Hercules şi argonauţii ar fi ajuns la cataracta de pe Dunăre – Cazanele Dunării. Aici s-ar fi oprit pentru a trece corabia deasupra cataractei. Până la găsirea unei modalităţi de a trece corabia pe deasupra cataractei, Hercules ar fi plecat pe Cerna în sus şi ar fi ajuns la Herculane unde s-a întâlnit cu Corcoaia, o batrână care locuia în zona Platoului Coroninii (în apropierea staţiunii).

Aceasta, väzându-l vlăguit, i-ar fi spus să intre în apa unui izvor ce se afla în vale să se mai înzdraveneasca, apoi a mai spus ca şi cei doi fi ai sai intrau în apa izvoarelor dupa ce terminau munca câmpului, iar dupa baia în apa calda erau mai viguroşi şi ca localnicii când erau bolnavi sau aveau animale bolnave, rănite sau muşcate de şerpi veninoşi făceau baie în aceste izvoare iar dupa ce ieşeau afara şi ei şi animalele se vindecau complet. Batrâna i-a mai povestit lui Hercules şi despre un balaur care venea şi se scalda aici în vale, iar când îşi lua zborul de pe pământ scuturându-şi aripile, stropi de apa cădeau de sus din cer ca o perdea de ploaie formând o cascadă în munte, numită Cascada Vănturatoarea.

Reluându-şi drumul, Hercules ajunse intr-un loc salbatic numit Piatra Puşcata. Tot acolo s-a întâlnit cu un localnic care era foarte necajit. Acesta, aflind că este Hercules, i-a cerut ajutorul pentru a omorî balaurul care îşi avea vizuina lângă Izvoarele Cernei şi care le producea mari necazuri. Hercules i-a ascultat rugămintea şi a pornit în căutarea balaurului, dar înainte de a părăsi locul, Hercules, ca să nu uite pe unde a venit, a facut un semn cu coada măciucii în peretele de stânca.

Hercules ajunse în satul care era fortificat şi bine păzit. Din discuţia avută cu căpetenia satului, aceasta i-a povestit de necazul lor şi anume că de fiecare dată când ieşeau din sat şi se duceau la munca câmpului balaurul venea şi îi omora, distrugându-le şi recoltele. Pentru ca să nu mai aibă probleme cu balaurul ei trebuiau să dea în mod regulat câte o copilă din sat pe care o legau de un stâlp, ce se afla chiar pe buza unei prăpastii. Balaurul venea şi o lua, astfel sătenii aveau linişte un timp

Hercules se hotărăşte să omoare balaurul şi organizează o pânda folosind drept momeala o fata din sat. În momentul când balaurul veni să ia fata de pe stâlp, Hercules îi apăru în cale şi îi dădu o lovitură puternică cu măciuca, dar aceasta ricoşă din solzii balaurului în munte, retezând jumătate din vârf. (de aici şi numele de Muntele Retezat). Apoi balaurul năucit de lovitură o lua pe Cerna în jos şi intră în Cheile Corcoaiei; locul fiind strâmt, balaurul ramase blocat dar Hercules ocoli muntele ieşindu-i în cale. Acolo Hercules se propti atât de tare să-i dea lovitura de graţie încât piciorul i-a intrat în stâncă, urma o vedem şi astazi. Balaurul de durere şi aproape pe moarte se zvârcoli aşa de tare încât reuşi să iasă din strâmtoare şi intră în locul unde îşi avea vizuina.

Hercules îl urmări şi îi aplică ultima lovitură omorându-l, sângele ţâşnindu-i cu putere, formând izvoarele Izbucul Cernei, iar ultima suflare ieşindu-i într-un vârf de munte, în locul ştiut astăzi de Grota cu Aburi şi în avenele şi peşterile din jur.

În locul lui au ramas urmele luptei, muntele despicat în doua scobituri rotunde din pereţii de stânca şi despicatura verticala prin care abia se intrevede un colţ de cer undeva sus de tot, e lasata de maciuca .

Legenda mai spune în continuare ca în timpul luptei cu balaurul, fata care fusese folosită ca momeală, speriată, a trecut râul Cerna în Cheile Tasnei ascuzându-se într-o grota, dar din cauza luptei dintre balaur şi Hercules şi a zguduiturilor pamântului intrarea în grotă a fost astupată. Hercules i-a auzit ţipetele disperate şi s-a apucat să elibereze intrarea grotei, însă un bloc enorm de piatră era chiar pe intrare. Hercules a încercat cu forţa lui recunoscută să-l dea la o parte, dar nu reuşi. Atunci luă măciuca şi-l sparse în două, dar şi o parte din grotă, apoi luă bucaţile de stâncă şi le aruncă atât de departe că una dintre ele ajunse în mijlocul răului Cerna în locul numit La Bobot. Apa a fost oprită de stâncă, formând casacada Bobot din Valea Cernei. Locul în care a fost grota şi spărtura de maciucă, este numit de oameni Gaura Fetei şi se poate vedea din poteca care trece pe deasupra.

Dupa lupta cu balaurul, Hercules trecând pe lângă izvoarele de apă miraculoasă în drumul lui spre Dunare unde il aşteptau argonauţii îşi aduse aminte de vorbele bătrânei Corcoaia. Se hotarî să intre în unul din izvoarele termale, dându-şi seama că într-adevăr bătrâna a avut dreptate, forţele i-au revenit ca prin minune, iar rănile i s-au vindecat.

(autor inf. legenda Barbu Gheorghe).

Paralel cu legenda lui Hercules, prin zonă circulă legenda conform căreia pe aici a păşit legendarul erou carpatin Iovan Iorgovan, care este numit „fiu de rămlean”, adică „fiu de roman.” În varianta românească a legendei, hidra fuge de Iovan Iorgovan şi se adăposteşte în munţi, prin zona Closanilor, iar acolo, Iovan Iorgovan îşi încearcă paloşul pe o stâncă uriaşă care se prăbuşeste şi formează podul de la Ponoare.

În zona Cheilor Corcoaiei, care se mai numesc şi Cheile lui Hercule, are loc prima luptă unde eroul îi taie unul dintre cele cinci capete. Hidra străpunge muntele şi fuge, lăsând în urma sa un traseu sinuos, straniile chei săpate în calcarele de pe Valea Cernei, cu speranţa că va ajunge prima să se scalde din nou în izvoare termale pentru a-şi reface puterile. Iovan însă ajunge primul, se scaldă, prinde puteri şi de fiecare dată îi mai taie hidrei câte un cap.

Acţiunea se repetă până când hidra, rămasă doar cu două capete, fuge pe valea Cernei către Dunăre. Oamenii, pentru a-i mulţumi, au cioplit aici în munte, o imensă statuie care astazi poartă numele de „bustul lui Hercule”, conform legendei promovată inclusiv pe site-ul Primăriei Herculane.

În volumul „Iorgovan – mit, legendă, baladă” (Casa Editorială Cuget, Simţire şi Credinţă, Bucureşti, 1995), scris de Enache Nedela şi Mihai Floarea, sunt adunate 43 de variante ale baladei populare dedicate acestui erou mitic purtând nume de floare primăvăratică „Iorgovan”.

PS
Statuia lui Hercules din Băile Herculane, turnată în bronz în anul 1847 de maeștrii Ramelmayer și Glantz din Viena, îl reprezintă pe zeul Hercules purtând pe umărul stâng pielea leului din Nemeea și o măciucă. Statuia, montată în locul fântânii din marmură roșie care se afla în centrul stațiunii Băile Herculane, a fost donată de către arhiducele moștenitor Carol al Austriei ofițerilor și soldaților care păzeau granița Imperiului Austro-Ungar.