„Obiectele intra bucati in laborator. Vin intr-o punga de hartie cu un numar de inregistrare. E un cadavru sau e in agonie. Trebuie sa stii chimie, fizica, matematica, si peste toate astea, sa ai indemanare artistica. Un obiect trebuie sa recapete viata cand iese din mainile unui restaurator. Trebuie sa aiba aspectul de viu ca sa comunice cu privitorul. Ca sa aiba un dialog cu cel ce priveste. Sunt 30 de ani de munca cu aceste obiecte ce par fara viata. Eu le stiu de cand ajung la mine, in agonie. Cunosc la fiecare dintre aceste obiecte perioada lunga in care restauratorul l-a recuperat. In general, dureaza saptamani, luni. Este o a doua nastere a lor.

Calitatea ceramicii de Cucuteni este foarte buna, rezista inca mii de ani. De multe ori, cand lucrez, ma gandesc la cei ce au facut obiectul initial. Cine erau? Ce gandeau? Asa ajung sa am un fel de legatura nevazuta cu mesterul de atunci si o legatura si mai puternica cu obiectul din mainile mele. Am masurat obiectele. Ele contin dreptunghiul de aur descoperit de Arhimede. Are o anumita caracteristica: raportul dintre latura lunga si cea scurta are o anumita proportie 1,618. Si cea scurta la cea lunga este 0,1618. Toate obiectele se incadreaza in dreptunghiul de aur. Tot ce este viu se incadreaza in aceste proportii. Ei bine, si obiectele de Cucuteni se incadreaza in aceasta formula magica, descoperita mult mai tarziu.

Cei ce le-au facut aveau un extraordinar simtal armoniei. Am facut studiu pe toate aceste obiecte. Nu intru in detalii tehnice, dar pot sa va spun ca nu oricine se ocupa de confectionarea lor. Vasele pe care le vedeti aici erau speciale si cel ce le folosea era un om special. Exista, cateodata, o legatura mentala intre mine si obiect. Cateodata, raspunsurile imi vin din capul meu, dar cateodata raspunsurile imi vin de la obiectul respectiv. Eu pun intrebari legate de constructie, de forma, si obiectul imi raspunde…

Nu stiu cum sa explic asta, dar se intampla…Inchideti ochii si imaginati-va obiectul intr-un alt loc, fara reflectoare. Veti vedea ca el si acolo emana o energie, are o aura. Pentru ca el degaja o lumina a lui. Si aici nu e nimic nepamantean: sunt doar toate detaliile lui luate la un loc – desenele, forma, curbele, picioarele vasului, toate intr-o armonie perfecta. Desenele aparent sunt simple. Au insa intelesuri profunde. Nu este usor nici de desenat. Desenul pe o suprafata circulara este o dovada de mare maiestrie a celor ce le-au facut. Sa nu uitam ca varsta lor e de 5000-6000 de ani. Oamenii erau primitivi, aparent. In muzeul de-alaturi sunt reconstituite fragmente din casele lor. Aveau panza, carlige de pescuit. Nu s-a pastrat de la Cucuteni o scriere, dar obiectele astea vorbesc mai mult decat ar putea sa o faca vreodata cuvintele.”

In Hora de la Frumusica, sase corpuri umane sunt inlantuite. Reduse la niste simple fasii de lut, dar totusi le recunosti: sase oameni stau imbratisati, danseaza. Un ganditor de doar doi centimetri, cu o figura meditativa, cu o mimica realizata doar dintr-o ciupitura in lut si doua adancituri mici: ochii. Zeite, androgini, serpi si tauri. Animale mici, aproape diforme, pe care abia le ghicesti in lutul modelat. Asta e un urs, asta este un bursuc…

Toate obiectele cucuteniene par, in imperfectiunea lor, primele incercari ale lui Dumnezeu de a zamisli vietuitoarele Pamantului. Si le-a facut perfecte.

(Fragment dintr-un articol de Catalin Manole)