SUB SEMNUL LUI ENOCH ÎNŢELEPTUL

ENOH, MARELE  ÎNŢELEPT ANTEDILUVIAN

Scrierile antice ce au străbătut vremurile până în ziua de astăzi îl menţionează cu mult respect pe Enoh, al şaptelea patriarh antediluvian. Etimologia numelui lui Enoh vine de la ebraicul Hanok, care înseamnă „învăţătură” sau, într-un sens larg, „cunoaştere”. Prin extensie, numele său a devenit un calificativ: Cunoscătorul sau Înţeleptul

Totuşi, cu toată faima dobândită înainte şi după  diluviu, Geneza îl menţionează pe Enoh extrem de lapidar atunci când redă genealogia urmaşilor lui Adam. În stilul său foarte concis, în numai patru versete din Geneza (cap 5, 21-24) oferă însă informaţii foarte preţioase cu privire la patriarhul Enoh. „La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu”. (5) Mai trebuie precizat că fiul lui Enoh, pe nume Metusalem, a fost bunicul lui Noe.

La rândul său, Noul Testament, prin Ap. Pavel, menţionează pe scurt epopeea lui Enoh: „Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe Pământ ca să nu vadă moartea şi nu s-a mai aflat pentru că Dumnezeu îl strămutase.” (Evrei, cap 11; 5) Şi Coranul, trecând în revistă evenimentele principale ale istoriei  umanităţii, îl menţionează pe Enoh sub numele de Edris. Edris, în traducere înseamnă „savantul” sau, prin extensie, „cunoscătorul” sau „înţeleptul”. Altă scriere importantă a antichităţii, Cartea Jubileelor, îl consideră pe Enoh cel mai mare înţelept al perioadei antediluviene. Enoh, după cum este scris în Cartea Jubileelor, a fost considerat inventatorul scrierii şi al calendarului. El a fost primul care a împărţit timpul în jubilee – cicluri de patruzeci şi nouă de ani -, fiecare jubileu fiind împărţit în cicluri mai mici, de şapte săptămâni de ani, iar fiecare an în trei sute şaizeci şi cinci de zile.

Dar, de departe,  cele mai multe informaţii cu privire la existenţa lui Enoh au fost furnizate de două scrieri descoperite întâmplător în epoca modernă: Cartea lui Enoh,   varianta etiopiană, cunoscută şi numele Enoh 1, şi Cartea secretelor lui Enoh, varianta slavonă cunoscută şi sub numele Enoh 2.

Cele două cărţi sunt considerate apocrife. Un apocrif este, înainte de toate, o scriere ezoterică; etimologia cuvântului apocrif, a-po-cripto, desemnează o lucrare cu vădit caracter „ascuns” (criptic). În ultima perioadă de timp termenul apocrif a ajuns să semnifice cu totul altceva; astfel potrivit dicţionarelor uzuale (de exemplu DEX), prin apocrif se înţelege pe de-o parte “o scriere a cărui autenticitate este îndoielnică”, iar de altă parte o “scriere religioasă nerecunoscută ca fiind canonică”. Stabilirea scrierilor acceptate de biserica creştină (considerate canonice) a fost realizat treptat la primele patru concilii ecumenice, pe baza variantelor ce circulau la acea dată: la Constantinopole în 325, la Laodiceea în anul 363, la Hippo în anul 393 şi la Cartagina în anul 397.

  În acea epocă Cartea lui Enoh era destul de bine cunoscută de către creştini, dar datorită unor motive obscure nu a fost acceptată printre scrierile recunoscute, astfel că nu peste mult timp de la ultimul conciliu menţionat a început să fie arsă în pieţele publice de reprezentanţii mai zeloşi ai bisericii. Cu toată interdicţia forurilor bisericeşti, Cartea lui Enoh a circulat printre creştinii de rând încă vreo două sute de ani, fiind foarte apreciată, dar în cele din urmă copiile au fost eliminate total, iar cartea a fost uitată. O singură biserică, biserica etiopiană, a menţinut-o printre cărţile canonice.

Este însă foarte important de remacat că cele două scrieri atribuite lui Enoh, atât cea slavonă cât şi cea etiopiană,  descriu până la un punct istoria spirituală a lumii şi umanităţii la fel ca Geneza: facerea lumii, crearea primilor oameni şi epoca patriarhilor. Evident, Enoch a trăit înainte de potop, şi este firesc ca istorisirile sale să se refere  la acea perioadă, dar cărţile ce-i sunt atribuite conţin şi multe profeţii ce acoperă o perioadă foarte lungă de timp; pofeţiile descriu într-un cod secret toată istoria umanităţii, inclusiv întruparea lui Iisus Hristos (denumit Fiul Omului).

Nu este de loc exclus ca în perioada în care a fost scrise, cărţile lui Eoch să fi reprezentat pentru oamenii antediluvieni ceea ce, ulterior, a reprezentat Panteteuhul şi implicit, Geneza, pentru poporul evreu. Nu este deloc exclus, de asemenea, ca şi după potop Cărţile lui Enoch să fi constituit o sursă foarte importantă de informaţii de ordin spiritual. Mai mult decât atât, este chiar foarte probabil ca inclusiv în epoca “istorică”, adică după redactarea finală a Petantateuhului şi a unei mari părţi din Biblia ebraică, ce a fost realizată de învăţaţii evrei după captivitatea babiloniană, scrierile atribuite lui Enoh să fi constituit surse importante de documentare pentru înţelepţii acelor timpuri. Astfel, după cum remarca Ronald K. Brown, editorul american al ediţiei din anul 1998 a Cărţii lui Enoh, în Vechiul şi în Noul Testament sunt conţinute nu mai puţin de 309 pasaje direct împrumutate din apocriful etiopian. (2)

În acest context, nu constituie defel o exagerare afirmaţia că cele două scrieri ce-i sunt atribuite lui Enoh să fi făcut cândva parte dintr-un corpus doctrinar mai vast. De altfel, potrivit tradiţiei, Enoh a fost cel mai prolific autor al perioadei antediluviene şi nu numai: a scris nu mai puţin de 366 de cărţi.

Prima dintre  cele două scrieri păstrate până în ziua de astăzi, Cartea lui Enoh – varianta etiopiană, a avut o istorie destul de zbuciumată. Dacă nu ar fi fost păstrată de una dintre cele mai vechi biserici creştine ce există la ora actuală, biserica etiopiană, care şi-a păstrat nealterat fondul doctrinar de la debutul creştinismului până în ziua de astăzi, şi această scriere arhaică ce ţine de alte epoci şi de alte sisteme de gândire s-ar fi pierdut în colbul uitării. Biserica etiopiana este singura unde Cartea lui Enoh a rămas canonică, fiind prezentă în fiecare lăcaş de cult.

Cartea lui Enoh, apocriful etiopian, a fost redescoperită, printr-o întâmplare, în 1773, de un englez pe nume James Bruce, care a adus din Abisinia (Etiopia) în Anglia trei exemplare ale Cărţii lui Enoh scrise în limba Ghez, limba sacră a creştinilor etiopieni. Un exemplar al cărţii, Bruce l-a păstrat pentru sine, un exemplar l-a donat Universităţii Oxford şi un exemplar l-a oferit regelului Ludovic al XV-lea al Franţei. Traducerea manuscrisului din limba etiopiană în limba engleză s-a făcut ceva mai târziu, în 1821 sau 1823. În anul 1853 Cartea lui Enoh a fost tradusă înb limba germană de August Dillmann, iar în anul 1893 au fost retradusă în limba engleza. În 1912 un erudit, R.H. Charles a scos o editie definitiva a textului etiopian, bazându-se pe 23 de versiuni diferite descoperite între timp.

Traducerea etiopiană a Cărţii lui Enoh este, după toate informaţiile existente în prezent, traducerea unei versiuni şi mai vechi, apărute în limba greacă la începutul erei creştine după o versiune nedatată, scrisă în limba aramaică. Traducerea din greacă în etiopiană s-a făcut abia în secolele IV-VI ale erei creştine. Pe baza analizei textului şi a limbii folosite, exegeţii moderni au stabilit că ceea ce se înţelege astăzi prin Cartea lui Enoh, este de fapt o culegere de  cinci cărţi scrise de redactori diferiţi de-a lungul a trei sau patru secole. Structura actuală a textului, afirmă exegeţii, a fost realizată în primele secole creştine. Cercetări filologice întreprinse la începutul secolului trecut au dezvăluit faptul că toate provin dintr-o sursă unică, iar varianta originală a fost compusă în versuri.

A doua dintre  cele două scrieri păstrate până în ziua de astăzi, Cartea lui Enoh – varianta slavonă, cunoscută şi sub numele Cartea secretelor lui Enoh (sau Enoh 2) a fost scrisă în forma actuală la începutul erei creştine în limba greacă, pe teritoriul Egiptului – cel mai probabil în comunităţile de copţi; copţii au format pe teritoriul Egiptului primele biserici creştine. Ulterior, nu se ştie cum, cartea a fost transportată în răsăritul Europei, tradusă în limba slavonă şi păstrată o lungă perioadă de timp în Rusia şi Serbia.

Cele două versiuni, rusească şi sârbească au fost descoperite între anii 1880 şi 1886; cea mai completă versiune este cea sârbească care se află spre păstrare la Biblioteca Naţională din Belgrad. Scrierile afirmă la unison că Enoh a fost ales dintre toţi oamenii de însuşi Dumnezeu pentru a-i fi arătate tainele creaţiei. “A fost un om înţelept – afirmă bunăoară apocriful slavon – , un mare adept iar Domnul a avut mare iubire pentru el şi l-a luat la El, ca să primească lucrurile cele mai divine şi să fie martor al înţelepciuni şi măriri nemaivăzute a veşnice-i împărăţi a Dumnezeului celui Atotputernic; de minunea şi slava şi splendoarea slujnicilor Domnului; despre făpturile cu mulţi ochii în lăcaşul lor şi despre tronul inaccesibil al Domnului; despre stadiul şi manifestarea mulţimii nemateriale; despre inefabila chivernisire a mulţimilor de elemente de arătări duhovniceşti numeroase; şi despre taina cântărilor mulţimilor de Cherubimi şi a nemărginitei lumini”.

Ceea ce descrie Enoch în cărţile sale nu constituie altceva decât experienţele unui mare iniţiat-clarvăzător care a vizitat palierele superioare ale cosmosului, denumite ceruri. Textul variantei etiopiene a cărţii ce-i poartă numele este lipsit de echivoc şi pe deplin lămuritor, astfel că nu mai are nevoie de nici un comentariu: „după aceea – afirmă Enoh în cartea ce-i poartă numele – duhul meu s-a ascuns şi şi-a luat zborul spre ceruri. Am văzut fii de îngeri sfinţi mergând pe un foc arzător, veşmintele lor erau albe iar feţele lor erau transparente precum cristalul. Am văzut două râuri de foc strălucind ca hiacintul. Atunci m-am aşezat cu faţa la pământ în faţa lui Dumnezeu. Şi Mihail, unul dintre arhangheli, m-a prins de mână, m-a lămurit şi m-a condus locaşul secret la iertării şi al dreptăţii. El mi-a arătat toate lucrurile ascunse ale marginilor cerului, locaşurile stelelor, razele luminoase care veneau să lumineze feţele sfinţilor. Şi el m-a mutat cu duhul în cerurile cerurilor”.

Aşadar, cartea repetă că Enoh a călătorit la cerul cerurilor în duh. „Acolo am văzut în mijlocul luminii un palat construit din pietre de cristal şi în mijlocul acestor pietre de cristal străluceau limbi de foc. Duhul meu a văzut un cerc care înconjura locaşul, arzând în cele patru laturi şi fluvii de foc erau împrejur. Serafimii, heruvimii şi ophanimii stăteu în picioare de jur împrejur. Ei nu dormeau nicioadată căci păzeau tronul slavei. Şi am văzut îngeri nenumăraţi, miii de mii şi miriade de miriade care înconjurau acest palat. Mihail, Rafael, Gabriel, Phanuel şi sfinţii îngeri care erau în cerurile superioare, intrau şi ieşeau. Rafael şi Gabriel ieşeau din acest palat laolaltă cu o mulţime de sfinţi îngeri fără de număr. Cu ei a apărut atunci şi Cel bătrân în zile, al cărui cap era alb şi curat ca o lână şi ale cărui veşminte sunt cu neputinţă de descris. Atunci m-am aşezat cu faţa la pământ şi tot trupul meu a fost cuprins de un tremurat puternic iar duhul meu s-a topit. Am ridicat vocea pentru a binecuvânta, a lăuda şi a preamări Şi laudele care mi-au ieşit atunci din gură erau plăcute Celui Bătrân de zile”.

Revenit în lumea oamenilor, Enoch a scris 366 de cărţi în care a descris experienţele sale iniţiatice. Datorită conţinutului excepţional al textelor ce-i sunt atribuite, Enoch poate fi considerat fără teama de a greşi cel mai mare iniţiat al vremurilor antediluviene şi poate al tuturor timpurilor. La finalul vieţii sale trupeşti, Enoh a fost ridicat la cer, „astfel că nu a mai văzut moartea”, iar aceste afirmaţii trebuie înţelese în mod concret, ad litteram.

Dintru început trebuie precizat că Enoch a fost fiu al omului, nu a fost un fiu al cerului. Apocriful etiopian precizează acest aspect în mod explicit: „atunci acest înger (este vorba despre Arhanghelul Mihail) – povesteşe Enoh în cartea ce-i poartă numele – s-a apropiat de mine şi m-a salutat în acest fel: Tu eşti Fiul Omului, tu te-ai născut pentru dreptatea noastră şi dreptatea se află în tine. Dreptatea Celui Bătrân de zile nu te va părăsi. Apoi el a spus: Voi coborî peste tine pacea, căci pacea vine de la cei ce au creat lumea şi ea va rămâne în tine pentru totdeauna. Toţi cei care vor trăi şi care vor merge pe calea dreptăţii vor forma alaiul tău pentru vremurile cele veşnice. Şi casa lor va fi lângă tine, soarta lor va fi aceiaşi cu a ta şi ei nu vor fi separaţi nicioadată şi astfel li se va da lor un lung şir de zile împreună cu Fiul Omului. Pacea va fi pentru cei drepţi, drumul înţelepciunii pentru cei sfinţi.”

Cele două versiuni ale Cărţii lui Enoch care au străbătut vremurile până astăzi, varianta slavonă şi varianta etiopiană, descriu evenimente diferite, dar sunt complementare. Varianta slavonă pune accentul pe călătoriile extatice ale lui Enoh la ceruri, iar varianta etiopiană pune accentul pe odiseea unor fiinţe denumite Gregori, Egregori sau Veghetorilor.