CRUCILE DE PE DEALUL AMARADIEI

MĂNĂSTIREA TEZLUI

Mai rămâne o singură necunoscută, care, într-un fel sau altul, trebuie inclusă într-un sistem coerent de smnificaţii: a existat acolo, între anii 1800 şi 1900, o mănăstire sau a rămas o simplă biserică de mir ? Un posibil răspuns, poate cel mai competent, a fost dat de istoricii Dinică Ciobotea şi Vladimir Osiac în lucrarea Din istoria unor sate de pe Valea Amaradiei: „Un sat foarte vechi este Crucile” – afirmă autorii citaţi. Acest sat Cruci (Crucile) „este acelaşi sat Grua aşezat pe părăul Teslui la 4 kilometri de Goieşti peste Dealul Muerii„. (12)

Numele satului Grua trebuie legată de „grui”, termen folosit în Oltenia pentru „cap de deal, capul dealului”. Astăzi, localnicii folosesc ambele nume pentru satul în discuţie: Cruci şi Gruiţa. De aceea – spun textual autorii citaţi – „noi credm că satul Grua nu poate fi considerat dispărut. El se localizează cu precizie fiind totuna cu satul Crucile, unde a existat mănăstirea Teslui„. (op. cit. pag. 76). Iar la nota 40, cei doi autori, Dinică Ciobotea şi Vladimir Osiac, afirmă: „în satul Crucile (Gruiţa), se păstrează în ruină, o biserică de zid, monument istoric. Noi credem că aceasta a fost mănăstirea Teslui.” (12)

Teslui este numele unui pârâu, astăzi secat, care odinioară curgea în apropierea bisericii din satul Cruci; Tesluiul avea şi un mic afluent, Tesluieţul.

Autorii citaţi continuă: „În 1861 apar două sate Crucile, unul ţinând de Gaia de jos, altul de Muiereni. În anul 1840, satul Crucile apare ca mahala la Gaia de sus. La 1830, ispravnicii judeţului porunceau zapciilor plăşii Amaradia de jos să nu facă nici o supărare la posluşnicii mănăstirii Tesluiu de la Cruci. La 27 aprilie 1824, popa Luca şi Negoiţă, slujitorii mănăstirii Tesluiu din satul Crucile, judeţul Dolj, se jelesc domnitorului pentru doi posluşnici ai mănăstirii care erau supăraţi de zapcii pentru bir. Mai înainte, la 25 ianuarie 1822, ispravnicii de Dolj indicau gonacilor să caute un posluşnic al mănăstirii Teslui fugit din satul Cruci.” (12)

Concluzia este clară: biserica de la Cruci, ctitorită în anul 1753 de către păstorul Radu Ciobanu a devenit mănăstire, fiind cunoscută începând cu secolul al XIX-lea ca mănăstirea Teslui.

Mai trebuie menţionat că, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, mănăstirea Teslui din satul Cruci se bucura de mila unor domnitori ca Alexandru Moruzi şi Constantin Hangerli, „ca să aibă a ţine liude”. (15). În acelaşi timp, unii dintre locuitorii satului aveau şi calitatea de posluşnici ai mănăstirii. Cu alte cuvinte erau slujbaşii mănăstirii Teslui.

Asupra acestor aspecte depun mărturie o serie de documente ce figurează în Arhivele Olteniei, volumul 14, anul 1938. (16)

Primul dintre aceste documente este Cartea lui Constandin Gheorghe Hangeri vvd, prin care îngăduie ca mănăstirea Tezluiu din jud Dolj să aibă poslujnici, scutiţi de toate dajdiile: „Milostiu Bojiu IO Constandin Gheorghe Hangeri voevod i gospodar zemli Vlahiscoe, sfintei şi dumnezeeştii biserici de la Tezluiu sud Dolj, unde se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul Înălţării Domnului şi Mântuitorului nostru I(isu)s Ch(risto)s, ca să aibă a ţinea lude patru oameni streini găsiţi de acum, de care aducând preoţii adeverinţă de la dumnealor ispravnicii judeţului de numele şi chipul lor să li să dea pecetluiri gospos. spre a fi în pace şi iertaţi de toate dăjdiile şi orânduielile veri câte ar ieşi dela visteria domnii mele, de nici unele val şi supărare să nu aibă pentru că această milă au avut-o această sfântă biserică şi de la cei mai dinaintea noastră fraţi domni (…) Deci înştiinţându-ne şi domnia mea că această sfântă biserică iaste înălţată din mila creştinilor şi se află la loc pustiu, fără niciun venit de nicăieri ne-am milostivit domnia mea de am înoit mila ce am avut, spre a avea aceşti lude patru, ca să fie sfintei biserici de posluşenie şi de întărire, iar domnii mele vecnică pomenire. Poruncim dar domnia mea dumneavoastră ispravnicilor dă judeţ şi altor slujbaşi, întru nimic supărare acestor patru oameni să nu le faceţi, că aşa iaste porunca domnii mele. I i saam receh gvmid. 1798 Iunie 16 / Io Constandin Gheorghe Hangeri voevod milostiu Bojiu gospodar.” (16)

Un alt document, Cartea lui Ioan Gheorghe Caragea vvd, de data aceasta din anul 1817, redat tot în Arhivele Olteniei, indică faptul că scutirea de bir şi ajutorul voevodului aflat în funcţie continua şi la această dată. „Milostiu Bojiu IO Ioan Gheorghe Caragea voevod i gospodar davat gvmid, sfintei şi dumnezeeştii biserici de la Tezluiu sud Dolj, unde se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul Înălţării Domnului şi Mântuitorului nostru I(isu)s Ch(risto)s, ca să aibă a ţine lude patru oameni fă de pricină de dajdie, scutiţi cu pecetluiri gspd, iertaţi de toate dajdiile şi orânduelile veri câte or ieşi de la vistiria domnii mele peste an în ţară, de nici unele val şi supărare să nu aibă, pentru această milă au avut-o sfânta biserică şi de la alţi fraţi domni de mai nainte (…) Drept aceia înştiinţăndu-ne şi domnia mea că această sfântă biserică este înălţată din mila creştinilor şi se află la loc pustiu, fără niciun venit de nicăieri, după jalba ce au dat domnii mele preoţii bisericii prin popa Dimitrie cliricul, epitropula cestui sfânt lăcaş, ne-am milostivit domnia mea dă i-am înoit mila ce am avut, spre a avea aceşti lude patru, ca să fie sfintei biserici de posluşenie şi de întărire, iar domnii mele vecnică pomenire. Poruncim dar domnia mea şi dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului i altor slujbaşi, întru nimic supărare acestor patru oameni să nu le faceţi, că aşa iaste porunca domnii mele. I i saam receh gvmid / 1817 Sept(em)vr(ie) 20 / Io Ioan Gheorghe Caragea voevod milostiu Bojiu gospodar.” (16)

O altă carte de acest fel este datată 1822, Ianuarie 25, prin care se cere gonacilor să purceadă în căutarea unui posluşnic al mănăstirii Tezlui, fugit pe alte melaguri. „Fiincă Ioniţă sin Nicolae Udrescu ot Cruci este bun posluşnic al sfintei Mănăstiri de la Cruci trecut şi în catastihu visterii de bun posluşnic şi acum înţăleasem că ar fi fugit din sălişte, strămutând-să prin alte sate şi judeţe, drept aceia dăm volnicie acelor gonaci carele mergând veriunde-l va găsi să-l ridice cu toate ale lui (…) 1822, Ghenarie 25.” (16)

În cele din urmă, în acelaşi an, se pare că cei doi posluşnici au revenit la sentimente mai bune şi s-au întors la mănăstirea Tezlui – satul Cruci.

Un alt document, datat 27 Aprilie 1824, este şi mai clar, căci numeşte direct mănăstirea de la Teslui prin numele Cruci. Documentul este o jalbă depusă de doi slujitori ai mănăstirii, Popa Luca şi Popa Negoiţă, care reclamă („jăluiesc”) domnitorului faptul că doi posluşnici sunt cercetaţi pentru nedarea birului („se supără de zapcii pentru bir”). „Jăluim milostivirii Înălţimii Tale – scriu cei doi preoţi – pentru mănăstirea Crucile din sud Dolj unde se cinsteşte şi se prăznieişte hramul Înălţării pentru că această sfântă mănăstire se află cu totul scăpătată şi pe moşie boerească şi n-are nici un ajutor de nicăieri, ci numai atâta are patru pecetluiri şi doi posluşnici şi aceşti posluşnici şi scutelnici sunt aşezaţi la această sfântă mănăstire de este mai bine de patruzeci de ani…  i-au supărat zapcii plăşii. (…) De aceia am alergat la noianul înălţimii tale ca să te milostiveşti asupra aceştii sfinte mănăstiri că este păcat să fie astirisită, că nici satu, nici altu venit de nicăierea, decât aceştilea mîini. Şi cum Duhul Sfânt te va lumina pe Măria Ta asupra sărăciei acestei sfinte mănăstiri. Ai Mării Tale prea plecaţi şi către Dumnezeu rugători, Popa Luca, Popa Negoiţă ot Tezlui, Crucile sud Dolj. 1824, Apr(ilie) 24„. (16)

Alte documente datate 1824, 1828, 1829 menţionază existenţa în continuare a mănăstirii de la Cruci care, deşi săracă şi scăpătată, fără nici un ajutor, continuă să supravieţuiască. Cele mai multe documente sunt jalbe scrise de preoţi care cer autorităţilor vremii să nu mai ceară bir de la posluşnicii ce muncesc pentru întreţinerea lăcaşului.

Reţine atenţia o carte datată 1828 Februarie 25, prin care ispravnicii Judeţului Dolj dau carte la mâna unui locuitor din Muereni, că este bun posluşnic al schitului Tezluiu: „Acest Luca sin Nicola ot Muereni, carele holtei fiind şi fără nici o înclinare cu satu, s-au dat posluşnic la schitu Tezluiu ce se prăznuieşte hramul Sfintei Înălţări, a ajutori şi el cu ceeace va putea la sfântul lăcaş, ca o biserică scăpătată şi fără nici un ajutor. Drept aceia spre a fi ştiut şi nesupărat, i s-au dat această adeverinţă la mână”. Semnat Sfefan Gărd(ăreanu). Ştefan Gănescu.1828, Februarie 25„. (16)

Aşadar, este în afară de orice îndoială faptul că vechea ctitorie a lui Radu Ciobanu a devenit mănăstirea Tezlui, după numele pârâului care curgea prin apropiere. Atât la autorii citaţi, Dinică Ciobotea şi Vladimir Osiac, cât şi în actele păstrate în Arhivele Olteniei, localizarea satului Cruci şi a bisericii din zid ctitorită de Radu Ciobanu este cât se poate de corectă: patru kilometri de Goieşti peste Dealul Muierii. La fel de adevărată este amplasarea alături de pârâul Teslui, care astăzi a secat.

Ceea ce înseamnă că, într-o perioadă în care se cam uitase atât ctitorul, cât şi denumirea originară, biserica de la Cruci a fost transformată într-o mănăstire cu câţiva vieţuitori, fiind cunoscută în epocă sub numele de mănăstirea de la Teslui.

Avatarurile vremurilor !