Precum la nivelul general al celor două principate, şi la Craiova s-au afirmat pe scena politică cele două mari partide. Din Partida Naţională craioveană făceau parte mai vechii luptători Gheorghe Magheru, devenit deja erou al Olteniei, Nicolae Pleşoianu care s-a întors din exil în anul 1857 şi care a fost primit cu mare entuzism de craioveni, Gheorghe Chiţu care condusese pe timpul revoluţiei de la 1848 detaşamentul de apărare al Craiovei, Petru Cernătescu, Popa Şapcă, pictorul Theodor Aman, Grigore Lăceanu. Din Partida Independentistă făceau parte boierii conservatori, precum Iancu Bibescu, Gheorghe Bibescu (fost domnitor al Ţării Româneşti), Nicolae Mihail, care considerau că sunt singurii care pot conduce ţara.

În octombrie 1857 s-au deschis efectiv cele două adunări ad hoc, de la Bucureşti şi Iaşi, în care s-a votat rezoluţii cu privire la unirea celor două ţări, la organizarea administrativă şi la denumirea viitorului stat. Votul a fost direct pentru boieri şi cler, şi indirect, prin delegaţi, pentru ţărani.

Ca rezultat al deciziilor adunărilor ad-hoc, în august 1858 a fost semnată Convenţia de la Paris, în care se stabilea pentru noul stat denumirea de “Principatele Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei”, cu doi domnitori, două guverne, două capitale, două adunări legislative, unul la Iaşi, iar celălalt la Bucureşti. De asemenea, au fost alese comisii care să vegheze formarea celor două adunări legislative, care să-i aleagă pe cei doi domnitori.

În condiţiile în care, pe 5 ianuarie (calendar nou) 1859, în Moldova a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza, adunarea legislativă de la Bucureşti l-a ales câteva zile mai târziu, pe 24 ianuarie, tot pe Alexandru Ioan Cuza; alegerea aceluiaşi domnitor în Moldova şi Ţara Românească a fost cea mai inteligentă variantă posibilă, întrucât a pus puterile garante şi puterea suzerană (Turcia) în faţa unui fapt împlinit care nu încălca prevederile Convenţiei de la Paris.

Recunoaşterea Porţii de la Constantinopole a venit abia în luna noiembrie a anului 1861, când sultanul a dat un decret prin care consfinţea unirea celor două principate şi stabilea capitala la Bucureşti, cu un singur guvern şi o singură adunare legislativă.

Alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza şi unirea Moldovei cu Valahia a fost sărbătorită cu mare entuziasm la Craiova de peste 5000 de oameni; pictorul revoluţionar Theodor Aman, participant la evenimente, a imortalizat-o într-un tablou celebru: Hora Unirii de la Craiova. Portretul lui Aman alături de membrii de familie apare în stânga lucrării. Semnat și datat dreapta jos cu roșu: Th. Aman/ 1857.

Fragment din CRAIOVA PERLA VALAHIEI

În acea perioadă nu existau în Craiova prea multe clădiri laice de amploare; exista doar Casa Băniei (clădirea actuală datează din 1699, fiind a patra construcţie ridicată pe acel loc). Clădirea actuală a Consiliului Judeţean a fost construită între 1907-1913, Palatul Jean Mihail a fost realizat între anii 1899 – 1907, clădirea fostei Bănci a Comerțului, acum sediul Primăriei Craiove a fost terminată în 1916, fostului Palat de Justiție (astăzi sediul Universității din Craiova) a fost terminat în 1890, edificiul școlii de fete Madona Dudu, actualul Muzeu al Olteniei a fost construit în 1905 etc.

Şcoală centrală a oraşului Craiova s-a înființat oficial la 20 mai 1826, însă construcția începe în 1832. La 11 ianuarie 1838 stâlpii școlii se dărâmă din cauza cutremurului. Clădirea se reconstruiește cu mobilier nou și cu un turn cu ceas, lucru neobișnuit pentru o școală. La mobilier se lucrase 12 ani cu o investiție de 300.000 lei. În noiembrie 1842, noul local se inaugurează și încep cursurile. Vechiul imobil al liceului era compus din parter și etaj, turnul cu orologiu, sala de festivități, un larg culoar cu ferestre mari spre grădină, cancelaria, internatul, iar la etaj apartamentul directorului.

În anul școlar 1843-1844 Școala Centrală are 405 elevi (250 din Craiova și 155 din alte localități). După înfrângerea Revoluției de la 1848, școala se închide pentru că nu are dascălii necesari. Clădirea devine cazarmă, spital, bucătărie.

În 1852 școala s-a închis din nou și clădirea sa devine comandament țarist și spital. Gheorghe Marin Fontanin protestează, este arestat, alungat, dar se întoarce și în 1854 deschide iar școala (acum gimnaziu). În 1860 i se adaugă un internat, iar din 1864 devine liceu. În 1885 este numită „Liceul Carol I” prin înalt decret regal.

Școala cea nouă s-a construit între anii 1893 și 1895 și a costat peste un milion de lei.

ANEXĂ:

CUZA LA CRAIOVA

Pe 9 octombrie 1857, Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti votează unirea cu Moldova, iar a doua zi 5.000 de craioveni (din cei 25.000 câţi erau atunci la Craiova, conform documentelor vremii) se prind într-o Horă a Unirii, ceea ce la inspirat pe pictorul Theodor Aman în realizarea celebrului tablou „Hora Unirii la Craiova”.

După alegerea din 24 ianuarie de la Bucureşti, în Hotelul „Concordia”, Alexandru Ioan Cuza ţine să le mulţumească tuturor craiovenilor şi, pe 26 iunie 1859, face o vizită în Cetatea Băniei, fapt menţionat şi în Monitorul Oficial din 10 iulie 1859: „Vineri, la şase ore după amiază, Măria Sa ajunse în capitala României Mici. Aici avu loc de o primire splendidă. Se duse întâi la biserica Maica Preciste, unde asistă la serviciul divin…”. Primirea i-a fost făcută la „Cântarul de piatră”, pe actualul loc al Grădinii „Mihai Bravul”, din faţa Facultăţii de Agronomie.