INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB

– 7 –

© EDITURA ALAYA 

Toate drepturile aparţin Editurii Alaya

După această aventură teribilă, Harap Alb primeşte ultima şi cea mai grea “muncă”. Într-o bună zi, Împăratul Verde a dat un mare ospăţ în cinstea oaspeţilor săi. În trecere, trebuie spus că ospăţul corespunde unei agape în sensul tradiţional al cuvântului, în care pâinea nu se tăia, ci se frângea, şi în care cei ce erau pe cale de a deveni iniţiaţi se împărtăşeau înaintea ultimei mari încercări. Banchetul sau agapa este până la un punct precursoarea Cinei celei de taină.

Spre asfinţit, cum spune basmul, deci când soarele se pregătea să pătrundă în tainica lume aflată dincolo de orizont, când oaspeţii începuseră “să se ameţească”, apare la fereastă Pasărea Măiastră care le spune: “Mâncaţi, beţi şi vă veseliţi că de fata Împăratului Roş nici nu gândiţi”. Atunci între meseni începu o ceartă: unii spuneau că fata este o vrăjitoare, alţii spuneau că, ea, personal, a venit la ospăţ sub înfăţişarea Păsării Măiestre, iar alţii spuneau că Împăratul Roş avea o periculoasă şi sângeroasă meteahnă: îi decapita pe toţi peţitorii fiicei sale. Probabil că mesenii aveau cu toţii dreptate, fiecare în felul său.

Este evident că pasărea este reflectarea sufletului, şi că însăşi fata Împăratului Roş, luând forma ce o “prindea” cel mai bine, aceea a unei Păsări Măiastre, se înfăţişase la fereastra sălii unde se desfăşura banchetul sau agapa. Pasărea măiastră îi anunţa astfel pe preacinstiţii “meseni”, care erau cam ameţiţi la ceas de seară, că procesul iniţierii era departe de a fi încheiat şi “că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”. Drept pentru care, Spânul se răsteşte la Harap Alb: “Acum de grabă să-mi aduci pe fata Împăratului Roş”.

Pentru această încercare crucială, Harap Alb are nevoie de ajutoare de nădejde, care sunt reprezentate în basm de fiinţe de mare anvergură mitică. Este vorba pe de-o parte despre Regina Furnicilor şi Regina albinelor, pe care Harap Alb le-a ajutat în decursul unor evenimente delicate, iar de cealaltă parte despre vestiţii şi atât de hilarii Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi Lungilă, cu care Harap Alb se însoţeşte în voiajul său iniţiatic. Fiecare dintre aceste ultime personaje are capacitatea de a domina unul dintre elementrele naturii: Flămânzilă domină pământul; Setilă domină apa; Păsări-lăţi-lungilă domină aerul; Gerilă domină focul; Ochilă domină spaţiul, el fiind cel ce vede acolo unde ceilalţi nu văd nimic.

Astfel, Gerilă are capacitatea de a domina elementul foc, el fiind cel care “se încălzea la un foc de douăzeci şi patru de stânjeni de lemn şi care striga cât îl ţinea gura că moare de frig: avea urechile mari, clăpăuge şi buze groase; când sufla, buza de sus se răsfrângea peste capul său, iar cea de jos atârna şi-i acoperea pântecele. Şi ori de câte ori sufla, acoperea totul cu un strat de gheaţă”.

Flămânzilă, “o namilă de om şi mai mare care mânca brazdele de pe urma a douăzeci şi patru de pluguri, striga în gura mare că moare de foame”. El domina elementul pământ. Setilă, care băuse apa din douăzeci şi patru de iazuri şi o gârlă, striga în gura mare că moare de sete. El domina elementul apă.

Ochilă, vestitul Ochilă, cum îi spunea în glumă Harap Alb, “frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră cu Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă”, era “o schimonositură de om care avea un singur ochi în frunte, mare cât o sită; când îl deschidea, nu vedea nimic şi se împiedica de toate; dar atunci când îl ţinea deschis, că era zi sau noapte, spunea că vede cu dânsul şi în măruntaiele pământului”. Ochilă avea activat aşadar “ochiul deschis al clarvăzătorului”, denumit adesea al treilea ochi, “simţul intern”, manes, chakra ajna, ochiul lui Shiva, ochiul lui Horus.

În fine, al cincilea personaj, Păsări-Lăţi-Lungilă, “fiul Segetătorului şi nepotul Arcaşului, brâul Pământului şi scara Cerului” – spune Ion Creangă cu tâlc -, cel care, “atunci când voia, se lăţea atât de tare de cuprindea pământul în braţe. Şi se deşira şi se lungea atât de grozav, că atingea Luna, Soarele şi tot ce voia”. El domina aerul, spaţiul, lungimile, lăţimile, înălţimile. Păsări-Lăţi-Lungilă era mare maestru în prins păsările. Iar pasărea, evident, este simbolul sufletului.