SUB SEMNUL LUI ENOCH ÎNŢELEPTUL

ISTORIA EGREGORILOR VEGHETORI

Varianta etiopiană al Cărţii lui Enoch completează apocriful slavon cu descrierea amănunţită a evenimentor ce au avut o importanţă decisivă în epoca antediluviană: intervenţia Egregorilor-Veghetori în istoria umanităţii. Eposul Egregorilor-Veghetori a avut o importanţă decisivă în sensul că a constituit cauza directă a sfîrşitului civilizaţiei antediluviene şi declanşarea potopului.

După exegeţii moderni, structura tematică a variantei etiopiene a Cărţii lui Enoh este formată din cinci secţiuni: prima secţiune prezintă eposul Egregorilor-Veghetori; a doua secţiune prezintă parabolele lui Enoh; a treia secţiune prezintă  călătoria vizionar-clarvăzătoare a lui Enoh de-a lungul palierele cuantice ale cosmosului spiritual; a patra secţiune prezintă două două vedenii pe care le-a avut Enoh: apocalipsa şi istoria lumii narată în cod zoologic, iar a cincea secţiune prezintă învăţăturile lui Enoh recomandate tuturor oamenilor.

 Prima secţiune, eposul Egregorilor-Veghetori, care cuprinde capitolele 1-37, narează, prin prisma lui Enoh, evenimentele insolite care au avut loc înainte de potop, când o categorie aparte de fiinţe, denumite Egregori, Gregori sau Veghetori, sub conducerea lui Semyaza, s-au implicat în viaţa pământului. În a doua parte a secţiunii, Enoh îşi povesteşte călătoria extatic-clarvăzătoare, specifică unui clarvăzător, pe palierele cuantice superioare ale cosmosului spiritual. A doua secţiune, Parabolele lui Enoh, care cuprinde capitolele 37-71, prezintă învăţăturile pe care Enoh le aduce la cunoştinţa oamenilor. „Această învăţătură, spune Enoh, a fost înfăţişată în 103 parabole, pe care mi-am făcut datoria să le vestesc locuitorilor acestei lumi”. Tema centrală a parabolelor o constituie învăţătura soteriologică a împărţirii oamenilor în buni şi răi, între „aleşi” şi „condamnaţi”. Enoh aminteşte oamenilor despre Judecata finală, care va fi făcută de „Sfântul şi atotputernicul Domn al acestei lumi” la Judecata de apoi. În această secţiune, Enoh profeţeşte întruparea celui pe care-l denumeşte “Cel drept”, “Alesul”, “Unsul” (Meshiah- Mesia) şi “Fiul omului”.

În partea a doua a acestei secţiuni este intercalată viziunea lui Noe, pe care o primeşte de la Enoh. Noe este anunţat despre iminenţa Potopului şi despre hotărârea lui Dumnezeu de „a distruge umanitatea cea veche, care a cunoscut toate secretele Îngerilor, toată violenţa şi puterea lui Satana, taina tainelor, puterea vrăjitorilor şi a vrăjitoriilor, a celor care topesc metalul”. Potopul, privit din perspectiva Cărţii lui Enoh, nu înseamnă doar distrugerea „umanităţii celei vechi”, ci şi preludiul unei noi ciclu, care va avea loc după încheierea unui nou legământ între Dumnezeu şi Noe. În capitolul 70, care încheie a doua secţiune, Enoh este denumit prin apelativul de  „Fiu al Omului”de Arhanghelul Mihail, ceea ce are o importanţă foarte mare în înţelegerea contextului în care au avut loc evenimentele descrise.

A treia secţiune cuprinde capitolele 72 – 82, fiind cunoscută şi sub titlul Cartea Luminatorilor Ceresti sau Cartea Astronomica, contine revelatiile primite de Enoh de la îngerul Uriel. Îngerul Uriel îi prezintă lui Enoh legile mişcărilor corpurilor cereşti şi entităţile diriguitoare ale cosmosului. Astronomia ezoterică era considerată în antichitate coroana întregii înţelepciuni omeneşti.

A patra secţiune, Cartea viziunilor, prezintă două viziuni pe care le-a avut Enoh: apocalipsa şi istoria lumii narată în cod zoologic. „Şi acum, fiul mau Matusalem, ţi-am dezvăluit toate viziunile pe care le-am avut înaintea ta. Am avut alte două viziuni înainte de căsătoria mea. Prima mi-a apărut când eram ocupat să citesc ; şi a doua cu câtva timp înainte de căsătoria cu mama ta. Acestea au fost viziuni importante. În legătură cu ele l-am întrebat pe Domnul” – spune Enoh. Prima viziune se referă la un mare cataclism cosmic: „pământul era mistuit de o mare genune şi munţii erau agăţaţi deasupra munţilor”. A doua viziune se referă la desfăşurarea istoriei umanităţii, care este narată în cod zoologic. Fiecare animal al naraţiunii reprezintă câte un personaj. Adam este taurul alb, Eva este vaca, Cain şi Abel sunt cei doi viţei. Din perechea primordială s-au născut o mulţime de vite albe şi negre. Un astru pică din cer, urmat de alţii mai mici – care îi reprezintă pe Egregorii-Veghetori. Din împreunarea aştrilor – Egregorii-Veghetori – cu vitele apar animale de toate felurile: elefanţi, cămile, măgari. Această generaţie de animale începe să ucidă taurii, adică oamenii. Nu după multă vreme potopul va nimici rasa monstruoasă, rod al păcatului săvârşit de Egregorii-Veghetori cu fiicele oamenilor. Neamul omenesc va fi însă salvat de taurul cel alb, Noe. Istoria lumii povestită în cod zoologic se va încheia, potrivit viziunii lui Enoh, cu Judecata de apoi şi cu naşterea unui nou Adam, taurul alb cu coarne mari. După Judecata de apoi păsările şi animalele se vor transforma în tauri albi.

A cincea secţiune şi ultima a Cărţii lui Enoh, care cuprinde capitolele 91-95, prezintă învăţăturile lui Enoh recomandate tuturor oamenilor. Enoh recunoaşte că a scris aceast tratat de înţelepciune „pentru toţi oamenii chemaţi să-i conducă sau să-i judece pe ceilalţi oameni”. „Fie ca spiritele voastre să nu se îndurereze pentru cele ce vor veni”, îi îndeamnă Enoh pe cititorii săi. Apoi, Enoh începe să vorbească despre o carte. „Căci prin viziunile pe care le-am avut eu am dobândit o mare cunoaştere şi mi-a fost dat să citesc chiar şi tabelele din cer”. Citind Tabletele din cer, cele care au fost denumite într-un alt veac „Cartea Vieţii”, Enoh povesteşte destinul rasei omeneşti de la începuturi şi până la Judecata de apoi. Timpul scurs de la facerea lumii până la Judecata de apoi a fost împărţit de Enoh în zece săptămâni de ani. În a şaptea parte a celei de-a zecea săptămâni, spune Enoh, va fi Judecata de apoi. Apoi, vor veni alte săptămâni, îşi aminteşte Enoh despre viitor, al căror număr este de socotit şi care se vor petrece în sfinţenie şi dreptate. Pentru a putea pătrunde în categoria celor aleşi, Enoh dă copiilor săi, adică oamenilor, o serie de învăţături şi reguli de conduită.

Chiar la începutul variantei etiopiene a cărţii, este prezentată pe scurt personalitatea lui Enoh. „Enoh, om drept, care a mers în faţa Domnului, când ochii lui au fost deschişi şi când a contemplat o descoperire sfântă în ceruri şi a spus: Iată ce mi-au descoperit îngerii. Aceşti îngeri mi-au descoperit toate lucrurile şi mi-au dat minte să înţeleg cele ce am văzut, cele ce nu vor avea loc în această generaţie, ci într-o generaţie viitoare, pentru binele celor aleşi. Aceasta pentru că eu am putut vorbi şi discuta cu Cel care va părăsi într-o zi locuinţa Sa cea Cerească, Sfântul şi Atotputernicul, Domnul acestei lumi. Cel care va coborî o zi pe muntele Sinai, apărând în tabernacolul Său şi manifestându-se cu toată forţa puterii Sale Dumnezeieşti”.

Evident, formulări precum „când ochii lui au fost deschişi”, sau „a contemplat o descoperire sfântă în ceruri”,  „îngerii mi-au descoperit toate lucrurile şi mi-au dat minte să înţeleg cele ce am văzut”, „eu am putut vorbi şi discuta cu Sfântul şi Atotputernicul, Domnul acestei lumi” sunt grăitoare şi nu necesită prea multe explicaţii suplimentare. Enoh a fost un iniţiat-clarvăzător, un „adept” de mare anvergură, care a fost ales de către Dumnezeu pentru a servi drept canal de legătură între cer şi pământ. În scrierea cărţilor sale, aşa cum indică în plus apocriful slavon, Enoh a beneficiat şi de ajutorul îngerului Pravuil, care la îndemnul direct al lui Dumnezeu, i-a pus la dispoziţie “cărţile din cămara casei” lui Dumnezeu şi “condeiul cel ager şi iute la scris.” Această ultimă exprimare este singulară în istoria scrisului.

Enoh este pe deplin conştient de faptul că “toţi cei care locuiesc în Ceruri cunosc ce se întămplă pe pământ. Ei privesc Pământul şi ştiu imediat totul despre el de la început până la sfărşit. Ei văd că fiecare din creaţiile lui Dumnezeu urmează fără abatere drumul care i s-a dat. Ei văd, şi în acelaşi timp înţeleg, că toate lucrurile sunt făcute pentru noi de Cel ce trăieşte veşnic. Toate creaţiile sale urmează fără abatere ordinea stabilită”. Iar în momentul în care nu este  respectată ordinea stabilită, Dumnezeu ia măsurile de îndreptare. Astfel s-au desfăşurat evenimentele în cazul Egregorilor-Veghetori.

”Pe când copiii oamenilor se înmulţiseră în acele zile – începe Enoh descrierea istoristrii intervenţiei  Egregorilor-Veghetori -, s-a făcut ca fiicele lor să se nască graţioase şi frumoase. Şi atunci, când îngerii, copiii Cerurilor (în citarea cărţii va fi folosită în continuare formularea traducătorului, cea de îngeri veghetori), le-au văzut s-au îndrăgostit de ele şi ei şi-au spus unii altora: să ne alegem femei din seminţia oamenilor şi să avem copii cu ele”.

Deşi ştiau că păcătuiesc grav în faţa lui Dumnezeu, Egregorii-Veghetori s-au lăsat însă captivi beţiei cărnii: “atunci, Samyaza, căpetenia lor a zis: Eu mă tem că voi nu veţi fi în stare să vă împliniţi gândul vostru! Şi că eu voi suferi singur pedepsa pentru crima voastră. Dar ei au răspuns: noi vă jurăm! Şi ne legăm cu toţii cu blestem. Noi nu vom schimba cu nimic planul nostru, ci vom împlini întocmai ceea ce am hotărât. Într-adevăr, ei au jurat şi s-au legat între ei printr-un legământ cu blestem”.

„Ei erau în număr de două sute …. Iată care erau numele căpeteniilor lor: Samyaza, mai marele lor, Urakabarameel, Akibeel, Tamiel, Ramuel, Danel, Azkeel, Sarakmyal, Asael, Armers, Batraal, Anane, Zavebe, Samsaveel, Ertael, Turel, Yomyael şi Arazeal. Aceştia erau căpeteniile celor 200 de îngeri, şi restul toţi erau cu ei. Şi şi-au ales fiecare câte o femeie şi s-au apropiat de ele şi au trăit cu ele şi ei le-au învăţat vrăjitorii, farmece şi însuşirile rădăcinilor şi plantelor.

Prima mare eroare a Egregorilor-Veghetori a fost că au transmis oamenilor întrupaţi cunoştinţe şi informaţii prohibite. Astfel, “Azayel i-a mai învăţat pe oameni să facă săbii, cuţite, scuturi, platoşe, oglinzi; el le-a arătat cum să facă brăţări şi podoabe, cum să folosească vopselele, arta de a-şi înnegri sprâncenele, de a folosi pietrele preţioase şi tot soiul de spoieli, astfel încât oamenii s-au stricat. Nelegiuirea s-a întins, depravarea s-a înmulţit, creaturile călcau orice ordin şi distrugeau tot ceea ce le ieşea în cale. Amazarak i-a învăţat tot felul de vrăjitorii, de farmece şi însuşirile rădăcinilor, Armers i-a învăţat arta de a dezlega vrăjitoriile, Barkayal i-a învăţat arta de a urmări stelele, Akibeel i-a învăţat semnele, Tamiel i-a învăţat astronomia, şi Asaradel i-a învăţat mişcările lunii, şi oamenii, pe punctul de a pieri, au murmurat şi glasurile lor s-au ridiact până la cer”.

A doua eroare a a Egregorilor-Veghetori a fost că s-au cuplat cu fiicele oamenilor, iar rezultatul a fost naşterea unor făpturi uraşe cu grave disfuncţii. Egregorii, dată fiind statura lor uriaşă – aşa cum a observat Enoh la cei doi ghizi spirituali – nu puteau să aibă drept progenituri decât făpturi cu staturi uriaşe. “Şi aceste femei au zămislit şi au născut uriaşi. Statura lor era de 300 de coţi şi ei au înghiţit tot ceea ce munca oamenilor putea să producă şi tot nu a fost chip să fie săturaţi. Atunci ei s-au întors împotriva oamenilor înşişi ca să-i mănânce. Şi au început a se repezi la păsări, la dobitoace, la târâtoare şi la peşti pentru a-şi potoli foamea cu carnea lor şi setea cu sângele lor. Şi atunci tot pământul a murmurat împotriva lor”.

Aceste evenimente nu puteau trece neobservate din cer. „Atunci Mihail şi Gavriil, Rafael, Suryal şi Uriel îşi coborâră privirile lor din Cer spre pământ şi au văzut valurile de sânge care îl înroşeau. Şi nedreptăţile care se săvârşeau şi şi-au spus unul altuia: Aceasta este larma strigătelor lor! Pământul, căruia i s-au furat copiii şi-a ridicat glasul până la porţile Cerului. Către voi, o, puteri cereşti, către voi se ridică plângerile sufletelor spunând: Dobândiţi pentru noi dreptate de la Prea-Înaltul”.

În acest fragment îngerii şi arhanghelii sunt denumiţi cu titulatura de “puteri cereşti”, deci este exclus ca Egregorii să fi făcut parte dintre ei, ceea ce constituie un argument în plus că denumirea de îngeri veghetori aplicată Egregorilor este arbitrară şi nu are cum să fie susţinută.

La rândul lor, puterile cereşti s-au adresat lui Dumnezeu. “Atunci ei au spus Domnului şi stăpânului lor: Tu eşti Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, Regele regilor. Tronul slavei Tale se înalţă pentru veşnicie. Şi pe veci numele Tău este sfinţit şi slăvit. Tu eşti binecuvântat şi slăvit întotdeauna. Tu eşti Creatorul, Stăpânul cel preamărit al tuturor lucrurilor, nimic nu este ascuns privirilor Tale, Tu stăpâneşti peste toate şi nimic nu poate ocoli puterea Ta. Tu ai văzut ce a făcut Azazyel, cum i-a învăţat pe oameni tot felul de nedreptăţi şi cum a arătat el lumii tot ce se petrece în Ceruri. Samyaza, de asemeni a învăţat pe oameni vrăjitorii, el, pe care Tu l-ai aşezat deasupra tuturor tovarăşilor săi. Ei s-au însoţit cu fiicele oamenilor, au păcătuit cu ele şi s-au lipsit de slavă. El le-a dezvăluit lor crimele cele mai dezgustătoare. Şi femeile au născut uriaşi. Şi tot pământul a fost acoperit de sânge şi fărădelegi. Şi iată că acum, sufletele celor morţi, ridică glasurile lor către Tine, şi s-au ridicat plânsetele lor până la porţile cerurilor. Vaietele lor urcă spre Tine, oamenii nu pot să scape de silniciile care acoperă faţa pământului. Însă Tu cunoşti toate lucrurile, chiar înainte ca ele să ia fiinţă. Tu cunoşti toate lucrurile, Tu ştii ce se întâmplă şi totuşi nu ne spui nimic. Pentru atâtea fărădelegi, ce trebuie să facem noi celui rău ?”

Dumnezeu, fireşte, a răspuns neîntârziat, astfel că  a trimis o entitate denumită Arsayalalyur (probabil un înger mesager) la Noe pentru a-l anunţa despre iminenţa potopului, iar apoi s-a adresat puterilor cereşti proeminente, Arhanghelii Rafael, Gabriel şi Mihail, poruncind fiecăruia ce să facă.

Mai întâi, Dumnezeu a dat poruncă fiinţei denumită Arsayalalyur să meargă la Noe: “Atunci Prea-Înaltul, Cel Mare şi Sfânt, şi-a făcut auzită vocea şi îl trimise pe Arsayalalyur la fiul lui Lameh (Noe). Şi îi spuse: Vorbeşte-i în numele Meu, dar ascunde-te de ochii lui. Apoi dezvăluieşte-i marele prăpăd care va face să piară toţi oamenii. Întrucât apele potopului se vor revărsa peste toată suprafaţa pământului şi toate creaturile vor fi nimicite. Dar învaţă-l calea prin care va putea scăpa, spune-i lui în ce chip neamul lui se va putea răspândi peste tot pământul.

Arhanghelului Rafael, Dumnezeu i-a spus: „Prinde-l pe Azazyel, leagă-i picioarele şi mâinile şi aruncă-l în întunericul veşnic. Şi părăseşte-l în pustia Dudael. Fă să plouă peste el pietre grele şi ascuţite, învăluieşte-l în întunericul deplin, să rămână acolo pentru totdeauna, fie ca faţa sa să rămână acoperită cu un voal gros şi fie ca el să nu mai vadă lumina niciodată. Şi când se va face ziua judecăţii să-l arunci în foc. Între timp, curăţă pământul pe care îngerii l-au umplut de răutate, prevesteşte-i viaţa, prevesteşte-i ca Eu îl voi reînvia. Fii oamenilor nu vor pieri cu toţii. Din pricina tainelor pe care veghetorii lor li le-au arătat şi pe care ei le-au arătat urmaşilor lor. Dar pământul a fost întinat de învăţăturile necurate ale lui Azazyel şi de aceea el trebuie făcut răspunzător pentru toate crimele”.

Apoi Dumnezeu s-a adresat Arhanghelului Gabriel, poruncindu-i: „Mergi la fiinţele cele rele, la cei condamnaţi, la copiii depravării, omoară pe aceşti copii ai decăderii, aceşti urmaşi ai îngerilor veghetori, din mijlocul oamenilor, împinge-i, aţâţă-i unii contra altora. Fă-i să piară de propriile lor mâini pentru că zilele lor nu vor fi împlinite. Ei te vor implora, dar prin rugăciunile lor nu vor dobândi nimic pentru ei, ci vor spera în zadar pentru copiii lor viaţa de veci. Şi chiar o viaţă de 500 de ani”.

Arhanghelului Mihail i-a poruncit: „Du-te şi anunţă pedeapsa care îl aşteaptă pe Samyaza şi pe toţi cei care au participat la crimele acestea, care s-au unit cu femeile, care s-au întinat prin tot felul de murdării. Şi când fiii lor vor fi omorâţi, când ei vor vedea că a pierit tot ce le-a fost mai scump pe lume, încătuşează-i sub pământ pentru şaptezeci de generaţii până în ziua judecăţii şi a sfârşitului lumii şi cuvântul acestei judecăţi îi va osândi pe veci. Atunci ei vor fi aruncaţi în adâncul unui foc. Care îi va chinui fără încetare şi ei vor rămâne aşa o veşnicie. Împreună cu ei căpetenia lor va arde în flăcări şi cu toţii vor fi încătuşaţi până la moartea unui număr mare de generaţii. Nimiceşte în acelaşi timp, toate sufletele dedate la jocurile nevinovate. Omoară urmaşii îngerilor veghetori. Destul şi prea mult timp ei au oropsit seminţia omenească. Prigonitorii vor fi şterşi de pe faţa pământului, răul va fi nimicit şi ramura dreptăţii şi a omeniei să înflorească şi să devină o mărturie a binecuvântării”.