Hrisoavele de la Mănăstirea Putna au consemnat mai multe apariţii ale domnitorului Ştefan cel Mare ce ar fi avut loc mult timp după moartea sa. Panourile de la intrarea în biserică redau poveştile despre domnitor: „În acea epocă tulbure a ocupaţiei austriece în Bucovina (1775-1918), Ştefan cel Mare a făcut două minuni, care arată împletirea destinului lui cu pătimirile neamului românesc. În 1775, în urma anexării Bucovinei şi ruperii de Moldova, părinţii de la Putna au consemnat că Buga, clopotul cel mare, a început să bată singur, a jale şi că portretul lui Ştefan cel Mare, aflat lângă mormântul lui, «s-a întunecat la chip». Era un semn al acelei dureri părinteşti pe care voievodul o va fi simţit pentru Moldova «urmaşilor urmaşilor voştri».

În 1877, la Războiul de Independenţă, Ştefan cel Mare s-a arătat a fi într-adevăr acel «altar al conştiinţei naţionale» şi ocrotitor al românilor de care a vorbit, vizionar, Mihai Eminescu. Sunt relatări ale militarilor români care au luptat la Plevna, în Bulgaria, potrivit cărora Ştefan cel Mare a apărut pe câmpul de bătălie, îmbărbătând şi încurajând trupele române. Iarăşi, la 2 iulie 1940, de ziua lui Ştefan cel Mare, cu ocrotirea lui şi prin prudenţa de spirit a unui maior cu batalionul în zonă, Mănăstirea Putna a fost salvată de ocupaţia sovietică şi graniţa de nord a rămas acolo unde este şi astăzi. Acest adevăr istoric a rămas într-un cântec binecunoscut: «Ştefan, Ştefan, domn cel mare / Pune pieptul la hotare»“.

O altă apariţie de acest gen a fost înregistrată pe frontul de la Mărăşeşti, unde s-a dat în vara lui 1917 cea mai mare luptă a românilor din Primul Război Mondial. Bătălia s-a încheiat cu o victorie neaşteptată şi eroică, plătită însă cu mare jertfă. Au pierit atunci peste 27.000 ostaşi români, dar pierderile inamicilor au fost aproape de trei ori mai mari. Peste 6.000 eroi odihnesc în mausoleul construit „întru slava eroilor neamului“. Sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, aşezat în capela centrală, poartă următorul înscris: „Străjerii de la Poarta Moldovei, care au pus stavilă poporului vrăjmaş făcând stâncă împrejurul meu, am scris cu sânge pe crestele de la Slănic, Oituz şi Caşin: «Pe aici nu se trece»“. Era firesc ca această mare încleştare din istoria poporului românesc să nască personaje legendare. Eroismul unor ofiţeri precum căpitanul Grigore Ignat sau sublocotenenul Gabriel Pruncu, care au ţinut piept de unii singuri unui inamic mult mai numeros, nu sunt simple poveşti. Iar despre curajul Măriucăi Zaharia, copila de 12 ani, am învăţat cu toţii la şcoală. Urcată în nucul din ograda bunicilor, Măriuca a transmis soldaţilor români mişcările trupelor nemţeşti până când a fost răpusă de glonţ. Ignat, Pruncu şi Măriuca au căzut la datorie în apriga bătălie şi au fost înmormântaţi în Mausoleul de la Mărăşeşti.

Mărăşeştiul a rămas în memoria credincioşilor ca fiind locul unei minuni. Chiar aşa se referea la ea părintele Cleopa Ilie, duhovnicul de la Mănăstirea Sihăstria din Neamţ. Într-o înregistrare video din anii `90, părintele Cleopa le împărtăşeşte enoriaşilor săi: „La Mărăşeşti o apărut Domnul Niculae între trupele germane şi cele româneşti. Strălucea ca soarele pe cer. A dat mâna cu românii. Or spus nemţii atunci: «Să ştiţi c-or să ne biruiască românii. Un sfânt al lor o stat pe front». Şi-aşa o fost. Minune mare!“.
Afirmaţiile părintelui Cleopa se bazau pe poveştile unor supravieţuitori de pe front. Unul dintre ei a fost Ion al lui Bouroş din Gura Reghiului. Satul este aşezat la doar o oră depărtare de Mărăşeşti, în Munţii Vrancei, acolo unde Milcovul se întâlneşte cu pârâul Reghiu. Născut la finele secolului al XIX-lea, flăcăul lui Vasile şi al Mariei a plecat la oaste atunci când ţara a avut nevoie de el. Şapte ani a stat sub arme şi când s-a întors acasă avea pieptul plin cu 7 decoraţii. Una dintre ele, cea mai preţioasă, îi fusese prinsă de Regina Maria, printr-o întâmplare a soartei. „După bătălia de la Mărăşeşti, Regele Ferdinand i-a decorat personal pe eroi. Când a ajuns în dreptul lui Ion Bouroş, Regele a scăpat decoraţia pe jos. Regina Maria a salvat momentul cu eleganţă. A ridicat medalia şi i-a prins-o la piept bunicului meu spunând: «Majestate, soldatul român nu se apleacă niciodat㻓, relatează nepotul lui Ion, Marcel Bouroş, fondatorul Fundaţiei Sfinţii Martiri Brâncoveni din Constanţa.

„La Mărăşeşti s-au confruntat doi adversari cu puteri inegale: 13 divizii nemţeşti impecabil dotate, conduse de celebrul general August von Mackensen, faţă în faţă cu 3 divizii româneşti atât de slab dotate încât soldaţii au plecat la luptă cu 4 gloanţe şi cu baioneta. Şi totuşi ce s-a întâmplat? În seara dinaintea bătăliei a apărut pe cer Sfântul Nicolae, prevestind victoria oştilor româneşti. L-a văzut şi bunicul meu, l-au văzut toţi oştenii de acolo. Marcel Bouroş, nepotul lui Ion Bouroş, erou în bătălia de la Mărăşeşti”.

SURSA cotidianul Adevărul