SUB SEMNUL LUI ENOCH ÎNŢELEPTUL

ZEII ŞI ENCLAVELE LOR DIN VĂZDUH

O altă taină ce a fost rareori divulgată în mediile neiniţiaţilor referă la zei; zeii au existat în realitate, astfel că temerea istoriografiei moderne că zeii menţionaţi în vechile scrieri mitice au fost doar fantezii ale primitivilor din vechime speriaţi de dezlănţuirea forţelor oarbe ale naturii – de fulgere, trăznete, cutremure etc – sunt total nefondate; la fel de nefondate sunt şi speculaţiile istoriografice potrivit cărora zeii au fost personificări naive ale forţelor naturii. Problema este alta: aceea de a stabili cu claritate adevărata identitate a zeilor.

Aşa cum a fost precizat, după izgonirea din ceruri, oamenii cerului s-au scindat în două categorii. Oamenii cerului din prima categorie au acceptat să se întrupeze în palierul material şi să intre în circuitul reîncarnărilor pentru a se vindeca, chiar cu preţul pierderii capacităţilor spirituale notabile de care dispuneau. A doua categorie a fost formată din acei oameni ai cerului care nu au dorit să se întrupeze în palierul material, considerând că este sub demnitatatea lor de duhuri create de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa să coboare într-o lume atât de sumbră.

Oamenii cerului din a doua categorie, care formau o minoritate în raport cu ceilalţi, au continuat să se manifeste în duhurile originare. În raport cu cei întrupaţi în lumea materială, oamenii cerului din a doua categorie nu aveau capacităţile de manifestare şi puterile spirituale ale duhului ecranate. Ei au continuat să aibă capacităţi de manifestare şi puteri spirituale extrem de mari. Tocmai a doua clasă de oameni ai cerului şi, în special, cei mai puternici dintre ei, sunt cei pe care vechile mituri îi denumeau “zei”.

Locul predilect de manifestare al zeilor nu a fost însă palierul material, ci palierul cuantic infraeteric, denumit în scrierile mai vechi prin termenul “văzduh”. În văzduh, zeii şi-au construit, datorită puterilor spirituale foarte mari de care dispuneau, enclave personale. Enclavele au fost create prin puterea mentalului şi a voinţei de către zei. Capacitatea efectivă de a crea a zeilor era dată de calitatea excepţională a duhurilor.

Între oamenii cerului întrupaţi şi zei (oameni ai cerului care au refuzat să se întrupeze) nu există nici o diferenţă de esenţă; diferenţa constă în faptul că oamenii cerului întrupaţi au renunţat să manifeste aceste puteri, iar zeii le-au manifestat plenar. Oamenii cerului au renunţat să manifeste aceste puteri spirituale în momentul primei întrupări în palierul material – pe scurt, când au intrat în circuitul reîncarnărilor -, cu promisiunea că le vor redobândi atunci când vor învăţa să respecte Poruncile lui Dumnezeu. De fapt, când se vor elibera de circuitul reîncarnărilor, oamenii cerului vor fi învăţaţi chiar de către Dumnezeu să creeze lumi şi enclave transfizice prin intermediul capacităţile spirituale de care dispun.

Enclavele zeilor semănau cu nişte norioşori pufoşi ce brădează întinderea cerului sau ca insulele ce ies din mare pe întinderea oceanului. În interiorul fiecărei enclave exista un decor paradisiac, cu diverse forme de relief acoperite cu vegetaţie abundentă; din loc în loc, pe întinderea enclavelor erau amplasate construcţii de forma unor temple. Toate construcţiile erau consituite din energia-substanţă a regiunii cuantice a infraetericului. Conducătorul absolut al unei enclave era zeul ce o crease. Zeii au dorit să-l copieze pe Dumnezeu – să-i copieze creaţia – înainte de a avea acceptul Său. Ceea ce, cel puţin parţial, au reuşit ! Dar numai parţial, căci zeii au dorit să creeze fără ajutorul lui Dumnezeu, împotriva Căruia se răzăvrătiseră. Consecinţa a fost că creaţia lor a fost imperfectă. Imperfectă ca şi ei, dat fiind faptul că nu puteau asigura continuitatea creaţiei lor. Zeii au încercat să-l copieze pe Dumnezeu, fără a-I cere sprijinul. Adică, în limbaj biblic, zeii au încercat “să-şi ridice scaunul de domnie deasupra lui Dumnezeu”; aceasta poartă numele de mândrie luciferică.

Deşi nu s-au întrupat precum ceilalţi oameni ai cerului, adică nu s-au născut prin femeie, în prima etapă a istoriei lor, zeii au început să se manifeste în palierul cuantic material sub forma unor fantome semimaterializate sau, uneori, materializate complet. Perioada în care zeii se puteau materializa direct a fost denumită în vechile mituri prin expresia “Evul de aur”. Este vorba însă despre un ”Ev de aur” al zeilor, nu al oamenilor cerului întrupaţi. Mai mult decât atât: având capacitatea, datorită puterilor spirituale de care dispuneau, de a se materializa, zeii au reuşit să procreeze (fizic) în lumea materială, astfel că au avut fii şi fiice, care la rândul lor s-au perpetuat şi s-au răspândit pe suprafaţa pământului. Fiii şi fiicele zeilor din palierul cuantic material au fost creaţi de zei după chipul şi asemănarea lor (a zeilor); erau clone ale zeilor.

De altfel, zeii au procedat precum oamenii cerului întrupaţi. Dacă oamenii cerului întrupaţi au avut progenituri o categorie de oameni denumiţi generic fii ai oamenilor, zeii (tot oameni ai cerului, dar decorporaţi) au avut progenituri o categorie de oameni denumiţi generic fii ai zeilor. Progeniturile zeilor, la fel ca progeniturile oamenilor cerului întrupaţi, erau şi sunt, din punct de vedere material, oameni fizici cu toate caracteristicile speciei umane, dar din punctul de vedere al întocmirii energetice şi spirituale sunt diferiţi de părinţii lor, zeii, precum sunt diferiţi de ceilalţi oameni ai cerului întrupaţi. Trebuie specificat ca fiind foarte important pentru înţelegerea subiectului că în lumea materială nu este vizibilă nici o diferenţă fizică sau anatomică între fiii oamenilor sau fiii zeilor şi oamenii cerului întrupaţi; diferenţa există doar la nivelul structurii şi alcătuirii spirituale.

Pentru elucidarea cât mai corectă a acestui subiect extrem de delicat, dar şi pentru simplificare, trebuie concluzionat că oamenii întrupaţi în palierul cuantic material pot fi împărţiţi în două mari categorii; criteriul de departajare este generat de locul fr origine – locul unde s-au manifestat pentru prima oară. Aşadar, patria oamenilor cerului este “cerul”, adică palierele cuantice superioare. Acesta este motivul pentru care titulatura de “oameni ai cerului” este potrivită acestei categorii. Patria “fiilor oamenilor” şi a “fiilor zeilor”, care au fost creaţi de oamenii cerului întrupaţi şi, respectiv, de către zei, este planul cuantic material. Din acest motiv fiii oamenilor şi fiii zeilor pot primi titulatura de “oameni ai pământului”.

Existenţa în lumea materială a celor două categorii de fiinţe omeneşti, “oamenii cerului” şi “oamenii pământului”, nu pare să prezinte o importanţă prea mare la o analiză superficială – poate fi considerată o banalitate chiar şi de către acei oameni care sunt relativ bine informaţi cu privire la aceste subiecte. Totuşi, existenţa în lumea materială a două categorii de fiinţe omeneşti reprezintă un mare mister; descifrarea acestui mister poate conduce la înţelegerea mult mai profundă atât a fiinţei umane, cât şi a alcătuirii cosmosului. Implicit, poate conduce la o mai profundă înţelegere a istoriei umanităţii şi, în acest context, la o mai profundă înţelegere a istoriei poporului român.

Epopeea zeilor nu s-au încheiat însă în momentul în care au avut fiii şi fiice în palierul material. După ce progeniturile lor au început să se răspândească pe suprafaţa pământului şi să întemeieze aşezări stabile, zeii s-au întors în enclavele lor transfizice. Cu timpul, zeii nu s-au mai putut manifesta în palierul material. În condiţiile în care nu s-au mai putea manifesta direct prin materializare sau prin semimaterializare, pentru a nu pierde contactul cu progeniturile lor întrupate în palierul material, zeii au formatat un fel de tuneluri spaţio-temporale ce făceau legătura dintre enclavele lor din văzduh şi palierul material. Aceste tuneluri spaţio-temporale pot fi denumite “găuri de vierme”. La nivelul palierului material, dar invizibil percepţiei obişnuite, o gaură de vierme are o introdeschidere energetică, ca o supapă, care se deschide şi se închide foarte repede; introdeschiderea pot fi denumită poartă, portal sau portic. Fiecare enclavă zeiască are propria sa gaură de vierme şi propria sa introdeschidere denumită portal. Nu există găuri de vierme şi portaluri comune mai multor zei.

În locul de incidenţă al găurilor de vierme cu planul cuantic material, zeii au formatat edificii infraeterice cu aspectul unor temple. Templele erau constituite sau formatate prin puterea gândului şi a a voinţei zeilor respectivi. De fapt, tempelele infraeterice situate la incidenţa găurilor de vierme cu palierul material erau copii sau dubluri ale celor ce existau în enclavele din văzduh. Un aspect interesant este legat de faptul că pe pereţii templelor situate la incidenţa găurilor de vierme existau un fel de imagini holografice în mişcare. Imaginile holografice sunt ceea ce în ziua de astăzi se înţelege prin cronica akasha.

Termenul de cronica akasha sau arhiva akashică desemnează de regulă memoria cosmosului. Imaginile holografice de pe pereţii templelor infraeterice nu erau chiar o memorie cosmică, ci reflectau doar memoria zeului respeciv. Imaginile erau, de fapt, reflectări ale amintirilor personale ale zeului căruia îi aparţinea enclava din văzduh.

La indicaţile exprese ale zeilor, chiar la incidenţa găurilor de vierme cu palierul cuantic material, oamenii întrupaţi au construit diverse artefacte magice, litice sau vegetale, statui gigantice ale zeilor, unele sculptate direct în stâncă şi, în ultimă instanţă, temple. Dispunerea, arhitectonica şi planurile templelor erau dictate de zeii înşişi fie preoţilor, fie iniţiaţilor care aveau capacitatea de a-i observa şi a dialoga cu ei. Zeii porunceau, iar fiii lor executau cu scrupulozitate ordinele primite.

Constructorii (sau cel puţin şefii constructorilor) templelor au fost iniţiaţi în tainele zeului respectiv, astfel că aveau capacitatea de a observa direct prin clarvedere templele infraeterice situate la incidenţa găurilor de vierme. Ei s-au străduit să transpună la nivelul templelor fizice arhitectonica templelor infraeterice. Templele au fost construite la incidenţa găurilor de vierme în aşa fel încât introdeschiderea, poarta sau porticul să corespundă cu camera “sacră” (aditon) unde se aflau statuile zeilor. În aditon-urile templelor se realizau ritualuri de invocare ale zeilor care coborau aproape instantaneu, de-a lungul găurilor de vierme, din regiunea văzduhului pentru a se manifesta în lumea fizică. Ritualurile aveau drept scop materializarea zeilor în aditonurile templelor pentru o scurtă perioadă de timp; de asemenea, ritualurile permiteau zeilor să se manifeste sub diferite forme animaliere, forme pe care istoriografia le-a denumit animale-totem.

Pe baza observării directe a imaginilor holografice de pe pereţii templelor infraeterice, artiştii, sculptorii şi pictorii din lumea materială au realizat statui, fresce şi picturi, iar cei dotaţi cu har scriitoricesc au scris mituri. Picturile şi bazoreliefurile din lumea fizică erau de fapt un fel de stop-cadru ale imaginilor holografice.

Vechile scrieri mitice au fost scrise aşadar de cei mai avansaţi dintre fiii zeilor, iniţiaţii, pe baza experienţelor personale pe care le-au avut. Un aspect particular este că iniţiaţii unui zeu nu cunoşteau, prin experienţă personală, decât istoria zeului propriu, templele infraeterice şi enclava personală ale acestuia, fără să cunoască istoria altor zei. Mai precis spus, fiecare trib, fiecare seminţie sau fiecare populaţie a antichităţii, prin exponenţii săi cei mai avansaţi, iniţiaţii zeului, îşi cunoştea doar zeul patron, istoria acestuia şi faptele sale de arme, care era reflectată pe pereţii templelor infraeterice, cât şi pe pereţii celor infraeterice. Construirea artefactelor magice, litice sau vegetale, precum şi, în cele din urmă, a templelor a determinat configurarea unor ritualuri specifice de invocare a zeilor (chemare de-a lungul găurilor de vierme) şi, evident, apariţia unei noi categorii sociale, preoţimea care s-a constituit într-o castă foarte puternică. În temple, se practicau, de asemenea, iniţieri ale celor mai elevaţi dintre fiii şi fiicele zeilor.

Este total eronat modul de interpretare al vechilor mituri practicat în epoca modernă de majoritatea exegeţilor, care amestecă şi identifică printr-un proces sincretic zeii diferitelor populaţii antice. Între zei diferitelor triburi, seminţii sau populaţii nu erau decât destul de rar relaţii de alianţă, colaborare şi prietenie. Fiecare zeu avea propria sa enclavă transfizică, domnea asupra propriului areal din lumea materială, avea propriile temple, avea propriile progenituri şi supuşi. De cele mai multe ori zeii erau în război unul cu altul pentru stăpânirea unor arealuri din palierul material.

Pentru un zeu, arealul locuit de progeniturile sale era un spaţiu vital ce trebuia apărat cu orice preţ şi, dacă era posibil, trebuia extins. Multe dintre războaiele din antichitate ce au opus diferite triburi, seminţii şi populaţii nu au avut cauze economice, sociale sau politice după cum afirmă istoriografia modernă, ci au fost războaie de cucerire sau, după caz, de apărare, dictate de către zei. Cu câţi avea mai mulţi supuşi în palierul material, un zeu devenea mai puternic.

Zeii interziceau progeniturilor directe să se căsătorească cu cei din alte triburi sau seminţii, ce aparţineau de alţi zei; interziceau de asemenea, căsătoriile cu oamenii cerului (oamanii cerului aveau şi ei aceleaşi interdicţii).