PUTEREA INFORMAŢIEI

CELE ZECE ERORI ALE LUI DARWIN

(5)

SITUAŢIA DIN CAMBRIAN

Când ajungi la explozia cambriană, cu acea apariţie amplă şi bruscă a unor planuri corporale radical noi, realizezi că ai nevoie de foarte multe informaţii biologice noi. Unele dintre acestea ar fi codate la nivelul ADN-ului – deşi cum are loc aceasta e o problemă insurmontabilă pentru darwinişti. Însă mai mult, de unde provin noile informaţii, dacă nu din ADN? Cum se dezvoltă dispunerea ierarhică a celulelor, ţesuturilor, organelor şi planurilor corporale? Darwiniştii nu au nici un răspuns. Nici măcar nu se gândesc la asta.”

6. Ignorarea exploziei din Cambrian

Darwin ştia de aşa-numita „explozie cambriană” – fosile de o varietate uimitoare, a unor forme de viaţă complexe, apar brusc, fără predecesori, la acelaşi nivel al datelor fosile. Categoric, acest lucru nu se potrivea cu modelul său evoluţionist al unei treceri de la simplu la complex.
În locul câtorva organisme înrudite care apar la începutul datelor fosile, aşa cum spera el, a existat o explozie de viaţă – moment în care par să fi apărut, în acelaşi timp, diferite tipuri principale de corpuri (numite file) ale unor fiinţe vii – de fapt, 32 dintre cele 33 de file pe care le vedem astăzi. Comparând acest lucru cu progresul invenţiilor omeneşti, am putea spune că prăjitorul de pâine, maşina de spălat, frigiderul, aerul condiţionat şi automobilul au apărut toate brusc, fără nici o evoluţie mecanică înaintea lor.

Cu referire la explozia din Cambrian, revista Time menţiona:
„Vietăţi cu dinţi, tentacule şi gheare au apărut dintr-odată. Într-un acces de creativitate nemaiîntâlnit până atunci, natura pare să fi schiţat structura pentru tot ce există în regnul animal. Această explozie de diversitate biologică este descrisă de cercetători ca un Big Bang biologic.”

Acest „Big Bang” al unor creaturi complet diferit, existent la nivelul datelor fosile, a constituit o problemă serioasă despre care Darwin a recunoscut că îi subminează teoria.
El a scris: „La întrebarea de ce nu găsim bogate depozite fosiliferi care să aparţină acelor perioadă anterioare sistemului din Cambrian, nu pot da nici un răspuns viabil… Problema găsirii unui motiv raţional pentru absenţa unor vaste straturi bogate în fosile, sub cel din Cambrian, este foarte mare… Acest caz trebuie să rămâne inexplicabil şi poate fi folosit, într-adevăr, ca un argument împotriva opiniile prezentate aici”
(The Origin of Species, pag. 309-310).

Mai mult, această dilemă a evoluţioniştilor există şi astăzi, după cum explică biologul Stephen Meyer:
„Categoric, fosilele exploziei din Cambrian nu pot fi explicate de teoria darwiniană şi nici de conceptul numit ‘echilibru punctual’, care a fost creat anume pentru a scăpa de problema fosilelor lipsă. Dacă ne uităm la acest lucru din perspectiva informaţiilor biologice, cea mai bună explicaţie este aceea că de acest fenomen altfel inexplicabil a fost responsabilă o inteligenţă…

Când ajungi la explozia cambriană, cu acea apariţie amplă şi bruscă a unor planuri corporale radical noi, realizezi că ai nevoie de foarte multe informaţii biologice noi. Unele dintre acestea ar fi codate la nivelul ADN-ului – deşi cum are loc aceasta e o problemă insurmontabilă pentru darwinişti. Însă mai mult, de unde provin noile informaţii, dacă nu din ADN? Cum se dezvoltă dispunerea ierarhică a celulelor, ţesuturilor, organelor şi planurilor corporale? Darwiniştii nu au nici un răspuns. Nici măcar nu se gândesc la asta.”

În consecinţă, după 150 de ani de căutare a unei explicaţii pentru datele fosile din Cambrian, încă nu există un mecanism evoluţionist care să explice satisfăcător apariţia bruscă a atât de multor forme de viaţă complet diferite.
Nu s-a găsit nici măcar un singur organism sau câteva care să evolueze treptat în mai multe, însă s-a constatat o apariţie bruscă a unor forme variate de viaţă, de o complexitate remarcabilă, toate bine dezvoltate aproape de începutul datelor fosile.

7. Teoria sa privind omologia

În studiile sale, Darwin observa că diferite tipuri de vietăţi au unele trăsături comune, cum ar fi cinci degete la mâna omului, cinci degete la aripa liliacului sau cinci degete la înotătoarea delfinului. El a declarat că această similitudine la unele specii, numită de el „omologie”, constituie o dovadă a unui strămoş comun.
Totuşi, acest argument se bazează pe o analogie care nu stă în picioare, întrucât datele fosile nu indică nici o evoluţie treptată a acestor membre de la o specie la alta. Există însă o explicaţie mai simplă pentru aceste trăsături comune. În loc să aibă un strămoş comun, aceste trăsături similare ar putea fi rezultatul unui proiect comun.

Avem un proiect comun, de pildă, la nivelul realizărilor omului. Construim o maşină, o căruţă şi un aspirator cu patru roţi, însă aceasta nu înseamnă că acestea au un strămoş comun, ci că au un constructor comun. Patru roţi conferă o stabilitate mai mare decât trei roţi, iar greutatea de deasupra este distribuită mai bine. Putem deduce că un constructor inteligent a folosit acest model cu patru picioare, în locul unui model cu trei, pentru a conferi stabilitate şi rezistenţă multor dintre vieţuitoarele create.
La fel, folosirea a cinci extensii la mâini, aripi şi înotătoare indică un proiect bun care a fost folosit de mai multe ori. Acelaşi lucru se poate afirma şi pentru faptul că creaturile, de la câine la om, au doi ochi, două urechi şi patru membre – o dovadă a unui proiect şi funcţionalităţi bune.

Ce este mai raţional să acceptăm – un constructor care a folosit aceleaşi tipare pentru că s-au dovedit bune, sau o selecţie naturală şi mutaţii întâmplătoare, care au produs un proiect optim după numeroase încercări şi nereuşite? Dacă acesta din urmă ar fi răspunsul, unde sunt dovezile atât de multor modele nereuşite pe care ar fi trebuit să le găsim astăzi la nivelul fosilelor, aşa cum spera Darwin? Nu s-a găsit nici o astfel de dovadă.

Într-adevăr, atunci când nişte creaturi sunt departe una de alta pe copacul evoluţionist şi au caracteristici avansate comune, evoluţioniştii declară că aceste trăsături au evoluat separat. Care sunt însă şansele ca nişte trăsături complexe să evolueze identic, prin jocul întâmplării, de mai multe ori? Din nou, constructorul comun este o explicaţie mult mai logică.

SURSA: Textul intitulat Zece greşeli ale lui Darwin a fost pus în circulaţie de creationism.info. Traducere şi adaptare din limba engleză de Bogdan Mateciuc