ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

REGATELE LUMINOASE ALE BABELOR

Evenimentele desfăşurate la începutul formării lumii materiale sunt destul de greu de descris în cuvinte adaptate înţelegerii oamenilor din ziua de astăzi. În cele ce urmează vor fi punctate doar acele evenimente cât de cât comprehensibile. Aşa cum a fost menţionat, în prima parte a existenţei sale, pământul era eterizat; abia în a doua parte s-a densificat – s-a mineralizat. Mineralizarea nu s-a produs însă simultan pe tot pământul, ci treptat, enclavă cu enclavă, zonă cu zonă.

Deşi acest proces este destul de greu de explicat în termeni ştiinţifici, există astăzi savanţi care s-au apropiat mult de înţelegerea acestui fenomen. Unul dintre aceşti savanţi a fost americanul William Tiller, profesor la Universitatea Stanford, care afirma că universul s-a format dintr-un câmp subtil – o energie subtilă pe care a denumit-o „Câmpul universal fundamental” – care s-a densificat treptat de-a lungul mai multor paliere sau planuri cuantice „paralele”; după cum afirmă autorul citat, cosmosul are nouă paliere cuantice. Profesorul William Tiller considera că fiecare palier are propriile sale legi de funcţionare, operând într-un cadru spaţio-temporal specific: “fiecare palier se supune unor legi complet diferite, care au caracteristici radiative (de emisie şi de absorbţie) unice şi operează în cadre spaţio-temporale proprii, distincte”. Palierele cosmice pot interacţiona între ele, dar, de regulă, interacţiunile nu sunt prea intense. Totuşi, deşi este bazată pe noile teorii ale fizicii cuantice, această opinie revoluţionară a cercetătorului american este încă departe de a elucida fenomenele uimitoare ce s-au produs la începutul existenţei pământului; de asemenea, este departe de a explica în mod corespunzător felul în care se prezenta pământul în perioada în care nu era mineralizat precum în prezent.

Aşadar, la începutul ciclului al patrulea, prima enclavă locuită a fost cea a Primordialilor Luminii. În această enclavă Primordialii Luminii au desfăşurat o activitate idilică, nefăptuind răul nici măcar ca energie de intenţie. În propria lor enclavă Primordialii Luminii au creat o simbioză mistică (magică) între fiinţa lor şi mediu; în consecinţă, mediul enclavei şi-a păstrat puritatea originară. Enclava în care şi-au desfăşurat existenţa Primordialii Luminii poate fi desemnată şi prin numele consacrat de Eden (“Gan Eden”: Grădina Edenului), dar nu trebuie identificată cu Edenul din care a fost izgonit Adam  biblic. Primordialii Luminii erau blajini; ei nu consumau decât fructe, iar pe acelea doar când erau coapte şi cădeau singure din pomii fructiferi. De fapt, Primordialii Luminii considerau că nu au voie să aducă nici o modificare ecosistemului paradisac în care trăiau. Primordialii Luminii au continuate să respecte întocmai toate Poruncile lui Dumnezeu, astfel că erau în comuniune permanentă cu Dumnezeu, care nu şi-a întors niciodată Faţa de la ei. Tocmai puritatea absolută a Primordialilor Luminii a menţinut intact mediul paradisiac al enclavei în care locuiau. La îndemnul lui Dumnezeu, Primordialii Luminii au avut fii şi fiice (acelaşi îndemn l-a dat Dumnezeu şi Adamului biblic: “creşteţi şi înmulţiţi-vă”). În mod firesc, fiii şi fiicele Primordialilor Luminii au fost spirite pure provenite din Lumea fără formă – spirite pure care ulterior au fost desemnate prin titulatura Copii ai lui Dumnezeu. Evident, şi Primordialii Luminii erau tot copii ai lui Dumnezeu, dar s-a întâmplat ca, în acele vremuri, generaţia de spirite pure provenită direct din Lumea fără formă să fie desemnată chiar prin această apelaţie. Faţă de Copiii lui Dumnezeu, Primordialii Luminii erau maturi datorită vechimii lor foarte mari. În perioada în care au vieţuit alături de Primordialii Luminii, Copiii lui Dumnezeu, în marea lor majoritate, au rămas la fel de puri precum părinţii lor.

Extrem de important este însă modul în care Primordialii Luminii au avut fii şi fiice, în condiţiile în care erau androgini (Primordialii Luminii au făcut parte din prima generaţie de oameni). Astfel, în enclavele Primordialilor Luminii procesul procreaţiei s-a realizat printr-un proces care în vechime era denumit naşterea din coapsă, iar ulterior a fost denumit prin termenul grecesc parthenogeneză.

Naşterea din coapsă sau parthenogeneza presupunea naşterea de fii şi fiice fără contact sexual. Expresia „a se naşte din coapsa” cuiva a fost folosită destul de des în vechile mitologii, mai ales în cea grecească, care menţionează naşterea prin parthenogeneză în cazul fiilor şi fiicelor unor zei (DEX: gr. parthenos – fecioară, genesis – generație; 1. În mitologie, apariție a unor făpturi miraculoase în condiții excepționale; 2. reproducere la unele organisme sexuate – albine, purici de plante etc – dintr-un ovul sau ou nefecundat; evident că în contextul acestei cărţi termenul se referă doar la aspectul mitologic).

În cazul Primordialilor Luminii, naşterea prin parthenogeneză era posibilă în condiţiile în care enclavele locuite de aceştia erau eterizate, iar trupurile lor erau, de asemenea, la fel de eterizate precum enclavele în care trăiau, astfel că erau pretabile acestui proces. Fiecare Primordial al Luminii implicat în acest proces procreativ era capabil, datorită puterilor fiinţiale pe care le avea, să aducă la viaţă, din “coapsa” sa, prin parthenogeneză, deci fără contact sexual, fii şi fiice. În cazul naşterii prin parthenogeneză, trupul lor eterizat emana din sine o dublură eterizată în care se întrupa un spirit. Dată fiind puritatea lor, fiii şi fiicele Primordialilor Luminii au fost spirite pure aduse din Lumea fără formă.

În acest context destul de atipic pentru înţelegerea actuală poate fi descoperit răspunsul la o întrebare fundamentală pusă de toate generaţiile de oameni născuţi ulterior, când procesul aducerii la viaţă a unor progenituri prin parthenogeneză a fost uitat. Întrebarea, pusă mai în glumă sau mai serios, sună astfel: “ce a fost mai întâi: oul sau găina ?” Răspunsul este: mai întâi a fost găina, adică organismul întreg, alcătuit complet, care apoi a făcut pui. Acesta a fost cazul Primordialilor luminii, care s-au manifestat în nou constituita lume materială în trupurile lor eterizate originare; în consecinţă, în momentul formării pământului, Primordialii erau compleţi şi maturi; ei nu au fost născuţi prin femeie, adică nu au parcurs procesul obişnuit în ziua de astăzi – gestaţie intrauterină, naştere, copilărie, adolescenţă, maturitate, bătrâneţe.

Un alt fel de tip de procreaţie s-a produs însă în enclavele unde au ales să locuiască acei Primordiali care la un moment dat au migrat în enclavele Adamclisi şi Sarmizegetusa. În cazul acestora, iniţial, procesul procreaţiei a fost, în mod firesc pentru acea perioadă de timp, tot prin parthenogeneză, dat fiind faptul că şi aceştia erau androgini. Totuşi, urmaşii acestora n-au mai fost spirite pure atrase din Lumea fără formă (Poarta alfa se blocase iarăşi), ci au făcut parte din categoria oamenilor cu duhul virusat în ciclurile cosmice anterioare. Oamenii cu duhul virusat pot fi împărţiţi în trei categorii, în funcţie de culoarea duhului: oamenii din prima categorie au avut duhuri de culoare albă-argintie; oamenii din a doua categorie au avut duhuri de culoare aurie-albăstrie, iar oamenii din a treia categorie au avut duhuri de culoare roşiatică.

Iniţial, în enclavele Adamclisi şi Sarmizegetusa s-au manifestat doar câţiva oameni din categoria celor cu duhul virusat. Oricum, numărul lor nu a fost prea mare; în fiecare dintre cele două enclave au existat în jur de trei-patru oameni din fiecare clasă de duhuri. În fiecare enclavă au existat aşadar trei-patru oameni cu duhul alb, din prima clasă; au existat trei-patru oameni cu duhul auriu cu irizări albăstrii, din a doua clasă; în fine, au existat trei-patru oameni din cea de-a treia clasă de duhuri. Deşi toţi erau androgini, cei din cea de-a doua clasă aveau un aspect preponderent feminin. Tocmai aceste fiiinţe omeneşti androgine din clasa a doua de duhuri dar cu aspect feminin au devenit “întemeietori” sau “începători” ai unor noi linii genealogice. De fapt, aceste fiinţe au fost desemnate ulterior prin titulatura de “Începători” sau “Întemeietori”, iar în vechile legende populare româneşti au primit numele de “Babe” (nume care va fi folosit în continuare).

Sub nici o formă Babele nu se prezentau ca nişte femei bătrâne, ci, dimpotrivă, se prezentau ca nişte fiinţe de o frumuseţe fără seamăn, diafane, cu chipuri angelice. Mult mai târziu, când sensul originar al termenului “babă” s-a modificat, aceste fiinţe au fost considerate femei bătrâne. Dat fiind prestigiul excepţional pe care l-a dobândit termenul, în epocile mai recente au primit titulatura de “babă” chiar şi bărbaţii cu aptitudini excepţionale (ex: unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, Baba Novac).

Începătorii denumiţi Babe au născut la rândul lor fii şi fiice. Fiii şi fiicele lor au fost oameni din clasa a treia de duhuri, care au fost atraşi la întrupare. Oamenii din clasa a treia de duhuri au intrat astfel în procesul de reîncarnare.

Şi urmaşii direcţi ai Babelor, adică fiii şi fiicele acestora, au avut, la rândul lor, progenituri. Progeniturile acestora au întemeiat aşezări şi obcine, care ulterior au primit numele de moşii: moşiile au fost conduse iniţial direct de Babe (fiinţe omeneşti androgine), iar apoi de “moşi” (bărbaţi).

Primele moşii ale Babelor de pe suprafaţa pământului au fost întemeiate, fireşte, în arealul carpato-danubiano-pontic, motiv pentru care este cât se poate de corectă afirmaţia că poporul român de astăzi se trage din acei “Întemeietori” sau “Începători” care odinioară au locuit în Centrele de putere Adamclisi şi Sarmizegetusa. Ulterior, o parte dintre Întemeietorii-Babe din cele două Centre de putere au migrat în cele patru puncte cardinale, înfiinţând alte şi alte obcine. Progeniturile care au rămas în moşiile Babelor şi-au păstrat puritatatea, motiv pentru care enclavele în care erau situate acestea şi-au păstrat peisajul paradisiac, iar structura matricială a rămas eterată.

Manifestarea Babelor (clasa a doua de oameni) pe pământ a marcat încheierea istoriei eterizate a pământului şi debutul istoriei materiale. Materializarea pământului s-a produs aproximativ acum 7600 de ani (7600 – 9000, dată fiind relativitatea timpului în anumite perioade şi luarea în calcul a constantei Schumann), ceea ce înseamnă că vechimea globului terestru nu este mai mare decât cea prognozată de Vechiul Testament care afirma că facerea lumii a avut loc acum 7523 de ani (în anul 5508 s-a nascut Iisus Hristos).

Materializarea (mineralizarea) accentuată a pământului s-a produs progresiv, zonă cu zonă, fiind generată de răul făptuit de acei oameni întrupaţi (indiferent din ce categorie sau clasă) care n-au respectat Poruncile lui Dumnezeu. Singurele locaţii în care nu s-a produs densificarea (mineralizarea) planului cuantic material au fost chiar enclavele locuite de Primordialii Luminii (care oricum deja erau ocultate), enclavele Centrelor de putere Adamclisi, Sarmizegetusa, Polul nord etc, şi moşiile locuite de Babe şi de progeniturile directe ale acestora; puritatea locuitorilor a influenţat structura matricială (energetico-moleculară) a enclavei în care locuiau.