Conform manuscrisului, Iuda l-a sărutat pe Iisus pentru a putea fi mai uşor identificat de către romani pentru că acesta “obişnuia să-şi schimba forma” (este vorba despre aspectul chipului, care datorită Slavei Sale se modifica neîncetat – „Slava Negrăită” a Chipului lui Dumnezeu făcut om; n.n – CG).

Însă cea mai cinteresantă şi inedită informaţie este cea legată de relaţia dintre Iisus şi Pilat din Pont, guvernatorul roman, cel care l-a condamnat la moarte. Textul antic spune că Pilat l-a invitat pe Iisus la masă, iar în final i-a spus că este gata să-şi sacrifice propriul fiu că sa-I salveze viata: “Iată, a venit noaptea, ridica-Te şi pleacă, iar dimineaţa când voi fi acuzat din cauza Ta, le voi da pe unicul meu fiu, ca să-l omoare în locul tău”.

Iisus i-a răspuns: “O, Pilat, eşti demn de o mare slavă, pentru că te-ai oferit să mă ajuţi”. Apoi, Mântuitorul i-a arătat că, dacă vrea să scape, poate face acest lucru foarte usor, schimbându-şi forma sau dispărând.
“Pilat s-a uitat la Iisus şi, iata, El a dispărut. Nu l-a putut vedea mult timp”.
Manuscrisul coptic a fost descoperit în 1910 în manastirea Sfântul Mihail, lângă oaza Fayum, în deşertul egiptean şi a fost cumparat de americanul J.P. Morgan şi donat ulterior muzeului care îi poartă numele.

Potrivit tradiţiei, doar maramele reproduc Chipul adevărat al lui Iisus Hristos. De-a lungul timpului au existat trei marame, după cum urmează.

Tradiţia, comunicată pentru prima oară de istoricul Eusebiu din Cezareea, afirmă că marama originală, denumită „imaginea nefăcută de mână omenească”, a fost realizată chiar pe timpul existenţei trupeşti a Mântuitorului, pentru un rege pe nume Abgar, care suferea de lepră. Abgar era în acea perioadă regele cetăţii Edessa, aflată prin Siria de astăzi.

Auzind de vindecările Domnului Iisus Hristos, regele Abgar a trimis un sol pe nume Hannan (Anania) cu o scrisoare prin care-L ruga pe Mântuitor să vină în cetatea sa pentru a-l vindeca. Datorită faptului că Hannan era pictor, Abgar i-a poruncit acestuia să-i facă Mântuitorului un portret. Deşi a încercat să-I facă portretul, Hannan a eşuat datorită „slavei negrăite” a chipului lui Dumnezeu făcut om. Atunci, pentru a îndeplini dorinţa regelui Abgar, Iisus Hristos a cerut apă şi s-a spălat pe faţă, apoi şi-a şters faţa cu o maramă (o bucată de pânză ce se folosea ca ştergar; alte surse afirmă că Hristos Însuşi a rupt o bucată de pânză din haina Sa), pe care s-au imprimat trăsăturile chipului Său.

Cu ajutorul maramei, în cele din urmă, regele Abgar s-a vindecat. Ulterior, Abgar a pus marama deasupra porţii cetăţii, într-un fel de nişă. Strănepotul său, care s-a întors la păgânism, a vrut să distrugă marama, dar episcopul cetăţii a zidit-o, aprinzând o candelă. Nu numai că marama nu a fost distrusă, dar imaginea Chipului s-a imprimat pe cărămida (ţigla) sub care aceasta a fost zidită. În decursul secolelor, mai ales în Evul Mediu, marama a avut o istorie foarte zbuciumată, ajungând la Constantinopole prin anul 965 sau 968, dar trăsăturile chipului real al Domnului Iisus Hristos au fost reproduse neîncetat în fresce şi icoane, figurând pe pereţii multor biserici.

Marama regelui Abgar nu trebuie însă confundată cu marama Veronicăi, femeiea care i-a şters Chipul lui Iisus Hristos pe Drumul Crucii (a şasea oprire), imprimându-l astfel în pânză. Mulţi cercetători identifică această maramă a Veronica cu “Sfânta Faţă de la Manoppello” (lângă Pescara, Italia), care este considerată “mama tuturor icoanelor”.

Într-un articol cu titlul Icoanele nefăcute de mână omenească ale Mântuitorului, scriitorul Dumitru Manolache afirma următoarele cu privire la această icoană: “o pânză din lână albă, transparentă, de 17/24 cm, care, pe măsură ce te apropii de ea, se colorează din ce în ce mai mult până ce se conturează chipul unui om suferind. Relicva este păstrată în sanctuarul fraţilor capucini „Sfânta Faţă” din Manoppello, iar cercetări efectuate asupra ei pun în evidenţă o asemănare impresionanată cu chipul Mântuitorului de pe Giulgiul de la Torino, ceea ce i-a făcut pe specialişti să concluzioneze că marama de la Manoppello este originalul pânzei cu care a fost ştearsă faţa lui Hristos … În anul 1997, marama a fost studiată cu raze ultraviolete de către profesorul Donato Vittori de la Universitatea din Bari. La microscop a văzut că relicva nu este nici pictată, nici ţesută cu fire colorate.

Cercetări ştiinţifice realizate foarte recent au scos în evidenţă faptul că faţa care apare pe marama de la Manopplelo şi faţa de pe Giulgiul din Torino, prin suprapunere, au aceleaşi dimensiuni, cu singura diferenţă că în relicva de la Manoppello gura şi ochii feţei sunt deschişi. Părintele Pfeiffer, descoperind că toate detaliile duc la un unic model, cel de la Manoppello, a concluzionat: „Atunci când diferitele detalii sunt adunate într-o unică imagine, aceasta din urmă a fost modelul pentru toate celelalte. Toate aceste picturi imită un unic model: marama romană. Astfel, trebuie să concludem că marama de la Manoppello nu este altceva decât originalul maramei romane” (op cit).

În fine a treia maramă este cea păstrată în catedrala din Oviedo-Spania, cunoscută sub numele Sudarium de la Oviedo. “Este vorba – afirmă Dumitru Manolache în articolul citat – despre o pânză (ştergar) care ar fi acoperit chipul Mântuitorului după crucificare. Evanghelia lui Ioan, în capitolul 20, versetele 6 şi 7, dă informaţii clare despre această pânză.

Iată ce spune Evanghelia: „A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc”. Sudarium are dimensiunea de 83/53 cm. Cu ochiul liber, se observă mai multe pete de sânge, care la microscop sunt mult mai evidente. În anii 90 ai secolului trecut, investigaţiile efectuate asupra pânzei de către o echipă de la Centrul Spaniol pentru Sindonologie au relevat faptul că petele descoperite indică o tulburătoare coincidenţă cu rezultatele studiilor Giulgiului din Torino, ceea ce a făcut ca la Congresul internaţional de la Oviedo din 1994, la care au participat specialişti în domeniu, să se tragă concluzia că relicva a acoperit aceeaşi faţă peste care a fost pus Giulgiul din Torino. Adică faţa Mântuitorului Iisus Hristos”. (op cit) Aşadar, a treia maramă a fost cea luată din mormântul Mântuitorului Hristos chiar de Maica Domnului, care, la rândul Ei, i-a dat-o spre păstrare Ap. Ioan.