EXERCIŢIU DE ADMIRAŢIE

ARSENIE BOCA

 

„EXERCIŢIU DE ADMIRAŢIE” este, după cum se ştie foarte bine, titlul unei cărţi de Emil Cioran. Formularea se potriveşte însă foarte bine în cazul Ieromonahului ARSENIE BOCA.

Cele ce urmează nu au rolul de a spune ceva nou despre Ieromonahul ARSENIE BOCA, deşi ar fi multe de spus, nici de a reinterpreta, căci a lăsat vorbă posterităţii să nu-i fie atribuit ceva ce nu a spus, nici de a descoperi în scrierile sale ceva ce n-a mai fost descoperit, deşi ar fi multe de descoperit, ci doar de a reaminti câteva dintre învăţăturile sale.

Creştinismul nostru ar fi în mare parte de neînţeles, dacă n-am considera şi realitatea personală a demonului, a îngerilor căzuţi.
“Credinţa noastră ar fi incompletă şi s-ar dizolva cu uşurinţă, dintr-o religie revelată, într-o doctrină umanitară, sau, în cazul cel mai bun, într-un raţionalism protestant, fără nimic supranatural şi personal.
Dar nu e bună nici extrema cealaltă, care, fie că admite răul ca principiu paralel cu Dumnezeu, fie că vorbeşte de demoni mult prea mult decât merită în realitate.
A nu admite existenţa personală a îngerilor căzuţi şi a nu recunoaşte influenţa lor asupra vieţii sufletului, asupra minţii cu deosebire, dovedeşte fie un raţionalism sec şi trufaş, fie o ignoranţă a suficienţei de sine.
A admite răul ca pe un principiu paralel binelui înseamnă că ne cufundăm în adâncuri neguroase de istorie, când n-aveam o revelaţie precisă şi deplină a realităţilor spirituale. (…)
De aceea, socotind piedicile mântuirii la justa lor valoare, spunem că în calea mântuirii sau a întoarcerii noastre Acasă se mai ridică o stavilă: vrăjmaşul însuşi, puterea răului în persoană, sau îngerul rău. (…)
Deocamdată să ne mulţumim a şti că asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului despre care zice Sf. Ioan Scărarul că: “Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”. Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmaşe este Sf. Cruce.
(Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol ?)
Ei însă n-au semn, că nu-i lasă să-l facă. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: “Armă nebiruită asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat”.
Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. Deci chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adân¬cul inimii: “Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne, izbăveş-te-mă de cel rău”. Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă.”

Rugăciunea minţii este
„Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
“Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura, apoi cu mintea, pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus, Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor.
Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de Însuşi Iisus, că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi, deci în privinţa mântuirii.

Rugăciunea mintii are şi stări superioare, când izbăvindu-se patimile, se deapănă de la sine fără cuvinte, într-o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, de oameni şi de toată făptura.
Rugăciunea minţii este sabia Duhului, care taie gândurile rele cu Numele lui Iisus. Propriu-zis, Iisus ne izbăveşte neîncetat de lupta potrivnică: Cu Numele lui Hristos Iisus batem pe vrăjmaşi. Căci armă mai puternică asupra diavolului ca Numele lui Dumnezeu în cer sau pe pământ nu este (Sfântul Ioan Scărarul).
Rugăciunea neîncetată a fericitului Nume: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugaţi”, săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat.

Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca Numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer şi pe pământ nu este!”. Cerul este mintea şi pământul inima, în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului.
Ne trebuie mai multă inimă în minte şi mai multă minte în inimă, căci altfel, fără lucrarea de unire a preafericitului nume, o iau razna şi inima şi mintea”.
*
“Şi mi-a spus să zic: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Mi-a zis aşa: «S-o zici cu gândul, deci cu cuvântul gândit, nu cu cuvântul vorbit, deşi se poate şi cu cuvântul vorbit, e voie, dar s-o zici cu cuvântul gândit».

Nu mi-a dat nici o explicaţie, bineînţeles că s-a gândit la asta, ca să o zic cu cuvântul gândit, pentru că lupta se dă în gând, şi atunci, ca să scoatem din lucrare gândurile negative, trebuie să avem gânduri pozitive; nu mi-a făcut nici un fel de teorie, ci mi-a zis aşa: «Zici în gând, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul», lipeşti de respiraţie rugăciunea, în felul următor: între respiraţii zici «Doamne», trăgând aerul în piept, o dată cu asta zici «Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu», şi dând aerul afară din piept, o dată cu asta zici «miluieşte mă pe mine, păcătosul». Atât mi-a spus, despre altceva nu mi a spus nimic”.

1. între respiraţii: «Doamne»;
2. trăgând aerul în piept: «Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu»;
3. dând aerul afară: «miluieşte-mă pe mine, păcătosul».

Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni, ai isprăvit toate obligaţiile lumii.

“O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune, înseamnă chemare la apostolie şi la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor, pe care, de asemenea, trebuie să-i iubeşti. Nu cumva sunteţi şi voi căutând pe Iisus?
Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar nu-L ştiţi pe El. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii. Este la mijloc o revelaţie tripartită, care trebuie să aibă loc. Omul este veşnic în căutare după ceva, ce înseamnă mai mult decât haina şi mâncarea. El este în căutarea lui însuşi. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale, asta este toată istoria omului.

********

Mărginirea ta, te doare, ştiu. Dar când aceasta a ajuns un dar al conştiinţei, este semn că Dumnezeu, nemărginitul vrea să creşti spiritual pe dimensiuni divine. Această ţâşnire în conştiinţă a darului nemărginirii, este pentru tine argumentul decisiv al existenţei Sale şi a rudeniei tale cu El, dacă te găseşti pe tine în funcţie de Dumnezeu – naşterea ta în adevăr. Toţi marii mistici, fără deosebire de confesiune, au învăţat că, în demnitate, în adâncul lumii spirituale se săvârşeşte un proces divin, în care apar relaţiile lui Dumnezeu cu omul: naşterea lui Dumnezeu în om şi naşterea omului în Dumnezeu, adânc în care se întâlnesc iubitorul şi iubitul. Acolo sunt adevărurile experienţei spirituale, adevărurile vii, nu categoriile metafizice sub substanţe alegorice”.

********

Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane

“Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa.
Obârşia ateismului este în Templul din Ierusalim.
Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.
Necredincioşii, spre ruşinea noastră, îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră.
Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu, dar nu cred în Iisus Hristos. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei, ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. Au rămas cu un Dumnezeu abstract, care nu le cere mai mult decât să-i recunoască existenţa. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe Care Îl deduc ei, creat de ei, chiar un Dumnezeu al lor, deşi absolut, inaccesibil, dacă nu chiar inexistent.
Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii, cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”.
Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi înaintea lui Dumnezeu. La aceştia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său: „lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia: „Doamne, lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea!”

********

Iisus răspunde odată ucenicilor Săi care-I „cereau mai multă credinţă”, le-a spus cam aşa: să înceapă prin a crede că au credinţă şi vor sfârşi prin a avea de fapt.
“Credinţa este un risc: împotriva raţiunii, împotriva vieţii, împotriva limitelor omeneşti, câteodată şi împotriva normalului. De aceea, sfinţii se şi fereau de a face minuni, deşi doar în multe cazuri era doar dovada iubirii de oameni şi alinarea suferinţei omeneşti. Este un factor de purificare.
Credinţa e un risc al raţiunii; Dar nicidecum o anulare ci dimpotrivă, o iluminare a ei. E o absorbire a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia, în modul divin al existenţei.
Religia se întemeiază pe grăuntele de credinţă. Grăuntele de credinţă este, de fapt, grăuntele de comuniune în care suntem cu Dumnezeu.

********

Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată, cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă, ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa. La temperaturile la care se alege aurul fiinţei noastre de zgura acestei fiinţe, în firea noastră apare modul divin de a fi, de a voi şi de a gândi.
Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului, care este creator numai în ordinea conceptelor şi nu intervine, ca Dumnezeu în ordinea realului”.

********

Creştinismul e a doua creaţie a lumii, a doua creaţie a omului, o creaţie din nou a firii.
“Fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus, este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. Inspiri Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine”.

********

Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală.
“Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Nici omorâţi nu pot fi, pentru că într-înşii prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor.
Singura concepţie fără greşeală şi izbăvită de relativitate o are numai Dumnezeu – Absolutul –, începutul şi finalitatea lumii. El e Singurul a Cărui concepţie face din haos, cosmos.
Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei.
Dumnezeu se revelează smereniei.
Despre Dumnezeu nimenea nu poate grăi cu competenţă absolută decât numai El Însuşi, când străluceşte slava Sa pe chipul fiilor Săi, sfinţii.
Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu.
Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.
Cred că cea mai deformată fiinţă în capul oamenilor este Dumnzeu”.

********

Pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal, plin de iubire şi apropiat oamenilor, păcătosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, ameninţător, atotputernic şi tare departe.
“Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine, pe viaţă. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişază, apără şi întăreşte un asemenea dar. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutăţii, asupra neputinţei şi căpătăm curaj în nevoinţe. Un duh nou se sălăşluieşte întru noi din clipa aceasta. Îl avem noi mai de demult, dar acum a prins el inima noastră în razele lui. Căci duh dumnezeiesc este dragostea care a făcut sfinţi.
Dreptatea lui Dumnezeu, deşi cu milă, plăteşte fapta.
Dumnezeu este pretutindeni, cu toată puterea, mila şi ajutorul, pentru cei ce-L caută.

Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieţii.
Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii lui/de la Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor.
Lumea întreagă condusă după legi împotriva lui Dumnezeu tot la Dumnezeu ajunge, dar la Dumnezeu ca „sfârşit” al lumii.
Grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om.
Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine.
Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, mai urmează şi partea din partea noastră. Deciziile acestea sau fuga de ele hotărăsc veşnicia noastră.
Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi”.

********

Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu.
“Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate.
Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care ne curăţim de petele faptelor rele. În vremea ispăşirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi, că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El ar fi vrut.

Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât. Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, Care ne întăreşte cu liniştea Sa.

Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât, îi întinde ispită puternică, să se desăvârşească şi ea, spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. Iar dacă, totuşi, uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni, şi mai ales să nu scadă în credinţă începătorii, şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte.
Deci, ori că răsplăteşte, ori că nu răsplăteşte, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică, şi că biruieşte binele asupra răutăţii. Apoi, prin răbdarea multor neştiuţi de oameni, atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu, sfărâmă mereu porţile iadului, cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute”.

Iudeii Îl răstigniră pe cruce. Cu fapta aceasta ucigaşă, ei ieşiră din destinul lor, pentru care ostenise Dumnezeu cu ei atâta amar de vreme, şi-şi băgară neamul sub roţile blestemului.
“Prin poporul iudeu era prevăzută era creştină, cea din urmă strădanie a lui Dumnezeu în persoană, cea din urmă dintre măsurile ce mai rămâneau. Singura rezolvare, care face viaţa neamurilor cu putinţă, nu află între iudei decât fapta cea mai ucigaşă a lor, cea din curtea lui Pilat şi de pe dealul Căpăţânii.
Crinul Bunei Vestiri, pe care dragostea L-a coborât din Cer între oameni, iudeii Îl răstigniră pe cruce. Cu fapta aceasta ucigaşă, ei ieşiră din destinul lor, pentru care ostenise Dumnezeu cu ei atâta amar de vreme, şi-şi băgară neamul sub roţile blestemului.

Până la plinirea vremii atârnă peste ei blestemul pe care şi l au cerut în curtea lui Pilat:
„Sângele Lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri” (Matei 27, 25). De aceea sunt urâţi de toate neamurile – că şi asta e ponosul blestemului, pe care singuri şi l-au cerut peste urmaşi. Blestemul acesta îi zoreşte să ia în braţe pe toţi antihriştii vremurilor, până la cel mai de pe urmă, pe care şi l vor pune rege. Le va sosi şi vremea aceea mult dorită, dar chiar pentru ei ivirea antihriştilor e un destin blestemat. Când se vor convinge de aceasta, vor veni înfricoşaţi la credinţa creştină.
Ei n-au înţeles că de aceea petrec acele „zile fără număr”, zile de foamete: „Nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului. Şi ei se vor clătina de la o mare până la cealaltă şi de la Miază-noapte la Răsărit, şi vor cutreiera pământul, căutând cuvântul Domnului, dar nu-l vor afla” (Amos 8, 11-12). Asta-i foametea lor de mii de ani: Dumnezeu nu le mai vorbeşte!

Toată tragedia acestui popor, ce se vrăjmăşeşte de moarte cu Iisus Hristos, e o mare lecţie a lui Dumnezeu pe care o arată neamurilor creştine până la sfârşitul zilelor. Istoria se va repeta cu oricare dintre neamurile care vor face ce-au făcut ei. Aceleaşi fapte aduc aceleaşi urmări, deci pricinuiesc aceeaşi istorie; pentru asta nu trebuie să fii prooroc deloc.

Neam fără semn. Neam fără înviere. Neam fără Dumnezeu. Neam împotriva lui Dumnezeu. Pentru ei Iisus a trecut pe cealaltă parte a mării înţelesurilor. Ei au rămas dincoace, dar fără idealul care i-a părăsit. … Plată îi aşteaptă. Vor îmbrăţişa pe omul trufiei absolute! Omul care în numele său se va proclama Dumnezeu! Acela-i Antihrist – Semnul Sfârşitului!
Evreii urau de moarte stăpânirea romană, dar ca să termine cu Iisus, erau dispuşi ca să apeleze la oricine. Astfel, au fost în stare de data aceasta să se facă apărătorii cei mai ascuţiţi în slujba celor mai mari duşmani ai lor, romanii, numai şi numai ca aceştia să-i scape de cel mai îngrozitor coşmar al istoriei lor: Iisus. Au făcut-o şi pe aceasta.
Coşmarul acesta al lor s-a mărit cu veacurile, de proporţiile lumii, încât pretutindeni dau de Iisus.
Nici porţile iadului nu le-au putut ajuta să scape de El.
Nu le-a rămas decât aruncarea lumii în Apocalipsă. Şi aceasta o vor face”.

********

ÎNTRBEARE: “Pot să mă căsătoresc cu un străin?”
RĂSPUNS : “Nu vreau ca neamul acesta, care are o a aşa de mare chemare la Dumnezeu, să se corcească”.
*
“Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia.”
*
„Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”
*
“… a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi…”
*
„Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei (de) pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!”
*
“Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică”.

********

ATENŢIONARE. Presa afirmă că există o persoană ce deţine drepturile asupra imaginii Ieromonahului Arsenie Boca în România, după ce marca a fost înregistrată de o firmă din UK. Nu ştiu cum s-a ajuns la aşa ceva. Acesta a somat sute de societăţi comerciale din ţară, inclusiv magazine ale cultelor religioase, dar şi Mănăstirea Prislop.El a cerut să nu mai comercializeze fără licenţă produse pe care se află chipul acestuia. Bărbatul spune că în acest moment toate incoanele, suvenirurile sau celelalte produse care folosesc numele sau imaginea Ieromonahului Arsenie Boca sunt vândute ilegal în România, potrivit news.ro.
Este vorba despre Daniel Gheorghe, din Arad, are 24 de ani şi este instructor de aikido, iar anul trecut a reuşit să contacteze compania engleză care a înregistrat marca ”Părintele Arsenie Boca” la Oficiul European de Proprietate Intelectuală, obţinând licenţă pentru folosirea mărcii pe teritoriul României. Compania engleză aparţine unui cetăţean ungar, pe care arădeanul l-a contactat prin avocatul său.
Arădeanul a declarat, vineri, pentru News.ro, că imediat ce a obţinut licenţa, a început demersuri pentru oprirea de la vânzare a produselor ”neconforme”.”În acest moment, deţinătoarea mărcii este compania englezească Additional Woldwide Care Service LTD, iar pe teritoriul României sunt singurul licenţiat. De mai mult de jumătate de an avem discuţii cu producătorii obiectelor de cult care au imprimată imaginea lui Arsenie Boca, dar nu s-au finalizat cu niciun rezultat. Se vând în continuare ilegal, ceea ce însemană contrabandă. Împreună cu avocatul care reprezintă firma mea, vom face demersuri împotriva acestor societăţi. Până acum am transmis înştiinţări la sute de firme”, a spus Daniel Gheorghe. CAM ACESTA ESTE SUBIECTUL.

********

SURSA COMPILAŢIEI:
ARSENIE BOCA: CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI;
GÂNDIREA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE; MĂRTURII ALE CELOR CARE L-AU CUNOSCUT
CG – Posted (first) on August 10, 2013

********

NOTĂ: TITULATURA DE „IEROMONAH” ESTE FOLOSITĂ PENTRU A NU EXISTA CONFUZII SAU INTERPRETĂRI ÎN CONTEXTUL MENŢIONAT ANTERIOR. CITATELE AU FOST PRELUATE DIN CĂRŢI PUBLICATE DE EDITURI INDEPENDENTE CE NU FAC OBIECTUL PROBLEMELOR AFLATE ÎN LITIGIU.