EXCALIBUR

VALURILE SCHIMBĂRII

šFiecare om are, într-un fel sau altul, cu grade diferite de implicare şi de conştientizare, o anumită concepţie asupra lumii şi, implicit, o anumită concepţie asupra propriei persoane. Fiecare om înţelege lumea şi pe el însuşi în funcţie de un anumit sistem de referinţă. Fiecare om înţelege evenimentele vieţii proprii, la fel ca şi evenimentele ce depăşesc cadrul strict al destinului individual, dintr-un anumit unghi, în funcţie de condiţionările, de educaţia şi de nivelul său de înţelegere.

Toţi oamenii vorbesc, în egală măsură, despre “realitate”, despre ceea ce este “obiectiv” şi despre modul în care trebuie interpretată această realitate, dar există deosebiri evidente între concepţiile oamenilor. Prin educaţie, fiecare om se simte pe deplin îndreptăţit să vorbească despre el însuşi, despre evenimentele prin care trece sau despre evenimentele şi fenomenele cu caracter general în termeni bipolari: adevăr-fals sau obiectiv-subiectiv. Fiecare om consideră anumite evenimente şi fenomene ca fiind obiective şi, deci, reale şi adevărate, iar alte evenimente şi fenomene ca fiind subiective sau imaginare şi, deci, neadevărate.

Totuşi, ca un fel de instinct de autoconservare, cel mai adesea oamenii uită faptul, destul de banal, că concepţia prin care încearcă să “prindă” realitatea nu este chiar realitatea însăşi. Şi, datorită faptului că oamenii sunt formaţi dintr-un număr variabil de obişnuinţe şi de automatisme conceptuale, formate printr-un imprinting mental şi comportamental (termenul de imprinting / imprimare a fost introdus de etologul austriac Konrad Lorenz, dar poate fi aplicat cu succes şi în psihologia umană), devine de la sine înţeles că obişnuinţele şi automatismele au fost formate nu atât din convingere, cât mai ales din comoditate – acea comoditate a fiecărui om de a “curge” împreună cu ceilalţi, de a se integra în societate şi în mediu -, iar acest fapt generează confuzia dintre realitate şi concepţia pe care omul o adoptă. În cele din urmă, comportamentul fiecăruia este rezultatul concepţiei pe care o are despre sine şi despre lume.

După cum afirma cândva marele psihanalist Carl Gustav Jung, fiecare om are, într-o măsură mai mare ori mai mică, o atitudine conceptual formulată, adică o anumită ordonare a conţinuturilor psihice. Cuvântul german prin care marele psihanalist desemna atitudinea conceptual formulată este weltanschauung. Cuvântul german weltanschauung folosit de Carl Gustav Jung, nu poate fi tradus prea uşor într-o altă limbă. Totuşi, chiar dacă nu poate fi tradus într-o altă limbă – ceea ce denotă caracterul într-adevăr special al acestei limbi, germana fiind limba în care, de secole bune, cei mai mari gânditori ai lumii, de la Leibniz, Kant şi Hegel la Goethe, Shopenhauer şi Heidegger au gândit şi au scris, îmbogăţind-o într-un mod considerabil -, cuvântul cu pricina are corespondenţe în mai toate limbile pământului. Astfel, cuvântul weltanschauung poate fi tradus foarte uşor prin sintagma concepţie asupra lumii, având corespondenţe chiar şi în limba sanskrită, în care cuvântul darsana semnifică cam acelaşi lucru.

Totuşi, pentru Carl Gustav Jung, cuvântul weltanschauung desemnează nu atât concepţia propriu-zisă, cât mai ales un mod de a privi lumea. Această deosebire importantă, demnă de spiritul analitic al marelui savant, delimitează termenul german de celelalte sinonime din alte limbi. Despre un weltanschauung, despre o atitudine conceptual formulată nu se poate vorbi, spunea Carl Gustav Jung, decât atunci “când omul a făcut prima încercare serioasă de a-şi formula conceptual sau intuitiv propria sa atitudine asupra lumii, adică de a-şi lămuri lui însuşi de ce şi pentru ce acţionează cum acţionează şi trăieşte cum trăieşte.” (1)

De aceea, un weltanschauung nu poate să apară decât pe o treaptă ceva mai înaltă a conştiinţei, orice experienţă nouă de viaţă însemnând o nouă etapă în formarea unei atitudini formulate conceptual. Într-un fel, weltanschauung-ul este o imagine pe care omul şi-o face asupra lumii, este un model sau – în sens larg – o metaforă. Omul se comportă şi se adaptează la mediu, în funcţie de concepţia pe care o are asupra lumii – în funcţie de weltanschauung-ul pe care l-a adoptat.

De-a lungul timpului, oamenii au creat impresia că propriul lor weltanschauung este un dat definitiv, o dogmă fundamentală, imposibil de modificat. “Neajunsul fundamental al oricărui weltanschauung – spunea în acest context Carl Gustav Jung – este că se dă adevărul lucrurilor, când, de fapt, nu este vorba decât despre o imagine, despre o metaforă sau un model pe care-l dăm lumii. Lumii îi este teribil de indiferent ce credem noi despre ea.” Omul nu are un weltanschauung pentru lume, ci pentru el însuşi. Omul nu va putea da lumii o altă faţă decât a lui însuşi. Pentru a înţelege lumea în care trăieşte, este imperios necesar ca omul să se regăsească. Or, regăsirea de sine – regăsirea Sinelui – este ceea ce savantul german a denumit proces de individuaţie. Procesul de individuaţie este o biografie spirituală, iar orice biografie spirituală presupune o succesiune de experienţe de cunoaştere. De aceea, se poate spune că un weltanschauung nu este decât reflectarea nivelului atins de un om (cumulul experienţelor de cunoaştere) în cadrul procesului de individuaţie, adică în procesul regăsirii Sinelui (Eului) propriu.

Eliminând pentru moment conotaţiile ce ţin de psihologia analitică, care-l interesau pe Carl Gustav Jung, şi redând termenului weltanschauung sensurile sale intelectuale şi, mai ales, filosofice, se poate remarca că o atitudine conceptuală despre lume şi despre sine reprezintă, în cele din urmă, un produs al unei epoci istorice. Fiecare epocă istorică a avut o anumită atitudine conceptuală coerentă despre lume şi despre om, care a fost promovată de cei mai de seamă reprezentanţi ai săi. Şi, tot germanii au fost cei care au inventat un termen atotcuprinzător, pentru a desemna atitudinea conceptuală specifică unei anumite epoci istorice: zeitgeist.

Dacă, în cazul atitudinilor conceptuale individuale se poate vorbi, cel puţin psihologic, despre weltanschauung-uri, în cazul epocilor istorice se poate vorbi despre zeitgeist-uri. Prin formularea unor zeitgeist-uri, oamenii au încercat să găsească răspunsul nu doar la problemele curente, imediate, cu care erau confruntaţi, ci, mai ales, răspunsul la neliniştile metafizice ce răzbăteau din forul lor sufletesc. La fel ca şi weltanschauung-ul, zeitgeist-ul – atitudinea conceptuală formulată despre lume, specifică unei anumite epoci – este o imagine, un model sau o metaforă a realităţii. Fiecare epocă istorică a avut propria sa concepţie despre lume – propriul său zeitgeist.

De-a lungul vremurilor au existat două concepţii fundamentale, care s-au succedat sub diferite forme şi înfăţişări. Cele două concepţii fundamentale sunt materialismul şi spirtualismul. Între cele două concepţii fundamentale s-a insinuat, uneori, o a treia: dualismul.