CRĂCIUNUL
NAŞTEREA LUI IISUS HRISTOS
Toţi marii profeţi evrei care au continuat opera lui Moise (Ilie, Ieremia, Iezechiel, Isaia etc) au avut de înfruntat opoziţia conducătorilor politici şi, uneori, religioşi ai momentului, majoritatea dintre ei sfârşind tragic. Astfel, profetul Ilie s-a opus cu virulenţă atât regelui din vremea sa, Ahab, cât şi profeţilor afiliaţi sanctuarelor, caracterizaţi drept “profeţi mincinoşi”, care încercau să realizeze un sincretism iudeo-cannanean, prin introducerea în cult a unor practici sacrificiale şi rituale împrumutate de la cultul zeului fenician Baal (un zeu luciferic ce nu putea fi contactat prin mijloace psihotronice decât în urma unor ritualuri şi sacrificii sângeroase). La rândul său, profetul Isaia s-a opus politicii regelui din vremea sa, care nu ţinea cont de nevoile populaţiei. “Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre ?” – spunea Dumnezeu prin gura proorocului Său, Isaia. “Mâinile voastre sunt pline de sânge. Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă”. Isaia a plătit cu viaţa acestei îndrăzneli. Un alt mare profet, Ieremia, abia a scăpat de la osânda cu moartea după ce a atacat în public înaltele autorităţi ale timpului său – inclusiv pe rege: “În zadar aleargă la templu – spunea Ieremia – cei care au furat, au ucis, au comis adulter, au jurat strâmb … Căci Dumnezeu nu este orb”.
Istoria s-a repetat, la fel de dramatic, în anul al 15-lea al domniei împăratului roman Tiberiu (anul 29 al erei creştine), în cazul unui alt exponent de frunte al marilor specialişti ai sacrului evrei: Ioan denumit Botezătorul. Fiu al preotului Zaharia şi al Elisabetei, Ioan boteza oamenii în apa Iordanului, îndemnându-i la practicarea “virtuţii, a dreptăţii şi a evlaviei”. După cum stă scris în Evanghelia lui Luca, Ioan “propovăduia botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor”, vestind în acelaşi timp apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu şi apariţia Celui care va boteza cu foc. “A spus Ioan tuturor, zicând: Eu unul vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc, a cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde în foc nestins”. (Luca 3; 16-17)
În predicile sale, Ioan s-a opus regelului din vremea sa, Irod Antipa, pe care l-a acuzat de incest. În cele din urmă, Ioan a stârnit mânia lui Irod şi a celor două femei care i-au influenţat acestuia deciziile – Irodiada, soţia lui, şi Salomeea, fiica sa vitregă. Cu acceptarea formală a autorităţiilor religioase, Irod Antipa a poruncit ca Ioan să fie arestat, condamnat la moarte şi decapitat.
Printre cei care au fost botezaţi de Ioan în apele Iordanului a fost şi Iisus. Când s-a lăsat botezat de Ioan, Iisus avea în jur de 30 de ani (Evanghelistul Luca spune textual că, în momentul botezului: “Iisus începea să fie de aproape treizeci de ani”). Ioan era puţin mai vârstnic: se născuse cu câteva luni înaintea lui Iisus.
Cu aproape 30 de ani înaintea botezului, mama lui Ioan, Elisabeta, a fost vizitată de Sfânta Fecioară Maria. Pe atunci, Ioan era încă în pântecele mamei sale. Evanghelia după Luca consemnează că Sfânta Fecioară Maria s-a deplasat în “ţinuturile muntoase”, într-o cetate în care locuiau triburile lui Iuda, pentru a o vizita pe Elisabeta. În momentul în care Sfânta Fecioară Maria a intrat în odaie, Ioan “a săltat” în pântecele mamei sale, iar Elisabeta a rostit aceste cuvinte memorabile: “Binecuvântată eşti tu între femei” (cf. Ev după Luca).
Înainte de a o vizita pe Elisabeta, Fecioara Maria, mama lui Iisus, a fost înştiinţată de către Îngerul Gabriel că îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. “Bucură-te, cea căreia i s-a dat har. Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei” – i-a spus îngerul Gabriel Sfântei Fecioare Maria. “Nu te teme Maria, pentru că ai găsit har la Dumnezeu” – a continuat îngerul Gabriel. “Şi iată, vei zămisli în pântece şi vei naşte un Fiu, şi îi vei pune numele Iisus. El va fi mare şi se va chema Fiu al Celui Preînalt…” “ Şi Maria a zis către înger: Cum va fi acesta, pentru că eu nu cunosc bărbat ? Şi îngerul, răspunzându-i, i-a spus: Duh Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, şi de aceea şi Sfântul care se va naşte se va chema Fiu al lui Dumnezeu” (Luca; cap 1, 28-35).
Când era deja însărcinată, Fecioara Maria şi soţul ei, Iosif, au plecat din cetatea Nazareth, din Galileea, unde locuiau, la Betleem, în Iudeea. Cauza ce a determinat această deplasare a fost un recensământ al populaţiei, ordonat de împăratul de atunci al Imperiului roman, Augustus. Iosif se trăgea din neamul lui David, astfel încât trebuia să fie luat în evidenţă la Betleem. Momentul naşterii a prins-o pe Sfânta Fecioară Maria la Betleem. În perioada ce a premers şi urmat naşterii pruncului Iisus, s-au produs mai multe evenimente memorabile. Cel mai important eveniment a fost apariţia pe cer a unei stele strălucitoare, ce s-a deplasat pe traseul parcurs de Sfânta Fecioară Maria. Steaua s-a oprit şi a staţionat o perioadă de timp chiar deasupra ieslei în care Sfânta Fecioară Maria l-a născut pe Iisus.
CRĂCIUNUL- NAŞTEREA LUI IISUS HRISTOS (2)
Trei magi perşi – Balthazar, Gaşpar, Melfior, preoţi ai lui Zarathustra -, şi-au dat seama că s-a produs un mare eveniment, văzând steaua strălucind pe cer. Încă din timpurile lui Zarathustra (secolul al şaptelea înainte de naşterea lui Iisus Hristos), ei îl aşteptau pe Salvatorul Lumii. Observând noua stea de pe cer, magii au înţeles că s-a născut Salvatorul (Regele) Lumii. Urmărind steaua, ei au venit la Betleem, unde s-au închinat şi au adus daruri pruncului Iisus.
Vestea naşterii Regelui Lumii a ajuns şi la urechile lui Irod, care a poruncit asasinarea pruncului, fapt ce a determinat fuga părinţilor Maria şi Iosif, împreună cu pruncul Iisus, în Egipt, acolo unde se aflau în siguranţă. După aproape doi ani şi jumătate, Maria, Iosif şi Iisus s-au întors la Nazareth. Irod murise, în urma unei îndelungate agonii.
Naşterea lui Iisus în Betleem a reprezentat debutul celei mai importante perioade din istoria umanităţii, cea în care Fiul Unul Născut s-a întrupat în lumea materială şi s-a făcut om, dezvăluindu-se astfel oamenilor.
Despre copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui Iisus – până în momentul botezului din Iordan -, nu se cunosc foarte multe lucruri. Evangheliile canonice păstrează tăcerea. Doar câteva Evanghelii apocrife – printre care Evanghelia lui Pseudo Toma, Evanghelia copilăriei Mântuitorului şi Evanghelia lui Pseudo Matei – aduc câteva informaţii cu privire la acest subiect, dar majoritatea sunt fragmentare, incomplete şi adesea neclare. Se ştie doar că, în marea majoritate a timpului, Iisus a rămas la Nazareth, unde l-a ajutat pe Iosif. Iosif era tâmplar, iar Iisus a învăţat meşteşugul acestuia; de altfel, în Nazareth, Iisus era cunoscut drept “fiul tâmplarului”.
Este falsă în acest sens ipoteza lansată de unii cercetători moderni care consideră că în perioada copilăriei şi a adolescenţei, Iisus a stat în Egipt, unde a fost iniţiat de preoţii egipteni. În spiritul celor afirmate până în acest moment, această ipoteză este ilogică şi, dacă n-ar fi atât de gravă, ar părea hazlie: cum să se fi “iniţiat” Dumnezeu întrupat, Fiul Unul Născut, care, El însuşi, este Supremul Hierofant (Cel care-i iniţiază pe toţi oamenii), într-un templu egiptean sau în piramidă, edificii patronate de fiinţele infraeterice denumite zei?
Evenimentul cel mai important al copilăriei lui Iisus s-a desfăşurat, aşa cum menţionează Evangheliile canonice (sau sinoptice: scrise din acelaşi punct de vedere), pe când avea 12 ani, în timpul unui pelerinaj împreună cu părinţii la Ierusalim, pentru sărbătoarea Paştelui. Potrivit Evangheliei lui Luca, în loc să se reîntoarcă cu părinţii săi după pelerinaj, copilul Iisus a rămas în Templul din Ierusalim, unde i-a uimit pe învăţătorii Legii cu răspunsurile Sale.
Abia după botezul în Iordan, Iisus a început să se manifeste în viaţa publică a comunităţii. Botezul în Iordan a revelat adevărata Identitate a lui Iisus, iar Ioan Botezătorul a mărturisit fără tăgadă acest aspect. Ioan ştia că va veni Cel care va boteza “cu Duhul Sfânt”. Ştia, de asemenea, că Cel asupra căruia va vedea pogorând Duhul, va fi Cel aşteptat: Fiul lui Dumnezeu. “Am văzut – spune Ioan – Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel care m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”(Ioan 1, 32-34). Imediat după coborârea peste Iisus a Duhului Sfânt, “în chip trupesc, ca un porumbel”, după cum specifică Evanghelia după Luca, “a venit un glas din cer: Tu eşti Fiul Meu Preaiubit, în Tine Îmi găsesc plăcerea”. (Cf. Evangheliei după Luca, cap1)