ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

EDENUL MATERIAL

Energia de intenţie emisă de Adam primordial-Hallshithan nu poate fi comparată în mod strict cu o simplă rază laser întunecată; se poate afirma că în acea rază era chiar Adam primordial-Hallshithan în plinătatea sa întunecată. Acolo unde se deplasează energia de intenţie a lui Adam primordial-Hallshithan, acolo este şi Adam primordial-Hallshithan (cei doi formau o unitate, astfel că pot fi consideraţi o singură persoană; declinarea se va face la singular).

Adam primordial-Hallshithan se deplasează împreună cu energia sa de intenţie – el este propria sa energie de intenţie (acelaşi lucru poate fi spus cu privire la orice fiinţă îngerească). Deşi acea energie de intenţie era doar o părticică infimă din fiinţa lui Adam primordial-Hallshithan, acesta era în întregime în ea. Acest aspect are la bază principiul holografiei: orice parte conţine întregul; întregul se reflectă integral în cea mai mică dintre părţile sale. De aceea, chiar în secunda emiterii acelei energii, Adam primordial-Hallshithan s-a deplasat instantaneu, împreună cu energia sa de intenţie, din haos lângă Eva. Adam primordial-Hallshithan a emis energia de intenţie întunecată în prima fracţiune de secundă după ce Adam şi Eva au emis propria lor energie de intenţie. Totul s-a petrecut extrem de repede, aproape instanteneu. Adam primordial-Hallshithan a acţionat doar în sensul dorinţelor şi a energiei de intenţie emisă de către Adam şi Eva, care voiau să procreeze după chipul şi asemănarea lor, nu după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu şi să devină dumnezei pentru progeniturile lor.

Adam primordial-Hallshithan nu i-a obligat sub nici un chip pe protopărinţi să facă ceea ce nu voiau. În nici un chip, Adam primordial-Hallshithan nu a anulat liberul arbitru al protopărinţilor. Oricum, dacă le-ar fi încălcat liberul arbitru, Adam primordial-Hallshithan ar fi avut de-a face cu Dumnezeu, iar ei ştiau acest lucru.

Nici Dumnezeu nu a încălcat liberul arbitru al protopărinţilor Adam şi Eva: dacă aşa voiau, dacă aşa îşi manifestaseră intenţia, prin exercitarea liberului arbitru, nimeni nu-i putea împiedica. Dar prin această dorinţă, protopărinţii nu mai puteau sta împreună cu Dumnezeu, în aceeaşi lume – pe acelaşi palier cuantic. În consecinţă, protopărinţii au fost translataţi instantaneu într-un palier cuantic inferior – în palierul material.

În noul palier cuantic, protopărinţii s-au întâlnit cu Hallshithan, în care crezuseră mai mult decât în Dumnezeu. Hallshithan, nu trebuie uitat, a fost un Înger Pur creator de formă. Iniţial, el nu avea formă, dar, imediat după rebeliune, a dobândit o primă formă de şarpe (el este denumit uneori Şarpele Adâncului celui mare), iar după simbioza cu Adam primordial, a dobândit şi o formă umanoidă. Deşi se poate manifesta fie prin forma arhetipală de şarpe, fie prin cea umanoidă, Hallshithan a rămas un înger creator de formă – un înger creator de formă aflat în şomaj (răzvrătit). Manifestându-se fulgerător în palierul cuantic material, Hallshithan a făcut ceea ce ştia mai bine: a dat formă acelui palier cuantic sau, mai precis, a participat la formarea sa. Rezultatul acţiunii lui Hallshithan a fost materia. Noul palier cuantic material s-a constituit astfel pe structura de înger creator de formă, aflat în şomaj, a lui Hallshithan, ca pe un zgomot de fond universal – motiv pentru care unii mistici din antichitate afirmau că materia este rea, diabolică sau shaitanică. Dacă este folosit un alt limbaj şi este privit întregul proces dintr-o altă perspectivă, se poate spune că Hallshithan a fost “întemniţat” în materie.

Din păcate, acelaşi lucru se poate spune despre Adam şi Eva: au fost întemniţaţi în materie (aici nu este cazul să fie folosite ghilimelele). Imediat după izgonire, pentru Adam şi Eva, problema a devenit extrem de gravă; fiind translataţi instantaneu în noul palier cuantic – fiind luaţi de “valul” lui Hallshithan -, protopărinţii şi-au pierdut capacitatea de a asimila Viaţa divină (Lumina, care stă la baza Oceanului de Lumină) şi de a fi vii.

Procesul pierderii capacităţii de a asimila Viaţa divină, desfăşurat anterior şi în cazul lui Adam primordial-Hallshithan&Co, s-a repetat întocmai cu Adam şi cu Eva. Fiind lipsit de aportul energiilor divine – energia Duhului Sfânt: Lumina – atât mediul protopământului, cât şi trupurile protopărinţilor au început să se întunece cu mare viteză şi să se cristalizeze ca materie – materia fiind creaţia exclusivă a îngerului răzvrătit creator de formă – Hallshithan.

În aceste condiţii mai mult decât dramatice, spiritele protopărinţilor Adam şi Eva ar fi rămas captive în materia moartă, precum doi peşti ar rămâne îngheţaţi într-un aisberg. Spiritele lor n-ar mai fi avut cum să fie absorbite în Lumea fără formă, locul de unde proveniseră, fiind prinse sau întemniţate în materie. Nu numai că spiritele protopărinţilor ar fi rămas captive, dar ar fi suferit chinuri groaznice. Ca şi cum peştii din exemplul de mai sus ar sta îngheţaţi în aisberg milioane şi milioane de ani, fără a muri definitiv, fiind conştient în fiecare clipă de frigul năpraznic. Ar fi fost o dramă de neimaginat. Nu a fost să fie aşa datorită faptului că Dumnezeu, care este Viaţa şi Continuitatea cosmosului, nu a permis acest lucru. În marea Sa milă, Dumnezeu a insuflat Viaţa în noul palier cuantic. Viaţa s-a manifestat printr-o infuzie de energie a Duhului Sfânt şi s-a concretizat printr-un excedent de Lumină. Acest excedent de Lumină a vitalizat atât structura protopământului nou constituit, cât şi a trupurilor protopărinţilor. Viaţa a vitalizat materia (moartă) ce stă la baza noului palier cuantic. Hallshithan, ca înger rebel creator de formă, putea conferi doar forma unei materii “moarte” (moartă ca şi el), dar nu putea vitaliza această materie. Dacă materia, ca rezultat al acţiunii lui Hallshithan, nu ar fi beneficat de Energia Vieţii, ar fi îngheţat, astfel că spiritele protopărinţilor ar fi fost prinse în ea şi n-ar mai fi ieşit niciodată de acolo. Pentru a preîntâmpina acest proces dramatic, la nivelul structurii protopământului, Dumnezeu a format o reţea globulară de linii de lumină, susţinută de cei 19 Îngeri Puri ai Temeliei rămaşi în activitate, iar la nivelul structurii trupului de formă umanoidă al protopărinţilor (şi de atunci al tuturor urmaşilor lor) a fost creată o nouă structură de lumină, denumită “suflare de viaţă” sau “suflet”, care s-a suprapus peste vechiul corp de formă umanoidă al protopărinţilor. Această suflare de viaţă a susţinut energetic trupul originar al protopărinţilor.

Suflarea de viaţă, pe care Dumnezeu a insuflat-o protopărinţilor Adam şi Eva pentru a fi în continuare vii, poartă numele de suflet. La Adam şi Eva, precum şi la toţi urmaşii lor, sufletul are aspectul unui corp de formă vag umanoidă. Fără existenţa sufletului, nici un om n-ar putea exista în mediul puţin propice al lumii materiale.

În acest context, se poate înţelege cu multă claritate că Dumnezeu, personal, nu are nimic de-a face cu un palier cuantic atât de dens precum este cel material, după cum se poate înţelege faptul că Dumnezeu nu are nimic de-a face cu toate aspectele negative actuale ale lumii materiale, de la catastrofele geologice, climaterice şi meteorologice la cele sociale. Expresii de genul “blestemul lui Dumnezeu” sau “pedeapsa lui Dumnezeu” auzite atât de des în cazul unor catastrofe meteorologice, geologice sau sociale n-au nimic de-a face cu Dumnezeu. Dimpotrivă, activitatea lui Dumnezeu constă în salvarea a cât mai multor fiinţe omeneşti, în condiţiile producerii unor astfel de catastrofe.

În palierul iniţial al lui Dumnezeu, nu figura lumea materială, după cum nu figura nici haosul, care se află în afara Oceanului de Lumină. Atât haosul, cât şi lumea materială au apărut datorită faptului că au existat fiinţe (îngeri, spirite ale naturii şi oameni) care au ales, prin liberul arbitru, o altă cale decât cea a lui Dumnezeu. Despărţindu-se de Dumnezeu, aceste fiinţe nu mai puteau locui în Oceanul de Lumină, ci în afara acestuia, “acolo unde Dumnezeu lipseşte” (în limba latină există o expresie sugestivă: “veccere Deo”). Într-un fel, se poate spune că palierul cuantic material este tot un soi de haos, fiind format chiar din opusul Luminii lui Dumnezeu: materia. Dar, spre deosebire de haosul propriu-zis (ce poate primi şi apelaţia vetero-testamentară de “abis”), lumea materială a beneficiat de acea infuzie de Lumină a Duhului Sfânt, concretizată, la nivelul globului terestru, în reţeaua de formă globulară formată din linii de lumină, iar la nivelul tuturor fiinţelor, din suflet (“suflul de viaţă” devenit “suflet” şi perpetuat la toţi urmaşii primilor oameni).

Dacă nu ar fi emis energii de intenţie negative, prin unirea procreativă, Adam şi Eva aveau misiunea de a aduce la întrupare spirite pure din Lumea fără formă, cărora să le devină educatori. Acesta a fost Planul lui Dumnezeu. Planul, în toată măreţia sa, a fost înţeles până la urmă de către Adam şi Eva, dar această înţelegere a survenit abia după ce au fost “alungaţi” sau translataţi în nou constituita lume materială.

În mod firesc, Adam şi Eva ar fi trebuit să procreeze după ce ar fi atins desăvârşirea. Sub atenta ocrotire a lui Dumnezeu, în Eden, Adam şi Eva ar fi atins destul de repede desăvărşirea şi ar fi devenit apţi pentru a deveni părinţi. În momentul “căderii în materie”, Adam şi Eva nu erau imperfecţi din punct de vedere trupesc, ci erau imperfecţi din punctul de vedere al manifestării spiritului în trupul de formă umanoidă. Ei nu atinseseră maturitatea necesară pentru a emite în mod continuu intenţii pozitive şi energii de intenţie luminoase, astfel încât să rămână în starea de curăţenie edenică. În secunda în care au emis, pentru prima oară, energiile de intenţie întunecate, procesul desăvârşirii a fost blocat. Totuşi, ceea ce protopărinţii câştigaseră, în urma “umblării” anterioare cu Dumnezeu, era al lor şi nu le putea fi luat de nimeni. În Eden, desăvârşirea protopărinţilor ar fi trebuit să culmineze prin comuniunea perfectă cu Dumnezeu, aşa cum se petrecuseră lucrurile în cazul îngerilor şi spiritelor naturii din ierarhia Fiilor Luminii. Comuniunea cu Dumnezeu se putea realiza doar în urma emiterii, în mod continuu, de către protopărinţi, a unor energii de intenţie luminoase.

Într-adevăr, în noul palier cuantic, i-a asigurat Dumnezeu pe Adam şi Eva, vor avea fii şi fiice, urmaşi şi urmaşe, aşa cum şi-au dorit, dar aceste progenituri vor fi imperfecte ca şi ei. În palierul material, Adam şi Eva au devenit într-adevăr iniţiatorii unei serii nesfârşite de urmaşi, dar toţi urmaşii au avut aceeaşi problemă: au moştenit ereditar acea “eroare de sistem” introdusă în momentul emiterii primelor energii de intenţie întunecate. Acesta a fost “păcatul originar”. Prin naştere, orice fiinţă omenească moşteneşte păcatul originar. Această “eroare de sistem” a declanşat ceea ce este desemnat prin termenul de karma.

Eroarea de sistem implică şi faptul că toţi urmaşii pot să atingă doar nivelul de dezvoltare atins de protopărinţi în momentul căderii în materie. Până în secunda alungării din Eden, protopărinţii parcurseseră aproape 65% din procesul desăvârşirii, astfel încât urmaşii lor – toţi oamenii care s-au întrupat de atunci în trup material – nu pot depăşi acest nivel. Scopul întrupării tuturor oamenilor în palierul cuantic material constă în atingerea acestui prag, dar mai ales, în reluarea procesului de dezvoltare de la nivelul la care s-au poticnit Adam şi Eva, până la desăvârşirea finală. Cu alte cuvinte, oamenii – urmaşii protopărinţilor – trebuie să “răscumpere” păcatul originar.

Actualmente, spiritul unui om obişnuit emite energii de intenţie de câte ori are o dorinţă sau un gând, ca un aparat care emite energii laser foarte scurte. De câte ori un om are o intenţie în inima fiinţei sale, adică în spiritul său, emite o astfel de energie. De dimineaţa şi până seara, spiritul unui om emite mii şi mii de raze laser. Din păcate, în ziua de astăzi, majoritatea energiilor de intenţie emise de oameni sunt întunecate. Acest fapt se produce datorită faptului că oamenii încalcă legile cosmosului – Poruncile lui Dumnezeu, care constituie Ordinea cosmică sau Firea lucrurilor. Ceea ce înseamnă că, în raport cu Firea lucrurilor, oamenii se comportă greşit. În cazul în care există un dezechilibru major în inima fiinţei omului (inima: spiritul), iar emiterea de energii întunecate depăşeşte, cantitativ, emiterea celor luminoase, se spune că omul respectiv are inima întunecată. În schimb, în momentul în care energiile luminoase le depăşesc pe cele întunecate, se spune că omul are inima luminoasă.

Procesul desăvârşirii constă aşadar în educarea oamenilor de a avea doar intenţii bune, care să se concretizeze în emiterea de energii luminoase. Desăvârşirea propriu-zisă – evoluţia spirituală – constă în emiterea continuă de energii de intenţie luminoase. În cazul emiterii permanente de energii de intenţie luminoase, spiritul unui om devine o sursă permanentă de lumină. Problema cea mai complicată pentru oamenii din lumea materială nu constă totuşi în atingerea nivelului la care au ajuns protopărinţii în momentul căderii în materie şi reluarea sa până la desăvârşire. Dacă totul ar consta doar în reluarea procesului de la nivelul la care s-a poticnit Adam şi Eva, nu ar fi fost nici o problemă. Chiar şi în palierul cuantic material, protopărinţii sau primii lor urmaşi – eventual Cain sau Abel – au avut capacitatea de a reveni rapid la nivelul existent în momentul căderii în materie şi de a relua procesul desăvârşirii. Problema cea mai complicată constă în faptul că au intrat în ecuaţie noi factori. Aceşti noi factori sunt fiinţele provenite din haos, în frunte cu Adam primordial, cu Hallshithan, cu Lucifer şi cu oamenii întunecaţi din primele două generaţii, care au fost atraşi în noua lume. Altcumva spus, problema cea mai gravă a fost că … dracul şi-a băgat coada.

Primordialii întunericului din haos nici nu visau nivelul atins de Adam şi Eva – acel prag de 65% -, datorită faptului că nivelul lor de dezvoltare era mult mai scăzut. În momentul rebeliunii, oamenii din prima generaţie, în frunte cu Adam primordial, atinseseră un nivel de dezvoltare spirituală de maximum 25%, iar oamenii celei de-a doua generaţii atinseseră cam 35% din procesul desăvârşirii.

Nivelul de dezvoltare este dat, trebuie reiterat, de capacitatea spiritului de a emite în mod continuu energii de intenţie luminoase.