ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

LINIA DE CUNOAŞTERE PĂMÂNTEASCĂ

Un destin special de-a lungul timpului l-a avut linia de cunoaştere spiritual-pământească promovată de fiii zeilor. Zeii au adus la întrupare fiinţe imperfecte în scopuri egoiste: să li se închine lor şi să-i alimenteze cu energia fără de care n-ar putea supravieţui în cosmos. Orice progenitură a unui zeu este o copie (hologramă) a zeului părinte; sufletul unui fiu de zeu este formatat după chipul şi asemănarea zeului părinte. Mai mult decât atât: fiecare fiu de zeu are imprimată în structura sufletului efigia zeului părinte.

Cei mai capabili dintre fiii zeilor au fost iniţiaţi în tainele zeului părinte, devenind clarvăzători; rezultatul demersurilor pe care aceştia le-au întreprins a fost concretizat într-o linie de cunoaştere de tip spiritual-pământesc. Această linie poate fi denumită „spiritual-pământească” întrucât zeii şi enclavele lor se află în sfera palierului cuantic material, deci şi înţelepciunea pe care au generat-o se referă la acest palier cuantic. Fireşte, înţelepciunea generată de zei a avut în vedere aspectul invizibil al palierului cuantic material, dar nu poate fi comparată cu înţelepciunea celor care au avut acces la forma de cunoaştere spiritual-cerească, ce se referă la Dumnezeu şi la palierele Sale cuantice.

În antichitate, rezultatul cercetării iniţiaţilor zeilor a fost concretizat în mituri. Iniţiaţii zeilor aveau o capacitate de clarvedere limitată şi fragmentară prin care puteau observa doar zeii proprii şi enclavele cuantice personale ale acestora. Nu aveau capacitatea de a-i observa nici măcar pe ceilalţi zei şi cu atît mai puţin de a observa palierele cuantice superioare ale cosmosului; nu aveau capacitatea de a observa îngeri, spirite ale naturii şi oameni primordiali, iar despre Dumnezeu nici nu putea fi vorba: nici nu ştiau de existenţa Sa. Iniţiaţii zeilor nu ştiau decât că zeul propriu este cel care a creat oamenii din seminţia sa şi că după deces vor merge în „cerul” guvernat de acesta. Acesta este adevăratul motiv pentru care clarvăzătorii din această categorie afirmau că zeul propriu este creatorul universului şi tatăl oamenilor ce formau tribul sau poporul din care făceau parte. Pentru a exemplifica acest aspect trebuie menţionat în acest context că, de exemplu, vechii iniţiaţi greci considerau că la originea cosmosului se află o realitate ortoexistenţială pe care ei au denumit-o haos, din care afirmau că s-au născut mai multe generaţii de zei sau, oricum, mai mulţi zei (Uranus, Cronos, Zeus etc) – ceea ce constituie adevărul curat. Totuşi, vechii iniţiaţi greci au avut acces doar la o formă de clarvedere parţială, de tip spiritual-pământesc, astfel că nu au cunoscut cine a creat cosmosul şi, în consecinţă, nu l-au cunoscut pe Dumnezeu. Ei nu au cunoscut istoria cosmosului în totalitate, adică din momentul „zero” al creaţiei lui Dumnezeu, ci doar din momentul apariţiei haosului, palierul cuantic sau „reşedinţa” celor răzvrătiţi; aşa cum a fost menţionat, haosul a apărut doar la începutul celui de-al doilea ciclu al cosmosului. Concluzia se impune de la sine: vechii iniţiaţi nu au avut informaţii cu privire la primul ciclu al cosmosului. Aceste afirmaţii sunt valabile pentru mai toate concepţiile popoarelor antice: sumerieni, egipteni, fenicieni, perşi, indieni, chinezi etc. Vechile mituri nu sunt altceva decât cronici ale zeilor scrise de progeniturile care s-au iniţiat în tainele acestora. Mai mult decât atât: aceste cronici au fost scrise din perspectiva ultimului zeu în funcţie (în cazul mitologiei greceşti, din perspectiva lui Zeus).

De-a lungul timpului, datorită procedeelor de iniţiere în tainele zeilor părinţi, fiii zeilor au devenit din ce în ce mai elevaţi din punct de vedere auric şi spiritual. Unii dintre ei au devenit atât de elevaţi încât au avut la rândul lor progenituri cu alţi zei sau cu spirite ale naturii răzvrătite. Rezultatul s-a concretizat în apariţia unor făpturi stranii de tipul reptilienilor. Reptilienii despre care se vorbeşte astăzi atât de mult nu sunt altceva decât corcituri dintre fii ai zeilor elevaţi spiritual şi spirite căzute (răzvrătite) ale naturii, astfel că nu trebuie confundaţi cu zeii propriu-zişi, care au făcut parte din categoria oamenilor cerului. Această confuzie a fost generată în ultima perioadă de timp de scriitorul britanic David Icke care le-a descris activitatea în mai multe cărţi cu tematică pseudo-spirituală cu influenţe politice.

La un moment dat al istoriei fiilor zeilor întrupaţi s-a produs însă un fenomen memorabil: fiii zeilor au început să fie atraşi după moarte prin sintonie energetico-informaţională şi aurică în enclavele paradisiace ale zeilor părinţi.

Aşa cum a fost menţionat, fiii zeilor nu au spirit şi duh, astfel că după momentul morţii nu au cum să fie atraşi în palierul morţilor vii sau în palierul astral, care sunt populate doar de oameni ai cerului care au spirit şi duh. Fiii zeilor (la fel ca fiii oamenilor) au doar suflet (copie a aurei zeului tată), astfel că după moarte, intră în cel mai bun caz într-o stare de adormire: sufletul lor îşi pierde forma umanoidă şi se condensează într-o steluţă. Însă, în condiţiile în care aura progeniturilor zeilor a devenit elevată, s-a produs fenomenul memorabil menţionat: fiii zeilor şi-au păstrat după moarte forma umanoidă a sufletului şi au început să fie atraşi în enclavele transfizice ale zeilor, enclave situate în palierul cuantic infraeteric (văzduh). Şi nu numai că au fost atraşi după moarte în enclavele zeilor, dar au început să se reîncarneze apoi în lumea materială. Acest proces a fost desemnat în antichitate prin termenul de metempsihoză.

Metempsihoza fiilor zeilor presupunea naşterea ca suflet şi ca trup în lumea materială, moartea trupului, translatarea sufletului în enclava zeului, iar apoi reîntruparea aceluiaşi suflet în arealul din lumea materială guvernat de zeul patron. Totuşi, metempsihoza fiilor zeilor nu trebuie confundată cu reîncarnarea oamenilor cerului, deşi ca principiu de funcţionare este vorba despre un fenomen relativ similar. Dacă reîncarnarea fiilor zeilor (care sunt suflete) poate fi denumită metempsihoză, reîncarnarea oamenilor cerului (care sunt duhuri) poate fi denumită palingenezie. Dacă oamenii cerului preexistă naşterii în lumea materială, fiind creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu acelaşi lucru se poate afirma despre fiii zeilor, care sunt copii sau, mai exact spus, clone ale sufletului zeului tată; fiul unui zeu a fost creat de către zeul tată după chipul şi asemănarea acestuia.

La rândul ei, linia de cunoaştere specific pământească, adică ceea ce se înţelege astăzi prin materialism, a fost promovată de oamenii pământului – de fiii oamenilor. Deşi, în ziua de astăzi, rezultatul acestei forme de cunoaştere este materialismul şi ateismul, în trecut lucrururile au stat diferit. Primele forme de cunoaştere specifice oamenilor pământului au fost obţinute tot prin clarvedere. În cazul oamenilor pământului clarvederea era obţinută prin forme de iniţiere specifice, adaptate structurii aurice aceastei categorii de oameni. Datorită formelor de iniţiere pe care le-au practicat, oamenii din această categorie au obţinut în procesul de cunoaştere rezultate compatibile cu cele ale fiilor zeilor.

Rezultatul liniei de cunoaştere specifice oamenilor pământului a fost un materialism mai elevat, care recunoştea existenţa unui demiurg transcendent, dar misterios, o „înţelepciune” sau o „inteligenţă” a materiei şi o ordine prestabilită a cosmosului.

Filosofia clasică grecească apărută în secolul al cincelea înainte de Iisus Hristos este un exemplu elocvent în acest sens. Ulterior, această formă elevată de materialism a fost virusată de epigoni lipsiţi de înţelepciune, devenind un materialism desuet din care elementul transcendent a fost eliminat.

De-a lungul veacurilor toate aceste forme de cunoaştere şi implicit, adevăruri, au fost promovate şi, uneori proclamate solemn în pieţe publice (agora) de urmaşii celor trei categorii de seminţii spirituale ce s-au perpetuat pe suprafaţa pământului. Urmaşii oamenilor cerului au promovat propriile adevăruri de ordin spiritual-ceresc, fiii zeilor au promovat adevărurile zeilor, iar oamenii pământului s-au axat cu preponderenţă asupra cercetării naturii şi aprofundării mijloacelor celor mai eficiente de a supravieţui în lumea materială; oamenii pământului au fost promotorii cei mai lucizi ai descoperirilor ştiinţifice şi tehnologice care au constituit motorul dezvoltării civilizaţiei omeneşti de-a lungul veacurilor.

Un element suplimentar în ceea ce priveşte cunoaşterea tehnologică a fost adus de exponenţii întrupaţi ai oamenilor prometeici, creatorii OZN-urilor (oameni ai cerului aflaţi în palierul eteric), care în prima parte a ciclului al patrulea şi-au construit un important fief în palierul material pe continentul Atlantida. Precum ceilalţi oameni ai cerului, pe continentul Atlantida, oamenii prometeici au avut fii şi fiice care au dezvoltat linii de cunoaştere specifice. Rezultatul liniilor de cunoaştere prometeice s-a concretizat în lumea materială prin producţii tehnologice de înaltă clasă. Mai întîi, aceste producţii tehnologice au fost concepute şi create în palierul cuantic eteric, iar apoi, prin exponenţi de geniu denumiţi în ziua de astăzi „inventatori”, au fost recreate în palierul cuantic material. De cele mai multe ori, inventatorii materiali primeau informaţii cu privire la crearea unor produse tehnologice în vis ori într-o stare asemănătoare transelor. Oamenii prometeici au creat arme redutabile cu care se puteau lupta de la egal la egal cu fiinţele decorporate, dar şi aparate de zbor, motiv pentru care unii comentatori din ziua de astăzi îi denumesc „extratereşti” (ceea ce constituie o eroare de cunoaştere). Oamenii prometeici nu sunt extratereştri, adică proveniţi de pe alte sisteme solare, ci oameni ai cerului care au trăit pe pământ în ciclul al treilea. Cele mai spectaculoase producţii eterice ale oamenilor prometeici sunt OZN-urile, dar în perioada de început a ciclului al patrulea acestea erau doar într-un stadiu de fabricaţie incipient. În perioada de început a ciclului al patrulea, pe timpul existenţei Atlantidei, oamenii prometeici construiseră doar un fel de corăbii zburătoare, cu care se deplasau cu mare viteză prin aer. Ulterior, după mai multe experimente, au reuşit să fabrice OZN-uri eterice.

În vechea Atlantida, oamenii prometeici au folosit cristale (cristale-mamă) pentru a înmagazina energia transfizică, cosmică şi telurică, pentru a o transforma în forme de energie particulare, pe care le foloseau în cele mai diverse aplicaţii practice.

După scufundarea Atlantidei, supravieţuitorii s-au dispersat pe toată suprafaţa pământului, perpetuându-se până în ziua de astăzi, astfel că sintagma atât de vehiculată în ziua de astăzi, că „extratereştrii trăiesc deghizaţi printre oameni” are doza ei de adevăr – evident cu amendamentul că nu este vorba despre extratereştri, ci despre oameni ai cerului prometeici.

Acelaşi lucru se poate afirma despre reptilieni, care, de asemenea, nu trebuie identificaţi cu cei denumiţi extratereştri (oamenii prometeici). Şi reptilienii trăiesc deghizaţi printre oameni, dar nu sunt oameni din cele trei categorii spirituale menţionate anterior: oameni ai cerului, fiii ai zeilor sau fii ai oamenilor. De fapt, reptilienii nu sunt deloc oameni; sunt „făpturi” (un termen echivalent cu termenul „things”, folosit acum aproape o jumătate de secol de contactorul american Edgar Cayce). Aspectul reptilian nu este vizibil la nivel trupesc, material, ci doar la nivelul sufletului acestora. Acei „celebri” anunnaki (reprezentaţi pe frizele sumerienilor) atât de dragi unora dintre contemporanii noştri (despre care afirmă că ar deţine cunoaşterea celor văzute şi a celor nevăzute) fac parte din această categorie.