Am afirmat într-o altă postare că epoca lui Zalmoxis trebuie situată cu mult timp înaintea construirii sanctuarului de la Sarmizegetusa. Zalmoxis s-a manifestat efectiv în lumea materială (fără să fie întrupat ) ca un fel de fantomă densificată până în jurul anului 1400 înainte de Hristos – adică până în perioada existenţei cetăţii Troia 4 sau Troia 5, cu vreo 200 de ani înainte de războiul troian; cetatea Troiei are nouă straturi arheologice, numerotate de istorici de la I la IX; primul strat arheologic corespunde anului 3000 sau 2600 înainte de Iisus Hristos. Cetatea Troiei ce a fost distrusă în timpul războiului descris de poetul grec Homer corespunde stratului al şaptelea; datarea războiului descris de Homer este între anii 1250 şi 1180.

Sfinxul din Bucegi (construit în timpul perioadei de glorie a lui Zalmoxis-zeul, înainte de al doilea potop), importalizează în piatră trei chipuri – trei persoane; unul dintre ele îl prezintă pe zeul Zalmoxis a cărui domnie efectivă s-a încheiat cam în jurul anlui 1400 înainte de Hristos (cel cu găvanele ochilor goale, semn că ochii statuii au fost scoşi în mod magic pentru ca zeul să nu mai vadă în lumea materială), al doilea chip este cel al soţiei sale, iar al treilea chip este cel al fiului său, care şi-a luat numele Zamolxis.

Cea mai bună comentatoare a tăbliţelor de la Sinaia, Aurora Peţan a făcut câteva remarci pertinente care confirrmă afirmaţiile de mai sus. Prima remarcă ar fi că pe tăbliţele de la Sinaia “ Zamolxe este întotdeauna redat sub forma Zamoixio, aşa cum apare la Strabon. Zamolxe-Zamoixio nu pare să fie zeul suprem pe care îl ştim de la Herodot. EI apare mai ales ca reper cronologic (anul cutare de la Zamolxe – tipar asemănător cu cel introdus ulterior, în sec. IV d. Chr. dc către călugărul Dionisie Exiguul pentru era creştină)”. (op cit)

Cel mai important aspect menţionat de autoarea citată este faptul că pe pe tăbliţa nr. 2. Zamolxe este reprezentat în portret din profil, asemenea muritorilor, nu din faţă precum zeii; el are pe frunte un triunghi echilateral.

Este cunoscut faptul că în antichitate zeii erau reprezentaţi doar din faţă. Este evident că pe tăbliţe nu este menţionat Zalmoxis zeul, ci un om (portret din profil), care a trăit probabil pe timpul lui Pitagoras. Acest om a fost un iniţiat, care a devenit pentru contemporani săi un model de urmat. Acesta este motivul pentru care avea pe frunte desenat un triunghi echilateral (iniţiatul desăvârşit).

Zalmoxis-Zamoixio reprezentat pe tăbliţe nu are aşadar nimic de-a face cu Zalmoxis zeul. Este şi o diferenţă de nume, de care unii comentatori nu ţin cont. Numele Zamolxe nu are aceeaşi semnificaţie cu numele Zalmoxis.

Zamolxis-fiul a deschis la rândul său o şcoală iniţiatică încorporată în ceea ce astăzi istoricii numesc religie de misterii (sing: misteriu). Această şcoală de iniţiere a fost în funcţiune din perioada dispariţiei fizice a lui Zalmoxis zeul până aproape de perioada istorică a lui Burebista şi Decebal.

După absolvire, toţi cei care s-au iniţiat în tainele acestei şcoli primeau numele patronului spiritual, adică Zamolxis. Pentru toţi discipolii săi, Zalmoxis-Zamoixio era, dacă se poate afirma astfel, naşul de botez în sensul că iniţierea era o naştere din nou, iar discipolul primea un nou nume – numele patronului spiritual.

Concluzia este că pe tăbliţe este reprezentat pur şi simplu un iniţiat ce primise acelaşi nume al lui Zamolxis – fiul. Acest iniţiat a trăit pe timpul lui Pithagoras, în secolul al cincelea înainte de Hristos, a călătorit în Egipt şi în Grecia. Nu pare credibilă informaţia că a fost discipolul lui Pithagoras, ci dimpotrivă, cel mai probabil, a fost profesorul acestuia.

Toţi doxografii şi schooliaţii Greciei au făcut confuzie între acest iniţiat ce a trăit în secolul al cinecelea şi zeul Zalmoxis

Singurul care şi-a dat seama că este vorba despre o neconcordanţă a fost Herodot, care afirma textual că “nici nu pun la îndoială, nici nu cred câte se spun despre el şi locuinţa lui de sub pământ; dealtfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pitagora. Fie că Zamolxis n-a fost decât un om, fie că o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine”. Într-adevăr, textul este limpede atât prin ceea ce afirmă, cât şi prin ceea ce doar insinuează, semn că Herodot era abil în manevrarea informaţiilor.

Ce fel de religie de misterii era practicată pe teritoriul Daciei nu este greu de dedus: iniţiaţii experimentau moartea şi învierea; mureau iniţiatic, călătoreau în duh prin lumea de dincolo, îi cunoşteau pe zei, iar apoi reveneau la viaţă prin “înviere”.

Acest aspect este confirmat de tăbliţa nr 133 în care este reprezentat un personaj, identificat de către istoricii moderni ca fiind zeul morţilor. “Un personaj scheletic – notează Aurora Peşan în comentariile sale – ce pare să iasă dintr-un mormânt, învelit într-un giulgiu care îi dă aspectul unei mumii. Personajul pare să se sprijine în două toiege. În dreapta lui, cel mai adesea, se află un sacrificator de porc cu cuţitul ridicat deasupra animalului. Toate aceste aspecte par să indice o divinitate a morţilor, a lumii subpământene, dar poate şi a nemuririi, o divinitate care moare şi reînvie”. (op cit)

Cel astfel reprezentat era zeul-hierofant sub a cărui protecţie se realiza iniţierea. Acest zeu prelua neofiţii imediat după moartea iniţiatică (OBE: out of body experience) la arăta enclavele zeilor din văzduh şi-i aducea înapoi pe pragul lumii acesteia. Preotul care făcea sacrificul îndeplinea ritualul prescris. Orice acţiune de acest tip trebuia să fie susţinută simultan de un zeu decorporat şi de un hierofant întrupat.

Pe tăbliţa 52 este reprezentat şi un model paradigmatic de iniţiat; acesta era reprezentat purtând pe piept luna şi soarele, iar “uneori era reprezentat cu o stea deasupra capului, alteori cu un fulger despicat în şapte.” Pe scurt un iniţiat care avea capacitatea de a manifesta atât în lumea aceasta, cât şi în planul invizibil.

CG – Ed Alaya