opticii, prin cercetările unor savanţi de marcă precum Charles Coulomb, Michael Faraday, Alessandro Volta sau Georg Ohm. Charles Coulomb a progresat în studiul forţelor electrice datorită unui concurs pentru construirea unui compas pentru vapoare. În jurul anului 1800, Alessandro Volta a inventat pila ce-i poartă numele şi a deschis perspective nebănuite în cercetarea curentului electric. În domeniul opticii a fost depăşită teoria corpusculară a luminii şi a fost adoptată teoria ondulatorie. (8)

Tot în perioada de început a celui de-al doilea val a avut loc întemeierea unei noi ştiinţe, chimia, care s-a impus în scurt timp prin opera unor savanţi precum Antione Lavoisier, John Dalton şi, bineînţeles, Dimitri Ivanovici Mendeleev, care au confirmat pe baze experimentale mai vechea concepţie atomistă. Savantul francez Antione Lavoisier a fundamentat ştiinţa chimiei prin cercetarea mecanismului arderii în aer, devenind astfel legiuitorul chimiei moderne, iar John Dalton, a descoperit faptul că substanţele chimice se combină între ele prin relaţii. (8)

La rândul ei, prin Jean-Baptiste Lamark şi Georges-Lois Buffon, biologia a cunoscut un avânt considerabil prin apariţia unei noi concepţii: transformismul. Tot în acea perioadă au fost descoperită celula. Treptat, vechea concepţie despre fixitatea speciilor care aparţinea unui biolog suedez din secolul al XVII-lea, Carl Linnaeus, a fost abolită. Nu în ultimul rând, prin operele unor personalităţi de mare anvergură, precum Gianbattista Vicco, Denis Diderot şi Voltaire, noua ştiinţă a istoriei a început să-şi facă loc în conştiinţa oamenilor.

La aproximativ un secol şi jumătate după debutul celui de-al doilea val, Charles Darwin (1809-1882) a dat un impuls decisiv configurării complete a concepţiei realismului industrial. Concepţia lui Charles Darwin, lansată chiar în perioada de avânt maxim a industrializării, a furnizat fundamentele teoretice noilor ştiinţe în curs de formare. În două dintre cele mai controversate lucrări care au apărut de-a lungul celui de-al doilea val, şi anume Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă (1859) şi Originea omului (1871), Charles Darwin a prezentat două idei fundamentale, care au definitivat concepţia realismului industrial. Prima idee este că toate speciile evoluează neîncetat datorită selecţiei naturale. A doua idee este că omul are o origine animală. La baza concepţiei lui Charles Darwin stă afirmaţia – promovată în lucrarea „Originea speciilor”, că toate fiinţele vii sunt într-o continuă evoluţie, iar selecţia naturală este factorul principal al evoluţiei. Toate schimbările evolutive, explica Charles Darwin, sunt rezultatul unor legităţi naturale; evoluţia are ca motor principal selecţia naturală, astfel încât numai organismele cel mai apte şi mai bine înzestrate sunt capabile de a supravieţui şi evolua.

Ca un corolar al noii epoci, realismul industrial a creionat câteva idei-forţă cu neputinţă de modificat. Dintre acestea, ideea că omul este singurul stăpân al naturii a prins cel mai bine. Dacă strămoşii noştri, care au trăit în cadrul vechilor civilizaţii tradiţionale, îşi întrebau liderii spirituali dacă pot sau nu să realizeze o modificare a naturii şi a mediului înconjurător, copiii industrializării nu mai întrebă pe nimeni: se consideră stăpânii absoluţi ai naturii.

O dată cu apariţia raţionalismului, a mecanicismului şi a tehnologiei, oamenii au crezut că pot deveni stăpânii absoluţi ai lumii. Oamenii au crezut că pot face cu natura ce poftesc: că îi pot extrage resursele sau că o pot mutila după bunul lor plac. De fapt, industrialismul are drept motto fundamental stoarcerea naturii de resurse.

O altă idee importantă, formulată şi amplificată pe diferite variaţiuni de realismul industrial, este aceea că omul este coroana creaţiei, iar istoria are un happy end. Istoria avansează neîncetat spre bunăstarea generală, care va fi împărtăşită de toţi oamenii. Cândva, în condiţiile egalităţii absolute, toţi oamenii vor deveni părtaşi la bunăstarea comună şi generală…

Dar, corolarul absolut al industrializării constă în concepţia inoculată consecvent, căreia cei mai mulţi oameni îi sunt tributari, că universul are la bază materia, şi că funcţionează datorită unor legi mecaniciste, care implică determinismul strict, evoluţia naturală a speciilor, inclusiv a fiinţei umane, ca specie distinctă. Materia şi legile oarbe ale evoluţiei, hazardul şi autodeterminarea sunt pilonii de bază ai lumii. Dumnezeu a fost eliminat total din ecuaţia, nu prea sofisticată, a realismului industrial.

Şi la nivel uman, pentru realismul industrial, lucrurile sunt la fel de simple. Omul, eminamente structură materială, este o maşinărie care trebuie reparată din când în când, pentru a funcţiona la parametrii optimi. Normalul a devenit o caracteristică atotstăpânitoare peste lumea oamenilor, iar trăsăturile care nu intră în cadrul strâmt al cunoaşterii raţionale – cea proclamată pe baza descoperirilor ştiinţei, specifică industrialismului – sunt automat trecute la index. Nu există spiritul ca realitate ontologică, ci doar materia superior organizată, capabilă să producă gândirea şi conştiinţa. Totul se produce – a se citi: se întâmplă – datorită legilor oarbe ale naturii, hazardului sau norocului, care a făcut în aşa fel încât anumite structuri materiale, gene, cromozomi, molecule sau atomi să se combine după bunul lor plac.