ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

REGATELE ZEILOR

În ciclul al patrulea evenimentele au luat o turnură diferită faţă de ciclurile anterioare în sensul că totul a devenit o „afacere internă” a oamenilor. Dacă în ciclurile cosmice anterioare mutările principale pe eşichierul cosmosului au aparţinut fie îngerilor căzuţi din ierarhia Fiilor întunericului, fie Îngerilor Luminii, în ciclul al patrulea au aparţinut oamenilor – atât oamenilor cerului, cât şi oamenilor pământului.

În acea perioadă activitatea oamenilor cerului poate fi analizată în mod corect doar din perspectiva modului în care au respectat Poruncile lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt extrem de clare: doar o singură categorie de oameni ai cerului şi anume Primordialii Luminii au respectat întocmai poruncile lui Dumnezeu. În consecinţă, Primordialii Luminii (adică acei oameni ai cerului care şi-au păstrat puritatea originară) au continuat să locuiască netulburaţi în propriile lor enclave. În cazul celorlalţi oameni ai cerului situaţia a fost mult mai complicată, dat fiind faptul că aceştia nu au respectat Poruncile lui Dumnezeu, astfel că, într-o formă sau alta, au „căzut”. „Căderea” a presupus virusarea duhului.

Pentru vindecarea oamenilor cerului, Dumnezeu a conceput un plan de însănătoşire a duhului, care a presupus întruparea în lumea materială. Duhul virusat al oamenilor cerului poate fi vindecat doar în condiţiile în care, întrupaţi fiind în lumea materială, respectă Poruncile lui Dumnezeu. Dacă dezideratul vindecării duhului nu poate fi realizat într-o singură existenţă întrupată, atunci oamenii cerului au posibilitatea de a se reîntrupa de mai multe ori.

În marea lor majoritate, oamenii cerului „căzuţi” au acceptat planul lui Dumnezeu şi au ales să se reîntrupeze în lumea materială. Totuşi, în condiţiile în care au ales să se întrupeze, oamenii cerului au fost obligaţi să renunţe de bună voie la capacităţile spirituale (siddhisurile) pe care le aveau ca duhuri (fiind creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu). Ei au primit însă asigurări că puterile spirituale le vor reveni în momentul în care vor învăţa să respecte Poruncile lui Dumnezeu. În aceste condiţii, pentru oamenii cerului lumea materială a devenit o lume de reeducare sau, mai blând spus, de îndreptare. Renunţând la capacităţile spirituale şi alegând să se reîncarneze, oamenii cerului au renunţat de bunăvoie la statutul de „regi” în ceruri, pentru a deveni „cerşetori” în lumea materială.

Totuşi, ca de atâtea ori în trecut, o facţiune de oameni ai cerului a refuzat să urmeze planul lui Dumnezeu de a renunţa la capacităţile spirituale mari pe care le aveau şi de a se reîntrupa în lumea materială. Oamenii din această facţiune sunt extrem de puternici; mulţi dintre ei fac parte din primele două generaţii. Ei au refuzat, de fapt, să renunţe la caracteristicile lor de „regi” în lumea duhurilor (unde au capacităţi spirituale – siddhisuri – foarte mari) pentru a deveni „cerşetori” (adică de a fi lipsiţi de aceste puteri) în lumea materială, unde au de înfruntat o serie lungă de încercări ce culminează cu moartea trupească. Tocmai aceşti oameni ai cerului extrem de puternici, care au nesocotit Planul lui Dumnezeu şi au refuzat să se întrupeze în lumea materială, pot fi desemnaţi prin titulatura de zei.

Nesocotind îndemnul lui Dumnezeu de a se întrupa în lumea materială, zeii au fost văduviţi de energia divină care să-i menţină în viaţă – mai exact spus, au fost văduviţi de energia de viaţă care să le menţină în viaţă duhul. Fiind văduviţi de energia de viaţă, duhurile acestor zei, şi aşa întunecate (fiind virusate în urma rebeliunilor din primele trei cicluri ale cosmosului), au început să-şi piardă consistenţa energetică şi, mai ales, au început să-şi piardă forma de duh. Energia de Viaţă Dumnezeiască (Duhul Sfânt) are pentru duhul unui om al cerului importanţa pe care o are hrana şi băutura pentru trupul material; un om al cerului accede la energia lui Dumnezeu care este Lumină şi Viaţă doar în condiţiile în care respectă Poruncile Sale. Poruncile lui Dumnezeu sunt legile cosmosului; ele formează Ordinea cosmosului sau Firea lucrurilor.

Trebuie, de asemenea, precizat că zeii nu au fost îngeri din ierarhia Fiilor Luminii, după cum nu au fost nici îngeri căzuţi din categoria Fiilor întunericului, astfel că nu trebuie confundaţi cu aceştia. Fără această clarificare importantă nu pot fi înţelese evenimentele desfăşurate în străvechime. Zeii au fost oameni ai cerului din primele generaţii care, deşi nu s-au întrupat în lumea materială, au continuat totuşi să se manifeste la nivelul acesteia sub forma unor fantome (aşa spunem noi în ziua de astăzi, în lipsa unui termen mai bun). De altfel, în acea perioadă de timp (începutul celui de-al patrulea ciclu), dat fiind faptul că palierul cuantic material nu era mineralizat complet precum în ziua de astăzi, nu era un efort chiar atât de mare ca zeii să se manifeste la nivelul acesteia. Mai mult decât atât, datorită capacităţilor spirituale pe care le aveau (siddhisuri), printr-o procreaţie atipică, zeii au reuşit să aibă în lumea materială fii şi fiice.

Fiii şi fiicele zeilor au apărut pe eşichierul palierului cuantic material după acelaşi principiu ca şi fiii oamenilor (creaţi de oameni ai cerului întrupaţi după chipul şi asemănarea lor). Între fiii oamenilor şi fiii zeilor nu este o diferenţă de esenţă. Fiii oamenilor au avut drept părinţi oameni ai cerului întrupaţi (care au acceptat îndemnul lui Dumnezeu de a se întrupa în palierul cuantic material pentru a-şi vindeca duhul virusat), care au procreat după chipul şi asemănarea lor – precum l-au născut Adam şi Eva pe Set, al treilea fiu al lor. La rândul lor, fiii zeilor au avut drept părinţi zei (oameni ai cerului care nu au acceptat îndemnul lui Dumnezeu de a se întrupa în palierul cuantic material pentru a-şi vindeca duhul virusat).

Fiii zeilor au întocmiri aurice asemănătoare cu cele ale fiilor oamenilor; fiii zeilor nu au spirit şi duh precum au oamenii cerului, elementul auric de bază fiind sufletul. Şi în cazul fiilor zeilor, sufletul este o clonă destul de diluată a părinţilor lor, adică a zeilor. Aşadar, fii zeilor au fost creaţi după chipul şi asemănarea zeilor, părinţii lor. Primii născuţi ai zeilor în planul cuantic material au fost desemnaţi în antichitate prin titulatura de semizei.

Fiii direcţi ai zeilor au avut la rândul lor progenituri, astfel că de-a lungul timpului s-au format noi linii genealogice. Multe dintre aceste linii genealogice au dispărut încă din antichitate, dar există şi linii genealogice, deloc neînsemnate cantitativ, care s-au perpetuat până în ziua de astăzi; de altfel, în antichitate s-au dat bătălii foarte sângeroase între liniile genealogice de fii ai zeilor, bătălii soldate cu ştergerea de pe faţa pământului a unora dintre ele.

Se poate constata că, datorită absenţei unor informaţii de natură spirituală, istoriografia modernă nu a reuşit şi nici nu va reuşi vreodată să descopere cauzele multor evenimente ale trecutului: războaie, cataclisme, epidemii, naşterea unor personalităţii etc. Iar din acest punct de vedere, s-ar putea ca istoria prezentată de cărţile de istorie să nu fie decât o banală figură de stil. Abia în contextul prefigurat de informaţiile de natură spirituală pot fi înţelese multe afirmaţii (luate astăzi în derâdere) ale unor autori care au scris în antichitate; bunăoară, ale poetului grec Homer care afirma, la vremea sa, că o serie de personaje descrise în Iliada şi Odiseea au fost progeniturile unor zei. Printre aceste personaje, care nu au fost deloc imaginare, se numără Ahile, Perseu, Heracles etc.

În cele ce urmează, pentru evitatea unor confuzii, vor fi aduse câteva precizări suplimentare cu privire la titulatura de zeu şi cu privire la folosirea acesteia. Astfel, în perioada de început a celui de-al patrulea ciclu cam toţi oamenii cerului puteau primi titulatura de zeu, dar această titulatură aplicată fără discernământ poate crea confuzii nedorite. De aceea, titulatura de zeu trebuie acordată doar acelor oameni ai cerului care nu au dorit să se întrupeze în lumea materială prin femeie şi care nu s-au întrupat niciodată. În momentul în care un om al cerului a intrat, de bună voie, în circuitul întrupărilor nu mai poate fi denumit zeu, ci – cel mult – poate fi desemnat prin apelaţia de „fost zeu”.

Zeii nu trebuie identificaţi nici cu Primordialii Luminii; între Primordialii Luminii, cei denumiţi zei şi oamenii cerului întrupaţi în lumea materială nu este o diferenţă de esenţă: fac parte din categoria foarte largă de oameni ai cerului. Diferenţa se raportează doar la modul în care fiecare dintre aceste categorii a respectat poruncile lui Dumnezeu.

De asemenea, zeii nu trebuie identificaţi nici cu capii de linii genealogice denumiţi Începători sau Babe, deşi până la un punct au îndeplinit aceleaşi activităţi, adică au avut fii şi fiice în planul cuantic material. Termenul de Începător, Patriarh sau Babă desemnează o calitate sau o caracteristică fiinţială, precum cea de tată sau cea de mamă. Un bărbat devine tată sau o femeie devine mamă abia după naşterea unei progenituri. Tot astfel, un om al cerului a devenit Începător sau Babă doar când a întemeiat o linie genealogică. Liniile genealogice formate iniţial din coapsa Începătorilor au fost formate exclusiv din oameni ai cerului. Evident, şi zeii au fost întemeietori de linii genealogice, dar acestea au fost formate din cei care au fost desemnaţi prin apelaţia de fii ai zeilor. Mai mult decât atât: dat fiind faptul că zeii erau imperfecţi ca întocmire energetico-informaţională, duhul lor fiind văduvit de energia dumnezeiască ce le putea conferi Viaţă şi Lumină, progeniturile lor, fiii şi fiicele zeilor, erau la fel de imperfecţi ca şi ei.