ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

CENTRELE DE PUTERE

Fiind un subiect inedit şi în, acelaşi timp, fundamental în înţelegerea trecutului umanităţii pe pământ, despre constituirea enclavelor unde s-au constituit Centrele de putere se poate discuta şi scrie foarte mult. Ca elemente definitorii în istoria umanităţii, Centrele de putere nu pot fi înţelese în mod corespunzător decât dacă, în prealabil, este înţeleasă alcătuirea planului cuantic material. Încă de la început, trebuie reiterat faptul că enclavele unde s-au constituit Centrele de putere sunt situate la nivelul planului cuanatic material, dar nu la nivelul aspectului mineral al acestuia, ci la un nivel mult mai subtil; ele sunt formate dintr-o materie mult mai elevată, fiind oarecum asemănătoare cu energia din care este compus palierul infraeteric din ziua de astăzi. 

Totuşi, nu este vorba despre energie infraeterică, ci – pur şi simplu – despre o materie diafană, eterizată. Evident, trupurile oamenilor ce populau şi populează aceste enclave în care s-au constituit Centrele de putere erau şi sunt formate din aceeaşi materie diafană.

Fireşte, nici materia din ziua de astăzi nu este aceeaşi cu cea care exista în perioada ante sau imediat postdiluviană; materia din ziua de astăzi este mult mai grosieră, mult mai densă decât cea care exista în acele vremuri. În decursul timpului materia a cunoscut un proces accelerat de densificare; procesul de densificare al materiei poate fi asemuit cu procesul transformării hidrogen în heliu şi al heliului în carbon. Folosind această comparaţie doar în scopul elucidării subiectului (deci nu în ceea ce priveşte implicaţiile ştiinţifice ale elementelor chimice), se poate afirma că locaţia unde, în perioada imediat postdiluviană, se afla Centrul de putere Transilvania erau formată, dacă se poate spune astfel, din hidrogen pur. În schimb, materia ce exista în palierul cuantic material din acea perioadă avea o consistenţă oarecum asemănătoare cu cea a heliului, iar materia din ziua de astăzi este asemănătoare carbonului (de fapt, ştim cu toţii, că materia actuală are la bază carbonul, cu cele patru valenţe ale sale). Carbonul, spus din punct de vedere spiritual, a rezultat în urma intrării în stare de “putrefacţie” a hidrogenului şi a heliului. Apariţia hidrogenului nu a anihilat existenţa heliului, tot astfel cum apariţia carbonului nu a anihilat existenţa hidrogenului şi a heliului; acestea din urmă doar şi-au diminuat ponderea.

Folosind în continuare acest exemplu, se poate deduce că, la nivelul planului cuantic pe care-l numim astăzi “material”, coexistă trei tipuri de materie; materia din enclava în care s-a constituit odinioară Centrul de putere al Luminii din Transilvania poate fi comparată cu hidrogenul, materia din enclava în care s-au constituit Centrele de putere Adamclisi şi Sarmizegetusa poate fi comparată cu heliul, iar materia ce există în ziua de astăzi poate fi comparată cu carbonul.

Trupurile oamenilor din Centrele de putere sunt formate din aceeaşi materie din care sunt compuse enclavele respective, iar organele de simţ ale acestor oameni nu percep decât un spectru compatibil. Astfel, în mod normal, oamenii care există la nivelul heliului nu pot observa oamenii cu trupul format din hidrogen şi enclava în care aceştia îşi desfăşoară existenţa. Poate doar cu excepţia cazurilor în care posedă clarvedere directă. Tot astfel, un om obişnuit din ziua de astăzi, care este format din carbon şi are organele de simţ acordate cu frecvenţa carbonului, nu poate vedea o enclavă formată din heliu sau o fiinţă umană ce are trupul format din acelaşi element chimic. Evident, doar dacă este clarvăzător. Cu atât mai puţin poate observa o enclavă formată din hidrogen ori o fiinţă compatibilă cu acest element. Actualmente încă există atât enclave formate din hidrogen cât şi enclave formate din heliu, după cum există fiinţe omeneşti care au trupuri formate din aceste elemente, pe care oamenii obişnuiţi nu le pot observa nici dacă s-ar afla lângă ele – cu aceeaşi excepţie a clarvăzătorilor.

Acesta este principiul existenţei unei enclave în care s-a constituit un Centru de putere; acesta este motivul pentru care un Centru de putere – şi implicit locuitorii ce-l populează – nu poate fi atins de vreun potop sau de orice alt fenomen ce se produce la nivelul mineral al planului cuantic material; pur şi simplu este format dintr-o altă formă de materie. În limbajul actual prin materie se înţelege doar aspectul mineral, care este doar ultimul nivel al materiei, nivel apărut în urma prefacerilor succesive ale hidrogenului, heliului şi carbonului.

Ca reprezentare strict spaţială, întinderea unei enclave (a unui perimetru) în care se află un Centru de putere nu este mai mare de câţiva kilometri pătraţi; o enclavă este practic un perimetru format dintr-o materie diafană, asemănătoare aburului foarte fin, în care se află mai multe construcţii în care locuiesc oameni cu trupuri compatibile enclavei. O astfel de enclavă se prezintă adesea ca un fel de nor translucid situat la câţiva metri deasupra pământului. În ziua de astăzi, enclavele în care se află Centrele de putere nu sunt situate la nivelul solului, ci la câţiva metri deasupra acestuia. Pentru ca un om întrupat de astăzi să poată observa acel nor translucid – caz cât se poate de ipotetic – trebuie în primul rând să aibă o structură trupească şi aurică compatibilă cu materia din care este format acel nor; în al doilea rând, omul în cauză trebuie să fie întâmpinat la limita norului de un locuitor al acestei enclave – fie de un reprezentant, fie de un “străjer al meterezelor” (gardian).

Datorită capacităţilor spirituale pe care le au, locuitorii perimetrelor în care se află Centrele de putere ştiu imediat când se apropie vreun intrus, astfel că nu trebuie să mire pe nimeni faptul că atunci când un străin primeşte acceptul să devină oaspete este aşteptat de un un “străjer al meterezelor” (reprezentant) chiar la limita enclavei. În prima fază, intrusul nu poate observa decât un nor translucid, care în mod normal nu poate prezenta vreun interes – este ca un abur sau ca o ceaţă ce se ridică vara din pământ, după o noapte mai rece. Abia în momentul în care intrusul este luat de mână sau atins de “străjerul meterezelor”, dobândeşte o percepţie nouă – o vedere nouă, adică o formă specifică de clar-vedere. Dobândind această formă de clarvedere, intrusul observă cu surprindere că ceea ce considera anterior ca fiind un nor diafan este de fapt o zonă formată dintr-o materie subtilă, asemănătoare aerului (hidrogenului). Intrusul mai observă în acea enclavă clădiri destul de stranii şi fiinţe omeneşti ale căror trupuri sunt compuse din aceeaşi formă de materie. Chiar dacă, corporal, nu poate pătrunde într-o astfel de enclavă, intrusul poate observa în detaliu interiorul acesteia doar în cazul în care este luat de mînă ori atins de străjerul meterezelor (în ciuda diferenţei de structură materială a trupurilor celor două persoane). Dacă ar putea pătrunde înăuntrul enclavei, intrusul din acest exemplu pur ipotetic ar ieşi de sub incidenţa timpului material, astfel că nu ar îmbătrâni în nici un fel, chiar dacă s-ar întoarce în palierul cuantic material după cincizeci sau după o sută de ani. De altfel, nici locuitorii acelei enclave nu îmbătrânesc, întrucât la acel nivel nu există timp. Timpul, aşa cum este cunoscut la nivelul aspectului mineral al planului cuantic material, este legat de structura materiei – mai precis, de gradul de densificare al materiei. Acesta este motivul pentru care, de exemplu, patriarhii antediluvieni au trăit atât de mult; dacă aceiaşi patriarhi ar trăi în prezent, n-ar mai putea atinge asemenea etăţi înaintate tocmai datorită faptului că materia este mult mai densă.

Aşa cum a fost menţionat, evenimente cu grad înalt de stranietate, în care oameni întrupaţi au pătruns în astfel de enclave, au fost adesea descrise în basmele şi legendele poporului român, care nu trebuie interpretate doar ca simple figuri de stil sau doar ca fiind concepute pentru uzul adormirii copiilor. Un asfel de basm este “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, preluat din folclor de inegalabilul scriitor Petre Ispirescu. Este interesant de remarcat că în basmul lui Petre Ispirescu, în care, evident, este prezentată o variantă cultă a basmului, este prezentat într-o formă specifică conceptul modern de relativitate a timpului. La revenire din enclavă (în care i se păruse că a stat doar câteva luni), Făt Frumos, eroul principal, constată că au trecut de fapt o sută de ani, astfel că părinţii şi toţi cei pe care-i cunoştea au murit de mult; nici el nu a mai stat mult în palierul cuantic material, datorită faptului că Moartea i-a cerut obolul. Atins de Moarte, trupul său s-a transformat accelerat în schelet, iar scheletul în pulbere.

În ziua de astăzi sunt cunoscute publicului doar naraţiunile despre Shamballah, despre care se spune că este un teritoriu paradisiac aflat undeva prin India sau Tibet. Dacă există, acest teritoriu paradisiac trebuie să fi fost un Centru de putere secundar, format după principiul enunţat anterior. Şi Centrele de putere Transilvania, Adamclisi, Sarmizegetusa sunt constituite la fel ca Shamballah, dar existenţa lor a fost ocultată, astfel că în ziua de astăzi nu se mai vorbeşte despre ele. Centrele de putere Transilvania, Adamclisi, Sarmizegetusa sunt mult mai vechi decât Shamballah situată în India sau în Tibet (indiferent unde s-o fi aflat), dar mediatizarea ultimeia a fost atât de intensă, încât a creat impresia că este cea mai importantă.

Aceleaşi naraţiuni mai afirmă că în Shamballah ar trăi un personaj denumit “regele lumii”, iar comentatorii din ziua de astăzi s-au grăbit să afirme că este regele întregii lumi. Nimic mai fals: este vorba doar despre conducătorul respectivului Centru de putere şi, probabil, al unui teritoriu fizic alăturat. Şi Centrele de putere Transilvania, Adamclisi, Sarmizegetusa au avut propriul “rege al lumii”, care însă a stăpânit peste un teritoriu strict limitat. Regele Absolut al Lumii nu poate fi decât Dumnezeu. În schimb, stăpânul lumii “acesteia” este Satan/Lucifer.