ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE
TAINA OAMENILOR CERULUI
(4)
URMAŞII PRIMELOR LINII GENEALOGICE
Liniile genealogice de oameni ai cerului s-au perpetuat pornind de la un număr limitat de începători proveniţi din centrele de putere Adamclisi şi Sarmizegetusa. Iniţial au existat în jur de doisprezece sau paisprezece începători proveniţi din fiecare Centru de putere; fiecare începător şi-a întemeiat propria sa linie genealogică de oameni ai cerului (în enumerare nu sunt luaţi în calcul zeii care, la rândul lor, au avut propriile linii genealogice). Din cei doisprezece sau paisprezece, câţi au fost la început, începătorii care au rămas să locuiască în arealul carpato-danubiano-pontic şi au format linii genealogice autohtone au fost cel mai probabil în număr de nouă sau, oricum, nouă au fost reţinuţi în memoria colectivă a poporului român din moment ce au fost sărbătoriţi secole de-a rândul la începutul lunii martie a fiecărui an în Zilele babelor. Urmaşii fiecărei linii genealogice au fost denumiţi după numele începătorului, perpetuându-se neîntrerupt în arealul carpato-danubiano-pontic din străvechime până în prezent.
Aşa cum a fost menţionat, în ziua de astăzi există pe teritoriul României cam 75% oameni ai cerului şi 25% oameni ai pământului – un procentaj ridicat în condiţiile în care în toate celelalte ţări ponderea este aproximativ inversă: există doar 25% oameni ai cerului şi 75% oameni ai pământului – în special fii ai zeilor. Prezenţa oamenilor cerului într-o pondere atât de mare are o importanţă deosebită datorită faptului că indică continuitatea neîntreruptă a acestora în arealul carpato-danubiano-pontic din străvechime până în ziua de astăzi.
De-a lungul secolelor, factori perturbatori ce s-au manifestat mai ales în plan politic şi militar au dorit să curme continuitatea liniilor genealogice de oameni ai cerului pe teritoriul României, pe care au dorit să le înlocuiască cu linii genealogice de oameni ai pământului. Acesta este adevăratul motiv pentru care, de-a lungul secolelor, s-a desfăşurat un război economic, social, politic şi miltar al unor factori externi împotriva locuitorilor din acest areal. Teritoriul României a devenit astfel teatrul de bătălie al forţelor implicate: de-o parte factori politici, economici şi militari externi, iar de cealaltă parte factori interni aflaţi în cunoştinţă de cauză cu privire la aceste subiecte. Bătăliile militare sau agresiunile politice ale factorilor externi au reprezentat doar faţa văzută a războiului dus împotriva poporului român; ceea ce s-a dorit a fost eliminarea oamenilor cerului de pe eşichierul social sau, dacă nu a fost posibil, împrăştierea acestora pe suprafaţa pământului.
Dacă în secolele trecute atingerea acestui scop perfid a îmbrăcat forme de sclavie feudală (iobăgie; nu întâmplător, de-a lungul Evului mediu cuvântul “rumân” a devenit sinonim cu cel de “iobag”, iar unii istorici români din ziua de astăzi au tupeul de a considera această echivalenţă ca fiind pe deplin argumentată “ştiinţific”) ori agresiuni armate directe (ale imperiului roman, ale regatului maghiar, ale imperiului otoman, ale Rusiei etc), în prezent se manifestă prin factori economici, care au drept scop final sărăcirea populaţiei, forţarea migraţiei în ţări prospere economic, distrugerea relaţiei energetico-informaţionale dintre autohtoni şi pământul strămoşesc. Un alt factor important de atingere a scopurilor perfide îl constituie promovarea prin mass media, sub masca democraţiei, a unor practici sociale, inclusiv sexuale, aflate în disonanţă cu Legile cosmosului. Nu în ultimul rând, îl constituie încurajarea căsătoriilor autohtonilor cu persoane din alte seminţii şi linii genealogice – în special cu oameni ai pământului -, ceea ce constituie un factor destabilizator în ceea ce priveşte întruparea unor oameni ai cerului pe teritoriul României. Tocmai pentru a preîntâmpina un astfel de eveniment nedorit, în veacurile trecute erau în funcţiune legi severe ce interziceau căsătoria autohtonilor cu persoane din alte seminţii şi linii genealogice – cu “străini”. Aceste legi făceau parte din lex valahorum, “legea pământului”, fiind preluate din străvechile belagines – “legile frumoase” de pe timpul dacilor. De exemplu, potrivit acestor cutume, femeile pierdeau dreptul la zestre sau la moştenire în cazul în care se căsătoreau cu străini, iar în cazul în care aveau progenituri cu aceştia erau alungate din comunitate.
De-a lungul istoriei poporului român au existat nenumărate cazuri în care venetici sau cuceritori ai arealului carpato-danubiano-pontic au dorit să-şi întemeieze propriile lor linii genealogice prin progenituri făcute cu autohtoni. Unul dintre aceste cazuri este redat în legenda Dochiei, fiica lui Decebal, care, dacă este citită într-un cod corect, este plină de învăţăminte chiar şi pentru vremurile prezente.
