EMINESCU ŞI UNIREA
Deşi avea doar 9 ani în anul Unirii, Mihai Eminescu era familiarizat cu situaţia politică a ţării, fiind în opoziţie cu tatăl său, un antiunionist convins.
Copilul de doar 9 ani era însă din tot sufletul pentru unire, iar viziunea lui de mărire a ţării începea să-i trezească patriotismul.
După cum scrie Nicolae Petraşcu, “în ajunul Unirii, tatăl său plecă la Iaşi, iar el, auzind de la ţăranii strânşi în faţa casei Popii Vasile că se va înfăptui a doua zi actul Unirei, se întoarse repede acasă strigând de bucurie: -Ura!, trăiască Unirea. Şi, fără să mai aştepte, începu de cu noapte să împodobească gardul şi pridvorul casei cu ramuri de brad verde şi ferestrele cu hârtie colorată. A doua zi, cântece şi veselie pe toţi ţăranii din sat care cu micul Eminescu printre ei jucau de cutremurau dealurile şi răsunau pădurile”.
De altfel, domnia lui Cuza şi reformele sale l-au găsit pe Mihai în etapa formării şcolăreşti, dar a avut o preţuire aparte faţă de domnitor. Personal, l-a vizitat pe Cuza, în 1870, când era la studii la Viena. Se întâmpla în noaptea de Anul Nou, la Döbling, în Germania, unde Alexandru Ioan Cuza se afla în exil cu familia.
Pe 24 ianuarie 1882, Eminescu a înfiinţat societatea secretă „Carpaţii”, pentru unirea tuturor românilor în hotarele „Daciei Mari”, care avea să fie desfiinţată brutal la 28 iunie 1883, pregătindu-i-se scoaterea din viaţa publică, sub acuzaţia că ar avea probleme psihice.
Preluare fragmente articol scris de Borcea Stefan pentru adevărulro – 24 ianuarie 2020
Hora Unirii avut mai multe variante, interpretate de diverse coruri, dar şi de artişti foarte cunoscuţi, cum ar fi Maria Tanase.
Compozitorului, Alexandru Flechtenmacher, i-a luat numai o zi să compună melodia care avea să strângă laolaltă milioane de oameni. Avea 36 de ani când prietenul său, Vasile Alecsandri, i-a lăsat nişte versuri pentru care şi-ar fi dorit ca el să găsească o melodie potrivită.(poezie publicată pentru prima dată în 1856, în revista „Steaua Dunării“, condusă de Mihail Kogălniceanu). Compozitorul s-a aşezat la pian şi, până seara, melodia a fost gata.
Curând, „Hora Unirii“ era fredonată în tot Iaşiul, iar peste câteva zile, pe 24 ianuarie 1859, au învăţat-o şi românii de peste Milcov.
„Hai să dăm mână cu mână“ a ajuns imnul Unirii Principatelor, cea mai cântată melodie a vremii.
Hai sa dam mâna cu mâna
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora fratiei
Pe pamântul României!
Iarba rea din holde piara!
Piara dusmania-n tara!
Între noi sa nu mai fie
Decât flori si omenie!
Mai muntene, mai vecine,
Vina sa te prinzi cu mine
Si la viata cu unire,
Si la moarte cu-nfratire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creste
Si dusmanul nu sporeste!
Amândoi suntem de-o mama,
De-o faptura si de-o seama,
Ca doi brazi într-o tulpina,
Ca doi ochi într-o lumina.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin’ la Milcov cu grabire
Sa-1 secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Si sa vada sfântul soare
Într-o zi de sarbatoare
Hora noastra cea frateasca
Pe câmpia româneasca!