ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

CELE TREI LINII DE CUNOAŞTERE

În funcţie de categoria spirituală a oamenilor există mai multe forme sau linii de cunoaştere. Există o linie de cunoaştere cerească, care este specifică oamenilor cerului. Există o linie de cunoaştere specifică fiilor zeilor. Există, de asemenea, o linie de cunoaştere pământească, specifică oamenilor pământului. Existenţa mai multor forme de cunoaştere a generat existenţa mai multor „adevăruri”. Există aşadar un adevăr spiritual-ceresc, un adevăr spiritual-pământesc şi un adevăr material. Adevărul spiritual-ceresc este îndeobşte promovat de oamenii cerului întrupaţi, adevărul spiritual pământesc este promovat îndeosebi de fiii zeilor întrupaţi, iar adevărul pământesc este vehiculat îndeosebi de fiii oamenilor.

Sursa principală a celor trei forme de cunoaştere a fost încă din cele mai vechi timpuri capacitatea de clarvedere a fiecăreia dintre categoriile de oameni menţionate, care prin exponenţii cei mai de vază care pot fi denumiţi contactori, specialişti ai contactării sau iniţiaţi, a întemeiat propria paradigmă cognitivă. În antichitate rezultatul formelor de clarvedere specifice fiecărei categorii de fiinţe omeneşti a fost transpus în scris şi a fost concretizat în mituri.

Departe de a fi fost fantezii poetice, aşa cum consideră istoriografia modernă, miturile trebuie considerate istorisiri adevărate, care trebuie citite cel mai adesea în „codul” în care au fost scrise. Au existat, într-adevăr, diferenţe aparent ireconciliabile între mituri, dar acestea s-au datorat faptului că miturile fiecărei categorii spirituale de oameni au reflectat propriul adevăr – adică au relatat experienţele la care au avut acces clarvăzătorii, contactorii sau iniţiaţii proprii.

Primii oameni ai cerului care şi-au păstrat puritatea au avut o formă de clarvedere totală, ce poate fi caracterizată drept primordială – clarvederea alfa. Ei aveau capacitatea de a observa toate palierele cuantice şi pe locuitorii acestora: îngeri, spirite ale naturii, oameni. Ei cunoşteau în întregime istoria cosmosului. Din această categorie au făcut parte Primordialii Luminii, Copiii lui Dumnezeu, Cei curaţi, dar şi alţi oameni ai cerului care şi-au păstrat puritatea. Cu toţii au promovat adevărul spiritual-ceresc. Adevărul spiritual-ceresc presupune cunoaşterea istoriei cosmosului aşa cum s-a produs, fără nici o lacună. Adevărul spiritual-ceresc are drept premisă cunoaşterea experimentală (nu doar teoretică) a faptului că cosmosul cu toate palierele cuantice şi cu toţi locuitorii acestora sunt creaţii ale lui Dumnezeu. Oamenii cerului care şi-au păstrat puritatea îl cunoşteau în mod direct pe Dumnezeu. Dumnezeu nu şi-a întors niciodată Faţa de la copii Săi care şi-au păstrat puritatea. Oamenii cerului care aveau clarvederea alfa cunoşteau chiar şi Numele lui Dumnezeu, vedeau Faţa Sa, şi-l puteau chema (invoca). Informaţiile oamenilor cerului care au avut acces la clarvederea alfa au fost ulterior consemnate în cărţi sacre.

Pe măsură ce, în veacurile ulterioare, oamenii cerului întrupaţi şi-au pierdut puritatea, clarvederea lor a suferit distorsiuni, astfel că nu au mai putut să cunoască în mod integral adevărul. Datorită pierderii purităţii, adevărul a fost distorsionat şi promovat în funcţie de intresele de moment al unei grupări sau alteia de oameni ai cerului. Astfel, cu timpul, oamenii cerului care au avut acces la această formă de clarvedere distorsionată puteau observa doar anumite paliere ale cosmosului, în special haosul, iadul, palierul infraeteric sau palierul morţilor vii, având impresia că ceea ce observă ei este totul – ceea ce evident, era greşit. Mai mult decât atât: oamenii cerului au uitat cine este adevăratul creator al cosmosului, iar Numele Sacru al lui Dumnezeu a fost fie uitat, fie ocultat. Urmarea a fost că forma originară de cunoaştere spiritual-cerească a fost înlocuită treptat de forme distorsionate de cunoaştere.

Rostirea solemnă a Numelui Sacru al lui Dumnezeu era practicată, după cum afirmă vechile scrieri religioase ebraice, în Templul lui Solomon din Ierusalim, unde marele preot, singurul care cunoştea acest nume, avea voie să-l pronunţe în şoaptă, o singură dată pe an, în ziua de de Yom Kippur, în Sfinta Sfintelor (Sanctum Sanctuorum). Sursele antice afirmă că marele preot al templului lui Solomon din Ierusalim era singura persoană din cadrul poporului evreu care cunoştea Numele Sacru al lui Dumnezeu, acesta fiind obligat, atunci când simţea că se apropie sfârşitul vieţii, să-l transmită doar prin viu grai succesorului său. Evident, nimeni nu poate preciza în ziua de astăzi dacă, într-adevăr, marii preoţi ai Templului lui Solomon cunoşteau Numele Sacru al lui Dumnezeu, Numele cel Adevărat, dar cutuma rostirii sale solemne o dată pe an încă se practica.

În ziua de astăzi, forma de cunoaştere specifică oamenilor cerului, „adevărul spiritual ceresc”, este diferenţiată în funcţie de calitatea celor care o promovează. Ca principiu, oamenii cerului care se reîntrupează în zilele noastre pot fi împărţiţi în două mari categorii. Prima categorie este formată din acei oameni ai cerului care se întrupează din necesitate; necesitatea presupune existenţa karmei provenită în urma căderilor succesive ce s-au produs în timpurile trecute. Această categorie de oameni ai cerului se întrupează – sau se reîntrupează – pentru a-şi vindeca duhul virusat; pentru oamenii din această categorie extrem de largă (peste 95% din cazuri) lumea materială este o „lume de îndreptare”. A doua categorie de oameni ai cerului este formată din cei care întrupează pentru a-i ajuta pe primii; aceştia constituie ceea ce ce poartă numele de „avataruri” („avatara”: întrupare specială; oamenii din acestă categorie au o misiune de îndeplinit).

Cele două categorii de oameni au, fiecare, proprii clarvăzători. Concluzia este că există două forme de clarvedere, fiecare fiind specifică câte unei categorii de oameni ai cerului. Clarvederea celei de-a doua categorii se aproprie (sau este identică) de clarvederea alfa menţionată anterior, iar clarvederea primei categorii este limitată.

Cea mai importantă deosebire dintre cele două forme de clarvedere se referă la structura fiinţei omeneşti. Clarvăzătorii din prima categorie nu pot percepe decât structura exterioară a fiinţei umane, adică corpurile exterioare ale aurei. Acesta este motivul pentru care clarvăzătorii din prima categorie consideră că fiinţa umană este formată, în afara trupului material, din următoarele structuri: corp eteric, corp astral, corp mental inferior, corp mental superior, corp spiritual etc; clarvăzătorii din această categorie consideră că toate aceste corpuri aurice sunt mai mari decât corpul material şi că au o formă ovoidală sau vag ovoidală. În schimb, clarvăzătorii din a doua categorie pot percepe şi structura interioară a fiinţei umane, adică corpurile interioare. Clarvăzătorii din cea de-a doua categorie (din care face parte Eugen Nicolae Gîscă) pot percepe şi structurile aurice interioare: sufletul (corpul sufletului), duhul (corpul duh) şi spiritul. Atât sufletul cât şi corpul duh sunt mai mici decât trupul material, prezentându-se percepţiei acestor clarvăzători ca nişte păpuşi matrioşka puse una în alta; spiritul se prezintă ca un mic soare, extrem de strălucitor, situat în zona centrală a pieptului.  Deosebirile dintre cele două tipuri de clarvedere au generat, fireşte, polemici; majoritatea oamenilor cerului care au adoptat primul tip de concepţie  spiritual-cerească nu au cunoştinţă de faptul că fiinţa omului este formată, în afara structurilor aurice exterioare, şi din corpuri spirituale interioare. În schimb, cea de-a doua categorie de clarvăzători consideră că informaţiile cu privire la corpurile interioare reprezintă un fel de „update” (actualizare) la concepţia spiritual-cerească a primei categorii. Informaţiile cu privire corpurile interioare fac parte dintr-o „ştiinţă dumnezeiască a spiritului”, care este pe cale de a fi dezvăluită actualmente umanităţii. De fapt, chiar această „updatare” a vechilor informaţii permite accesarea unui nou nivel al cunoaşterii spiritual-cereşti.

Fără conştientizarea acestei actualizări, nici n-ar fi posibilă înţelegerea faptului că în lumea materială sunt întrupate mai multe categorii de fiinţe omeneşti: oamenii cerului (care, ca fii direcţi ai lui Dumnezeu, au ca elemente constitutive, în afara structurilor aurice exterioare, şi pe cele interioare, adică corpul duh şi spiritul, aşa cum a fost menţionat de-a lungul acestei expuneri), fiii oamenilor (care au ca elemente constitutive doar sufletul şi structurile aurice exterioare: corpul sufletului, corpul astral, corpul mental etc) şi fiii zeilor (care sunt similari fiilor oamenilor ca alcătuire); şi, mai ales n-ar putea înţelege care este motivul pentru care în palierul material există aceste categorii de fiinţe omeneşti.

Clarvăzătorii din a doua categorie au acces la o formă extinsă de investigare spirituală, ce permite observarea prin clarvedere a unor paliere cuantice inaccesibile primei categorii, în special a palierului cuantic eteric, total necunoscut clarvăzătorilor din prima categorie. Clarvăzătorii din prima categorie nu au acces decât la cunoaşterea unor porţiuni (subpaliere) ale lumii astrale (cele inferioare), cu care sunt în rezonanţă energetico-informaţională.

Datorită limitărilor menţionate, clarvăzătorii din prima categorie nu au acces nici la observarea enclavelor zeilor din văzduh (regiunea infraeterică), după cum nu au acces la observarea construcţiilor infraeterice (evident, invizibile percepţiei obişnuite) situate la suprafaţa pământului material; aceste structuri energetice infraeterice au fost construite de oameni ai cerului foarte puternici în timpuri demult uitate, pe când pământul încă nu se materializase complet. Construcţiile infraeterice se aseamănă întrucâtva cu vechile temple greceşti, iar rolul lor în procesul de cunoaştere este foarte mare, dat fiind faptul că în interiorul lor pot fi percepute de către un clarvăzător imagini din istoria lumii (cosmogonia şi antropogonia); în acele temple este stocată ceea ce astăzi poartă numele de „cronica akasha”. Clarvăzătorii din prima categorie nu pot observa nici fiinţele îngereşti şi spiritele naturii (cu mici excepţii), nici măcar pe cele întunecate, ci doar semeni de-ai lor decorporaţi.

Acesta este motivul pentru care informaţiile referitoare la toate aceste aspecte – informaţiile referitoare la structurile aurice interioare, la lumea eterică, la existenţa celor trei categorii de fiinţe omeneşti menţionate,  informaţiile cu privire la îngeri şi spiritele naturii, chiar şi informaţiile cu privire la fiinţele întunecate, informaţiile cu privire la cosmogonie şi antropogonie preluate din temple eterice („cronica akasha”) – lipsesc aproape total din media actuală şi din lucrările primei categorii de clarvăzători; mai mult decât atât, datorită faptului că nu au percepţia întregului, multe dintre afirmaţiile din media ale clarvăzătorilor din prima categorie sunt incomplete şi, unele, chiar eronate.