SUB SEMNUL LUI ENOCH ÎNŢELEPTUL

URIAŞII CARE SE VOR AMESTECA

ÎNTRE BĂRBAŢI ŞI FEMEI

Varianta etiopiană a Cărţii lui Enoh insistă asupra faptului că Enoh a fost contemporan cu evenimentele aflate în curs. Deci evenimentele descrise s-au desfăşurat chiar în răstimpul vieţii lui Enoh, care a încercat să medieze iertarea Egregorilor care au păcătuit atât de mult în faţa lui Dumnezeu.

„Înainte de a se împlini toate aceste lucruri – stă scris în varianta etiopiană a Cărţii – Enoh a fost răpit de pe pământ şi nimeni nu a ştiut unde a fost şi nici ce a devenit. Toate aceste zile, el le-a petrecut cu sfinţii şi cu îngerii veghetori. Eu, Enoh voi binecuvânta pe Domnul, marele Rege al păcii. Şi iată că îngerii veghetori m-au numit: Enoh scribul. Şi Domnul mi-a zis: Enoh, scrib al dreptăţii, du-te şi vorbeşte îngerilor veghetori ai cerului, care au părăsit înălţimile desăvârşite ale cerurilor şi locuinţele lor cele veşnice, cei care s-au dezonorat cu femei. Şi au făcut ca oamenii, luând neveste după exemplul lor şi stricând tot pământul. Spune-le lor că pe pământ, ei nu vor căpăta niciodată nici linişte, nici iertarea păcatelor lor. Niciodată nu se vor putea bucura de urmaşii lor, ei vor vedea murind pe cei ce le sunt mai dragi, ei vor plânge după fiii lor ucişi, şi mă vor ruga pentru ei, dar niciodată nu vor obţine pacea sau iertarea”.

Enoh a transmis vestea Egregorilor, în primul rând celui denumit Azazel, iar apoi celorlalţi tovarăşi ai săi. “Nu mai există linişte pentru tine – i-a spus Enoh lui Azazel – , o mare hotărâre a lui Dumnezeu s-a pronunţat împotriva ta. Vei fi încătuşat. Nu va fi niciodată pentru tine vreo uşurare, nici iertare, nici putinţa unui ajutor, din cauza
fărădelegilor pe care tu le-ai arătat. Şi pentru că tu i-ai învăţat pe oameni să-L insulte pe Dumnezeu, să păcătuiască şi să-i asuprească pe semenii lor”. Aceeaşi sentinţă a fost comunicată şi celorlalţi tovarăşi ai săi. “Şi ei s-au înspăimântat şi au fost apucaţi de un tremur îngrozitor. Şi ei m-au implorat să scriu pentru ei o plângere umilă, pentru iertarea greşelilor lor; m-au rugat s-o fac să ajungă la tronul lui Dumnezeu din cer, căci ei nu îndrăznesc să I se adreseze, nici să-şi ridice ochii spre cer din cauza marelui păcat pentru care au fost judecaţi. Atunci eu am scris o plângere umilă în sprijinul lor, pentru a obţine linişte şi iertare pentru tot ce au făcut.”

Dumnezeu a răspuns imediat cererii, iar Enoh a fost informat aproape instantaneu de conţinutul răspunsului, astfel că nu a fost cazul să meargă la cer. Cerul a venit la el, dacă se poate spune astfel. Fiind aflat în lumea materială, „la răsărit de Hermon”, unde s-a culcat, Enoh a avut „un vis şi o revelaţie divină”. „Am căzut în extaz şi am văzut atunci pedeapsa pe care trebuia să o anunţ, vestea tristă şi mustrătoare pentru copiii cerului. Când m-am trezit mă aflam în apropierea apei. Ei erau adunaţi, plângeau şi feţele lor erau întoarse către Ubelseiael, loc aşezat între Liban şi Semeser. Le-am împărtăşit viziunile mele şi visele mele şi le-am comunicat aceste cuvinte de judecată şi dojenile pe care le meritau copiii cerului. Aceasta este cartea cuvintelor de judecată şi cuvintele adresate îngerilor veghetori, care sunt în această lume, după porunca pe care mi-a dat-o în revelaţia mea Cel Sfânt şi Cel Mare. Am văzut atunci în vis că vorbeam cu limba mea din carne şi cu acelaşi suflu cu care Atotputernicul a însufleţit buzele oamenilor pentru a se înţelege între ei. Şi am înţeles cu inima. Însuşi Dumnezeu a dat oamenilor putinţa să înţeleagă cuvintele adresate minţiilor, iar mie, El mi-a dat autoritatea de a-i cerceta pe îngerii veghetori, copiii cerului. Deci eu am scris rugăminţile voastre, dar eu am văzut în revelaţiea mea, că atât cât va exista lumea, niciodată voi nu veţi putea obţine ceea ce aţi cerut. Judecata s-a pronunţat împotriva voastră, toate rugăminţile voastre sunt în zadar. Aşadar, de acum înainte, voi nu veţi mai urca la ceruri, iar pe pământ voi veţi fi încătuşaţi, atâta timp cât va exista lumea. Dar, mai înainte, voi veţi fi martori la nenorocirea celor care vă sunt dragi, ei nu vă vor mai aparţine ei vor cădea sub sabie chiar sub ochii voştri. Şi nu veţi putea adresa nici o rugă pentru ei, nici pentru voi! Veţi plânge şi veţi suferi în tăcere. Acestea sunt cuvintele din cartea pe care am scris-o”.

În continuare, Enoh descrie trăirile pe care le-a avut în stare de extaz. În prima parte a extazului, Enoh a fost transportat fulgerător într-un palier cuantic – o încăpere – ce l-a tulburat: “Iată, m-am văzut înconjurat de nori şi de ceaţă deasă, priveam cu îngrijorare mişcările aştrilor şi a fulgerelor în timp ce vânturi prielnice îmi ridicau aripile şi grăbeau drumul meu. Am fost înălţat astfel până la cer şi am ajuns curând la un zid clădit din pietre de cleştar. Flăcări mişcătoare îi învăluiau marginile. M-am simţit cum mă cuprindea groaza. Cu toate acestea, m-am băgat în mijlocul acestor flăcări. Şi am ajunsă într-o locuinţă largă care era pavată cu pietre de cristal. Pereţii, ca şi podeaua, erau de asemenea din cristal, şi la fel şi temeliile. Tavanul era format din stele rătăcitoare şi fulgere de lumină şi în mijloc se vedeau mişcându-se heruvimi de foc într-un car agitat. Flăcări tremurau împrejurul zidurilor şi poarta era de foc. Când a fost să intru în această locuinţă, ea era în acelaşi timp arzătoare ca focul şi rece ca gheaţa şi nu exista acolo nici urmă de fericire, nici de viaţă. Atunci o spaimă a pus brusc stăpânire pe mine şi m-am cutremurat de groază.”

Apoi, peisajul observat în stare de extaz s-a modificat, iar Enoh a avut o revelaţie. Revelaţia a primit-o Enoh chiar în Palatul lui Dumnezeu de pe cel de-al zecelea palier cuantic, în faţa Scaunului Său de Domnie. “Tremuram ca varga – afirmă Enoh -, m-am întors cu faţa spre pământ şi am avut o revelaţie. Iat-o: Eram într-o altă locuinţă mai largă decât prima, porţile căreia erau toate deschise în faţa mea, în mijlocul unei flăcări tremurătoare. Era atâta strălucire, măreţie şi fală încât îmi este peste puteri să va descriu, nici măreţia care o înconjoară, nici întinderea sa. Podeaua era de foc, în tavan străluceau fulgerele şi stelele rătăcitoare, iar acoperişul era în întregime un foc scânteietor. L-am examinat cu atenţie şi am văzut acolo înălţat un tron. Al cărui aspect era ca bătut de grindină cu toate că marginile sale erau strălucitoare ca globul soarelui, din el se auzeau voci de heruvimi. Din acest tron puternic ieşeau torente de flăcări. Care erau atât de strălucitoare încât era imposibil să le priveşti. Şi era aşezat cineva pe tron măreţ. Al cărui veşmânt era mai strălucitor decât soarele şi mai alb decât zăpada. Nici un înger nu era în stare să-l privească în faţă pe Strălucitorul şi Măreţul, nici să se apropie de El, nici un ochi de muritor nu putea să Îl privească. Un foc strălucitor ardea în jurul Lui. Şi se ridica, chiar înaintea lui, un foc de o mare întindere, astfel încât, cei care Îl înconjurau, nu puteau să se apropie de El şi erau în faţa Lui mii şi mii. El nu avea nevoie nici de sfaturi, nici de ajutoare, dar sfinţii care formau curtea Lui nu Îl părăseau nici ziua, nici noaptea. M-am apropiat cât am putut, acoperindu-mi faţa, şi, plin de teamă. atunci, Domnul, El Însuşi, a binevoit cu propria Lui gură să mă cheme pe nume: Apropie-te, spuse El, apropie-te mai mult şi vino să auzi cuvintele Mele cele sfinte. El m-a primit şi m-a făcut să mă plec în faţa porţii, iar eu îmi ţineam ochii plecaţi spre pământ”.

Dumnezeu, în marea Sa bunătate i-a vorbit lui Enoh, numindu-l „scrib al dreptăţii”: „Atunci (Domnul) mi s-a adresat şi mi-a spus aşa: „Ascultă, ascultă fără frică, o, Enoh cel drept! o, scrib al dreptăţii! Apropie-te şi ascultă vocea Mea. Du-te, spune-le îngerilor veghetori care te-au trimis să mă rogi pentru ei: Voi trebuie să vă rugaţi pentru oameni, nu oamenii pentru voi! De ce aţi abandonat înălţimile sfinte ale cerului, locuinţele voastre eterne, pentru a merge să păcătuiţi cu femeile? De ce v-aţi îndrăgostit de fiicele oamenilor? V-aţi însoţit cu ele, v-aţi dedat cu ele la lucruri care ţin de copiii pământului şi aţi dat naştere unei seminţii nelegiuite? Voi care eraţi duhuri ale cerului, având sfinţenie şi viaţă veşnică, v-aţi murdărit cu femeile, v-aţi dedat la muncile cărnii, aţi zămislit în sânge, v-aţi purtat ca şi aceea care sunt numai din sânge şi carne! Ei au fost creaţi pentru a muri! Iată de ce le-am dat lor femei: în scopul de a convieţui cu ele pentru a procrea copii care să le păstreze neamul pe pământ. Dar voi aţi fost creaţi duhuri curate încă de la început, voi aveaţi o viaţă veşnică, voi nu puteaţi muri. Şi de aceea Eu nu v-am dat vouă femei, pentru că, fiind duhuri curate, voi trebuia să locuiţi în cer. Şi acum uriaşii, care sunt rezultatul unirii dintre duh şi carne, se vor numi pe pământ duhuri rele şi ele vor trăi pe pământ. Ei vor procrea la rândul lor duhuri rele, pentru că ei ţin de cer cu o parte a firii lor, pentru că îşi trag sămânţa din îngerii veghetori cei sfinţi. Ei vor deveni, deci, duhuri rele pe pământ şi se vor numi duhuri ale răului. Locuinţa duhurilor cereşti este cerul iar pământul este locuinţa duhurilor pământeşti care sunt născute din oameni. Duhurile uriaşilor vor fi ca norii care aduc peste pământ nenorociri de toate soiurile, ciume, război şi foamete. Şi doliul. Ele nu vor bea şi nu vor mânca, nu vor fi văzute de toate privirile, se vor amesteca între bărbaţi şi femei, pentru că ele au primit viaţă în zilele de nimicire şi masacru. După moartea uriaşilor, oriunde vor zbura sufletele lor, atunci când îşi vor abandona trupurile, carnea lor va trebui să piară înaintea judecăţii. Ea va fi nimicită până în ziua marelui sfârşit al universului, până atunci când îngerii veghetori vor fi nimiciţi pentru totdeauna. Cât despre îngerii veghetori care te-au trimis să te rogi la Mine pentru ei. Le spun lor, acestor înţelepciuni cereşti: Voi aţi avut cerul pentru a locui, tainele cele mai ascunse nu v-au fost arătate, cu toate acestea, voi aţi cunoscut un secret al nedreptăţii. Şi voi l-aţi dezvăluit femeilor care v-au mişcat inimile şi prin voi s-a înmulţit răul pe suprafaţa pământului. Spune-le lor deci: Nu veţi obţine niciodată iertarea, niciodată nu veţi mai avea pace!”

Acesta fost sentinţa dată de către Dumnezeu acelor Egregori care au păcătuit grav, împerechindu-se cu fiicele oamenilor şi comunicându-le informaţii prohibite. Semnificativă la această revelaţie este faptul că Dumnezeu este înfăţişat pe Scaunul de Domnie, ca Judecător al tuturor fiinţelor. La fel de semnificative sunt câteva din formulările folosite de Dumnezeu: de-o parte sunt „copiii pământului” iar de cealaltă parte „duhurile cerului”, denumite „înţelepciuni cereşti” cu precizarea că „nu le-au fost arătate toate tainele cerurilor”; locuinţa duhurilor cereşti este cerul iar pământul este locuinţa duhurilor pământeşti care sunt născute din oameni; „voi aţi fost create duhuri curate încă de la început – îi dojeneşte Dumnezeu pe Egregorii-Veghetori – voi aveaţi o viaţă veşnică, voi nu puteaţi muri; uriaşii ţin de cer cu o parte a firii lor, pentru că îşi trag sămânţa din îngerii veghetori cei sfinţi, dar carnea lor ţine de pământ; uriaşii vor deveni, deci, duhuri rele pe pământ şi se vor numi duhuri ale răului”.

Problema cea mai complicată, care însă nu a fost remarcată de niciunul dintre comentatorii moderni ai Cărţii lui Enoh, este că duhurile uriaşilor vor aduce peste pământ nenorociri de toate soiurile. Ele nu vor bea şi nu vor mânca, nu vor fi văzute de toate privirile, se vor amesteca între bărbaţi şi femei; dar carnea lor va trebui să piară înaintea judecăţii. Ea va fi nimicită până în ziua marelui sfârşit al universului. Însă acea zi nu a venit…