EXCALIBUR

HĂRŢILE CUNOAŞTERII

Acea parte a posterităţii care a preluat din moştenirea lui Rene Descartes şi a celorlalţi savanţi ai Evului Mediu doar acele precepte şi idei ce i-a servit interesele, a fost formată, iniţial, la cumpăna dintre secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, dintr-o elită care a fost promotoarea revoluţiei industriale. Acestei elite, care poate fi definită drept industrială, i se poate atribui trecerea de la primul la cel de-al doilea val şi coagularea ulterioară a concepţiei materialiste – realismul industrial.

Pentru majoritatea analiştilor moderni, cauzele revoluţiei industriale şi apariţia concepţiei materialiste, realismul industrial, rămâne un mare mister. “Orice căutare a cauzei revoluţiei industriale este sortită eşecului” – scria în mod lucid sociologul Alvin Toffler în cartea sa “Şocul Viitorului.” Căci nu există o cauză unică ori principală. Tehnica singură nu este forţa motrice a istoriei … Şi nici lupta de clasă. Economia singură nu poate explica revoluţia industrială şi nici vreun alt eveniment istoric. Nu există o variabilă independentă de care să depindă toate celelalte variabile. Nu există decât variabile interconectate, de o complexitate fără margini. Confruntaţi cu acest labirint de influenţe cauzale, incapabili să le urmăm măcar interacţiunile, tot ce putem face este să ne concentrăm asupra acelora care ne par mai semnificative pentru scopurile noastre, recunoscând denaturarea pe care o implică această operaţiune.” (4)

Şi, într-adevăr, chiar dacă operaţiunea de a descoperi cauzele revoluţiei industriale şi, în acest context, motivaţiile coagulării concepţiei materialiste (realismul industrial) poate implica denaturarea adevărului, acelaşi autor constata faptul că atât revoluţia industrială, cât şi concepţia aferentă au apărut în primul rând datorită unor necesităţi de ordin economic. “La mijlocul secolului al XVII-lea, datorită creşterii demografice, s-a produs o migraţie fără precedent a oamenilor spre nou constituitele oraşe. Epuizarea pădurilor a dus la folosirea pe scară largă a cărbunilor. Epuizarea cărbunilor din minele de suprafaţă a împins galeriile de mină tot mai adânc, până când vechile pompe acţionate de cai n-au mai putut extrage apa din ele. Pentru a rezolva problema, au fost perfecţionate primele maşini cu abur. O dată cu această invenţie s-a realizat saltul important de la munca manuală la munca mecanizată.” (5)

De-a lungul celor peste trei sute de ani ce s-au scurs de la folosirea pe scară largă a acestei invenţii, faţa pământului şi viaţa oamenilor s-au transformat radical. Folosirea primelor maşini cu abur a facilitat apariţia manufacturilor şi dezvoltarea progresivă a industriei, a căilor ferate (prima locomotivă cu abur a circulat la mijlocul celui de-al doilea deceniu al secolului al XVIII-lea, pe linia Stockton-Darlington, fiind realizată de inventatorul englez George Stevenson) şi a extracţiei cărbunelui. Folosirea maşinilor cu abur şi apariţia manufacturilor a facilitat, de asemenea, constituirea primelor oraşe preponderent industriale, care s-au dezvoltat extrem de rapid datorită concentrării unor mase din ce în ce mai mari de oameni.

Concluzia se impune de la sine: concepţia materialistă, realismul industrial, a apărut datorită unor necesităţi care nu au nimic de-a face cu aspectele sufleteşti şi spirituale. La baza apariţiei şi coagulării realismului industrial ca weltanschauung (ordonare a conţinuturilor psihice), cât şi ca zeitgeist (ca atitudine conceptuală a unei epoci) se află doar nevoia unei elite de a promova revoluţia industrială. Revoluţia industrială a avut nevoie de impunerea, în conştiinţa oamenilor, a unei concepţii (atitudini formulate conceptual) materialiste, ateiste, antimetafizice şi antispiritualiste, ce nu are drept resort interior nevoia cunoaşterii Adevărului cu privire la cosmos, istorie şi om, după cum nu reprezintă o necesitate „legică” de ordin mental, psihic sau sufletesc a oamenilor, aşa cum s-a spus adesea în ultima perioadă de timp. Nici măcar nu a reprezentat o necesitate economică globală.

 Prin adoptarea realismului industrial atât ca weltanschauung, cât şi ca zeitgeist, generaţiile de oameni care au trăit de-a lungul celui de-al doilea val au fost educate, aşa cum afirmă Alvin Toffler, “să devină o forţă de muncă docilă, înregimentată, maleabilă, aşa cum o cerea tehnologia industrializată.” (5)

De altfel, structura comportamentală şi mentală a oamenilor formaţi şi educaţi în spiritul concepţiei realismului industrial a avut la bază, încă de la începutul revoluţiei industriale, trei piloni principali: punctualitatea, supunerea şi munca mecanică, repetitivă. În era industrializării, întreaga ierarhie industrială, de la director la muncitorul de rând, este obligată să se prezinte la locul de muncă la ore fixe (punctualitatea), să primească şi să execute întocmai sarcinile de serviciu (supunerea), chiar dacă acestea constituie activităţi repetitive, mecanice, precum cele de la marile linii de asamblare şi de montaj.

Fără impunerea concepţiei realismului industrial şi a modelului fabricii, industrializarea ar fi fost sortită eşecului încă de la început. De altfel, chiar de la începutul celui de-al doilea val, industrializarea a fost întâmpinată cu adversitate nu numai de vechea aristrocraţie conservatoare, ci şi de către oamenii simpli – de ţăranii deveniţi muncitori. Este tipic cazul revoltelor „distrugătorilor de maşini” din Anglia, conduse de Ned Ludd, care aveau ca obiectiv principal împiedicarea răspândirii industrializării.

Pentru ca muncitorii să respecte principalele deziderate ale industrializării, elita industrială a modificat concepţia străveche cu privire la cosmos, om şi istorie. Concepţia creştină cu privire la Principiul Suprem, Dumnezeu, a fost pusă în umbră, fiind înlocuită treptat, de-a lungul celor mai bine de trei secole ale celui de-al doilea val, cu concepţia realismului industrial ce postulează preminenţa principiului materie. De asemenea, au fost înlocuite concepţiile străvechi cu privire la spaţiu şi la timp. Drept urmare, în era industrializării, vechile concepţii despre timpul sacru, circular şi reactualizabil (liturgic), specific civilizaţiilor din primul val, au fost înlocuite cu concepţiile timpului liniar, cronometrat cu invenţia specifică celui de-al doilea val: ceasornicul (în anul 1510 a apărut primul ceas, denumit “Oul de la Nurnberg”, iar după anul 1600 au început să fie construite, în Anglia, tot felul de ceasornice mecanice).

De asemenea, realismul industrial a modificat concepţia despre spaţiu, care nu mai putea fi considerat sacru, precum în concepţiile primului val. Dacă în civilizaţiile primului val, perpetuate cu puţine modificări până la finele Evului mediu, viaţa oamenilor se învârtea în jurul spaţiului considerat sacru al Bisericii, în societăţile specifice celui de-al doilea val, spaţiul a devenit excesiv de funcţional şi de specializat. În al doilea val, viaţa oamenilor a început să se învârtească în jurul Fabricii. Oraşele, drumurile, podurile, căile ferate au început să fie construite ponind de la dispunerea unor manufacturi sau a unor fabrici, la fel cum odinioară erau construite pornind de la nucleul central – Biserica. Coordonarea spaţiilor specializate a devenit “necesară pentru ca oamenii potriviţi să ajungă la locurile potrivite în momentele potrivite”, ceea ce constituie corespondentul spaţial al sincronizării temporale. (5)

Astfel, noua imagine a spaţiului trebuia să corespundă cu noua imagine a timpului: liniarizarea timpului trebuia să aibă un corespondent spaţial. Cu alte cuvinte, s-au creat noi coordonate spaţio-temporale, după care „omul de tip nou” să poată funcţiona ca un mecanism bine uns – ca o maşină – sau, mai degrabă, ca un ceasornic, condiţie fără de care ordinea atotstăpânitoare a industrializării n-ar fi putut funcţiona. În consecinţă, de-a lungul celui de-al doilea val, s-a ajuns la preeminenţa maşinii în faţa fiinţei umane, iar ceea ce ţine de omenesc sau de substraturile metafizice ale existenţei a fost trecut treptat pe plan secund, pentru ca în cele din urmă să fie eliminate.

Un alt efect important al impunerii concepţiei realismului industrial a constat în identificarea “fiinţei” omului cu raţiunea – cu mentalul. Anterior, pentru concepţia primului val, fiinţa omului era identificată cu sufletul, cu spiritul sau cu duhul. Din momentul în care mentalul a fost identificat cu fiinţa omului, sufletul (spiritul, duhul) a fost uitat, iar în scurt timp, oamenii au început să se îndoiască chiar şi de existenţa sa, tot astfel cum au început să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu.

Se ştie că mintea (mentalul) are drept caracteristici principale divizarea, disocierea, compararea, clasificarea formală şi abstractizarea. Abstractizarea, caracteristica definitorie a mentalului, duce la selectarea, în vederea cunoaşterii, numai a determinaţiilor, calităţilor şi propietăţilor considerate definitorii ale cosmosului, istoriei şi omului, care par (sau poate uneori sunt) esenţiale. Pe baza acestor caracteristici considerate drept esenţiale, încă din perioada de debut a celui de-al doilea val, concepţia realismului industrial a stabilit criterii şi metode de selectare, consituind “hărţi ale cunoaşterii.” (9)

Hărţile cunoaşterii specifice celui de-al doilea val sunt formate din concepte reprezentate prin simboluri secvenţiale, adaptate modului de a gândi liniar şi limbajului omenesc. Pe baza acestor hărţi, Cosmosul, Istoria şi Omul, fiecare separat şi toate la un loc, au început să fie concepute de realismul industrial ca un uriaş mecanism (o maşină) format dintr-o mulţime de obiecte şi de fenomene separate, care conlucrează şi interacţionează precum un ceasornic – noua invenţie a celui de-al doilea val.

Treptat, hărţile cunoaşterii specifice realismului industrial au impus un nou tip de hermeneutică, pe baza căreia cosmosul, istoria şi omul au devenit, în sfârşit, “citibile” şi interpretabile până în cele mai mici amănunte, iar vechile concepţii, de orientare spiritualistă, cu privire la suflet sau spirit, la lumea de dincolo sau chiar la Dumnezeu au început să fie eliminate. În hărţile cunoaşterii promovate de realismul industrial nu mai este loc pentru “himere”, iar concluzia este cât se poate de simplă: nu există decât ceea ce cade sub incidenţa simţurilor.

Spre deosebire de concepţiile primului val, care considerau că universul este o unitate, fiind creaţia lui Dumnezeu (vechii greci desemnau unitatea universului prin termenul Holos), concepţia celui de-al doilea val a convenit că unitatea universului nu este decât o metaforă gratuită a unor visători incurabili. Ceea ce contează nu este unitatea universului, ci diviziunile sale, concepute ca părţi de sine stătătoare. Aceasta înseamnă că universul este o realitate asamblată, compusă din elemente separate, adunate întâmplător, ca un imens joc de puzzle. (9)

În acest joc de puzzle imens, creionat de promotorii realismului industrial, mai trebuia adusă o ultimă piesă, căci o atitudine conceptual formulată despre lume nu poate coordona activitatea omenească decât dacă reuşeşte să explice de ce şi cum se produc fenomenele.

Iar ultima piesă în jocul de puzzle a fost descoperită de către promotorii realismului industrial în valoroasa operă a savantului englez Isaac Newton. Numele ei este legea atracţiei universale.