SUB SEMNUL LUI ENOCH ÎNŢELEPTUL

UN PASAJ UNIC: DUMNEZEU ÎNSUŞI  EXPLICĂ UNUI MURITOR CUM A CREAT LUMEA

Versiunea slavonă a Cărţii lui Enoch are un pasaj unic în literatura universală din toate timpurile: DUMNEZEU ÎNSUŞI  RELATEAZĂ UNUI MURITOR CUM A CREAT LUMEA. Dar înainte de a se înfăţişa în faţa lui Dumnezeu şi de a auzi cu propriile sale urechi tainele creaţiei, Enoch a fost condus în mod progresiv de ghizi spirituali de-a lungul celor nouă ceruri intermediare, adică paliere cuantice ale cosmosului. Una din primele constatări, de altfel cam singura, este că scrierea lui Enoh nu face o diferenţiere precisă între îngerii şi oamenii decorporaţi aflaţi pe palierele cuantice superioare, în ceruri. Astfel, ghizii spirituală care l-au condus pe Enoch de-a lungul şi de-a latul palierelor cuantice superioare, ale căror feţe “străluceau ca Soarele”, sunt denumiţi uneori îngeri, iar alteori oameni.

„În prima zi a lunii celei dintâi – mărturiseşte Enoh la debutul experienţei sale extraordinare -, am fost în casa mea singur şi m-am odihnit pe pat şi am dormit. Şi până am dormit, un mare necaz mi-a venit în inimă şi am plâns în somn şi n-am putut înţelege ce-a fost acel necaz; sau ce se va întâmpla cu mine. Şi mi-au apărut mie doi oameni acolo, extrem de mari, căci astfel n-am mai văzut pe pământ. Feţele lor străluceau ca soarele, iar ochii lor erau la fel ca două lumini aprinse, iar de pe buzele lor a ieşit foc; cântau şi aveau o arătare purpurie, iar aripile lor erau mai strălucitoare ca aurul, pe când mâinile lor, mai albe ca zăpada. Ei au stat la capătul patului meu şi au început a mă chema pe nume. Şi mi-au apărut mie doi oameni acolo, extrem de mari, căci astfel n-am mai văzut pe pământ. M-am deşteptat din somn şi am văzut clar pe acei doi oameni stând în faţa mea. Şi i-am salutat, dar am fost cuprins de spaimă, iar aspectul feţei mele a fost schimbat de frică; şi cei doi oameni mi-au spus mie: „Îmbărbătează-te Enoh şi nu-ţi fie frică, căci Dumnezeul cel veşnic ne-a trimis pe noi la tine. Şi iată! Tu te vei înălţa azi cu noi la cer.” (9)

Însoţit ce cei doi ghizi, Enoh s-a înălţat la cer, iar  prima escală a fost văzduhul. Îngerii l-au luat pe Enoh pe aripile lor şi l-au aşezat pe nori. “Acolo am privit şi iarăşi m-am uitat în înălţimi şi am văzut eterul; şi ei m-au aşezat în primul cer şi mi-au arătat o Mare minunată, mult mai frumoasă decât marea cea pământeană. Şi i-au adus pe Bătrâni înaintea mea şi pe stăpânii ordinii stelare şi mi-au arătat două sute de îngeri, care au stăpânit stelele şi slujeau către ceruri; şi zburau cu aripile lor, împrejur de parcă alunecau”.

Următoarea escală fost pe cel de-al doilea cer, acolo unde, pe o beznă „mai neagră decât întunericul pământesc”, Enoch a văzut „pe cei închişi şi spânzuraţi, privind şi aşteptând marea şi nemărginita judecată; şi acei îngeri erau de-o formă întunecată, mai mult decât întunecimea de pe pământ; şi plânsete neâncetate erau acolo, oră de oră”.  La întrebarea lui Enoch, ghizii au răspuns că  „aceştia sunt cei răzvrătiţi, care n-au dat ascultare poruncilor lui Dumnezeu, ci s-au luat după voia lor proprie şi s-au răzvrătit cu prinţul lor deoparte, care deasemenea este legat în cel de-al cincilea cer.” Tot în cel al doilea cer Enoh i-a văzut pe îngerii suverani ai ordinelor stelare şi pe „ceilalţi 200 de Îngeri care dirijează stelele”.

În cerul al treilea, Enoch a văzut „pomi înfloriţi şi minunaţi şi plini de fructe, care dădeau o mireasmă plăcută şi fructele lor în plină splendoare de exaltare. Iar în mijlocul pomilor era situat “pomul vieţii; acela fiind locul unde s-a odihnit Domnul, până să urce în rai. Iar pomul acesta este de-o inefabilă bunătate şi frumuseţe, mai împodobit ca toţi; de toate părţile cu un aspect de aur, de un roşu aprins ca focul, învelind totul în preajmă. Iar din el toate fructele sunt făcute. Rădăcinile lui, din grădină se întind până la pământ. Iar paradisul este situat între venalitate şi invenalitate”. Iar grădina unde se află pomul vieţii este păzită de trei sute de îngeri strălucitori.

În al patrulea cer, ghizii i-au arătat lui Enoh desfăşurarea succesivă a razelor de lumină, a soarelui şi a lunii. Ziua se îngrijeau de bunul mers al soarelui cinsprezece miliarde de îngeri, iar noaptea o mie. “Şi îngeri cu şase aripi erau în faţa cercului solar în flăcările arzătoare şi o sută de îngeri stârneau soarele să coboare şi să apună. Astfel soarele roteşte şi se deplasează şi răsare sub cer şi cursul său trece pe sub pământ, iar lumina razelor sale este permanentă”.

În cerul al cincelea Enoh a văzut un nenumărat număr de ostaşi, numiţi Grigori (Egregori). “Aveau un aspect uman, iar înălţimea lor era mai mare decât a marilor uriaşi; cu feţele lor fermecătoare în tăcere permanentă. Iar Ghizii i-au tâlcuit lui Enoh istoria acestora: „Aceştia sunt Grigori, care cu prinţul lor Satanail, l-au respins pe Domnul Luminii, iar după ei sunt aceia care stau în întuneric cumplit, în cerul al doilea. Iar trei din ei au coborât pe pământ de pe tronul Domnului, în locul numit Ermon şi au văzut pe ficele oamenilor ce frumoase erau şi le-au luat de neveste şi au umplut pământul cu odraslele lor; care în tot timpul anilor lor, au făcut nedreptatre şi rele şi au trăit în duşmănie mare. De aceea Dumnezeu i-a judecat cu judecată mare şi ei plâng după duhovnicul lor şi vor fi pedepsiţi în ziua cea mare a Domnului”.  Iar Enoh, fiind un om drept şi milos, s-a rugat Domnului cel Mare pentru ei.

În cerul al şaselea, Enoh a văzut şapte legiuni de îngeri foarte strălucitori şi plini de slavă, iar “feţele lor străluceau mai tare ca lumina soarelui şi sclipeau; şi nu era diferenţă între feţele lor, comportarea s-au îmbrăcămintea lor. “Aceştia sunt arhanghelii, care sunt peste îngeri, măsura întregi vieţi în cer şi pe pământ. Şi îngeri care sunt îndeletniciţi cu anotimpurile anilor, îngeri ce sunt peste râuri şi mări şi cei ce sunt peste fructele pământului şi îngeri care sunt peste fiecare iarbă în parte; împărţind hrană pentru toţi, fiecărei făpturi. Îngeri care cercetează sufletele oamenilor şi toate faptele lor şi ei trăiesc în faţa Domnului; iar în mijlocul lor se găsesc şase Fenixuri şi şase Heruvimi, cu câte şase aripi; cântând în permanenţă, într-o voce; şi nu este cu putinţă a se descrie cântările lor. Ei sunt fericiţi în faţa Domnului, la picioarele Sale”.

În al şaptelea cer Enoh a văzut “o minunată lumină şi trupe arzătoare de arhangheli minunaţi, forţe nemateriale, proeminente în ordine şi guvernare; heruvimi şi serafimi, tronuri şi cei cu mulţi ochii, nouă regimente, rangul Ioaniţilor cei din lumină”.

În cerul al  al optulea, care în ebraică este numit Muzalot, am văzut – spune Enoh – “schimbătorul de anotimpuri, de secetă şi de ploaie şi al celor douăsprăzece semne ale constelaţiei. Şi am văzut cerul al nouălea, care în ebraică este numit Kuhavim, unde se găsesc casele cereşti ale celor douăsprăzece constelaţii”.

Ghizii spirituali ai lui Enoh l-au dus doar până la sfârşitul celui de-al şaptele cer. “Acei oameni mi-au spus mie: „Enoh, până aici avem poruncă să te însoţim pe tine.” Şi au plecat ei, oamenii de la mine şi nu i-am mai văzut. Şi am rămas singur la sfârşitul celui de-al şaptelea cer – afirmă Enoh – şi m-a cuprins frica şi am căzut cu faţa la pământ şi mi-am zis: Vai, ce-o să fie acum cu mine ? Atunci Domnul a trimis pe slăvitul său arhangelul Gabriel … Iar Gabriel m-a prins şi m-a ridicat pe un vânt şi m-a aşezat în faţa Domnului”. Astfel, Enoh a ajuns în faţa Dumnului, în al zecelea cer, denumit Aravot.

“În cel de-al zecilea cer Aravot – afirmă Enoh în varianta slavonă a cărţii –  am văzut eu chipul Domnului, ca fierul încins, luminând ca un foc. Aşa am văzut eu faţa Domnului; şi faţa Sa este inefabilă, strălucitoare şi înfricoşătoare şi foarte, foarte straşnică. Dar cine sunt eu ca să vorbesc de fiinţa cumplită a Domnului şi despre faţa sa minunată ? Şi nu pot spune de mulţimea instruită şi de mulţimea de voci a tronului Său; splendid şi nefăcut de mâini, nici de ce-i din împrejurul Lui, trupe de heruvimi şi serafimi, nici de cântările lor veşnice, nici de frumuseţea lor veşnică; şi cine poate descrie splendoarea inefabilă a gloriei Sale ?”

Însuşi Dumnezeu, Atotputernicul, creatorul a tot ce există, aşezat fiind pe tronul său, încpnjurat fiind trupe de heruvimi şi serafimi i-a vorbit atunci lui Enoh: „Îmbărbătează-te Enoh, nu-ţi fie frică; ridică te şi stai înaintea feţei Mele întru veşnicie.” Şi a zis Domnul către slujnicii lui, îndemnându-i: „Lăsaţi-l pe Enoh să stea înaintea feţei Mele întru etrenitate,” iar cei slăviţi s-au închinat până la pământ către Domnul, spunând: „Să fie cu Enoh, după cuvântul Tău!” Şi a zis Domnul către Mihael: „Dute şi coboară-i lui Enoh hainele cele pământeşti şi unge-l cu uleiul meu plăcut şi îmbracă-l cu hainele slavei Mele.” Şi a făcut aşa Mihael, după cum i-a zis Domnul; şi m-a uns el pe mine şi m-a îmbrăcat. Iar uleiul era mai tare ca lumina, ca o rouă dulce, cu un miros blând, sclipind ca razele de soare; şi m-am uitat la mine însumi şi am arătat ca unul din slăviţi săi”.

Pentru a nu se prăbuşi în faţa Creatorului, orbit de radiaţa Sa minunată, dar în acelaşi timp extrem de puternică, Enoh a dat jos “hainele pământeşti” şi s-a îmbrăcat în “haine cereşti” – hainele slavei lui Dumnezeu. “Şi a chemat Domnul pe unul din arhangheli săi pe nume Pravuil, căruia i-a spus: „Adu aici cărţile din cămara casei Mele şi condeiul cel ager şi iute la scris şi dă-le lui Enoh şi înmâneazăi-le cu mâna ta.” Şi mi-a spus el mie întreaga facere a cerului şi a pământului, a mării şi a tuturor elementelor, deplasarea şi mişcarea lor şi a trăsnetelor din trăsnete, despre soare şi lună, despre mersul şi schimbarea stelelor, de anotimpuri, ani, zile şi ore. De vântul de răsărit, numărul de îngeri, de formaţiunile cântărilor lor. Despre toate lucrurile omeneşti, de limba fiecărui om, cântare şi viaţă, de porunci, instrucţiuni şi vocile plăcute de cântări şi despre toate cele ce merită învăţate. Apoi mi-a zis mie Pravuil: „Toate lucrurile pe care ţi le-am spus, tu le-ai scris. Stai şi scrie toate sufletele omenirii, despre cei născuţi şi de locul pregătit pentru ei în veşnicie; căci toate sufletele au fost pregătite pentru veşnicie, înainte de facerea lumii. Şi am stat treizeci de zile şi treizeci de nopţi şi le-am scris pe toate cu precizie şi am scris trei sute şaizeci de cărţi” – afirmă Enoh.

Apoi Dumnezeu i-a explicat lui Enoh cum a creat lumea. „Enoh, iubitul meu, toate pe care le-ai văzut, toate lucrurile ce stau le-am terminat, îţi spun ţie, încă înainte de început. Toate pe care le-am creat, le-am făcut din nimica şi lucrurile văzute din cele nevăzute. Ascultă Enoh şi ţine minte cuvintele mele, căci nici îngerilor Mei, nu le-am spus secretele mele şi nici nu le-am zis despre creşterea lor, nici despre veşnica împărăţie a mea; nici ei n-ar fi înţeles creaţia mea, pe care ţi-o spun ţie astăzi. Căci până ce lucrurile să devină văzute, eu însumi umblam prin lucrurile nevăzute, asemeni soarelui de la est la vest şi de la vest la est. Dar până şi soarele are pacea lui, însă eu pace nu am, fiindcă eu am creat toate lucrurile şi am conceput gândirea şi fondarea locuinţei ei şi din ea am creat lucrurile văzute.”

Astfel într-un fragment unic în toată istoria scrisului pe pământ, minunat prin conţinutul său, Dumnezeu îi explică lui Enoh istoria creaţiei; aceeaşi pe care, ulterior, i-a revelat-o lui Moise, pe care acesta a notat-o în Geneza. Însă lui Enoh, Dumnezeu i-a explicat istoria creaţiei începând cu o perioadă aterioară celei prezentate de Moise în Geneza. „Şi am poruncit Eu – îi spune Dumnezeu lui Enoh – , din cele cele mai mici părţi, ca lucrurile văzute să iasă jos, din cele nevăzute; şi Adoil a ieşit jos foarte minunat şi l-am întreţinut pe el şi iată! El a avut coapsele sale de o lumină splendidă. Şi am zis către el: “Să fi fără sfârşit, Adoil şi cele văzute să iese din tine! Şi el a devenit fără sfârşit şi o mare lumină a ieşit afară. Eu am stat în mijlocul acelei lumini, care a ieşit şi astfel a fost născută lumina din lumină. Apoi a ieşit minunata etate şi a prezentat întreaga creaţie pe care eu am gândit s-o creez. Şi am văzut că era bine. Şi mi-am amplasat pentru mine tronul meu şi m-am aşezat pe el şi am zis luminii: Aşează-te sus deasupra tronului şi fi întemeirea ce-a mai înaltă! Căci deasupra luminii nu este nimic alceva şi am urcat şi am privit în sus de pe tronul meu.”

Dumnezeu a creat lumea aşadar prin intermediul Cuvântului. Referitor la forţa creatoare a Cuvântului Său, însuşi  Dumnezeu afirmă prin intermediul profetului Isaia, următoarele: “Tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se va întoarce la mine gol, ci va realiza ceea ce îmi propun și va avea succes în lucrul pentru care l-am trimis.” ( Vechiul Testament; Isaia 55:11)

Aşadar, după ce a creat lumina, Dumnezeu a hotărât să scoată pe cele “văzute” din cele “nevăzute”. Varianta slavonă a Cărţii lui Enoh continuă: „Şi am chemat partea cea mai de jos pentru a doua oară şi am spus: Să iasă îndată afară Arcas şi el a ieşit îndată din cele nevăzute. Şi Arcas a ieşit îndată, greu şi foarte roşu. Şi am spus: Deschide-te Arcas şi naşterea să iese din tine; şi el a devenit fără sfârşit şi etatea a ieşit foarte minunată şi foarte întunecată, născând creaţia tuturor lucrurilor de jos şi eu am văzut că sunt bune şi am zis către el: Du-te tu şi coboară jos şi fi cel dintâi şi fi întemeirea lucrurilor de jos; şi aşa s-a întâmplat şi el a plecat jos şi s-a aranjat şi a devenit întemeierea lucrurilor de jos, iar înafară de întuneric nu mai era nimic alceva. Şi am poruncit să fie luat din lumină şi întuneric şi am zis: Desparte-te şi a fost aşa; şi am luat din lumină şi s-a făcut apa şi am întins-o peste întuneric, dedesubtul lumini şi apoi prima dată am făcut apa, adică adâncimile şi am făcut întemeirea luminii împrejurul apei şi am făcut şapte cercuri de dinăuntru. Mi-am închipuit apa udă şi uscată adică gheaţă asemeni cristalului şi circumferinţa apelor şi a altor elemente. Şi fiecăreia din ele i-am arătat calea ei şi şapte stele am făcut, fiecare în cerul ei. Şi aşa a fost şi am văzut că este bine”.

Apoi Dumnezeu a separat lumina de întuneric şi ziua de noapte. Astfel a fost prima zi. “Şi am despărţit lumina de întuneric – îi spune Dumnezeu lui Enoh -, ceea ce s-ar spune, din mijlocul apelor încolo şi încoace şi am zis luminii să fie ziuă şi întunericului să fie noapte. Şi a fost noapte şi a fost ziuă, prima zi. Apoi am făcut prima dată cercul ceresc şi am făcut ca apele de jos care sunt dedesubtul cerului, să se adune la un loc într-un întreg, iar apoi haosul s-a uscat şi a fost aşa.  În afara valurilor, am făcut stânci dure şi mari şi din ele am îngrămădit uscatul. Şi uscatul s-a numit pământ, iar mijlocul pământului l-am numit abis, adică adâncimile şi am adunat marea într-un loc şi am legat-o cu un jug. Şi am zis către mare: Opreşte-te căci ţi-am dat limita veşniciei, să nu te desparţi din părţile tale din care eşti făcută. Apoi repede am făcut firmamentul. Iar în ziua aceea m-am numit primul-făcut.”

“Iar în ziua aceea m-am numit primul-făcut” este o frază destul de complicată a variantei slavone a Cărţii secretelor lui Enoh. Sensul frazei pare a fi că Dumnezeu s-a manifestat din acel moment ca a doua Persoană a Sfintei Treimi. “Primul făcut” este de fapt “primul născut”: Iisus Hristos. Evanghelia lui Ioan (cap1) afirmă că “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”.

„Iar pentru toate legiunile cereşti – continuă  Dumnezeu să-i dezvăluie lui Enoh tainele creaţiei – mi-am imaginat imaginea lor în esenţa focului şi ochiul meu a privit peste cele foarte puternice, stânca solidă şi raza ochiului meu fulgerător a văzut acea minunată natură, făcută din foc şi apă şi din apă şi foc şi de balansarea lor reciprocă. Căci apa n-a stins focul, nici focul n-a uscat apa; de aceea fulgerul este mai sclipitor decât soarele, mai moale decât apa şi mai tare decât stânca. Şi am tăiat din stâncă un foc mare şi din foc am creat legiunile cereşti de îngeri cu armele lor arzânde şi cu îmbrăcămintea lor din flacără arzătoare; şi am poruncit ca fiecare să stea în ordinea sa”.

Însă unul dintre îngeri s-a răzvrătit împotriva poruncilor lui Dumnezeu, şi i-a atras şi pe alţii să facă la fel. Dumnezeu în expunerea Sa este categoric: “Iar unul din ordinea de îngeri din afară a întors ordinea întreagă de partea lui, având o tendinţă cu neputinţă de realizat, să-şi plaseze tronul său mai presus de norii de pe pământ, ca să obţină putere mai mare ca a mea. Şi l-am alungat din înălţimi pe el şi pe îngerii lui şi a zburat prin aer încontinuu, până în adâncimile cele mai de jos.”

În ziua a treia, Dumnezeu a creat Paradisul. „În ziua a treia am poruncit pământului să rodească minunaţi pomi fructiferi şi dealuri şi sămânţa lor să încolţească şi am plantat Paradisul şi l-am împrejmuit şi am plasat acolo îngeri de foc, gardieni înarmaţi şi aşa am făcut reînoirea. Apoi a venit seara şi a venit dimineaţa, ziua a patra”. “Miercuri, în ziua a patra, am poruncit să fie mare lumină peste cercurile cereşti. În primul, cel mai de sus cerc, am pus stelele, Kruno, iar în al doilea Afrodit, iar al treilea Aris, în al cincilea Zeus, în al şaselea Ermis, în al şaptelea ce-a mai mică, Luna şi le-am împodobit cu stelele cele mici, luminători ai nopţi. Mai jos am aşezat soarele, pentru a da lumină ziua şi luna şi stelele, pentru a lumina noaptea. Soarele e făcut aşa să meargă, în acord cu cele douăsprăzece semne animalice ale constelaţiei. Am fixat succesiunea lunilor şi numirile şi locul lor şi tunetul şi semnele orelor, cum se vor succeda. Apoi a venit seara şi a venit dimineaţa, ziua a cincea”.

În ziua a cincea, Dumnezeu a creat peştii, păsările şi vieţiutoarele pământului. “Joi, în ziua a cincea, am poruncit mării să aducă peşti şi păsări uşoare, de multe feluri şi toate dobitoacele, pe tot cuprinsul pământului; cele ce merg pe patru picioare şi se ridică în aer, masculi şi femele şi în fiecare din ele, am pus suflarea duhului de viaţă. Şi a venit apoi seara şi apoi dimineaţa, ziua a şasea.

În ziua a şasea Dumnezeu l-a făcut pe om. “Vineri, în ce-a de-a şasea zi, am poruncit înţelepciuni mele să-l facă pe om din şapte elemente: Prima carnea sa, din pământ. A doua sângele său, din rouă. A treia ochii săi, din soare. Oasele sale, din piatră. Cinci, înţelepciunea din promptitudinea îngerilor şi din nori. Şase, venele sale şi părul său din iarba pământului. Şapte, sufletul său din răsuflarea mea şi a vântului.  Şi l-am înzestrat cu şapte firi: Auz trupesc, ochii pentru vedere, duh pentru a presimţi, vene pentru atingere, sânge pentru gust, oase pentru îndurare şi inteligenţă pentru emancipare (plăcere).  L-am conceput iscusit şi l-am creat pe om din natură nevăzută şi văzută. Ambele sunt în el, moartea şi viaţa şi imaginea. El ştie a vorbi ca o finţă creată, umilit în minunăţii şi iarăşi mare în umilinţă. L-am pus pe pământ, al doilea înger, onorabil, minunat şi slăvit şi i-am dat să stăpânească peste pământ şi să aibe înţelepciunea mea; şi nimeni pe pământ nu este ca el, dintre toate făpturile existente. Şi i-am dat nume din cele patru părţi, din est, din vest, din sud şi din nord; şi am ales pentru el patru stele deosebite şi l-am numit Adam şi i-am arătat lui două căi, ce-a a luminii şi ce-a a întunericului şi i-am zis lui:  Aceasta este bine şi aceasta este rău, ca să ştiu dacă mă va iubi, s-au mă va urâ; ca să-i ştiu pe cei din neamul lui, ce mă vor iubi. Căci eu am văzut natura lui, da el nu şi-a văzut-o pe a sa. De aceea a păcătuit mai mult, iar eu am spus: După păcat, ce va veni decât moartea ?  Şi am pus somnul în el şi el a adormit; şi am luat din el o coastă şi i-am făcut femeie, ca moartea să vină peste el prin femeie şi am luat ultimul său cuvânt şi am numit-o mamă, adică Eva.”

Pentru Adam şi Eva, Dumnezeu a creat o grădină denumită Eden, dar această grădină nu trebuie confundată cu Paradisul, care a fost făcut în ziua a patra. Grădina Edenului, denumit uneori tot prin termenul paradis, a fost făcută în ziua a şasea special pentru Adam şi Eva. „Adam a trăit pe pământ şi i-am creat o grădină în Eden în est – spune Dumnezeu -, ca să observe testamentul şi să păzească porunca. I-am deschis cerurile lui, ca să-i poată vedea pe îngeri cântând cântări de victorie şi lumina cea fără de întuneric. Şi a fost el continuu în paradis, iar diavolul a înţeles că eu vreau să zidesc o altă lume, căci Adam a fost domn pe pământ, s-o stăpânească şi s-o controleze”.

Adam nu a stat decât cinci ore în Eden (Edenul este paradisul creat în ziua a şasea), fiind alungat datorită ignoranţei de a nu fi rezistat la ispitirea şcolărească a diavolului. “Diavolul – afirmă Dumnezeu – este spiritul rău a locurilor de jos. Ca decăzut a fost numit Satana, precum numele lui ceresc era Satanail. Aşa el a devenit departe de ceilalţi îngeri, însă natura sa nu a schimbat înţelepciunea sa, în ceea ce priveşte priceperea dreptăţi şi a păcatelor. Şi el a înţeles condamnarea sa şi păcatele ce le-a săvârşit. De aceea el a complotat împotriva lui Adam, de aceea a intrat şi a sedus-o pe Eva, dar pe Adam, nu l-a atins. Şi am blestemat ignoranţa, dar ce am binecuvântat anterior, nu am blestemat. Căci nu l-am blestemat pe om, nici pământul, nici pe celălalte creaturi, ci fructul răutăţii omeneşti şi fapta ei.” „Spunând către el: Din pământ eşti şi din pământ de unde te-am luat, te voi întoarce; şi nu ne voi ruina, dar te voi întoarce de unde te-am luat. Ca să te iau iarăşi la ce-a de-a doua venire a Mea. Şi am binecuvântat toate făpturile mele văzute şi nevăzute; iar Adam a fost cinci ore şi jumătate în paradis. Şi am binecuvântat ziua a şaptea care este Sabatul, în care el s-a odihnit de la muncile sale.”

Şi a urmat a opta zi, spune Dumnezeu. „Şi am numit şi a opta zi de asemenea, ca această zi să fie prima-creată după creaţia mea. Astfel primele şapte, rezultă în forma a şapte mii, iar la începutul celei de-a opta mie, nu va mai fi timp, nici anii, nici luni, nici săptămâni, nici zile, nici ore.”

Iar în finalul expunerii sale, Enoh primeşte de la Dumnezeu sfaturile finale: “Iar acum, Enoh, toate acestea ce ţi le-am spus ţie, trebuie ca tu să le înţelegi, ca să pricepi lucrurile cereşti şi toate cele văzute pe pământ şi toate cele scrise în cărţi de înţelepciunea mea minunată. Toate le-am creat acestea, din cele mai de sus întemeiri, spre cele de jos şi spre sfârşit şi nimeni nu m-a sfătuit şi nici n-a moştenit creaţia mea. Eu singur sunt veşnic, nefăcut de mâini şi fără schimbare. Sfetnicul meu este gândul meu, înţelepciunea şi cuvântul meu sunt făurite, iar ochii mei le observă toate lucrurile cum ele stau şi tremură de spaimă.  Dacă-mi întorc faţa, atunci toate lucrurile vor fi nimicite. Deschide-ţi mintea Enoh şi cunoaşte-l pe cel ce-ţi vorbeşte ţie şi ia-ţi cărţile cu tine, cele ce le-ai scris tu. Şi-ţi voi da pe Samuil şi Raguil, care te-au condus aici şi cărţile şi întoarce te jos pe pământ şi spune fiilor tăi toate de care ţi-am spus eu şi toate cele ce-ai văzut. De la cerul cel mai de jos, până la tronul meu şi de toate legiunile. Căci Eu am creat toate puterile şi nu e nimeni care să-mi reziste şi care să nu mi se supună mie. Căci toate sunt sub monarhia şi sunt sub stăpânirea Mea. Dă-le lor aceste cărţi scrise, iar ei le vor citi şi vor şti că Eu sunt creatorul tuturor lucrurilor şi vor înţelege că alt Dumnezeu în afară de mine, nu este. Şi să le păstreze şi să le citească aceste cărţi scrise de mâna ta, din tată în fiu, generaţie de generaţie şi naţiune de la naţiune”.

Acestea au fost cuvintele pe care, potrivit Cărţii secretelor lui Enoh, varianta slavonă, i le-a adresat Dumnezeu lui Enoh, atunci când Enoh a fost ridicat la cer. Şi pe care Enoh, aşa cum a poruncit Dumnezeu, le-a comunicat tuturor oamenilor în cărţile ce-i poartă numele.