URSUL WOJTEK, SOLDAT POLONEZ ÎN CEL DE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
După invadarea Poloniei de către Germania – la vest şi mai târziu de către Uniunea Sovietică – la est, guvernul polonez a părăsit Varşovia, dar a continuat să lupte din exil. După ce nemţii au atacat Rusia, sovieticii au decis să elibereze prizonierii de război polonezi, care mai apoi au început să se regrupeze şi să formeze o armată.
În aprilie 1942, o parte dintre aceste unităţi poloneze au ajuns în Persia şi au traversat o zonă muntoasă pentru a ajunge în Egipt şi Palestina şi a se alătura armatei britanice.
În timpul traversării munţilor, un grup de soldaţi au dat de un ciobănaş iranian care avea un pui de urs brun sirian, recuperat după ce mama acestuia fusese împuşcată. Mâncarea era greu de găsit, aşa că băiatul a fost de acord să le dea soldaţilor puiul de urs în schimbul câtorva conserve cu carne. I-au dat numele Wojtek, care însemna „războinicul”.
Ursul Wojtek a devenit la început un membru neoficial al companiei 22 Transport a Diviziei de Artilerie din Corpul II Polonez. Când compania a fost relocată în Irak,apoi în Siria, Plaestina şi Egipt, Wojtek a mers cu ea.
Cât a fost mic, soldaţii l-au hrănit cu lapte condensat, fructe, miere şi sirop, apoi l-au trecut pe hrană solidă. Neştiind prea multe despre cum trebuie îngrijit un urs, soldaţii îl tratau ca pe un tovarăş şi îi dădeau chiar bere, pe care o adora. Ursul a început să aibă şi alte vicii, cum ar fi fumatul sau mestecarea tutunului. În ciuda acestor obiceiuri, Wojtek s-a dezvoltat normal şi a atins o greutate de 250 de kilograme. Joaca lui preferată era lupta pe două picioare cu camarazii.Pentru ca Wojtek trebuia să fie de folos cumva unității, soldații l-au învățat să care lăzi. Un veteran de război britanic avea să-și aducă aminte ulterior cât de uimit a fost în momentul în care a văzut trecând pe lângă el un urs care căra lăzi cu obuze.
Ursul se înţelegea bine şi cu alte animale, fiind prieten la cataramă cu un dalmaţian aparţinând unui ofiţer britanic. Îi era însă frică de cai şi de măgăruşii de povară care, nu de puţine ori, îl loviseră cu copitele.
În 1944, soldații polonezi și-au dat seama că vor trebui să se despartă de noul lor tovarăș. În aprilie, ei urmau să se îmbarce pe o navă care să-i ducă din Egipt la Napoli, unde trebuiau să se alăture campaniei Aliate din Italia, iar autoritățile din port au refuzat îmbarcarea unui animal sălbatic pe navă, susținând că doar soldații pot călători.
Așa că soldații polonezi au improvizat. Au obținut rapid o autorizație de la Biroul militar din Cairo și l-au transformat pe tânărul urs în soldat. I-au dat numele de Wojtek – „cel căruia îi place războiul” sau „războinic zâmbitor” în poloneză, și l-au făcut caporal.
Pe front, în timpul asaltului de la Monte Cassino, Wojtek a ajuns chiar un ajutor de nădejde al trupelor, fiind învăţat să care obuze de mortieră pentru cei care operau artileria grea. După bătălie, o imagine a ursului cu un obuz în braţe a devenit insigna regimentului şi a fost pusă pe toate vehiculele, steagurile şi uniformele soldaţilor.
La sfârşitul războiului, circa 3.000 de soldaţi polonezi şi ursul lor au fost staţionaţi timp de doi ani în Scoţia. După demobilizare, în 1947, aceştia şi-au luat cu greu adio de la Wojtek. Ursul a ajuns la grădina zoologică din Edinburgh unde a devenit o mare atracţie. Mulţi dintre camarazii săi au veit să-l viziteze de nenumărate ori de-a lungul anilor, iar îngrijitorii povesteau că ursul recunoştea imediat limba poloneză şi se bucura nespus.
Ursul brun sirian trăieşte circa 20-30 de ani în libertate, dar în captivitate poate ajunge chiar şi la 48 de ani. Wojtek nu a rezistat însă atât de mult şi a murit în 1963, la vârsta de 22 de ani.
surse Rador,todayifoundoutcom , etc