CRUCILE DE PE DEALUL AMARADIEI

VEDENIA

Trebuie subliniat faptul că, aşa cum specifică explicit sursele citate, a fost vorba despre o apariţie sau arătare a unor înalte fiinţe spirituale şi despre o vedenie, fenomene de natură spirituală ce necesită câteva explicaţii.

Explicaţiile, în cazul de faţă, sunt necesare tocmai pentru integrarea evenimentelor într-un sistem coerent de semnificaţii, dar nu trebuie uitat că orice explicaţie nu poate fi, în actualul stadiu al cunoştinţelor, decât incompletă. Orice descoperire ulterioară le poate confirma sau infirma.

Apariţia a fost denumită, într-un limbaj mai vechi, „arătare”. Apariţia sau arătarea poate fi înţeleasă ca fiind o teofanie, ceea ce implică manifestarea concretă a unei înalte fiinţe spirituale. În sens strict, teofania (termenul grecesc theophaneia: theos înseamnă Dumnezeu, iar phainesthai înseamnă a se manifesta sau a se face cunoscut) se referă la apariţia lui Dumnezeu, în una din cele trei ipostaze ale Sale, Tatăl, Fiul, Sfântul Duh, dar poate fi extinsă şi la apariţia sau manifestarea fie a unor îngeri, fie a Maicii Domnului, Sfânta şi Preacurata Fecioară Maria.

Teofania este adesea însoţită de fenomene luminoase şi sonore extrem de puternice, care pot provoca, în cel ce le percepe, şocuri existenţiale şi cognitive semnificative.

De altfel, aşa cum specifică nenumărate tradiţii locale ce aparţin unor mănăstiri, pe teritoriul României au avut loc nenumărate apariţii („arătări”) fie ale unor îngeri (în special, ale Arhanghelului Gabriel, în calitatea sa de „Vestitor”), fie ale Maicii Domnului (România este „Grădina Maicii Domnului” nu doar în mod metaforic, ci cât se poate de concret, ca spaţiu sacru în care, în afara muntelui Athos, Maica Domnului se manifestă cel mai des pentru a ajuta şi îndruma turma Mântuitorului Iisus Hristos), fie direct ale Domnului Iisus Hristos. Cele mai multe dintre ele au avut loc în spaţiul sacru al unor mănăstiri sau biserici, în prezenţa unor preoţi, călugări sau a altor persoane „îmbunătăţite”, dar nu trebuie uitate nici apariţiile ce s-au produs în prezenţa unor laici.

Al doilea termen care trebuie cât mai clar definit este cel de vedenie – astăzi se foloseşte mai mult termenul de „viziune”. Evident, vedenia sau viziunea nu trebuie confundată cu halucinaţia, aşa cum are tendinţa de a interpreta concepţia materialistă.

Capacitatea unor oameni de a avea vedenii sau viziuni este o caracteristică sau capacitate de natură spirituală sau sufletească (duhovnicească) ce se manifesată, cel mai adesea, la persoane „îmbunătăţite”, în special la călugări (în sens creştin, persoanele „îmbunătăţite” sunt cele care urmează un program de pregătire adecvat prin rugăciune, post, spovedanie, împărtăşanie etc). Unele surse ortodoxe folosesc expresia arhaică „străvedere”, vorbind despre „harisma străvederii”. Harisma sau darul străvederii apare adesea la persoanele îmbunătăţite, în special la călugări, alături de alte câteva harisme precum harisma discernământului (diakritikos) şi harisma cunoaşterii inimilor (kardiognosia).

În mediile laice, pentru a desemna capacitatea unor oameni de a avea viziuni sau vedenii se mai foloseşte termenul de „a doua vedere” sau „clarvedere”. După cum indică o relativ bogată documentaţie vehiculată în media mondială, caracteristica spirituală sau sufletească denumită vedere duhovnicească, clarvedere, a doua vedere, străvedere sau orice altă denumire i se mai conferă, poate apărea şi în mod spontan, pentru o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, la unii laici care trec prin experienţele dramatice de moarte clinică sau „la limita morţii” (ceea ce în media occidentală poartă numele de „near death experience”).

Tot în mod spontan, pentru o perioadă mai scurtă ori mai lungă de timp, dar în mod cu totul excepţional, această capacitate poate să apară uneori şi la persoanele curate sufleteşte şi trupeşte, persoane despre care se spune că au „inima curată”.

În mod frecvent, această capacitate poate să apară la copii, în special la cei aflaţi în stadiul prealfabetic sau la cei care nu au un contact prelungit cu „binefacerile” tehnologizate ale acestei lumi şi ale acestui veac. Mecanismul de funcţionare şi de apariţie spontană, pentru o perioadă mai scurtă ori mai lungă, a unei astfel de capacităţi spirituale de (stră)vedere sau clarvedere la persoanele laice enumerate anterior a fost prea puţin cercetat în mediile ştiinţifice, dar în mod cert are multe conotaţii şi trebuie interpretat în funcţie de mai mulţi parametri. Indiferent de conotaţiile ce i se conferă, acest fenomen de natură spirituală nu trebuie însă disociat de activitatea Sfântului Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi, care, în condiţii de puritate sufletească (inimă curată), înalţă fiinţa omului spre percepţia – vederea sau auzirea – celor ce aparţin lumii nevăzute sau invizibile. Dumnezeu, aşa cum ne învaţă Crezul, este creatorul atât a lumii văzute, cât şi a celei nevăzute sau invizibile

În cazul lui Radu Ciobanu se poate vorbi cu îndreptăţire despre vedenie sau viziune, ceea ce înseamnă că, în mod cu totul excepţional, acesta a dobândit această capacitate pentru o perioadă variabilă de timp. Aşadar, în contextul dat, se poate presupune cu deplin temei că Radu Ciobanu făcea parte dintre acele persoane laice care, fie în urma unor însuşiri personale native sau fie în urma alegerii Domnului, a dobândit, pentru o perioadă mai lungă ori mai scurtă, capacitatea de a avea vedenii sau viziuni.

Evident, vedeniile şi viziunile nu au nimic de-a face cu halucinaţiile, aşa cum pot considera cei care se au îmbrăţişat concepţia materialistă, ci trebuie interpretate cu cea mai mare seriozitate. Deşi, în cazul său, cauza reală a dobândirii unei astfel de capacităţi rămâne necunoscută, se poate vorbi despre un triptic al vedeniei sau viziunii, adică despre trei momente esenţiale: în prima fază i-a apărut un înger (mai întâi în vis, apoi în vedenie), în a doua fază i-a apărut (în vedenie) Maica Domnului şi, în cele din urmă, i-a apărut însuşi Domnul Iisus Hristos.

Informaţiile furnizate de către protoiereul P. Drăghici sunt explicite, deşi sunt prezentate decalat. El afirmă textual: „Radu Ciobanu păzindu-şi turma de oi prin locurile acestea pe unde atunci era numai pădure seculară, a adormit sub nişte copaci şi în vis i s-a arătat îngerul care i-a zis: să faci Biserică.” Şi, mai jos, autorul citat continuă: „Deşteptându-se speriat, a fugit la Olt, la Arceşti; dar după trei ani se pomeneşte cu turma iar aici, şi din nou, în vedenie, este sfătuit să facă Biserică. De astă dată nu mai fuge…”. Apoi, într-o altă parte a articolului său, protoiereul P. Drăghici face următoarea afirmaţie: „în urma arătarei Domnului în vedenie lui Radu Ciobanu care au şi însemnat locul cu cruci.” (1)

La rândul ei, pisania este la fel de explicită; în frescă sunt reprezentaţi: „Maica Domnului, chipul Mântuitorului şi doi îngeri într-un stejar”, care i-au apărut păstorului Radu. Îngerul vesteşte sau, în sens modern, transmite omului ce trebuie să facă; porunca aparţine însă Maicii Domnului sau Domnului Iisus Hristos. Dacă omul se sperie la vestirea îngerului, pleacă sau face altceva decât spune porunca, în faza a doua apare Maica Domnului care confirmă porunca şi ajută omul să o ducă la îndeplinire. Maica Domnului este mijlocitoarea şi ajutătoarea omului. Totodată, Maica Domnului îl naşte pe Domnul Iisus Hristos în sufletul fiecărui credincios, aşa cum, odinioară, la începutul erei creştine, L-a născut pe Iisus Hristos în lumea oamenilor.

Cu privire la clarificarea identităţii acestui înger se pot vehicula două ipoteze de lucru. Potrivit primei ipoteze de lucru, care poate fi luată în considerare cel puţin teoretic, îngerul ce i-a apărut păstorului Radu Ciobanu a fost Îngerul României sau, mai exact spus, Îngerul Protector al României, fiinţă îngerească de rang foarte înalt care ocroteşte arealul ocupat de Poporul Român.

Potrivit unor tradiţii mistico-populare (care însă nu au corespondent în concepţia teologică creştină, dar care pot fi dezbătute ori de câte ori este cazul), România este protejată de o înaltă fiinţă îngerească care are misiunea de a veghea arealul geografic ocupat de Poporul Român.  Arealul peste care stăpâneşte Îngerul României este mult mai întins decât teritoriul geo-politic actual. Limitele acestui areal ţin de la Nistru până la Tisa, de la sudul Dunării (inclusiv Cadrilaterul în partea de sus-est) până în Bucovina. Aceste tradiţii mistice de origine populară afirmă că Îngerul protector al Poporului Român este echivalentul, la scară mare, al îngerului protector (veghetor) al unui om. Potrivit tradiţiei ortodoxe, începând de la Botez, fiecare om are un înger veghetor, care-l însoţeşte toată viaţa. Mai mult decât atât, începând din momentul cununiei, fiecare familie are un înger protector.

Într-un fel, această concepţie mistico-populară pare a avea corespondenţe temeinice în concepţia promovată de un mare mistic creştin, care a trăit prin secolul al şaselea, pe nume Dionisie Areopagitul. Acesta clasifică fiinţele îngereşti în nouă „cete”.

Revenind la biserica din satul Cruci şi la clarificarea identităţii îngerului care i-a apărut păstorului Radu, se poate spune că s-a prefigurat deja şi cea de-a doua ipoteză de lucru. Potrivit primei ipoteze – mai mult teoretică, aşa cum a fost specificat anterior -, îngerul ce i-a apărut păstorului Radu Ciobanu poate fi identificat cu Îngerul protector al României. Cea de-a doua ipoteză de lucru, în contextul creionat deja, porneşte de la definirea activităţii respectivului înger. Activitatea respectivului înger a fost de a-i vesti păstorului Radu Ciobanu porunca dată, de a construi biserica, iar vestitorul nu poate fi altul decât Sfântul Arhanghel Gabriel (Gavriil). Aşadar, în mod evident, este mult mai probabilă cea de-a doua ipoteză de lucru: Îngerul care i-a transmis  păstorului Radu porunca a fost Sfântul Arhanghel Gabriel.

Pe de altă parte însă, nu este exclus ca ambele ipoteze de lucru să fie corecte, din moment ce fresca din tinda bisericii Cruci – frescă acoperită astăzi cu var, dar descrisă de comisia de inventariere din anul 1969 -, prezintă, destul de straniu dar şi de atipic, nu unul, ci doi îngeri.

Revenind la subiectul iniţial şi anume dacă ceea ce sursele citate definesc drept „apariţii” – a Domnului Iisus Hristos, a Maicii Domnului şi a celor doi îngeri -, pot fi incluse în categoria „teofaniilor”, atunci se poate spune că există un indiciu important care confirmă o astfel de presupoziţie: fresca din tinda bisericii. În frescă, cei doi îngeri, Maica Domnului şi însuşi Domnul Iisus Hristos sunt reprezentaţi în raport cu mediul fizic, nu simbolic sau iconic.

În frescă, mediul fizic este indicat printr-un stejar, astfel că îngerii, Maica Domnului şi Iisus Hristos sunt pictaţi chiar în acel stejar, undeva la o înălţime medie, probabil acolo unde se termină trunchiul şi începe coroana. Acesta este indiciul care confirmă presupoziţia că a fost vorba într-adevăr despre o teofanie. Se ştie că îngerii, Maica Domnului, la fel ca şi Domnul Iisus Hristos se manifestă adesea deasupra solului, într-o stare asemănătoare levitaţiei.

De aceea, trebuie înţeles că păstorul Radu Ciobanu i-a văzut în mod concret pe Îngerii Domnului, pe Maica Domnului şi pe Domnul Iisus Hristos; evident că nu stăteau în stejar, ci acolo s-au manifestat, ca teofanie, atunci când au fost văzuţi de păstorul Radu Ciobanu. Nu este vorba despre nici un fel de simbolism în frescă. Dacă ar fi fost vorba despre o viziune neînsoţită de o teofanie, nu era nevoie de reprezentarea mediului fizic – a stejarului – în pictura din tinda bisericii.

În spaţiul românesc este cunoscut un eveniment similar la Mănăstirea Caraiman din Buşteni, unde, cu ceva timp înainte de construirea actualei mănăstiri, a avut loc apariţia (teofania) Maicii Domnului. De fapt, apariţia Maicii Domnului de mai multe ori, în acel spaţiu, a determinat construirea actualei Mănăstiri Caraiman din Buşteni. Precum odinioară la Cruci, Maica Domnului a apărut la Buşteni nu la nivelul solului, ci la câţiva metri de sol, într-un brad, chiar în locul unde se termină trunchiul şi începe coroana, locul fiind marcat astăzi printr-o cruce din neon ce stă mereu aprinsă.

Cel care a văzut-o pe Maica Domnului la Buşteni a fost părintele Puiu Gherontie; ulterior, părintele Puiu Gherontie a construit mănăstirea Caraiman. „Când am ajuns aproape de bradul retezat, – povesteşte părintele Gherontie Puiu -, am văzut de trei ori o strălucire puternică. Am pus mâna la ochi. Mi-am dat seama că acela este semnalul. M-am întors a doua zi şi, aşezat pe o buturugă, priveam locul, imaginându-mi cum va fi biserica împrejmuită de chilii. Atunci a apărut Maica Domnului încă o dată. Era chiar pe ramura din partea de răsărit a bradului retezat, acolo unde am făcut agheasmatarul. Îmi făcea semn cu mâna, de parcă ar fi vrut să-mi arate că mânăstirea trebuia să împrejmuiască chiar acel brad”. (5)

Revenind la biserica de lângă satul Cruci, se cuvine remarcat faptul că locul în care s-au produs respectivele evenimente, loc marcat cu cruci de către păstorul Radu Ciobanu, este sfânt. Locul a fost sfinţit prin manifestarea directă a îngerilor, a Maicii Domnului şi a Domnului Iisus Hristos. Un astfel de loc rămâne sfânt până la sfârşitul veacurilor.

De aceea nu trebuie să ne mire faptul că, de-a lungul timpului, s-au produs atâtea vindecări ale pelerinilor care au îngenunchiat şi s-au închinat cu evlavie în acel loc.