ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

FIII OAMENILOR

Actualmente, între oamenii interesaţi de aspectele spirituale ale cosmosului, adică între acei oameni care nu se mulţumesc cu informaţii generale ce privesc doar lumea materială, există o dispută aproape fără de sfârşit. Disputa este între cei care susţin că oamenii se pot reîncarna şi cei care susţin că oamenii au o singură existenţă în lumea materială. Cine are dreptate ?

Răspunsul, poate uimitor pentru mulţi, este că ambele categorii au dreptate: există fiinţe omeneşti care se reîncarnează, după cum există şi fiinţe omeneşti care nu se reîncarnează. Fireşte, întrebarea imediată pe care şi-o pun oamenii interesaţi de aceste subiecte ar fi următoarea: dacă este adevărată o asemenea afirmaţie, cum de-a fost cu putinţă să apară în cosmos două categorii atât de diferite de oameni ? Mai cu seamă că, pentru mulţi oameni interesaţi de aspectele spirituale, o asemenea afirmaţie nu este logică.

Totuşi chiar dacă, aparent, nu există o logică în aceste afirmaţii, poate fi adus la cunoştiinţa cititorilor un set de argumentaţii ce poate fi urmărit foarte uşor; singura condiţie pentru a-l aprofunda este renunţarea la orice idee preconcepută. Acest set de argumentaţii poate fi sintetizat astfel. Prima categorie de fiinţe omeneşti este compusă din acei oameni care au apărut pe eşichierul cosmosului de-a lungul ciclurilor cosmice anterioare. Oamenii din această categorie au ca elemente aurice constitutive spiritul, care are forma unui mic soare strălucitor, nu mai mare decât o minge de ping-pong, situat chiar în mijlocul pieptului şi duhul (corpul duh). Spiritul, elementul fundamental al fiinţei umane, a fost creat de către Dumnezeu, după Chipul şi Asemănarea Sa în Lumea fără formă, apoi s-a “întrupat” într-un duh de formă umanoidă. Duhul este un trup de formă umanoidă, compus dintr-o energie diafană, radiantă. Datorită contactării bolii numită “despărţirea de Dumnezeu”, boală ce apare în condiţiile în care nu au fost respectate legile ce formează Ordinea cosmosului, duhurile oamenilor s-au îmbolnăvit şi au nevoie de vindecare. Îmbolnăvirea duce mai întâi la întunecarea şi, în cele din urmă, la descompunerea (destructurarea) duhurilor, caz în care spiritul este atras în Lumea fără formă; cu alte cuvinte, iese din circuitul cosmic. Vindecarea duhurilor este posibilă doar în urma întrupării în lumea materială. Acesta este motivul pentru care oamenii trebuie să se reîntrupeze periodic în lumea materială (ideal ar fi să se întrupeze o singură dată şi apoi să se mântuiască, adică să se elibereze).

Unii comentatori moderni numesc această vindecare a duhului prin expresia “evoluţie spirituală”. Totuşi, deşi corect până la o anumită limită, în acest context termenul de “evoluţie spirituală” trebuie înţeles în mod limitat. Termenul “evoluţie” presupune o creştere sau o dezvoltare de la simpu la complex, de la nedezvoltat la desăvârşit. Nu este cazul cu spiritul sau cu duhul omului. Constitutiv, spiritul şi duhul sunt elemente perfecte, întrucât sunt creaţia lui Dumnezeu, cărora nu li se mai pot aduce îmbunătăţiri. Problema este alta: în condiţiile nerespectării Legilor cosmosului, a Ordinii Divine, elementele respective s-au virusat, adică au suferit un proces de întunecare, astfel că nu mai au capacitatea de a recepţiona hrana ce le poate menţine în stare de funcţionare; această hrană este Viaţa ce provine de la Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care, în acest context, folosirea termenului de “evoluţie spirituală” este improprie.

Poate uimitor, la fel de improprie este şi expresia “involuţie spirituală”. Propriu-zis nu involuează şi nu evoluează nici o structură aurică. S-ar putea spune că structurile aurice menţionate s-au acoperit, în momentul nerespectării Poruncilor lui Dumnezeu, cu o zgură întunecată, ce s-a infuzat în structura lor ca un fel de cancer. În mod asemănător, la fel cum celulele trupului omenesc au suferit mutaţii în urma contaminării cu viruşi, şi celulele spirituale ale duhului au fost contaminate de virusul generat de încălcarea Ordinii Divine. Vindecarea duhului presupune respectarea Legilor cosmosului – Poruncile lui Dumnezeu. În concluzie, deşi termeni precum evoluţie şi involuţie spirituală sunt, cel puţin până la un punct, inexacţi, pot fi folosiţi cu limitările de rigoare, întrucât s-au înrădăcinat adânc în limbajul epocii actuale. Prin termenul evoluţie poate fi înţeleasă, în mod strict, activitatea de (auto)vindecare a duhurilor, căci este într-adevăr o evoluţie activitatea de însănătoşire a structurii aurice sau chiar a structurii trupeşti bolnave. Tot astfel, termenul de involuţie poate caracteriza procesul de virusare a structurilor aurice; boala este, într-adevăr, o involuţie. Modalitatea prin care, pentru a se vindeca, duhurile oamenilor pot fi atrase la întrupare în lumea materială din locaţiile amintite (haos, iad, palierul astral etc) a fost deja enunţată: emiterea de către părinţi a unor energii de intenţie cu anumite caracteristici în secundele finale ale contactului sexual ce are drept finalitate procreaţia. În contextul deja prefigurat, mai trebuie subliniat un aspect care, la prima vedere, poate părea stupefiant: nu contactul sexual în sine atrage o fiinţă la reîncarnare, ci emiterea unor energii de intenţie. În funcţie de caracteristicile acestor energii de intenţie, sunt atrase la încarnare duhuri de o anumită calitate.

Explicaţia acestei afirmaţii este următoarea: contactele sexuale corecte din punctul de vedere al Ordinii cosmice, ce au la bază emiterea unor energii de intenţie luminoase, pot atrage la întrupare spirite pure din Lumea fără formă. În schimb, contactele sexuale incorecte din punctul de vedere al Ordinii cosmice, ce au la bază emiterea unor energii de intenţie întunecate, atrag la întrupare duhuri deja virusate din haos.

Departe de fi un motiv de uimire, afirmaţia anterioară că nu contactul sexual în sine atrage o fiinţă la reîncarnare, ci emiterea unor energii de intenţie în secundele finale ale contactului sexual ce are drept scop procreaţia îşi găseşte justificarea chiar în apariţia pe eşichierul lumii a unei alte categorii de oameni – a doua categorie. A doua categorie de fiinţe omeneşti a apărut în urma emiterii de către părinţi a unor energii de intenţie “oarbe”. Aceste energii de intenţie “oarbe” (poate că atributul de “orb” nu este potrivit, dar deocamdată este singurul ce poate exprima calitatea acestor energii de intenţie) nu reuşesc să atragă la întrupare nicio fiinţă omenească, pentru că au o caracteristică “stranie” (la fel ca acele particule “stranii” ce au fost descoperite de fizicienii ultimelor decenii). Caracteristica “stranie” este dată de faptul că respectivele energii de intenţie nu sunt atât de înalte pentru a atrage spirite pure din Lumea fără formă, dar nu sunt nici suficient de joase pentru a atrage oameni cu duhuri virusate din haos. Într-un fel, oamenii care au emis astfel de energii de intenţie “oarbe” sau “stranii” pot fi consideraţi “căldicei” – nici foarte reci, nici foarte fierbinţi din punctul de vedere al respectării Ordinii cosmice. Trupeşte, evident, după orice contact sexual ce are drept finalitate procreaţia (şi, la fel de evident, atunci când permite starea fiziologică a părinţilor), trebuie să se nască o progenitură, dar în cazul emiterii unei energii de intenţie “oarbe” sau “stranii”, această progenitură nu poate face parte din categoriile menţionate de oameni.

Totuşi, persistă întrebarea următoare: ce fel de fiinţă omenească se poate naşte în lumea materială în astfel de condiţii ? Răspunsul este următorul: neputând atrage la întrupare fiinţe omeneşti din locaţiile transfizice enumerate anterior, părinţii se reproduc pe ei înşişi într-un fel de clonă sau copie creată “după chipul şi asemănarea lor”. Această nouă fiinţă omenească este lipsită de spirit şi de duh, dar are în schimb suflet; sufletul unei astfel de fiinţe este o clonă destul de diluată a sufletului părinţilor săi. Cei din această categorie distinctă pot fi denumiţi oameni ai pământului în sensul că au fost creaţi de părinţii lor în palierul cuantic material; de asemenea, ei pot fi denumiţi fii ai oamenilor în sensul că sunt creaţii ale oamenilor ce au ca elemente constitutive spiritul şi duhul.

În concluzie, se poate afirma că în lumea materială există (cel puţin) două categorii de fiinţe omeneşti: “oameni” şi “fii ai oamenilor” sau, pentru a folosi alte expresii care s-au folosit, cândva, în istorie: “oameni ai cerului” şi “oameni ai pământului”. Oamenii cerului sunt formaţi din spirit, duh, suflet, aură şi trup, iar oamenii pământului (fiii oamenilor) sunt formaţi doar din suflet, aură şi trup. Patria oamenilor cerului, care au fost creaţi de Dumnezeu după Chipul şi Asemănarea Sa, este cerul ca aspect transfizic; patria fiilor oamenilor este pământul; fiii oamenilor au fost creaţi de oameni ai cerului “după chipul şi asemănarea lor”, nu după “Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

Fireşte, o astfel de informaţie poate surprinde chiar şi pe cei ce consideră că aspectele spirituale ale cosmosului nu mai prezintă secrete pentru ei; ce se mai poate spune de cei ce nu sunt familiarizaţi cu astfel de subiecte ! Acest subiect este într-adevăr un mare mister al lumii în care trăim, fiind adeseori necunoscut chiar şi de cei ce se consideră cunoscători ai secretelor celor mai bine păzite. Acest subiect era cunoscut în antichitate în unele medii iniţiatice. În viitor, oamenii vor afla multe alte taine ale lumii în care trăim, taine faţă de care cea prezentată în aceste pagini este doar începutul învăţării alfabetului.

Mai trebuie precizat că până în acest punct, a fost luată în considerare doar existenţa oamenilor cerului, creaţi de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa; expresia oameni ai cerului va fi folosită în continuare tocmai pentru a-i diferenţia de oamenii pământului (fiii oamenilor) şi, evident, pentru a fi evitate confuzii nedorite.

Apariţia, pentru prima oară pe scena pământului, a fiilor oamenilor s-a produs în condiţii cu totul speciale, iar liniile lor genealogice s-au perpetuat până în ziua de astăzi. De asemenea, mai trebuie specificat încă un aspect important pentru înţelegerea fenomenului în complexitatea sa: doar oamenii cerului pot aduce la întrupare oameni ai cerului; în schimb, oamenii pământului nu pot aduce la întrupare oameni ai cerului (oameni cu duh şi spirit), pentru că nu au structuri aurice compatibile pentru a face aceasta.

Mecanismul standard al întrupării este următorul: doar doi oameni ai cerului, un bărbat şi o femeie, pot aduce la întrupare un alt om al cerului. În cazul în care un om al cerului bărbat se uneşte sexual cu o femeie din categoria oamenilor pământului sau invers, în cazul în care o femeie a cerului se uneşte sexual cu un bărbat din categoria oamenilor pământului, progenitura nu poate fi decât un om al pământului (fiu sau fiică, nu contează). Dar, în acest din urmă caz, zestrea ereditară a progeniturii formată dintr-o astfel de unire sexuală cunoaşte o modificare semnificativă. Este ca şi cum elementul cel mai puternic din această combinaţie, adică omul cerului, îşi deschide propria sa linie genealogică. Evident, la rândul lor, oamenii pământului nu pot procrea decât tot oameni ai pământului (fii ai oamenilor).

Fireşte, orice cititor se poate întreba de ce nu sunt expuse în vechile scrieri informaţii care să reliefeze faptul că există (cel puţin) două categorii de fiinţe omeneşti: oameni ai cerului şi oameni ai pământului. Răspunsul, în acest caz, este fără echivoc: EXISTĂ. Există menţiuni în vechile scrieri cu privire la acest subiect, dar interpretările ce se dau astăzi acelor pasaje sunt deformate.

Principala scriere care prezintă situaţia în complexitatea ei este chiar Vechiul Testament. Astfel, în Capitolul 5 al Genezei, aflăm următoarele: Versetul 1: “Aceasta este cartea neamului lui Adam. În ziua când l-a făcut Dumnezeu pe Adam, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut”. Versetul 2: “Bărbat şi femeie i-a făcut; şi i-a binecuvântat şi i-a numit cu numele de „om” în ziua în care i-a făcut”. Versetul 3: “Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi după chipul său şi i-a pus numele Set”.

Exprimarea din textul Vechiului Testament este cât se poate de explicită şi trebuie interpretată ad litteram: Adam a fost om (al cerului), căci a fost făcut de Dumnezeu după Chipul Său (cf. versetul 1). În schimb, la Set nu mai apare specificaţia că a fost făcut după Chipul lui Dumnezeu, ci dimpotrivă: Set a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Adam (versetul 3).

Aşadar, o dată cu Set a apărut o nouă categorie de oameni care nu era chip şi asemănare de Dumnezeu, ci era chip şi asemănare după Adam. Toţi urmaşii lui Set au făcut parte din această categorie. Tocmai această categorie de fiinţe omeneşti este denumită în această carte prin expresia “fii ai oamenilor” sau “oameni ai pământului”.